FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
un fel de primăvară
Text postat de Liviu Nanu
mai tremură prin bătătură
icoana iernii care-a fost
s-a strîns în noi atîta ură
și-o molfăim din post în post

de vină este astenia
acestui anotimp banal
mă bîntuie de-o vreme-n vise
sinucigașul ideal

plouă de sus cu flori neutre
peste perechi de-ndrăgostiți
în jurul meu aceleași mutre
și-aceiași oameni ipocriți

ce primăvară sanguină
aduseră berzele-n cioc
ne trebuie amfetamină
ca s-o putem urni din loc

și mirosind a naftalină
ca un capitol necitit
iubiri ce trebuiau să vină
și niciodată n-au venit
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  perfect de acord cu Adrian: da, este o poezie de trei stele!

Liviu, în strofa a doua aș spune:

îmi las speranțele ucise
acestui anotimp banal
mă bîntuie de-o vreme-n vise
sinucigașul ideal

dar nu este o modificare neaparat necesară, poezia este oricum foarte frumoasă!

:), casandra






 
Postat de catre nuconteaza nuconteaza la data de 2008-05-01 02:35:15
         
 
  ...Un poem senzațional, o ultimă strofă monumentală!

Stea.

Cu stimă.

A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-05-01 02:00:11
         
 
  Dan, mulțumesc, dar soluția aceasta o știam și nu se potrivește. Cred că am scris vreo 15 variante, oricum două strofe n-au mai intrat în poem  
Postat de catre Liviu Nanu la data de 2008-05-01 00:38:18
         
 
  De ce zici că strici prozodia ? Există soluții pentru a păstra și ritmul și rima, de exemplu:

de vină este astenia
acestui anotimp banal
mă bîntuie în vis stafia -
sinucigașul ideal

Și o replică.

iubiri ce trebuiau să vină
aduc pe-al vântului ecou
un zvon că pe la Anul Nou
sosește barza, clandestină


 
Postat de catre Dan Norea la data de 2008-04-30 20:25:22
         
 
  Onorat de prezență și apreciere. Pentru strofa a doua găsisem și rimă la astenie - stafie, dar pentru că stricam prozodia, am lăsat-o așa imperfectă. Mie îmi plac lucrurile neterminate și imperfecte.  
Postat de catre Liviu Nanu la data de 2008-04-30 19:56:48
         
 
  *Superb:)

P.S. O mica obs: in strofa 2, "astenia" nu rimeaza cu "vise", in mod sigur, ea e de vina:))

Cu stima,
Euridice
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2008-04-30 14:29:33
         
 
  felicitari, liviu. primavara ta miroase a toamna de toparceanu dar imi place tare. stea.


...
 
Postat de catre I BG la data de 2008-04-30 13:40:30
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE