FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Tu nu ești un bărbat ca toți bărbații!
Text postat de Mirela Lungu
Tu nu ești un bărbat ca toți bărbații,
Ai un surâs feroce și mortal.
Mă tot parodiezi, fenomenal,
De zei invoc prin rugi și incantații

Să te prefacă-n piatră sau metal.
La stele-ajungi prin praf și emanații
Atomice. Fierbinți elucubrații
Vei delira într-un prezent real,

Ca șarpele-n pădurea de smarald.
În ierni cu străluciri diamantii
Eu locuiesc într-un iglu. Tu vii
Din jungla africană, mort de cald

Și-un dublu scotch cu gheață cash, comanzi,
Apoi te dai cu snăubordu' pe Anzi…
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am fost la nouă... (În telejurnal
noi apăream cam după inundații,
la știrea de la ora 5). Rahații
înregistrau cum bunul Juvenal

(un camarad ucis de trepanații),
s-a delectat cu osul femural
al marelui Spinoza... (în final,
l-au împăiat). Sau pokerul cu frații

Karamazov! Sau toate-acele triste
muieri care găteau în biblioteci
sufleu de coca-cola... Ce artiste
am cunoscut atunci, (pe brânci)... Ce reci

îmi par aceste vremi... ce alchimie
s-a risipit, plecând, și ce magie...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-05-01 18:08:46
         
 
  Te internez la nouă. Ideal
Vei fi ca pacient printre frustrații
Super-dotați, dar emoțional
Cu traume și grave deviații

Asociate stadiului oral.
Vreau doar o semnătura, declarații
Vei face după, -n confesional.
Trimit ‘nainte în salon gealații

Să-ți dea camașă. Nu de prin reviste,
Ci una chiar de forță, să nu pleci
Prin Hollywood, la pescuit de-artiste
Pe care, cu tandrețe, să le-neci.

De-juns să scape una dintr-o mie,
Că-n știri la cinci, depune mărturie!

 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2008-05-01 14:45:43
         
 
  typo, scuze: apoplexie, duodenale, etc  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-04-30 19:43:10
         
 
  Le recomand profunde penetrații
cu termometre lungi, faringial,
scanare digitală cu vibrații
crescute progresiv, și la final,

electroșocuri, pentru levitații
multiple, în traiectul inghinal.
(Eleve și studente: consultații
promoționale, free, individual).

Bunici, nasoale, și ecologiste:
un tratament intens cu dușuri reci,
o alergare-n parc, și acatiste
spre pomenirea celui care-n veci

a adormit, lovit de'aplopexie,
când v-a trecut de Styx. Iertat să-i fie.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-04-30 19:38:05
         
 
  Eu înțeleg că vă aveți ca frații
De suferință-n patu’ de spital
Unde trăiați la maximum senzații
Mai tari decât un fenobarbital!

Erai un june prim… Ce exclamații
Se auzeau prin secții… La caval
Te încântau gagici cu înclinații
De secretare în birou oval.

Îți arătau la rochie ce fald
S-a șifonat prin nopțile pustii
Când te-așteptau în bernă să le ții
Moralu’ sus și pieptu’-n aer cald.

Cu ele-și fac lucrarea doctoranzi
Aci, la nouă. Ce le recomanzi?
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2008-04-30 12:42:20
         
 
  Mai reflectează, te-așteptăm: fârtații
despăduchează-n lac, săptămânal,
Aligatorul Antisocial,
(un tip sonat, scăpat de trepanații

în urma unui târg cam imoral:
noi i-oferim o tipă, el creații
vocal-doudenale - inovații
de horror subacvatic): un chintal

de carne'n carapace și un fald
de rochie'nghițită... nici nu știi
ce sound au colții ăia tandri și
cât de frumos e-n mațu' gros... ce cald!

În schimb, ajunsă-n rai, poți să comanzi
un regiment de franctirori normanzi.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-04-30 07:23:04
         
 
  Îți recomand s-avertizezi fârtații
Ca am și-o mitralieră-n arsenal
Ținută în seiful special
Creat să mă ferească de ratații

Ce se disting printr-un miros pestal
Și încordează mușchii prin creații!
(Au un album plin ochi de ilustrații
C-un caracter pervers și sexual…)

În Lacu’ Morii, gratis, nu mă scald
Nici patruzeci de grade fix de-ar fi,
Degeaba treci cu-amicii zi de zi,
Că-n vene-mi curge sânge de herald

(Străbunii mei au înfruntat normanzi..)
Și-ți garantez c-ajung mumii pe Anzi!
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2008-04-29 23:42:47
         
 
 
Sunt un afemeiat, ca toți bărbații,
vechi drojdier, și țin cu Arsenal;
sunt angajat, ca orice papagal,
câștig puțin, căci nu am înclinații

de nici un fel; mă piș, perfect moral,
pe unde pot, dar mai ales prin stații
de ITB. Iubesc, da' n-am fixații.
Am 8 copii și dorm într-un canal.

Duminica îmi place să mă scald
în Lacu' Morii, că e moca. Vii
și tu? Am doi amici macaragii
da' n-au gagică. Să le ții de cald

s-ar bucura, acolo-i frig ca-n Anzi.
Pe seară trec și eu. Ce-mi recomanzi?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-04-29 20:15:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE