PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Revin… fără rost Text postat de Andrei Ghejan „BRÂNCUŞI: E = MC2” de Romeo NIRAM Mihaela ROGALSKI* S-a plecat de aici : Întâmplator, am surprins, acum câteva zile, o discuţie la TVRI între Mihaela Crăciun, producătoarea emisiunii Articolul 7, şi invitaţii acesteia, istoricul Neagu Djuvara şi scriitorul–diplomat Teodor Baconsky, fost nu de mult ambasador la Lisabona. Zicea, împătimit, Neagu Djuvara: „Cel care ne-a adus cel mai mare serviciu şi care este cea mai mare ilustraţie a geniului român este ţăranul Brâncuşi, care a ajuns aproape pe jos la Paris, neştiind mai mult decât două boabe franceza... şi el revoluţionează sculptura mondială a secolului”. Am adorat vorbele octogenarului nostru istoric, m-am oprit şi am rămas să vizionez în continuare, căci, cu numai zece zile în urmă, participasem la comemorarea a cincizeci de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, şi vorbe cu atâta miez precum acestea parcă nu auzisem acolo. Discuţia, însă, nu era centrată în jurul personalităţii sau artei lui Brâncuşi, am avut să aflu pe dată. Ceea ce dialogul celor trei încerca să desluşească era măsura în care intelectualul-diplomat român de ieri, un Blaga, Eliade sau chiar Neagu Djuvara, ar fi oferit străinătăţii o imagine mai atrăgătoare despre România decât diplomatul intelectual de astăzi, la care Neagu Djuvara a exemplificat pe dată cu Brâncuşi... nici intelectual şi nici diplomat. Dar, reprezentant de excepţie, fără îndoială, cum hotărâsem şi eu pentru a „n”-a oara, după evenimentul la care fusesem oaspete cu câteva zile în urmă. În amurgul acelei zile de vară târzie, 20 august 2007, la sediul Institutului Cultural Român din Lisabona, s-au comemorat cincizeci de ani de la trecerea din viaţa pământească în cea veşnică a scuptorului Constantin Brâncuşi. La organizarea evenimentului au colaborat atât Institutul Român cât şi Movimento Arte Contemporanea (MAC). Sub bagheta organizatorică a directorului ICR Lisabona, Virgil Mihaiu, Dr. Alvaro Lobato de Faria, Director MAC, a oferit conferinţa sa „Coloana Infinitului de Brâncuşi”, susţinută în primăvară la Biblioteca Orlando Ribeiro din Lisabona, Dl. Horia Barna, director ICR Madrid a prezentat oral o prelegere audio-vizuală „Brâncuşi la el acasă” şi apoi s-a proiectat filmul lui Laurenţiu Damian: „Constantin Brâncuşi. Coloana sau o lecţie despre infinit”. Iar la sfârşit, o a patra dimensiune a evenimentului, împletindu-le şi armonizându-le cumva pe celelalte trei, avea să o constituie expoziţia pictorului Romeo Niram, „Brâncuşi E = MC2”. Tot ce se putea spune despre tehnica scuptorului român a fost cuprins cu meşteşug în conferinţa elegant citită de directorul MAC, Alvaro Lobato de Faria, dar parcă mai accesibilă mi-a fost mie prelegerea liberă a lui Horia Barna, deşi spaniola nu se numără printre limbile în care comunic eu. Poate esenţa operei lui Brâncuşi adusă la suprafaţă în imaginile comentate de Horia Barna, poate comuniunea mai de suflet între prezentatorul român şi reperul valoric naţional să fi facilitat o comunicare pe care nici măcar vorba familiară nu o poate articula mai direct. Am înţeles, prin mijlocirea prelegerii lui Horia Barna, mai clar decât oricând, cum Brâncuşi merită a fi numit un „Genius Loci al Romaniei”, şi am pătruns mai adânc decât o făcusem până în acel moment, forţele misterioase care lucraseră şi explodaseră în creaţia „ţăranului” recunoscut drept cel mai mare scuptor al secolului al XX-lea. Cultul pământului patriei şi al strămoşilor lui cu creativitatea lor seculară îi inspirase şi iluminase opera, îi ghidase mâna către frumosul absolut obţinut prin atingerea unui echilibru perfect al formei, prin eleganţă, claritate, simplitate şi luminozitate. Constantin Brâncuşi a închis ochii pentru ultima oară la cincizeci de ani de la apariţia Sărutului iar noi sărbătorim acum o sută de ani de Sărut brâncuşian. Tot o sută de ani se mai împlinesc şi de la publicarea Teoriei relativităţii a lui Einstein, iar centenarul l-au făcut în 2007 şi Les Demoiselles D’Avignon, cu care Pablo Picasso declanşează mişcarea cubistă. Aparent independenţi unul de celălalt, trei titani ai secolului al XX-lea, în anul de graţie 1907, rup cu trecutul propunând contemporanilor forme noi de înţelegere ştiinţifică, artistică şi filozofică a relaţiei spaţiu/timp, aparenţă/esenţă, materie/spirit. Despre o posibilă întâlnire ideatică între Einstein şi Picasso s-a ocupat comicul american Steve Martin în piesa cu acelaşi nume care a cunoscut un succes de public neobişnuit cu câţiva ani în urmă la Lisabona. Şi iată că tot la Lisabona, trei ani mai târziu, am încântătoarea surpriză să mă găsesc în faţa unei expoziţii în care pictorul Romeo Niram îmi propune viziunea lui pictorială ce pare să comunice ideea că esenţa teoriei einsteiniane şi esenţa lucrărilor brâncuşiene sunt înrudite. Nu pot să doresc decât ca tablourile lui să se bucure de un succes asemănator piesei de teatru dacă nu chiar mai larg. O merita! Pictorul român regândeşte, reconstruieşte şi relansează la apă vasul artei nemuritoare în formă reînnoită. La 100 de ani de la revoluţiile separate, einsteiniană, şi brâncuşiană, el le armonizează într-o viziune unificatoare, pe un fundal tradiţional al pământului care l-a hranit şi pe el şi a cărui forţă creatoare doreşte să o facă cunoscută publicului de azi. Poate că îi este sortit lui Romeo Niram să fie la început de nou veac ceea ce Neagu Djuvara împătimit grăia despre Constantin Brâncuşi: un genuin şi genial ambasador al patriei natale. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- * Plecată din România de la 21 de ani (1971), doamna Mihaela ROGALSKI a fost profesoară de limba engleză în Suedia şi profesoară de literatură şi istorie în Statele Unite ale Americii. În 2001, şi-a luat masteratul în Istorie la Harvard University. De 7 ani trăieşte în Portugalia, unde îşi continuă munca educativă în cadrul unor organizaţii internaţionale precum IWP (International Women of Portugal), SWEA (Swedish Women Association) şi NORDIC CLUB, răspândind cultura română de câte ori este posibil la adunările şi evenimentele efectuate de aceste organizaţii. În America, a colaborat la doua ziare locale, în special cu articole cu teme politice sau de cultură, iar în România a publicat în Convorbiri literare precum şi un interviu în Ziarul Ziua. Este o onoare pentru revista noastră să îî publice scrierile. George ROCA Redactor AGERO Pornind de la caracterul public al dezbaterii privind contributia diplomatului-intelectual de astazi la prestigiul Romaniei, prin comparatie cu aportul pe care l-au adus la vremea lor Lucian Blaga sau Mircea Eliade in efort sinergic cu munca de creatie si opera lui Constantin Brancusi, optez pentru o interpretare mai obiectiva a evidentelor pe care le-a produs remarcabila expozitie denumita „BRÂNCUSI: E = MC2”. Pe deplin incantat de generozitatea acestei idei, care presupune nu numai eruditie ci si harul corelarilor, consider ca reala similitudine dintre efectele pe care le-au avut in epoca lucrarile lui Constantin Brancusi si ale lui Albert Einstein nu poate fi pusa sub semnul unei rupturi cu trecutul, chiar si numai pentru faptul ca orice evolutie presupune, in mod obligatoriu, legatura cu starea anterioara a sistemului. Dupa 100 de ani de la progresele infaptuite separat de catre Einstein si de catre Brancusi, avem datoria sa constatam ca ele se armonizeaza nu fiindca o rup cu trecutul, ci din contra, pentru ca scot in evidenta elementele eterne care ne vin din trecut. Sub aspectul legaturii cu trecutul, legile fizicii sunt primele care trebuie considerate eterne, tocmai fiindca sunt imuabile, si cu atat mai mult aceasta teorie a relativitatii restranse si generalizate, definitorie pentru opera lui Albert Einstein, conform careia legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers. In mod similar, Constantin Brancusi urmarind esentializarea si concentrarea maxima a expresiei, redescopera forta mesajului formelor arhetipale, asa incat „Cumintenia pamantului” pare a fi o alta ipostaza moderna pentru perechea „Ganditorului” de la Hamangia. Asa dar, atat Constantin Brancusi cat si Albert Einstein ofera „contemporanilor forme noi de intelegere stiintifica, artistica si filozofica a relatiei spatiu/timp, aparenta/esenta, materie/spirit” nu pentru ca o „rup cu trecutul” ci tocmai fiindca fac recurs la esential, care se manifesta etern dinspre trecut spre viitor, prin prezent. Ca dovada si binecunoscuta „Coloana infinitului”, care poate fi si o lectie despre infinit, dar înainte de orice, este ilustrarea a ceea ce toate civilizatiile lumii au înteles prin „Axis Mundi” sau „Polum Geticum” echivalând cu scara lui Iacov la capatul careia se aratase Dumnezeu. (Fc. 28.11-21) sau cu scara Sfântului Ioan Scararul, scara care ne spune si astazi „Petrecerea noastra este în ceruri” Plasata mai presus de betia de cuvinte care poate sluji in egala masura atat silogismul cat, vai!, si sofismul, plastica domnului Romeo Niram se revendica a fi un alt imn consacrat eternelor forme arhetipale asa dupa cum bine se vede in „BRANCUSI-ZAPPING:sleeping muse ” Cu speranta ca va calca pe urmele lui Constantin Brancusi considerat un „Genius Loci al Romaniei”, distinsul pictor Romeo Niram si alaturi de domnia sa toti diplomatii nostri vor trebui sa aiba in vedre ca România este chiar leaganul graiului uman articulat si implicit Vatra Primordiala a religiilor lumii si ca mult cautatele Urwort si Urmonotheismus emana din hidronimia noastra cu radacinile sale in neolitic. Cuvantul este metafora si s-a nascut ca metafora si de aici tot ineditul demonstratiilor ce pun in lumina importanta actuala a eternelor arhetipuri pe care le gestionam. Cum nu s-au gasit si nici nu pot fi gasite contra-argumente, Europa este chemata sa ia act de unitatea funciara a spiritualitatii sale. George Liviu Teleoaca 20 septembrie 2007 Am lucrat cândva la un institut de cercetări în petrochimie. Munca de cercetare ştiinţifică se aseamănă în multe privinţe cu munca unui scriitor, sau jurnalist. Pur şi simplu, mai întâi, să nu faci muncă patriotică, te documentezi. Cât mai exact: cine, ce-a făcut în domeniu, de unde a plecat şi unde a ajuns: mai precis, concluziile. E şi-o vorbă: „mutul ţipă, poate s-o găsi vreun orb să vadă”. Mi-am bătut capul opt ani cu o temă de cercetare, pe care am şi finalizat-o, fiind propusă pentru brevetare. Regula era simplă: orice lucrare terminată, din motive de securitate (şi la propriu şi la figurat) se depunea la BDS (biroul documente secrete). Pot fi multe secrete, dar nu şi pentru un secretar de partid, bineînţeles director, la fel de alunecos, gol şi şters ca un hol într-o cazarmă militară. Cine a făcut armata, ştie la ce mă refer. Nici mai mult, nici mai puţin, personajul respectiv, sub oblăduirea generoasă a partidului de porc, a radiat opt ani de muncă din viaţa mea, însuşindu-şi lucrarea cu drepturi cu tot şi ulterior toate meritele, fiind şi premiat de specialiştii internaţionali cu o deplasare la Londra, ca titular al brevetului. Lucrării îi mai adăugase câteva pagini în prefaţă, în care se autoelogia pentru munca depusă, inversând şi câteva pagini. Scandalul ulterior, s-a soldat cu un învins: eu. N-am avut nicio şansă, decât şansa de-a pleca din institut, scârbit de tot sistemul, cu secretarii lui cu tot. Nici măcar nu regret: şutul în dos a fost, în final, un pas înainte. Bine, bine…, dar ce legătură are asta cu articolul de mai sus? Legătura, uşor delicată, o faceţi dumneavoastră, pe mine unul mă doare doar lipsa de referire: cu şevaletul stau prost, iar cu bizareriile… şi mai prost: http://www.bbc.co.uk/dna/getwriting/A3825425 Behind the mirror's mirror there's the abstract shadow... In the stone hand, which floats on the water, Lays down Ra's eye watching the show, The right hand it is...but we think as the left one And in the left one we're guessing...that's all we know. We want to see what Brancusi saw: The bronze clepsydra and the hidden signs in rocks We dance in 3 a barbarian wals, We dance...and we don't event think of The song was wrote in 4. The rounding spiral like an ADN carousel Is shaking between the cortex and the dreams We wish to see all through the mirror Which strikes it back right in our head. Preview is sad...there's just the shadow. So I ask...like a lost impress: -What's the point of the world?... just for guess? If E=mc2 is true, and seems to me that's it: a perfect FIT, And givin' a cold thought, that m could be or not... You may take the E, I will always take the c. Ghejan I Andrei Copyright Ó2005 Ghejan Andrei Sau http://www.agonia.ro/index.php/poetry/113148/Impresie_R%E3t%E3cit(%E3) Impresie Rătăcit(ă) poezie [ ] Traducere - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Ghejan Andrei [Babbba ] 2005-03-30 | Acest text este o traducere/continuare | În spatele oglinzii în care se reflectă oglinda E umbra... În palma de piatră, ce pluteşte pe apă, Stă şi priveşte ochiul lui Ra. Şi dreapta fiind, noi o vedem ca fiind stânga Şi-n stânga ghicim...c-atâta ştim Şi vrem să vedem ce-a văzut si Brâncuşi: Clepsidra de bronz şi semnele-n stânci Dansăm în 3 un vals în ritm barbar Dansăm ...şi nici măcar n-avem habar Că nu-i ternar...e scris quaternar. Spirala rotitoare ca un carusel ADN Se zbate-ntre cortex şi vise Şi vrem să vedem dincolo de-oglinda Ce ne bate în cap ca la K1 Priveliştea-i sumbră...e numai umbră. Şi-atunci vin şi întreb...ca un catâr rătăcit: "- La ce-i buna lumea?...doar la ghicit?" De E=mc2, că aşa s-a demonstrat, Gândind aşa...la rece...că m ba e , ba nu e..., Ia-l tu pe E, io-l iau pe c. CopyrightÓ2005 Ghejan Andrei şi eventual o pagină grafică tot din 2005: http://www.roaentertainment.ro/Versuri.html Altfel spus, ne fură ăştia ca-n codru, profitând de « abstinenţa « legii dreptului de autor in Romania, bătându-se apoi cu pumnii în piept, cât de geniali sunt şi înregistrându-se în diferite foruri internaţionale (toţi fugiţii şi neaveniţii), sau wikipedia, ca autori, iniţiatori, “de referinţă”, etc, etc. Mai au un pic şi-or să încerce să ni-l fure şi pe Brâncuşi, cu toate că nici masa tăcerii nu ştiu cu ce se mănâncă. Domnilor şi doamnelor experţi « de dincolo », până n-o să-mi răspundeţi d. e. mie, unui pârlit no-name « loco », ce simbolizează fiecare « scaun » de la « masa tăcerii » lui Brâncuşi, vă invit să serviţi masa chiar în tăcere, nu de alta, dar s-ar putea să vă invite şi alţii la poarta sărutului proprie şi personală şi n-aţi vrea să ştiţi nici unde e, nici ce reprezintă (asta în caz că nu se va găsi vreunul mai rău ca mine, să vă arate coloana infinitului). Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE