FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
octombrie 2007
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu


octombrie 2007





*

Dan Florică:

Pe tema libelulei, propusă de conducatorul site-ului în luna in curs, s-a scris indeajuns și cu bune rezultate. Poemele premiate sunt în număr de opt, toate exprimând, aproape altceva despre această vietate fermecătoare care ne-a strâns laolaltă la actualul concurs.

1. In vals cu vântul/ prin câmpia săracă/ o libelulă , poemul haiku cu nr-ul 2, care a obținut premiul I, nu este unul strălucitor. Totuși a atras multe voturi. În ce să fi constat atracția lui? Ideea valsului în care sunt antrenați , în nesfârșirea timpului libelula și vântul este una inedită. Dar nu ea dă greutate poemului. Versul doi, pe câmpia săracă, vine ca o contrapondere și adaugă negativitate poemului (tocmai ceea ce avea nevoie), ne trezește la realitate și ne dezmeticește, insistând că ne aflăm în fața unui haiku. Autoarea ne sugerează astfel că nici măcar pe un fundal sărăcăcios, valsul celor doi parteneri, pe valuri de timp, nu este unul de ignorat, de refuzat. Puterea poemului e concentrată în primele două versuri, cel de-al treilea eliberând semnificația lor. Valsul, vântul, libelula sunt entități efemere. Eterna câmpie, săracă de astă dată, e capabilă să descătușeze resortul din care țâșnește acest haiku neașteptat, într-o formă destul de estompată. Răspunde acest poem celor trei intrebari: Cine? Unde? Când? Răspunde, numai că la una din ele raspunsul este dat indirect. Atmosfera poemului este una de wabi/sabi.

2. Firul de iarbă - / o libelulă îndoaie/ ușor lumina, ca poem haiku a obținut cu același punctaj (14) tot premiul întâi. De astă dată strălucirea poemului e evidentă si la propriu și la figurat. Primele două versuri pot fi la îndemâna oricui. Al treilea, e mult mai greu de conceput... Autorul, nimeni altul decât Eduard Țară, atunci când observă firul de iarbă îndoindu-se sub greutatea totuși semnificativă a frumoasei insecte, nu mai are în fața ochilor decât firul de lumină sălășluind pe trupul ierbii, aflat în bătaia soarelui. Este adevărat că se îndoaie lumina? E adevărat, dar exprimă un anumit etaj al realității pe care poetul preferă să îl păstreze în fața ochilor săi fascinați de miracolul naturii... Dar are negativitate acest poem? Consider că da și ea este rezultatul acelei acțiuni de îndoire a luminii. Categoria estetică ce se degajă din poem consider că este aceea de hosomi...

3. O libelulă / pe bățul pescarului - / singurul zâmbet. Negativitatea poemului este evidentă, într-o atmosferă de wabi/sabi. Ea implică și acel băț, care ține loc de undiță, dar mai ales sugestia că bietul nostru pescar, aidoma ca într-un haiku ce a avut ca temă lotusul, nu a avut parte de pește în acul undiței, ci, în recompensă, de o frumoasă libelulă care să se așeze mângâietoare și răsplătitor pe ceva cu menire de undiță. Pescarul nu pare unul profesionist, ci unul de ocazie care vine să-și omoare timpul, sau pur și simplu să scape de atmosfera apăsătoare de acasă sau de la serviciu... Eternul nu are nici un corespondent în acest haiku, acțiunea derulată implicând numai efemeriăți, rezultatul fiind cel de față.

4. Premiul al II-lea debutează cu un haiku frumos, amintind într-un fel de cel al domnului Eduard Țară dar construit, de astă dată, pe tema umbrei: Umbra trestiei / unduindu-se ușor... / o libelulă. A trestiei umbră, în acest poem se unduiește ca o totalitate, deși o libelulă nu are puterea să producă acest efect. De aceea, bănuim, în subsidiar și vântul de care autorul (Vasile Moldovan), nu ne spune absolut nimic. Negativitatea pe care tocmai o căutăm este însăși umbra, ca un alter ego al plantei, adusă în prim planul poemului. Numai că este o negativitate îndulcită de acea unduire, sugerată a fi provocată de sosirea unei libelule pe suprafața sa. Căutând răspuns la cele trei întrebări fundamentale ale haiku-ului perfect, găsim răspuns cert la două, la a treia, trebuie să-l căutam cu atenție. Categoria estetică care ne întâmpinâ în poem este wabi/sabi. Autorul făurește acest frumos haiku uzând de efemerități, cărora le dă strălucire o vietate la fel de trecătoare.

5. Aripi brumate -/ o libelulă moartă / suflată de vânt. Izbitoare de la bun început, negativitatea poemului prin aripi brumate și moarte. În primul vers autoarea pare să ne spună cauza care provoacă extincția acesteia. Și versul trei este tot în sensul accentuării negativității, întrucât nici fără viață libelula nu-și găsește liniștea, vântul subliniindu-i în continuare efemeritatea. Moartea libelulei însă ne arată o situație inedită, aceea că efemeritatea a ajuns deja în pragul descompunerii în etern (neprecizat ca detaliu). Categoria estetică uzitată este wabi/sabi. Ca și în haiku-urile de mai sus răspunsurile la întrebările fundamentale nu le regăsim în totalitate.

6. O libelulă / în piatra de chihlimbar -/ talisman în sân, se dovedește un haiku surpriză constând în ineditul trasformării, cu concursul naturii, a efemerului (libelula) în etern (prin încorporare în piatra de chihlimbar, devenită talisman). Numai că transformarea în talisman, și situarea lui în sân , pune piatra semiprețioasă în serviciul efemerității. Cumva, ne aflăm într-un cerc vicios din care vom ieși prin simpla derulare a proceselor din natură. De astă dată răspunsurile la cele trei întrebari le regăsim cu claritate în textul poemului și nu putem fi decât multumți. Patina timpului imbraca in poem o forma remarcabila dar este evidenta și utilizarea categoriei estetice de shiori (simpatie).

7. Premiul trei ne aduce în prim plan poemul: Ce-i dincolo de / aripile libelulei - / aproape totul. O întrebare cu tâlc și un răspuns pe măsură conține poemul. În fond, primele două versuri sunt banale. Dar răspunsul... este magistral. Greu de explicat acest haiku. Dar este oare haiku? O calitate e sigură: sugestivitatea debordantă. În debutul poemului dăm nas în nas cu efemerul sub forma aripilor libelulei. Dincolo de ele este totul și sigur eternul ca parte componentă indestructibilă. Dar unde este negativitatea haiku-ului. Este ea dincolo? Cu siguranță. Și totodată ca parte componentă a totului. Aș pune acest haiku tot sub pecetea hosomi-ului.

8. Iată și ultimul haiku premiat: O libelulă / poposind pe-o creangă - / tremur de frunze. El se înrudește prin idee cu poemul 7. Și de astă dată poemul nu este complicat, autorul exprimând perfect ceea ce vede fără rafinamente. Este totuși un haiku reușit. Așa cel puțin exprimă punctele acordate. Dar și conținutul său. Negativitatea lui este exprimată de acel tremur de frunze. Unei acțiuni de poposire a libelulei , autorul îi adaugă o acțiune de tremur a frunzei. Aceste doua acțiuni sunt contrapuse și dau substanță poemului. Aci este toată esența lui. Atmosferă de wabi/sabi. Răspunde coerent la cele trei întrebări și încheie cu bine premiile acordate.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE