|
|
|
|
|
|
|
|
|
râsul la urmă |
|
|
Text
postat de
BOGDAN GROZA |
|
|
am crezut că am văzut viața cu gura deschisă și că -i știu deja toți colții
i-am inspirat aerul, ne-am hârjonit împreună,
am surescitat-o în momentele de leșin
râdeam de ea, cu ea, prin ea, în ea, hohotit, nechezat, înfundat, răzimat,
am crezut că-i cunosc secretele și secrețiile până la ultimele învelișuri osoase
dar ea ah, afurisita, îmi reamintește frustrant
proverbul cine râde la urmă, râde mai bine
cu fiecare schimb de replici ale ridurilor imprimate pe frunte
- ca un inel înfierat în arbore -
mă roade între dinți ei tociți, uite așa,
hrrr, hrrrr, hrrrrr, hrrrrrr,
dimineață de dimineață, când nu știu unde-mi vor fi drumurile, pașii, gândurile
uneori viața mă sărută pe buze, pătimașă, pierdută, îndrăgostită de mine,
parcă m-ar înghiți ca un șarpe
de drag ce-i sunt
cu cei 29 de mușchi faciali -
alteori mă mușcă înveninată, rătăcită, cu ură,
ca un bulldog turbat încleștându-și dinții
sfâșiindu-mi carnea
în treisuteșaizecișicinci de bucăți amorfe
trebuie să învăț să mă desprind de gravitație
- trecând în salturi prin masticări repetate-
să evit bruxismul ei nocturn, spasmele care o cuprind în momentele de furie
s-aștept s-adoarmă și apoi s-o mușc puternic de țâțe,
până-i curge tot sângele lăptos
să simt cum se sfârșește lângă mine
să-i văd agonia albastră din ochi
prin dinții teribili să iasă moartea și
să se îngroape în pietre...
astfel exorcizată
să mă scald în laptele ei amestecat
ca Isfendar în sângele păsării Simurgh
ochii mi-i las deschiși
nu doresc să mă surprindă vreo piatră aruncată de vânt
și să mă lovească mortal
un râs venit parcă din eternitate
aud vag în mine
încremenesc.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|