PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de Adina Ungur Mã întreb în ce fel aº putea prezenta o personalitate literarã atât de complexã ca cea a scriitorului clujean contemporan Marcel Mureºeanu - al meu poet preferat ºi totodatã mentor spiritual si nu gasesc raspunsul. Cu siguranta m-aº pierde undeva printre cele nouãsprãzece cãrþi publicate de domnia sa. Apoi, nu cred cã aº gãsi cuvinte suficiente ºi potrivite pentru a realiza un portret complet al scriitorului, de aceea, într-o încercare de prezentare, cred cã cele mai potrivite cuvinte ar fi cele ale referinþei criticului ºi teoreticianului literar, doamna Irina Petraº, dansa prefaþand majoritatea volumelor lui Marcel Mureseanu. „Aº putea imagina o schiþã de portret din þãndãri, înºirând la întâmplare cuvintele pe care le-am folosit de-a lungul anilor scriind despre poet ºi poemele sale. Iatã: singuratic, discret, ubicuu, bun ascultãtor, abisal, reticent, vorbãreþ (aproape) exuberant, îngãduitor, dezaprobator, ironic (ºi autoironic!), firesc, simplu, elaborat, jucãuº, limbut, taciturn, epigramatic, surprinzãtor, molipsitor, atent, rebel, furiº, conºtient, încãrcat, latent, provizoriu, „pre-fãcut”, dibuitor, definitiv, rotunjit, ultim, cristalin, hãrþuitor, etern, drept, ocult, mincinos, ritmat, aproximativ, aberant, luminiscent, spart, muritor, absent, liniºtit, greu, trufaº, christic, prelung, armonic, vag, crizic, senin, terorizat, distinct, origianl, expresiv, înºelãtor, ameþitor, direct, real, multiplu, ambiguu, imprevizibil, polivalent, satisfãcut, pur, autosuficient, ispititor, de neocolit, straniu, oprimist, neastâmpãrat, forfotind, tonic, neobosit, laconic, gureº, tânãr, încãpãþânat, revoltat, încontrat, natural, viu, tragic, grotesc-ironic, sfidãtor, pângãrit, deºart, blând, muzical, nelaº, înfiorat, ingenios, sprinþar, colorat, oniric, fantastic, avar, generos, plurivalent, oximoronic. Pot vedea în toate acestea un lanþ de mângâieri ale lucrurilor, o încercare repetatã de a le îmblânzi prin atingeri delicate ale miezului lor indictibil.” Irina Petraº *********************************************************** Scurta prezentare a volumului "Valea Tauris", de Marcel Mureseanu. TEHNICA POETICà ªI DISCURSUL EPIC AL POEZIEI LUI MARCEL MUREªEANU. VALEA TAURIS. Valea Tauris, a optâsprãzecea carte a scriitorului contemporan clujean Marcel Mureºeanu este un volum de poezii, publicat în 2004 de Societatea Culturalã „Lucian Blaga”, la Cluj-Napoca. De acelaºi autor au apãrut: Pe adresa copilãriei, Bucureºti, 1969, Versuri de vacanþã, Bucureºti, 1973, Cel din urmã, Cluj-Napoca, 1978, Amurgul furtunilor, Cluj-Napoca, 1983, Matineu, Bucureºti, 1984, Viziune cu porumbei cãlãtori, Iaºi, 1987, Cãlãtor în insomnii, Sibiu, 1991, Am fost de faþã, Turnu Severin, 1993, Capriciile sãgetãtorului, Timiºoara, 1997, ªarpele casei, Suceava, 1998, Pe mine mã cautã, Cluj-Napoca, 1998, Monede ºi monade, Cluj-Napoca, 2001, Hãrþuire textualã, Cluj-Napoca, 2001, Memoria lui Orfeu, Timiºoara, 2002, Schimb de întuneric, Cluj-Napoca, 2003, Pregãtit pentru a greºi, Suceava, 2003. Poezii de o lungime medie, a cãror desfãºurare trece rareori pe a doua paginã, cu un corp de versuri aliniându-se într-o unicã strofã sub titluri surprinzãtoare, poeme din cuprinsul cãrora se vor revela nelipsite ºi originale idei - ar fi doar o impresie superficialã, la deschiderea unui volum semnat de Marcel Mureºeanu. Pentru cã, a zãbovi printre poezii sau a-i citi întreg volumul, presupune - aidoma lecturii de prozã - a face un pact cu autorul ºi lumile sale. Prin francheþea expresiei ºi prospeþimea fabulei sau a subiectului surprins într-o cursivã expunere epicã, vom descoperi poezii surprinzãtoare, care învãluie, incitã ºi rup cititorul de spaþiul realitãþii imediate, încã din primele versuri. Procedeul stilistic ºi compoziþional al creaþiilor sale fac din Marcel Mureºeanu un maestru al unui fin epic poetic, fiecare dintre poezii devenind câte o scurtã - însã esenþialã - cuprinzãtoare ºi neaºteptatã poveste. Autorul va deveni la rândul lui, prin diferite tehnici discursive, însuºi narator ori se va transpune în diverse voci, compunând în ansamblu, subiectul operei sau al volumului în discuþie. A vorbi despre o carte scrisã de Marcel Mureºeanu, înseamnã a o privi în ansamblul ei, a-i alcãtui din piesele puzzle sau din poezii, un context general, insinuat adeseori chiar de titlu: Viziune cu porumbei cãlãtori, Am fost de faþã, Cãlãtor în insomnii, Capriciile sãgetãtorului, Pe mine mã cautã, Pregãtit pentru a greºi, Memoria lui Orfeu, º. a. Unitatea ºi diversitatea formelor estetice sau de expresie în vers semnificã marca proprie de stil sau de structurã poeticã, bine definitã, în cazul scriitorului clujean. Multiplele elemente de compoziþie ºi tematicã, uºor diferite, de la o creaþie la cealaltã sau de la un volum la altul, îi conferã poetului un aer recognoscibil, pentru cã Marcel Mureºeanu rãmâne fidel propriei sale maniere de a a scrie – definitã fiind de filonul epic al unei expresive voci discursiv-narative. Poezia va expune la vedere un discurs, unde dihotomia libertate/constrângere va fi tema unei dispute a elementelor de spirit de fiecare datã personalizat cu cele de materie - mereu expuse pe scena vreunei nebãnuite lumi, care de îndatã ce se configureazã a fi animatã, primeºte sens ºi semnificaþie, devenind perfect valabilã în contextul ficþional al poeziei. Din aceastã luptã, învingãtoare pare cã iese de fiecare datã veºnicia de dincolo de viaþã sau moartea, ca dat al dimensiunii ireversibile la care ajung în cele din urmã entitãþile cugetãtoare - acesta fiind cursul firesc al evenimentelor. Asumarea neputinþei unei eterne sau îndelungate dãinuiri a propriei existenþe va fi privitã de poet cu o aparentã pasivitate - în realitate ideologia poemelor o va dovedi a fi fictivã, revolta devenind însuºi liantul conflictual al tematicii poetice, extrem de fin marcatã, uneori insinuatã, doar. Pentru cã dincolo de cuvinte, atitudinea de uimire introvertitã, de freamãt imanent nu este altceva decât însuºi izvorul creaþiei sau motivaþia de bazã a actului creativ, desemnând un loc unitãþii contrariilor sau a stãrii oximoronice existente undeva în interioritatea spiritualã a poetului, respectiv a poemelor sale (Un perete subþire, Ultimele stoluri). ÃŽn esenþã, sinele spiritual este locul în care ideile prind formã poeticã, urmând a fi etalate apoi prin dialogism, discurs narativ, transpuneri în voci ficþionale ori vor prinde contur în reinterpretarea sui-generis a fragmentelor de intertext sau a multiplelor trimiteri livreºti, peste care Marcel Mureºeanu aprinde un spot cu o luminã nouã: Verde smarald, De nu ne-am cunoaºte, Grea încercare, Vedere din tribuna oficialã, Lacul înfrânþilor, La o verstã de Taganrog, Pluta Isolei, etc. Frapantã este concizia sau expresivitatea unui discurs poetic susþinut în puþine cuvinte - unde fiecare vers respirã idei, devenind parte din microuniversul poemului, pasibil de a se realiza ca enunþ valabil, de sine stãtãtor, chiar dincolo de ansamblul unui poem. Maniera de compunere, ineditã de fiecare datã, însã reprezentativã, prin dialogism, retorism, intercalarea de un fermecãtor firesc al ficþiunii în cotidian ºi nelipsitul fir roºu - epic - al discursului incitã încã din primele versuri ale unei poezii, înfãþiºând o perspectivã spaþio-temporo-spiritualã, aparte: Mã pot aºeza cu spatele la un adevãr absolut/ pot sã mã aºez chiar pe el / pot cânta la solz/ în orele de liniºte ale martirilor albigenzi (Cãtuºe prea mari), ÃŽnsuºi acest câmp de sub pruni este o targã (O dovadã fãrã urmãri), Aceastã carte are o acusticã perfectã (Prefaþã), Opinia publicã stã întinsã pe trotuar (A treia cale), etc. ªi pentru cã strofele reprezintã de cele mai multe ori un pretext de a delimita metric ºi estetic discursul, despãrþirea în grupe de versuri a poemelor, urmând un criteriu ideatic, aici ar fi inutilã. ÃŽn aceastã manierã de expresie fluentã ºi opulentã, la nivel de semnificaþie, poezia lui Marcel Mureºeanu nici nu are nevoie a fi reprezentatã prin multiple strofe. Adeseori într-un singur stih vom descoperi un enunþ perfect valabil, din punct de vedere ideatic: Stãpânul destinului meu este Hermes! (Verde smarald), Simt cã se aplatizeazã timpul (Sterpitudine), Ca pe o punte merg pe cuvintele mele (Nu suntem singuri). Alte dãþi, ideea centralã îºi va configura enunþul, declaraþia de act, de observaþie, de gest ori propria-i trãire, într-un simplu distih: mãslinul din capãtul aleii, nisipul cernut/ aruncã peste mine toatã fericirea (ÃŽnveliºul cenuºii), Vorbirea asta dezlânatã/ ar putea trece drept tãcerea mea (Prizonier la ahei), Un mujic este o pradã uºoarã/ pentru o femeie care plânge (La o verstã de Taganrog), Uºa-i deschisã, vocea plãcutã a cãlãtorului/ se aude întrebând (Cãlãtorii I), Cã viaþa este lipsitã de sens/ nu mai mirã pe nimeni în ziua de azi. (Cãlãtorii II), Mare parte din viaþa noastrã/ suntem oameni ai dorinþei (ÃŽn alergare), etc. ªi fãrã a ne îndepãrta de sfera ideaticã a poeziei lui Marcel Mureºeanu, vom remarca frapantele poezii, în care fiecare vers poate fi perceput separat sau fiecare poate constitui un enunþ sau o judecatã de valoare, perfect valabilã, desprinsã de ansamblu ºi nu doar în contextul lecturãrii poemului (Plânsul de milã), º. a. ªi pentru cã Marcel Mureºeanu este poetul al cãrui vers e zãmislit din situaþii simple dar explozive, în aparenþã mici dar esenþiale ca sens, exultând stãri oximoronice, întotdeauna poezia sa va conþine - în diversitatea discursivã - acea unitate specificã manierei de a scrie a autorului. Acelaºi debut al poeziei ne poate pune în postura de a descoperi întâmplãri cu o notã misterioasã, care prin scriitura concisã, lipsitã de orice tip de ezitãri nu pot decât sã ne cucereascã, stârnindu-ne interesul de a afla povestea ce urmeazã primelor versuri: ÃŽn noaptea care trecu/ trei îngeri schimbarã între ele/ clopotele de la trei biserici! (ÃŽntotdeauna ale celorlalþi), Ce ai tu în poezia ta, în trãistuþa ei?/ m-a întrebat mulþimea lehuzã (Alte dezvãluiri), O singurã întrebare este pe lista/ acestor personaje incerte îmbrãcate curat (De ziua domnului Martin H.). Unul din punctele forte ale expresivitãþii literaturii lui Marcel Mureºeanu este dialogicul, ca artã poeticã. Aproape fiecãrei poezii îi este hãrãzitã soarta de a povesti, monologat sau dialogat câte o istorie petrecutã în prezentul facerii poemului. Remarcabilã este ponderea prezentului, ca timp activ al desfãºurãrii poemului în act, însã poziþia alocutorului va fi cea de povestitor participant sau de observator al celor petrecute. O mare parte dintre constatãri, observaþii, declaraþii, sentimente retorice sau trãiri aparte, se vor materializa în convorbiri dialogate, declarative, deconspirând rolul vreunui personaj în poemul care îl va încuraja sã-ºi spunã povestea. Cãci rãsturnarea de situaþie apare atunci când afirmaþiile sau constatãrile vor fi atribuite unui alt personaj, autorul detaºându-se de subiect ºi aºezându-se în locul sau unghiul sãu de povestitor-observator. Atunci, o lume inobservabilã, materialã, spiritualã sau de multe livrescã ajunge a fi, în mod surprinzãtor, animatã - poetul având priceperea de a descoperi înþelepciunea lucrurilor sau a faptelor simple, acolo unde ochiul cotidian refuzã sã pãtrundã: Da – este!/ Nu – nu este!/ aºa cânta o pasãre cât era ziua de mare (Puterea nestãpânitã a sunetului), ÃŽn Diogenia, sub un platan lunar/ peºtele Ignaþiu de Loyola/ tocmai ºi-a exterminat pãrinþii (Cãlãtorii I), Nu las niciodatã sã se strice – relaþia dintre cuvânt ºi mine/ mai bine mã aplec în faþa lui/ mãtãnii fac ºi pe mãtãnii pun/ genunchii mei scorþoºi de-atât târâº. (Un bazin de atracþie). Din peisajul faptelor palpabile, concrete sau al constatãrilor obiective ale vocii de alocutor în vers, nu lipseºte gama descriptivã, picturalã, imaginativã, compusã în registrul firesc - am putea spune în cazul tehnicii poetice a lui Marcel Mureºeanu - al unui ficþional fezabil: Pãsãri mici, cu umbre cu tot decoleazã de pe creierul meu (Ultimele stoluri), Privirea mea se târãºte/ prin gropile frunþii mele (Vremea mulþimilor), dar întotdeauna rezervând finalului o întoarcere din condei, neaºteptatã, jucând uimitoare dar plãcute farse, orizontului de aºteptare. Marcel Mureºeanu este poetul care spune, vorbeºte, declarã, comunicã, direct sau de cele mai multe ori simbolic, prin intermediul vocilor - sau a unghiurilor - în care se transpune, de aceea, monologul sau dialogul discursiv nu vor lipsi din intrumentarul sãu poetic. Narativitatea discursului poetic nu e susþinutã pe date de expunere cronologicã a faptelor poetice - de tipul istorisirii clasice, cu un început, un conflict ºi un sfârºit al relatãrii - ci poeziile se prefigureazã ca fiind fragmente sau secvenþe scurte de act, instantanee luminate, care vor înlãtura perdeaua ce poate revela un adevãr ascuns într-un unghi neaccesat pânã atunci. Chiar ºi în volumul Valea Tauris, poetul Marcel Mureºeanu îºi va pãstra obiceiul de a dialoga, de pildã un negru acoperit de zãpada care îi ia culoarea Atractor straniu, cu virtuali interlocutori în Dragoste anapesticã, Umbrosul eºafod, cu mulþimea lehuzã în Alte dezvãluiri, sau cu personaje precum ar fi stareþul Tismanei, în O suferinþã sau chiar cu Isola în Pluta Isolei, rescriind un trecut ºi dezvãluind un adevãr neaccesat pânã atunci. Iatã de pildã cum un monolog poate vorbi despre Aidoma, ca stare de spirit geamãnã interlocutorului, despre ochi ºi calea luminii sale în Noaptea nimicului, despre omul-cuc în Cucul sau despre o privire personificatã, în Vremea mulþimilor, despre fluviul personificat, cel care îºi pune problema prezenþelor ce îl bântuie cu picioarele bãlãcindu-i-se în ape sau despre pãsãri mici, avalanºe, cele care de asemenea îi vor da târcoale prezenþei autorului. Gestualitatea poetului, atunci când discursul e asumat este cea a unei observaþii în aparentã pasivitate, senzaþia preluãrii din exterior a propriei entitãþi fizice ºi lipsa de împotrivire a trupului în faþa transformãrilor exterioare certificã faptul cã trãirea în spirit a sinelui poetic, respectiv a vocii coborâte dintr-o lume a ideilor, detaºatã de cele vremelnice, primeazã. Iatã de ce atitudinea de neclintire va fi trãdatã de verbe precum ar fi a observa, cu unghiul din care vor fi povestite inedite istorii sau întâmplãri: Plânsul de milã, Calea domesticã, Grea încercare, Noaptea nimicului, ÃŽntotdeauna ale celorlalþi, Lumea bunã a memoriei, Incest, La Est de solstiþiu, Iadul înfrânþilor, La o verstã de Taganrog, ÃŽncercãrile metaforei, Cãlãtorii I, ÃŽn alergare, Pãsãruica, Prefaþã, Cu beþiºorul, O hartã veche iar atitudinea de observaþie, în care poetul pare a fi vizitat de diferite entitãþi reale sau animate în contextul poeziei va putea fi reîntâlnitã în poeme precum: ÃŽn Valea Tauris, O nouã fiinþã, Un perete subþire, Pata, Cãlãtorii III. Regãsind versuri în care verbul a sta apare la vedere, nu ne vom putea îndoi cã aceastã atitudine sau concepþie poeticã existã ºi în volumul de faþã: Expansiunea mareei, A treia cale sau Ultimele stoluri, unde pãsãrile decoleazã de pe creier, ca apoi sã se afunde în sine, precum întoarcerea ºamanicã, Nu suntem singuri, unde cuvintele sunt cele care merg iar emiþãtorul lor rãmâne sau Dimineaþa nemântuitului, în care poetul îºi declarã unghiul în care e surprins: stãteam la fereastra deschisã/ ...lumea se micºora/ partea mea venea cãtre mine. Nu putem rãmâne impasibili descoperind jocul de cuvinte sau întâmplãrile de o simplitate hilarã pe care poetul le înzestreazã la modul firesc cu nebãnuite ºi multivalente înþelepciuni - cele care trãdeazã impulsul ludic, jucãuº al poeziilor sale. De pildã vom afla ce drumuri ºi gesturi va face o simpaticã Gaie înainte de a uita de sine, devenind o boalã care se împrãºtie apoi printre oameni (Gaia) sau vom afla o discuþie existenþialistã despre sunete afirmative sau negative, între poet ºi un naiv interlocutor (Puterea nestãpânitã a sunetului), un calcul exact al timpului mãsurat între gestul repetat al unei muºte ce se aºeazã pe cuier, pânã când acesta se va rupe - o poezie aproape proverbialã în simplitatea (ÃŽntâmplãri pe covor), fina alegorie a Vãii Plângerii cu o vale obiºnuitã, Valea-i chiar dealul de colo/ în vârf e butucul cãlãului/ plin de gãinaþ de corcoduºe,/ povestea cu popoarele migratoare/ o fac praf coþofenele/ dacã mai sunt vreo trei pe stârvul ei! (Prizonier la ahei), risipirea fãrã zgomot, flãcãri sau fãrã a fi perceputã din exterior a unui fruct în drumul viermelui (Semnul mãrului) ºi nu în ultimul rând, dragostea va fi privitã ca o levitare, o întâmplare a înãlþãrii chipurilor în vânt (Zgomot alb), sau ca un joc ce poate lua orice formã în Dragoste anapesticã, aceste ipostaze ludice, conþinând în mod admirabil, proaspete ºi judicioase motive meditative Despre poezia lui Marcel Mureºeanu se pot spune mai multe, prin succinta prezentare am dorit sã invit publicul cititor spre lecturã, pentru cã citindu-le, poemele de o evidentã maturitate literarã ale scriitorului clujean, vor vorbi de la sine. ÃŽntre cãrþile autorului, volumul Valea Tauris aduce mai mult retorism, Marcel Mureºeanu neluând în seamã prejudecata de a nu folosi semnele dubitative în poezie ci dimpotrivã, conferã meditaþiei un rost al înþelepciunii simple în aparenþã dar sofisticate ºi polivalente ca sens ºi nu în ultimul rând cartea va revela o disputã continuã despre moarte ºi viaþã, pasivitate ºi revoltã tacitã, spiritualã sau cerebralã, ascunse în fermecãtoare poezii cu un discurs preponderent epic, de o certã valoare literarã. Adina Ungur Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE