FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Evantai
Text postat de gheorghe Sarbu
Motto: “ Gustul nu se discut㠓, dar poate fi cultivat.

Când este vorba de artă, când este vorba de știință, semnul dăinuirii strălucește doar pe fruntea celui care purcede la drum, când ceilalți se retrag la răcoarea bunăstării, japca pravilită.

Este atâta ură strânsă, atâta invidie, atâta prost gust pe terra, încât, omului de caracter cu știință de carte îi ramân, pentru redresarea liniilor convergente, doar două alternative: să scoată aria argumentelor la îndemâna a tot ce este de bun augur, și doi, să urce în turnul de fildeș, nu înainte de a semăna lucrul pozitiv. Orice altă măsură de conservare a celor doi piloni ai oricărei societăți, adică elongația, și respectiv, omul de litere, omul de știință cu ștaif, este supusă în mod discriminator pierzaniei. Prin turnul de fildeș înțeleg restaurarea respectului față de omul cu știință de carte. Este primul pas ce urmează, așezat în ordinea, regula necesarului. Nu numărul de cărți publicate dă măsura valorii unui autor, ci substanța primară care le premerge; încorporez aici: cu respectarea gramaticii limbii în care sunt scrise. Pentru radicalul de funcție al contragreutății, găsesc suficient exemplul Socrate. Dincoace, ca și dincolo de inerentul ocazional al grupurilor de interese, primează imersiunea; orice, diferit de cama inefabilului s-a dovedit a fi sosie. Ori, deschiderea, nu de mixtură duce lipsă pentru a se autentifica. Cuvântul este ca și bobul de grâu: înainte de a fi scris, trebuie văzut dacă este roditor.

Este dovedit pentru oricine, indiferent de palierul cunoașterii pe care se află, aritmetic este dovedit, că, fără a avea habar de trinitatea umană: sens, direcție, cult, rațiunea rămâne fără acoperire, și ca geneză, și ca proiecție; lucrul mărunt, deci, nu trebuie escaladat, însumarea la întreg reclamând părți constituite în căci, fără alternativă: căci, pentru a deferi adevărul, nu trebuie să ne îndepărtăm de noi.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  sarut mina, Tea,

incintat de revedere ...

nu era comm-ul tau postat cind am raspuns la comm-ul Verei ...

ader la propunerea facuta de Vero,
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-07-19 17:12:02
         
 
  pe 10 iulie 2008 - in mileniul 3 asadar, am fost batut de un tip chemat de administratorul as.de propr., la salariul caruia contribui. acelasi tip, urmind indicatiile pretioase ale administratorului, mi-a dat si sigla cabinetului jos si steagul Romaniei, arborat linga sigla. echipajul de politie chemat de mine a sosit dupa 30 minute, mi-a batut in usa gata - gata sa mi-o scoata din balamale, si, pe un ton de cartier rau famat, mi-a cerut buletinul ... nu eu sunt cel care m-a batut, nu eu sunt cel care mi-a dat sigla cabinetului si steagul Romaniei jos, etc., ... da buletinul, ca daca nu, te umflam si te ducem la sectie. ora era 4 PM.
acelasi tip mi-a calcat in picioare mobilul, mi-a sustras cartela, si m-a trecut granita cu injuraturi ...

medic injunghiat in curtea casei sale ...
spital devastat in plina zi in Bucuresti ...
copii de ambele sexe, violati la virste fragede ...

iata linistea in care traim ...
iata traiul bun pe care il ducem ...

merci pt vizita,


 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-07-19 17:03:58
         
 
  Vero are dreptate, ar fi interesanta o dezbatere pe tema; varianta prima a interventiei tale, cea de a doua, "turnul de fildes" pare a fi astazi cea mai logica(daca se poate spune asa!) "democratizarea" universala implica coborare, "tragere in jos, efort cerut "elitei "
sa"destepte prostimea" ..... arta ( poetica, in discutie) este teritoriul privilegiat al talentului fara de care ramane un joc mai mult sau mai putin nociv (siesi) si atunci situarea intr-o sfera unica "turn" sa zicem e inevitabila.

Poetul, bardul, e un "animal" de exceptie, fie ca vrem fie ca nu, chiar daca sta si in bucatarie si creste si copii...si a.m.d. (Ion Peia zice asta undeva)

Cu prietenie si apreciere pentru textul tau...vot

Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-07-19 16:47:37
         
 
  Text foarte interesant, ideea ar merita dezbatuta.

Am fost multa vreme revoltata pe "democratia" (culturala) nord-americana si mi s-a parut ca oamenilor fara prea multa cultura li se dau onoruri prea mari. Mi se parea ca Europa este, din pdv cultural, mai evoulata si deci oamenii mai "valorosi". Si poate ca asa si era. Dar vizitand de mai multe ori SUA si vazand simplitatea si deschiderea acestor oameni, total opus sofisticariei si arogantzei "intelectualului" european, parca mi-am mai schimbat putin ideea.

Desigur, Gheorghe, in tot ce spui ai dreptate, dar exista si argumente pentru a-ti arata ca si oamenii necultivati (atentie, n-am spus analfabeti!) pot trai bine si in liniste.

Personal am crescut intr-o casa cu biblioteci, deci ma simt bine printre cei literati, si, cand sunt in Europa, sunt fericita. Dar, cand merg in State si scap de carti si oameni cu idei prea sofisticate, incep sa-mi pun intrebari. Si uite asa, balansez inca intre cele doua coaste ale oceanului....

Tu insa ai dreptate, iar SUA si-a cumparat intelectualii din Europa! (prin intelectuali intzeleg oamenii de stiintza si arta, stiintza si arta fiind indisolubil legate intre ele).

Vot,
VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-07-19 16:30:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE