FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
babilon
Text postat de camelia silea
uno due tre depinde noi pe linia patru
buon giorno milano permetta che mi presenti
uite-am ajuns și aici
și noi și negresa din novara
de la casa de bilete
parcă are lână în cap îmi spune el
e drăguță finuță dar totuși
cum or fi atât de negri îl întreb
parcă ar fi dați cu smoală
ei și tu îmi răspunde și noi pentru ei
parcă am fi dați cu lapte
și trepte atâtea trepte ca-n viață îmi spun
și agitație multă pe-aici abia dacă-ncape
lumea în metrou
în sfârșit de la centrale
a treia stație
acolo după trepte și trepte
drept înainte spre suflet e duomo
duomo real în carne și oase
iată aici locuiește El și gândul
spre imensitatea de marmură albă
închid ochii spun mulțumesc frumos
nu vreau apă nu mi-e cald nu mi-e rău
o să iau cu mine o piatră
fă o poză acestei clipe îi spun
și hai să intrăm
apoi nu departe
o cafea cu lapte o bei poate
o singură dată-n viață la milano
ce contează e scumpă și viața și-apoi
ce-ați mai dori mă-ntreabă în șoaptă
mâna stângă din buzunar
o nimic uite-l și pe lacoste
suveniruri un gând
o geantă gucci o piatră verde
parfumată versace
sau o rochie armani de ce nu
tot e atât de bogată lumea în de toate
neamurile pământului
un gând despre mine
are pălăriuță crem și adidași roșii îmi spun
ei sunt aici
au lacuri în jur palmieri și e plin de magnolii
pe margini
oricum nu le pasă deci
arrivederci a presto milano
și-atât
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vero, acum nu prea pot...asta e...
Multumesc pentru incercarea de lectura.
Mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-07-17 19:34:17
         
 
  Camelia, draga,

Nu poti face ceva ca textul sa fie mai usor de citit? Asa cum este distrage atentia de la sensul poeziei. Am citit numai 7 versuri si am abandonat, poate il poti aranja....

In versul 7 e un pleonasm: "dar totusi"

Cu drag,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-07-17 19:02:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE