FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mai am doar atât,
Text postat de Cristian Vasiliu


Mai am doar atât,
cât încape sub coastă,
Ferită de gânduri,
de hoți și năpasta.

Mai am doar atât,
cât s-o duc pân’ la vară,
Când vin creditorii
cu fier să te ceară.

Mai am doar atât,
cât să știu că mi-e bine,
La mii de cuvinte
distanță de tine.

Mai am doar atât,
cât să umplu o rugă
Și-apoi să o iau
către noapte la fugă.

Mai am doar atât:
doar o umbră-n ierbare
Și, plânsă de sete,
sămânța de soare.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc pentru lectura si comentarii :)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2008-06-23 12:36:47
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Coasta între baricadă și punte de legătură

O speculație eristică ne-ar putea duce la ideea că, după o vreme, exasperat de “conviețuirea” cu minunea creată din coasta sa, Adam ar fi înapoiat-o Creatorului. După alte câteva zile, Creatorul, probabil, exasperat la rându-i, i-ar fi redat-o lui Adam pentru totdeauna, Definitiv. Doar câteva zile i-ar fi fost de ajuns Creatorului să înțeleagă faptul c㠄autonomia” sa este în pericol și c㠄forța” sa devine relativă.
Probabil, în panștiința Sa, va fi ajuns la concluzia că este dificil, dacă nu imposibil să poată face față manifestărilor noii sale creații. Astfel El, Marele, într-un gest de aleasă înțelepciune, a optat, pentru singurătatea eternă. Tot atunci El, Unicul, a înțeles că fericirea nu poate fi eternă decât în singurătate. Și l-a însărcinat pentru totdeauna pe Adam ca responsabil al departamentului „parteneriate”. Totodată l-a binecuvântat, ursindu-l să fie fericit ori de cate ori „partenera” sa nu va avea dreptate. Astfel nefericirea a devenit blazonul lui Adam și al urmașilor acestuia în veacul vecilor.
Sper că lectorii profund religioși vor înțelege parabola mea ca pe un joc al minții și atât. Fără nici o urmă de încercare de a prejudicia cele sfinte.
Venind la textul „Mai am doar atât,” vom putea observa prezența obsesivă însă doar subtil și inteligent sugerată a ființei a cărei ontogeneză a avut ca fundament celebra structură de rezistență toracică denominată profan „coastă”. Despre care am făcut vorbire în parabola de mai sus. Ființă aflată acum, la momentul textului, undeva „la mii de cuvinte distanță”.
Superbă si inedită imagine „la mii de cuvinte distanță”. Un fel de baricadă conceptuală, o barieră comunicațională, o posibilă imitație a opțiunii demiurgice pentru „recluziunea” izbăvitoare. Obsesivul „Mai am doar atât:” sugerează o pierdere. O pierdere cu multiple consecințe. Reiterate ravelian: „cât încape sub coastă”, „cât s-o duc pân’ la vară”, „cât să știu că mi-e bine,” „cât să umplu o rug㔠Manifestări sau rod al ursirii divine ca regnul adamic „să fie fericit” în relația partenerială cu aceea care, în cazul în speță, a devenit doar „umbra din ierbare”. Conotație sugestivă a unor amintiri aflate acum în stare de „elemente de colecție”, elemente lipsite de viață. „Amintiri presate” asemenea frunzelor ori florilor aflate într-un ierbar. Palidă reflectare a unei realități cândva vivante și tristă consolare a imposibilei uitări.
„Mai am doar atât” sugerează, poate, în fond, pierderea „totului” ori, a esențialului. Un aer trist, elegiac se simte în fiecare vers și în poemul privit ca ansamblu textual.
O ultimă resursă, un fel de BIOS existențial, care să mai ofere minima energie necesară ieșirii din contingent și intrării într-o altă dimensiune: „noaptea” cu toată încărcătura sa de dramatism, întâlnim în versurile:
„Mai am doar atât,
cât să umplu o rugă
Și-apoi să o iau
către noapte la fugă.”
Un fel de maximum al consecințelor „pierderii” sugerate.
Finalul lasă însă și o speranță. Destul de vagă, aproape infinitezimală. A posibilei deveniri a baricadei în punte de legătură: „sămânța de soare” putând fi înțeleasă ca puntea de acces în probabila zonă de lumină. Ca ultimă șansă.




 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2008-06-22 22:50:52
         
 
  Te asteptam, Cristi, si m-am bucurat sa te recitesc. Ma gandeam ca poezia ta s-ar fi putut scrie si in perechi de cate doua versuri si ma intrebam de ce ai ales forma de catrene....

Oricum, orice forma alegi, din mana ta iese POEZIE.

Vot,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-06-22 15:28:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE