FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...CERE-MI...
Text postat de Matrana Gabriel
CERE-MI...
Plângi...și lacrimile tale scriu
Cu dâre de foc într-un suflet pustiu
Iar din lacrimi cazande, flori roșii apar
Sunt fierbinți și au gust de coșmar...

Te privesc tulburat și încerc să-nțeleg
După ce de pe-obraz o lacrimă-ți culeg,
Cum să pot îndrepta tot ce ai suferit
Și să fac să zambeasc-al tău chip, împietrit ?

Am răbdare și-aștept până trece-al tău chin
Căci e greu prin cuvinte, suferințe s-alini
Și apoi după lungi și tacite-așteptări
Te voi lua blând de mână și-om pleca înspre zări,

Departe de tot ce dureri ți-au adus
De tot ce-ai gândit, dar timidă n-ai spus
Și poate încet, cu răbdare vei ști
Că orice-mi vei cere, îți voi dărui...

De-ar fi chiar și viața, de-i vrea să mi-o ceri
Și-ar fi prea puțin pentru ceea ce speri...
Să nu îți mai văd, nici în negrul meu gând
Tristețe...și lacrimi din ochi-ți căzând !

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Observ critici dure doar din partea "masculilor", care au impresia ca le stiu pe toate...Ce-aveti mai dragilor, cu fetele ?? Sunt mult mai sensibile decat voi (noi !!!)  
Postat de catre Matrana Gabriel la data de 2008-06-24 11:31:19
         
 
  Nu vă mai străduiți în zadar să simt cum vor inimile voastre seci, pentru că nu reușiți!  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-06-23 20:36:00
         
 
  Departe de mine gandul de a renunta !!! Voi urma sfaturile voastre...Si...va voi bombarda cu poezii...sau vreti si epigrame ? dati-mi un motiv..Adevaratii prieteni nu sunt acei care numai lauda, ci taie si in carne vie !!!
Va salut !!! Accept critici, indiferent de unde vin...cum vreti sa scriu ca lumea daca nu-mi aratati ?
 
Postat de catre Matrana Gabriel la data de 2008-06-23 20:05:44
         
 
  Gabriele, fara gluma, prefer bascalia de adineauri... vezi ca ai niste typo, probabil ai scris-o la nervi

oricum, ti-a iesit!
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-06-23 19:39:24
         
 
  Vreti poezie "modernista"?
Priviti aici, glumeti amici...

Iubirea cade ca o frunza
Pe apa care face "plici"
Si-ncanta sufletul in dunga
Cand se rastoarna in sclipici.
Privesc,intens, cu ochi de sticla
La raza de limina pura
Decat sa bantui printr-o pacla,
Merg glont, cu voi, pe aratura !
 
Postat de catre Matrana Gabriel la data de 2008-06-23 19:33:37
         
 
  Cum am mai spus unei domnisoare pe-aici, incearca sa renunti la trucuri gen litere mari in titlu si punctulete pe toate partile si atrage pe cineva cu ce scrii, ca nu suntem la gradinita...  
Postat de catre nicaieri nimeni la data de 2008-06-23 16:23:24
         
 
  Mariana Fulger, ești omniprezentă, omnipotentă și, din păcate, eternă. Ești, cum s-ar spune, divină! (di vină pentru toate voturile astea date unor poeme mai facile decât factura mea de întreținere - aia cel puțin are suspans).

o zi mai bună, sper

Gabriel, scrie mai cu vâna și evită clișeele, omule.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-06-23 16:10:23
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Tu poți să crezi însă că ai scris frumos. Vei avea astfel o zi bună. Riscul de a nu evolua e unul minor, dacă ții la liniștea de moment.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-06-23 16:00:18
         
 
  "tacite-așteptări" nu prea e totuna cu tăcute-așteptări. Și nici nu merge în text.

"ochi-ți căzînd" trebuia să fie ochii-ți căzînd.

Gheorghe Recheșan are dreptate. Nimic mai comun. Sentimentele pot fi frumoase, durerea poate fi adevărată, speranța poate fi vie. Dacă toate astea ar însemna poezie, ar fi, doar la noi în țară, cîteva milioane bune de poeți. Numai că poezia înseamnă ceva mai mult. Versurile de mai sus întorc poezia în timp, către începuturile ei. Adică, vreo douăsute și ceva de ani înainte.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-06-23 15:58:10
         
 
  Iarăși desuete lacrimi,iar rime terne și obsesii poetice prea des bătătorite!Plus inconsecvența lui Î din Â:"cazande,zambesc...aproape ilar!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-06-23 15:37:45
         
 
  Poem frumos spune sufletul tău. Votat. E păcat să rămână în umbră. O zi bună.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-06-23 15:17:59
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE