PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Semnalul de alarmă Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Daca nimeni nu trage un semnal de alarma privind impostura atunci suntem definitivi pierduti. A fost o vreme cînd literatura a democratizat panoplia personajelor. Atunci au intrat în scenă cei “umiliţi şi obidiţi”, omul simplu ca şi “omul subteranei”, mujicul şi proletarul. Realismul descoperea personaje demne să concureze regii şi împăraţii, cavalerii şi prinţesele, elitele de tot felul, recupera straturile neglijate ale societăţii şi le dădea cuvîntul. Asta pînă cînd “masele revoltate” au desfiinţat revoluţionar barierele şi au erupt nărăvaş în prim-plan. Călcînd totul în picioare sub îndemnul unei devize fără greş: “Nimic nu-i sfînt!” Galoşul este o sursă inepuizabilă de portrete pentru toţi ameţiţii care consumă spirtoase şi ideologii populiste de doi bani. O panoplie cu insecte vindicative, dornice să-şi afirme necontenit nimicnicia, prinse cu acul ironiei în momentele lor apoteotice, în delir flagrant de gramdomanie. Cînd se produc aceste accese de megalomanie? Cînd sînt puşi oamenii, insignifianţi altfel, în postura de a se umfla în pene de păun? Cînd ideile ameţitoare ale democraţiei fără frontiere s-au amestecat zdravăn cu tăria ingurgitată din belşug. Iată ce face un vajnic specimen al omului nou scos la lumină de idealurile socialismului victorios, aflat în tren: „Chestia e că Volodea Bîkov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu făcea el aşa o poznă. Omul era băut. Dacă vreţi să ştiţi, Volodea Bîkov a băut o sticluţă de-aia de Erevan, chiar cînd să plece trenul, şi pe deasupra i-a mai dat şi cu bere. [...] Aşa c-a luat-o razna. Cred şi eu: amestecul ăsta – otravă curată! O ia şi capul la plimbare, şi simţi aşa în piept idei peste idei, cîte şi mai cîte, şi-ţi mai vine să faci şi pe grozavul de faţă cu onoratul public.” Deci cu idei de grandoare şi votcă-n cap, omul crede că poate orice (mai ales că „şi bunicu-său a fost văcar şi maică-sa a fost ţărancă”). Şi, zor-nevoie, îi turuie gura şi se făleşte... Iar dacă publicul îl mai şi contrazice, îl aţîţă şi-l necăjeşte, e pus pe fapte mari. Bunăoară, un cetăţean mai lucid şi mai hîtru îi zice: „- Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ăsta, să vedem te înhaţă sau nu păţeşti nimic? Sau, mai bine, lasă geamul şi opreşte trenul. Uite, trage de mînerul ăla... Ăsta e semnalul...” Unii din asistenţă s-au cam opus instigării, susţinînd că „e destul de ruşinos să-i bagi în cap unui om băut idei din astea lucide”, dar Volodea s-a ridicat hotărît şi a tras cu putere de mîner... „Trenul însă nu s-a oprit dintr-o dată.” Prilej pentru cei de faţă să se sperie, să se lamenteze, să facă evaluări şi să încerce să ia măsuri. Dar trenul, şi-a văzut surprinzător de drum. Şi, în valul de ipoteze contrariate ale pasagerilor, Volodea, care tăcuse stingherit o vreme, a triumfat: „- Nu ziceam eu că n-o să păţesc nimic? Ei, aţi văzut?” * Bibliografie: Mihail Zoşcenko, Galoşul Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE