|
|
|
|
|
|
|
|
|
Reincarnarile lui Caragiale |
|
|
Text
postat de
George (Dumitru) Corbeanu |
|
|
Arta este o investitie pe termen foarte lung. Un tablou, o cladire, o creatie artistica autentica devin, cu atat mai valoroase, cu cat au puterea, peste timp, sa influenteze constiinte, sa se plieze pe gustul unor indivizi din epoci diferite, cu mentalitati total deosebite fata de perioada in care au fost create operele de arta. Intr-un cuvant, actul creatiei trebuie sa tinda inca din stadiul intentionalitatii catre universalitate si tipicitate. Aceste categorii estetice sunt apanajul creatorilor de geniu care sparg tiparele vremii sale, anticipeaza mersul istoriei si evita cabotinismul succesului, asteptand ca posteritatea sa confirme sau sa infirme valabilitatea creatiei.
IL Caragiale este cel mai bun exemplu pentru a demonstra firea vizionara a unui artist de geniu a carui opera iese din contingent prin surprinderea general-umanului, prin minutia observatiei atente la particularitate si miscare. Creatia dramatica a lui Caragiale a rezistat timpului, s-a actualizat, in primul rand, prin realismul comic ce vizeaza revelarea esentialului.
Societatea romaneasca din anul de gratie 2008 se pliaza perfect pe tiparul Romaniei anului 1884, cand a avut loc prima reprezentatie a comediei “O scrisoare pierduta”. Atunci I s-a reprosat dramaturgului scopul politic marginit, si anume ridiculizarea liberalilor care erau la putere in acea perioada. Persoane din sala s-au recunoscut printre eroii piesei si au facut un scandal monstru in timpul reprezentatiei. Ei au contestat valoarea artistica a comediei, precum si talentul tanarului dramaturg. Detractorii lui Caragiale au eludat faptul dovedit de-abia astazi ca artistul a conceput, printr-o viziune geniala, un univers comic in care indivizi, descoperiti si preluati din realitatea imediata, compun prin personificare generica esantionul unei umanitati intregi. El a inteles, ca nimeni altul, intr-o acceptie larga si deosebit de profunda, procesul “formelor fara fond”declansat la noi in ultimele decenii ale secolului trecut si pastrat pana astazi.
Autorul “Scrisorii pierdute” are meritul de a impune in literatura tipul “homo politicus”, construit pe un defect general-uman.
“Pornind de la oamenii vremii lui, Caragiale este un critic al omului oricarei societati. Personajele lui sunt niste exemplare umane in asa masura degradate ,incat nu ne lasa nici o speranta.{…} Omenirea asa cum ne este infatisata de acest autor, pare a nu merita sa existe”-afirma cu vehementa Eugen Ionescu.
“Homo politicus”, politicianul corupt si demagog exista si astazi. El a stat la dospit in anii comunismului, fiind inlocuit de omul multilateral dezvoltat, posesorul unui limbaj de lemn cu formule gata fabricate. Comunistii au creat eroul activ, animat de idealuri revolutionare, plin de elan patriotic. Timp de 50 de ani, romanii nu au admirat decat un singur demagog, pe conducatorul suprem. Ceilalti oameni politici erau doar simple marionete, papagali care repetau aceleasi ineptii pe care nu le credea nimeni, dar care erau necesare pentru adormit constiinte.
In acest context istoric si politic, eroii lui Caragiale erau receptati in mod critic ,uneori cu amuzament, fiind raportati la o societate decadenta, in care actul democratic era total respins de “ordinea” comunista bazata pe mimetism si ascultare docile.
Suprimarea comunismului a facut posibila reincarnarea unei lumi de antieroi, populate de alte marionete, cu actiuni, cu miscari si rostiri dezarticulate, lume pe care o vedem zilnic in fata televizoareler, pe marea scena a politicii democratice actuale. Se intampla acum in societatea romaneasca un lucru cel putin bizar: personalitatile politice se comporta, vorbesc, au atitudinea unor masti scenice, a unor personaje caragieliene; este o inversare arta-realitate sociala, in sensul ca oamenii nostri politici joaca un rol, sunt ei insisi artisti, nu surse de inspiratie pentru creatori.
Show-urile televizate ne transforma in spectatorii unor piese de teatru interminabile, in care protagonistii nu imita eroii lui Caragiale, ci sunt personaje ale unei opera dramatice numita “Campania electorala”, organizata intr-o veritabila maniera carnavalesca din patru in patru ani. Nimic din ceea ce a ridiculizat IL Caragiale nu lipseste de pe micul ecran. Avem scrisorele mov care circula de la Presdinte la Premier si invers, avem pristandanism (termen ce sugereaza deservirea paridului sau a omului politic aflat la putere) transformat intr-un concept modern numit ”traseism”politic. Avem Catavenci care plang la comanda in fata unei tari intregi, nu numai in fata unui auditoriu restrains (Draga Stolo! Ha,ha,ha!), Branzovenesti si Farfurizi preocupati de tradare, actionand incrancenati cu ochii in patru sa nu fie inselati de tovarasii de partid. Nu lipsesc din fauna politica actuala nici “mareanevanghelisti“ reincarnati din Agamita Dandanache cel “mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”.
Tipul reprezentativ al democratiei romanesti ramane, totusi, omul scolit si sobru care manevreaza cu o mare arta a conversatiei multimea. Toti “estii” si “eanii”partidelor sunt exponentii lui Tipatescu. Indiferent de culoarea politica ei exceleaza prin demagogia declamata cu seriozitate, prin argumentarea pertinenta a afacerilor oneroase care pagubesc natiunea.
Pentru a nu exagera in privinta asemanarii eroilor lui Caragiale cu “Homo politicus” de azi, trebuie observate micile discrepante existente la nivelul actiunilor intreprnse de cei care fac politica nu din vocatie, ci din pragmatism. Mobilul unanim care declanseaza energii, care face dintr-un individ pasnic o”fiara” angajata intr-o lupta murdara este accederea la putere. Mijloacele folosite pentru atingerea scopului difera de la stat la stat, de la societate la societate. Catavencu si Dandanache au recurs la santaj iar ca arma au folosit scrisori compromitatoare. Romanii au evoluat in ceea ce priveste atingerea scopului care scuza mijloacele: au inlocuit santajul banal cu finantarea partidului. Acest lucru schimba si natura foloaselor puterii. Caragiale nu insista pe finalitatea luptei electorale; el doar sugereaza cateva avantaje ale lui Tipatescu pe care le-ar avea si viitorul deputat. In ceea ce-l priveste pe Dandanache el a candidat dintr-un orgoliu tardiv date fiind decrepitudinea si ramolismentul care ar fi trebuit sa-l scoata din cursa electorala. Altfel stau lucrurile astazi cand oamenii politici angrenati in lupta acerba trebuie sa invinga pentru a-si amortiza investitia si a o dubla sau tripla daca e posibil. Motivele pentru care romanii fac politica sunt etalate cu nonsalanta si ele sunt de natura personala. E drept ca mai exista si cativa “Catavenci”care afiseaza numele tarisoarei noastre cu scopul de a manipula alegatorii patrioti, mizand pe nationalism.
O categorie aparte a politicului o constituie oportunistii. Ii intalnim in cel mai obscur sat, dar si in marile orase. Ubicuitatea lor este marcata de Caragiale prin neprecizarea numelui orasului unde isi plaseaza actiunea. Oportunistii nu precupetesc niciun efort pentru izbanda: mint, fura, insala, se umilesc, plang, rad, tradeaza etc. Asa au procedat Catavencu si Pristanda, asa procedeaza si oportunistii moderni. Limbajul este punctul forte pentru a manipula. Prin cuvant omul politic isi transmite toata patima, toata energia cu scopul expres de a ne conecta interesului sau. Autorul “Scrisorii pierdute” a fructificat in mod genial apetenta verbala a romanului, realizand cel mai succulent mijloc de obtinere a comicului. Oamenii nostri politici nu mai au nevoie de un Caragiale, pentru ca exista micul ecran care reda cu fidelitate toate abjectiile oportunistilor, amuzandu-ne uneori sau enervandu-ne de cele mai multe ori.
Din categoriile implicate in viata politica nu trebuie eludata cea a cetatenilor turmentati, constituita din oameni de buna credinta care inca se mai lasa manipulate. Cu luciditate si naivitate acestia se intreaba de vreo 200 de ani: Noi cu cine votam?
Constantina Dumitru
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
as fi jurat ca textul este scris de un barbat... felul analitic si umorul 'decent'in 'cele politicesti'... respectele mele autoarei,
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-05-06 22:10:05 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ioan, Gina multumes de vizita si aprecieri. Textul de mai sus nu este al meu, este al mamei mele. Credeam ca am semnat cu numele ei, insa se pare ca nu am facut-o cand am postat textul, asa ca am revenit.
George
|
|
|
|
Postat
de catre
George (Dumitru) Corbeanu la data de
2008-05-06 20:31:36 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
George,
Placu-mi tot ce-ai scris.
Ţi-o spun abia acum, căci m-am lămurit că nu eşti numai un bun povestaci.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2008-05-05 20:46:26 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
am citit textul tau George-D... pe scena politica se manifesta 'alive' diferitele personagii implinind 'n' caractere... dorinta de putere pastrata la aceleasi valente... 'tragi-comedia' si eroii ei... atat spun,
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-05-05 20:20:10 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|