FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Semnalul de alarmă
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Image hosting by Photobucket



Daca nimeni nu trage un semnal de alarma privind impostura atunci suntem definitivi pierduti.


A fost o vreme cînd literatura a democratizat panoplia personajelor. Atunci au intrat în scenă cei “umiliți și obidiți”, omul simplu ca și “omul subteranei”, mujicul și proletarul. Realismul descoperea personaje demne să concureze regii și împărații, cavalerii și prințesele, elitele de tot felul, recupera straturile neglijate ale societății și le dădea cuvîntul.

Asta pînă cînd “masele revoltate” au desființat revoluționar barierele și au erupt nărăvaș în prim-plan. Călcînd totul în picioare sub îndemnul unei devize fără greș: “Nimic nu-i sfînt!”

Galoșul este o sursă inepuizabilă de portrete pentru toți amețiții care consumă spirtoase și ideologii populiste de doi bani. O panoplie cu insecte vindicative, dornice să-și afirme necontenit nimicnicia, prinse cu acul ironiei în momentele lor apoteotice, în delir flagrant de gramdomanie.

Cînd se produc aceste accese de megalomanie? Cînd sînt puși oamenii, insignifianți altfel, în postura de a se umfla în pene de păun? Cînd ideile amețitoare ale democrației fără frontiere s-au amestecat zdravăn cu tăria ingurgitată din belșug. Iată ce face un vajnic specimen al omului nou scos la lumină de idealurile socialismului victorios, aflat în tren:

„Chestia e că Volodea Bîkov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu făcea el așa o poznă. Omul era băut.

Dacă vreți să știți, Volodea Bîkov a băut o sticluță de-aia de Erevan, chiar cînd să plece trenul, și pe deasupra i-a mai dat și cu bere. [...]

Așa c-a luat-o razna. Cred și eu: amestecul ăsta – otravă curată! O ia și capul la plimbare, și simți așa în piept idei peste idei, cîte și mai cîte, și-ți mai vine să faci și pe grozavul de față cu onoratul public.”

Deci cu idei de grandoare și votcă-n cap, omul crede că poate orice (mai ales c㠄și bunicu-său a fost văcar și maică-sa a fost țărancă”). Și, zor-nevoie, îi turuie gura și se fălește... Iar dacă publicul îl mai și contrazice, îl ațîță și-l necăjește, e pus pe fapte mari. Bunăoară, un cetățean mai lucid și mai hîtru îi zice:

„- Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ăsta, să vedem te înhață sau nu pățești nimic? Sau, mai bine, lasă geamul și oprește trenul. Uite, trage de mînerul ăla... Ăsta e semnalul...”

Unii din asistență s-au cam opus instigării, susținînd c㠄e destul de rușinos să-i bagi în cap unui om băut idei din astea lucide”, dar Volodea s-a ridicat hotărît și a tras cu putere de mîner...

„Trenul însă nu s-a oprit dintr-o dată.” Prilej pentru cei de față să se sperie, să se lamenteze, să facă evaluări și să încerce să ia măsuri. Dar trenul, și-a văzut surprinzător de drum. Și, în valul de ipoteze contrariate ale pasagerilor, Volodea, care tăcuse stingherit o vreme, a triumfat:

„- Nu ziceam eu că n-o să pățesc nimic? Ei, ați văzut?”


*

Bibliografie: Mihail Zoșcenko, Galoșul


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23790
Comentarii: 120451
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE