FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
MACHEDONIA
Text postat de george savu
În drumul spre Ind,
în mirarea mea,
se resemna permanent
acest modest argument
-rest, crestat pe pergament.

cînd cîntam fluide mantise,
turnuri carride prin Pisa,
Nistrul fluind către Tisa,
-eram în returnuri prin misse.

n-aveam timp relativ
pentru Istru,
trebuia să mor,
trebuia să mor în Babilon,
(corespondent valah - Vavilon)
-fără discipoli, fără magistru...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  George, in mare viteza, iti recomand sa schimbi ''pe pergament'' cu ''in pergament''

in rest, nu am timp decat sa-ti spun ca mi-a placut, poate mai tarziu o sa-ti explic de ce, tot atunci o sa si votez

cred ca aici exigentele privind prozodia sunt exagerate
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-07-03 16:13:38
         
 
 
O poezie nu se explică. Ea se recomandă (sau nu) și prin mesaj, este percepută (sau nu) funcție de capacitatea receptorului.
Dar o să fac o excepție. Prima și ultima. Machedonia nu este țara de baștină a lui Alexandru cel Mare. Nu aici. Epocile istorice nu au importanță. Aici! Machedonia se vrea a fi un perimetru spiritual, un punct din care pleacă imaginația.Imaginație ce poate rătăci prin Nisa, Pisa, Tisa. Indul e țelul final – o himeră. Mai apoi, întoarcerea este imposibilă. Timpul se comprimă. Suficiența te poate face să crezi că ai discipoli, lipsa magistrului generează efectul – neîmplinirea.
Este, dacă vreți, un regret astmatic, o expectorare rapidă a eșecului.
-mantisia,-ae s. – profeție (e drept, mai rar folosit); mantiscinor, -avi, -atus sum, vb.i. dep. – a profeți. Latinii nu țtiau că, prin timp, un cuvînt asemănător va desemna o înșiruire de cifre după o virgulă. Poate că are o legătura cu profeția, nu știu.
Sigur că pot fi răstignit și pe Croce, dar nu Doru Lubov o va face. N-are în spate un imperiu al proprietății cuvintelor, cel mult își poate plimba răutatea organică și ura congenitală de la Anna la Caiafa. Vai de cei care și cînd mînuiesc ciomagul sînt veleitari! Și care cred că pentru a fi țuțer trebuie sa-l aibă pe Țuțea ca magistru
 
Postat de catre george savu la data de 2008-07-03 15:52:50
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  P.S.În legătură cu tactica pîrjolirii recoltelor și otrăvirii fîntînilor,te aprob căci am pățit-o pe propria-mi piele! Da' vorba franțuzului:
Chacun tue les pouces a sa maniere.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-03 12:36:02
         
 
  Liviule,
Eu sunt în stare să pariez, că oricît i-ai flutura regulamentul ecoliterar prin fața ochilor,d-l lubov tot nu îl va citi!Vorba ceea:"într-un pui de moroșan/să nu dai cu bolovan".Eu îs pățit, chiar dacă bolovanul meu era cam moale!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-03 12:29:39
         
 
  Doru, sunt gata să fac pariu că, oricîte opinii critice va avea în subsol, George nu va scoate textul din pagină. Spre deosebire de cei care nu sunt în stare să-și justifice opera după doar trei rînduri de comentariu nefavorabil.

Ție cine ți-a spus că ești întotdeauna poet?
Puteai să te oprești după penultima frază a comentariului tău. Ai fi ieșit onorabil. Așa, denotă răzbunare de joasă speță.


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-07-03 11:57:25
         
 
  Te rog să-mi explici de ce crezi dumneata că acest text este poezie.
Pentru că ai aranjat pe orizontală câteva cuvinte "ce din coadă au să sune"?

Nu văd decât o însăilare jalnică de termeni, fără cap și coadă, care ba încearcă să ne impresioneze prin aerul antic (Ind, Istru), ba ne duc prin Evul Mediu (turnul din Pisa). Ce legătură are Indul cu Pisa, poți să-mi explici?

Crezi că dacă te pui în fața monitorului și dai frâu liber imaginației, rezultatul va fi automat poezie?
Crezi că dacă rimezi câteva cuvinte, orice textuleț încropit în două minute devine poezie?

Cum poate Nistrul să "fluiască" spre Tisa, când cele două râuri nu au nicio legătură, ba mai mult, au cursuri aproape opuse? Sau îți trebuia doar o rimă la "Pisa"? Păi atunci nu ești decât un rimător banal, care sacrifică sensul pentru niște rime ridicole.

Și ce înseamnă "fluind"? Cuvântul acesta nu există. Ai vrut să spui "afluind"?

"cîntam fluide mantise"
MANTÍSĂ, mantise, s.f. Partea zecimală a unui logaritm
Explică-mi, te rog, cum cântai tu părți zecimale ale logaritmilor. Și zici că mai erau și fluide pe deasupra?

"Fluide", "fluind", nu ți se pare prea mult pentru un text de câteva versuri? Nu ți se pare sărăcie lexicală?

"eram în returnuri prin misse"
Cuvântul "returnuri" nu există. Ai vrut să spui "retururi"?

Trebuia să mori în Vavilon, dar nu aveai MAGISTRU?
Păi "magistru" este un termen medieval, nu ai cum să-l utilizezi în context antic (Ind, Vavilon).
Amesteci epocile ca într-o ciorbă, ceea ce denotă incoerență, incapacitate de a păstra filonul unui text, pentru că te fură "beția de cuvinte" pe care Maiorescu o acuza în 1873 și de care poeții închipuiți nu pot scăpa nici azi.

"în Babilon,
(corespondent valah - Vavilon)"
Ce retorism facil. Nu-mi pot da seama cum se poate să scrii astăzi, DUPĂ postmodernism, cu atâtea erori de construcție poetică și poncife. Dumneata chiar nu ai citit nici un tratat de estetică? Nici măcar Croce?

Ritmul e varză.

În plus, într-un text redus ca întindere te simți obligat să repeți sintagme, probabil din cauza pauperității ideatice: "trebuia să mor, trebuia să mor".

Cine ți-a spus că ești poet, domnule Savu? Să-i ceri banii înapoi, căci te-a mințit.
 
Postat de catre Doru Lubov la data de 2008-07-03 11:13:24
         
 
  Cam uriașă prepuielnică lucrătura la care te-nhămași,frate George și prea firave lămuriri în stihuri despre Machedon, de vor cîrti mirenii că doar văzuși filmu' da' n-ai frunzărit și cartea...așa că lămuritor, îngroașă șiragul faptelor
căci gîndul e bun!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-03 10:35:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE