Premiul întâi al lunii noiembrie este împărţit între colegele noastre, poetele Valeria Tamaş şi Flavia Munteanu. Întâmplător ordinea enumerării este cea normală întrucât dacă ar trebui să departajez cele două poeme primul ar fi cel care ar avea câştig de cauză.

Primul poem aflat la poziţia 31 pe lista de expediere: Prima brumă - / Pe haina orfanului / Încă un petec/, ne întâmpină cu multă negativitate exprimată din plin prin cuvintele : brumă, orfan, petec. Probabil tocmai de aceea nu a putut cuprinde şi un contrast ci doar o simultaneitate: brumă – petec. Poemul răspunde la două din întrebările fundamentale şi anume la Cine? şi Unde?. Întrebarea Când?, obţine răspunsul ţinând cont de context. La număratoare ies 16 silabe dar poemul nu suferă din acest motiv. Raportul etern–efemer nu a preocupat pe autoare, desfăşurarea de forţe înfăţişând sumar numai efemerităţi: brumă, haină, orfan, petec. Constatăm din enumerarea de mai sus că poemul conţine patru substantive. Continuând observaţiile nu depistam nici un verb. Ceea ce este foarte bine. Atmosfera poemului este de wabi/sabi. Pentru a obţine premiul întâi poemul a fost votat de 10 colegi, din care trei au acordat câte trei puncte, unul doua şi restul câte unu. A avut avantajul ca a fost expediat in final.

Al doilea poem de la premiul întâi : Noapte cu brumă - / copaci fără nume / străjuiesc luna, se face remarcat prin negativitatea exprimată în versurile unu şi doi şi prin personificarea din versul nr. trei. Noaptea cu brumă nu este clar definită fapt pentru care şi este lipsită de un contrast. Atmosfera de wabi/sabi, în care în locul unor figuri umane luăm cunoştinţă de copaci fără nume (accentuează atmosfera de negativitate , din primul vers). Deşi versul trei este interesant, neaşteptat, el păcătuieşte prin faptul că luna este străjuită (atribut uman) de copaci despre care mai mult nu ni se spune. Contextul în care are loc fapta copacilor absolvă autoarea de o vină apăsătoare. Regăsim de astă dată perechea etern–efemer sub forma: lună – brumă, copaci.

La premiul doi întâmplarea scoate în prim plan tot două poeme. De astă dată bucuria este împărţită între poetele Maria Tirenescu şi Anişoara Iordache.

Poemul poetei Maria Tirenescu: Primele brume - / numai crizantemele / nescuturate/. Crizantemele fac o faptă eroică, pe care unii dintre noi nu o sesizăm de loc, aceea că rezistă atacului brutal al primelor brume. Şi nu se scutură. Reacţionează totuşi unele dintre ele, în special cele albe, schimbându-şi culoarea. Din albe încep să bată în violet, semnalizând indirect venirea primei sau primelor brume ale toamnei. Aş numi poemul, un poem contrast. In esenţă prin aceasta se şi caracterizează poemul şi este suficient pentru a fi premiat. Poate că era mai bine ca primele brume să fie numai “prima bruma” dar n-ar mai ieşit cele cinci silabe ale primului vers. Atmosfera de wabi/sabi ar fi fost mai convingatoare. Poemul e bine lucrat, concis. Şi de astă dată relaţia etern-efemer este evitată prin forţa împrejurărilor şi a prezenţelor implicate în poem. Şi totuşi crizantemele prin rezistenţa lor împărtăşesc o dragoste nebănuită pentru ceea ce este etern. Răspunde clar la două din întrebările fundamentale.

Poemul următor de la premiul al doilea arată astfel: Pinii se închină - / prin poarta Tori trece / luna brumată. Şi acest poem face apel la o personificare pe care nu o înţeleg în contextul redat de autoare. Şi mai ales că acţiunea se întâmplă pe pământ japonez. Dintr-o fotografie sau o stampă (dacă autoarea nu ar fi de faţă), ar fi greu de sesizat observaţia din poem. Partea cea mai frumoasă a poemului o regăsesc în versul trei în care însăşi luna poartă pecetea a ceea ce se întâmplă pe pământ în anotimpul toamnă. Şi aceasta în virtutea luminozităţii sale care poate permite autoarei să îşi imagineze cu uşurinţă acest lucru. Poemul conţine negativitate şi pare să releve un parteneriat în care sunt implicaţi pinii şi luna brumată, în prezenţa porţii Tori. Relaţia etern–efemer este concretizată de perechea: luna - pini. Din nou ni se înfăţtişează o atmosfera de wabi/sabi.

La premiul trei tot două poete concurente: Magdalena Dale şi Vali Iancu, membre ale Societăţii Române de Haiku. Să fi trecut SRH în umbră prin rezultatele activităţii sale de faţă? Ordinea de premiere a lunii noiembrie aşa ceva dovedeşte.

Poeta Magdalena Dale ne încântă cu poemul : Prima brumă / pe ultimul trandafir... / umbra corbului. Din nou un contrast frumos punctat în care este implicată prima brumă şi ultimul trandafir. Nici negativitatea nu lipseşte şi pe ea o regăsim în ultimul vers sub forma umbra corbului, care începe să tot bântuie prin habitatul uman în lunile reci de toamnă şi iarnă. Pecetea timpului exprimată prin categoria estetică wabi/sabi este evidentă şi pronunţat scoasă în relief. Din nou numărăm câteva substantive: brumă, umbră, corb şi două numerale, însă nici un verb. Efemerităţi suficiente, etern de loc. Realizare de excepţie.

Al doilea poem de la premiul al treilea : A căzut bruma / afară nici-o gâză - / În surdină Brahms, mi se pare nespus de frumos. Aduce ceva nou faţă de cele de mai sus, şi anume pecetea umanului, sub forma “ În surdină Brahms”. Atmosfera de wabi/sabi aş putea spune că este îndulcită de muzica pe care omul o are la dispoziţie pentru a-şi înfrumuseţa viaţa în ciuda vremii tot mai reci de afară. Poemul conţine efemerităţi sub forma brumă, gâză, surdină. Si chiar Brahms... Dar muzica lui aş vrea să cred că este eternă. Omul deşi efemer, prin roadele muncii sale aspiră pe drept cuvânt, graţie geniului sau harului divin, la eternitate.

Poeme la fel de frumoase dar nepremiate:

1.Presedinte SRH Bucureşti este prezent în concurs cu poemul : Nici un strugure / în toată podgoria / singură bruma. Pecetea timpului de tipul wabi/sabi sare în ochii oricui. Bruma domnului Moldovan surprinde momentul când toţi struguri fie au căzut şi au devenit una cu pământul, fie au fost mâncaţi de păsările înfometate ale cerului, până la unul. Poemul este o constatare tristă pentru cineva care mai râvneşte încă strugurii proaspeţi ai podgoriei, însă de o frumoasă formulare estetică, tip haiku. Numărul de silabe: 17 sub forma 5-7-5. Substantive trei. Toate efemerităţi. Verbul e de căutat prin altă parte. Dar ne putem lipsi de el, precum se vede. Ultimul cuvânt, un substantiv. Foarte bine. Se răspunde la două întrebari nelipsite, la a treia, indirect. Haiku foarte reuşit dar nepremiat.

2. Colega noastră Elena Gheorghiu, aduce în concurs un haiku care impresionează prin negativitate. De altfel în ultimul timp apar tot mai multe replici la haiku-ul lui Bashô mustind de negativitate, cel cu corbul... Poemul său: Pe culmi netede / invăluit în brumă / un copac bătrân. Pentru mine culmile netede, bruma, copacul bătrân poartă pecetea pronunţată a negativităţii. Bruma şi bătâneţea conţin în mod evident negativitate. Dar culmile netede? Consider că da, în ideea că acolo creşte cu greutate vegetaţie mai zveltă, datorită condiţiilor vitrege de pe culmi. In primul vers era mai nimerit singularul. Pecetea wabi/sabi nu-i greu de desluşit. Identificăm trei substantive şi un verb în participiu. Relaţia etern–efemer ia forma: culme-brumă, copac. Răspunde la trei întrebări, ultima fiind: Cînd?

3. Poeta Laura Coman intră în concurs cu un haiku foarte reuşit sub forma : Pere brumate - / mărindu-le stălucirea / razele din zori. Lecţia haiku-ului e bine învăţată, dovada fiind însăşi poemul. Remarcăm mai întâi negativitatea din primul vers, care evidenţiază fructe de sezon, perele. Neculese încă din diverse motive. Neputinţă sau indiferenţă. Interesant este că această negativitate sub forma prezentată trece în ceva pozitiv, strălucitor prin mijlocirea razelor din zori. Acesta ar fi un prim contrast: brumate dar strălucitoare. Există şi al doilea contrast care trebuie scos din context. El prinde în ecuaţie literară perele brumate (ultimele) şi razele de soare din zori (primele). Şi relaţia etern–efemer este prezentă dar vă rog pe dvs sa o căutaţi... Situaţia răspunsurilor la întrebările noastre specifice e mai încurcată dar nu daunează mult poemului. Ca de obicei, până acum nelipsită categoria estetică wabi/sabi.

4.Un coleg nou, pe numele său Soriu Nakata (pare să fie chiar un japonez), ne oferă spre aprofundare şi apreciere un haiku interesant: Răcoare în zori - / oglinda se tulbură / de o suflare. Despre brumă nu aflăm nimic direct. Răcoarea din zori dar şi suflarea ce abureşte oglinda ne mărturisesc prezenţa ei ţinută în umbră de cuvinte. Acelaşi procedeu de a sublinia indirect existenţa brumei îl regăsim şi in poemul inregistrat la numarul 32. Tehnica de exprimare a poemului este aproape impecabilă. Are 17 silabe, patru substantive, ultimul cuvânt, substantivul suflare, are cezură, răspunde la două întrebări de strict interes literar, concis, expresiv, frumos.

5. Ultimul haiku la care mă refer aparţine colegului nostru, mult mai tânăr, Petre Flueraşu: Prima zăpadă - / atingerea caldă / mă înfioară. Dumneavoastră vă place? Mie, da. Ar putea exista o obiecţiune, aceea că bruma a devenit zapadă. Şi ce dacă! Poemul conţine pe lângă negativitate şi un contrast foarte palpabil pentru autor, acela că prima zăpadă, în virtutea energiei care ne caracterizează la tinereţe, la atingere , ţi se pare, pur şi simplu caldă. Contrastul e creat prin inversarea aşteptării de rece (a zăpezii) în cald. Şi în plus îi şi place. E ultimul său cuvânt. În versul doi aş mai fi introdus un “ei”. Şi ar avea fix 17 silabe. Două substantive, un numeral, un verb venit pe ultima sută de metri... E greu de desluşit atmosfera de wabi/sabi dar cu patina timpului sub forma zăpezii, înţelegem cum stăm esteticeşte. Haiku-ul se înalţă pe o temelie de două efemerităţi.

Concursul lunii noiembrie a propus, după bunul obicei, o temă unică, "prima brumă", temă obişnuită, sezonală, capabilă să declanşeze sensibilitatea şi imaginaţia participanţilor. Numărul variantelor poate fi infinit, dar există criterii de clasificare, nu este însă locul să insist aici, aceste clasificări fiind foarte utile mai cu seamă poeţilor de renku.

Îmi cer îngăduinţa să fac un comentariu tehnic, de meşteşug, domeniu unde poeţii întotdeauna mai au câte ceva de învăţat, chiar atunci când ating pragul măiestriei maxime. Având în vedere că juriul a fost alcatuit din totalitatea poeţilor participanţi, cu atât mai mult este necesară o analiză a tehnicii poetice specifice în limitele poeziei zen.

Hotărârea juriului colectiv, acceptabilă sau nu, trebuie respectată, deci eu nu o comentez. Câştigătorul lunii noiembrie, Valeria Tamaş, a propus poemul:

Prima brumă -
pe haina orfanului
încă un petec

Aş vrea să străbat în mod invers drumul autoarei, de aceea aş fi preferat forma următoare:

Încă un petec
pe haina orfanului -
prima brumă

În varianta autoarei este evidentă prezenţa metaforei implicite. În schimb, varianta propusă de mine, comentatorul, este paradoxală, aşadar, mai sugestivă din punctul de vedere al poeziei zen. O felicit în mod colegial pe talentata poetă.

Las la o parte amănuntul ca tema propusă în mod textual, "prima brumă", dispare din majoritatea propunerilor pentru concurs, ceea ce se observă chiar de la al doiea text clasificat pe primul loc, conform voinţei colective a juriului:

Noapte cu brumă -
copaci fără nume
străjuiesc luna

Am câteva argumente să consider nereuşit poemul semnat de Flavia Muntean: lipsa paradoxului, excesul de vizualism şi prezenţa personificării. Este adevarat, imaginea creată de poetă este grandioasă, cosmică, abundentă în luminozitate, însă un haiku presupune în primul rând virtuţi contrarii: modestie implicită, acel gol capabil să cuprindă o plinătate virtuală, nimic în aşteptarea marelui tot. Viziunea poetei este romantică, tributară artelor poetice occidetale şi mai puţin, ba chiar deloc, austerităţii unui haiku laureat.

Poemul Mariei Tirenescu (locul II) este un exemplu binevenit pentru a demonstra dificultatea de a scrie haiku în formă clasică (5-7-5).

primele brume -
numai crizantemele
nescuturate

Să presupunem că timpul este sugerat de context (acum), la fel, spaţiul (aici), însă substantivele la plural reprezintă, mai ales in haiku, un exces. Propun varianta:

Prima brumă -
numai crizantema
nescuturată

Se pierd două silabe, ceea ce nu este o tragedie la poetul român, forma devine liberă (4-6-5), dar se câştigă în expresivitate specifică.

Poemul Anişoarei Iordache (acelaşi loc II) este compus fără abilitate, cu două personificări (se închină, trece), cu substantiv la plural (pini), cu epitet inutil (brumată), cu un pleonasm (poarta), încât, după curăţenie, se poate salva ceva în formă liberă, aparent incomplet, dar sugestiv (luna: kigo sezonal pentru toamnă).

Un pin -
prin Tori
luna

Daca textele Valeriei Tamaş şi Mariei Tirenescu, în ciuda observaţiilor, sunt reuşite, sau foarte aproape, ocupantul locului III, un haiku de Magdalena Dale, devine preferatul meu din concurs.

Prima brumă
pe ultimul trandafir -
umbra corbului

Dintr-o dată, în context, brumă, trandafir, corb devin simboluri. Bruma şi trandafirul se află în antiteză (prima,ultimul), umbra sugerează mu-shin (negativitatea). Dacă versurile de început descriu o stare de repaos, picturală, brusc, versul final ne aduce imaginea dinamică a zborului, este drept, a unui zbor rău prevestitor. În felul acesta, kireji capătă contur foarte puternic, mărind sugestivitatea întregului poem. Prin adunarea virtuţilor (multe) şi prin scăderea reproşurilor (zero), consider că acest poem poate aspira la ranguri superioare în viitoarele selecţii. O felicit călduros pe autoare, care ne-a împărtăşit bucuria unei revelaţii.

Inclusiv toate celelalte propuneri au virtuţi parţiale, unele se apropie foarte mult de podiumul primelor clasate (mai ales poemul lui Vasile Moldovan), dar le lipseşte doar "o geană de copil" pentru a răsări în lumină. Cu puţină atenţie şi mult efort creator minunea se va întâmpla.