FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Noncopilărie și maturitate postmortem
Text postat de Ritta Cleopatra Coman
Noncopilărie și maturitate postmortem


Lupu Petrovan, Noncopilărie și maturitate postmortem, volum de memorii, Editura Grinta(Tel 0264592777), 197 pagini.

În general nu mă las impresionată ușor și cred, alcătuind profilul publicului cititor modern că și el e la fel – greu impresionabil, însa cartea pe care o aveți în față e pe bună dreptate emoționantă. Nu, nu cartea e cea care induce o impresie puternică ci destinul protagonistului.
Cei ce cred cu tarie în destin, în această carte pot reuși să vadă și fața nemachiată a acestuia, fața anostă si mutilată a unei vieți oropsite până la exces.
«Noncopilărie și maturitate postmortem » - la prima vedere un titlu irelevant pentru intensitatea trăirilor personajului narator – Lupu Pertovan. Înca nu pot să-mi imaginez că cineva poate duce o astfel de viaț㠖 o eternă cochetărie cu moartea, un joc de-a v-ați ascunselea : «…am murit și eu de mai multe ori. ». O carte în care e înghesuit un destin, o viață care bate filmul, în adevăratul sens al cuvântului. O adevartă carte.
Încercând s-o localizăm spațial si temporal, acțiunea se petrece în Maramureșul istoric și mai exact prin zona comunei Rozavlea, satul Sâlța, locul natal al autorului și mai târziu Sighetul Marmației – locuri cu roluri decisive în soarta protagonistului. Timpul desfașurării acțiunii este perioada celui de-al II –lea Război Mondial și perioadele imediat următoare.
Eroul narator a fost supus de catre hazard unei vieți angoasante și chinuitoare în care copilăria – și așa aproape inexistentă(lucru oarecum relevant și din titlu) constituie o perioadă neiertătoare, dură, marcată și de cel de-al II-lea Război Mondial și de seceta dezastruoasă din 1947, pentru ca, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, comportamentul tatalui său, văduv cu trei copii, strict, dur si rece, să îi determine pe doi dintre copii să părasească satul natal în căutarea unei «slujbe » : «…oricât ne străduiam, nu reușeam să-i facem tatii pe plac. ».
Momente marcante găsim în carte aproape aglutinate, uneori sub postura unor evenimente nefirești, prea greu de suportat și totuși cât se poate de reale.
Adolescența eroului narator e marcată și ea de o suită de evenimente - incontinența urinară și enurezia, boli care i-au afectat mult atât statutul cât și imaginea în ochii celorlați, crizele de apendicită și faptul că a fost renegat de tatal său pentru că nu i-a cumpărat țigări ci a dat acei bani pentru înscrierea la liceu și examenul de capacitate(pe care l-a luat, spre surprindere, cu o notă mare, intrând printre primii cinci de pe lista cu optzeci si ceva de elevi), apoi a fost « abandonat » într-o altă lume, cu totul diferită fiind dus la liceul din Sighetul Mrmației – de altfel singurul liceu din apropiere- o lume mai puțin familiară decăt cea de până acum și în care reușea să supravietuiască cu greu. Deși avandu-l pe Zahu, fratele autorului, cu el nu putu să se bucure prea mult de prezența lui deoarece acesta a fost închis pentru tentativă de omor, la fel ca tatăl său. Mai târziu, ajuns în armată la «Școala Nicolae Bălcescu » din Sibiu(considerată de acesta o scăpare deoarece i-a fost retrasă bursa si nu mai avea unde sta), a fost împușcat accidental în picior, rana provocându-i dureri foarte mari iar spitalul unde acesta a fost cazat nu avea necesarul de medicamente și alte obiecte pentru a-l îngrij întrucât era iarnă iar nămeții acopereau chiar și geamurile de la parter, deci toate căile de acces erau blocate. După alte câteva luni a fost mutat într-un spital militar din Buzău, unde,din nefericire a fost și mai tare neglijat. Plecat de acolo revine în Maramureș, unde, după câtiva ani află la un prohod că o femeie(care îl ruga instinctiv să-i spună «mamă ») l-a salvat de la înec din apa râului când acesta avea doi ani.
Volumul se încheie cu relatarea unui vis care pare să aibă baze reale dar e doar o iluzie, iar conținutul acestuia are referire la apostrofările tatălui său precum spunea : «…visu-i vis, dar imaginea acelei sindrofii, a sosirii mele acolo și mai cu seamă a felului în care a înțeles tatăl meu să mă apostrofeze o port mereu cu mine, zi și noapte, oriunde mă aflu.» - fragment relevant în care ne dăm seama cu ceritudine că una din persoanele marcante și momentele de intensitate ridicată le constituiau pedepsele(unele ce păreau nedrepte) tatălui său.
Vă veți întreba cât a realizat autorul din ce și-a propus ? Și-a propus doar să-și rememoreze trecutul catabastic din perspectiva omului matur care încearcă să reconstituie minuțios o zonă, o perioadă, un destin cu scopul de a vedea cât de mult l-a marcat, cât s-a maturizat și cum vede acum lumea; pe lângă că a reușit acest lucru a reușit și să ne transpună în fascinantul Maramureș istoric și mai mult ne dă voie să ne identificăm și să luam parte la acțiune, fapt evident din adresările către cititor: “Dumneata cititorule cred că ai priceput cㅔ, “cred că cititorul înțelege…”, încearcă să redea totul cât mai concis și speră să nu fie înțeles greșit: “…mi-e teamă că cititorul va crede cㅔ, “…ca să înțeleagă și să creadă ceea ce am încerat eu să redau în pasajele anterioare, cititorii mileniului III ar trebui sㅔ, “pentru cititorii mileniului III sunt dator cu o explicație…”, astfel hranindu-ne curiozitatea în ceea ce privește micile amănunte ale epocii. Pe alocuri autorul utilizează și temeni regionali pentru a ne introduce și mai mult în adâncimea acelei vremi. Curios mi se pare faptul că niciodată nu pomenește numele de familie al personajelor însă autorul ne lămurește încă de la bun început : « Totuși lipsa numelor nu este întâmplătoare. Motivarea constă în faptul că ne referim la o perioadă și la un mediu social în care numele trăitorilor nu avea nici o relevanță.».
Carte e ingenioasă și cu o mare încărcătură emoțională, un autentic document despre calvarul unei vieți. Ne va deschide noi perspective și vom reuși în cele din urmă să ne dăm seama, făcând o paralelă între viața noastră și cea a autorului că suntem capabili să afirmăm că « ceea ce pare a fi capătul drumului e doar o cotitură »
Povestea unei drame, a unui destin, a unui zbor. « Zbor (în)frânt! ».
În încheiere redau mottoul acestei cărti care, cu siguranță va fi un impuls pentru lecturarea ei : «citind o seară riști insomnie ».
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Interesant.
E de citit.
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2008-04-18 03:02:32
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE