FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Balada amorașului murit *(parodie)
Text postat de Daniel Bratu
text repostat/adaptat

E iarna crescută cu toană,
trecută de maluri, zevzec.
De-acum, alții,-n transă, cucoană,
te-or strânge de gât, fi`ncă plec.

De-acum, poate alte picioare
vor face din tine un preș,
pe când voi trimite, din zare,
bezele și flori de cireș.
Mă strânge-un abis dinspre gară,
când șuieră trenul, acum
în grabă sar, ultima scară
mă soarbe și ea ca pe-un fum.

Ce mult te-am curtat! O feudă
păreai la-nceput... Jeux floraux
am tot câștigat, dar tu, crudă,
fugeai cu alt Pegas, maro.
Cântam fără tihnă, din liră,
cerințe cu tril aferent,
la geamu-ți și încă mă miră
trecutu-ți, prea indiferent…

Ai fost umanistă, Francesco
ți-a dat o o viluță - un gest,
cu paișpe nivele. Firesc, o
vânduși fără jenă, pe șest,
lui Thomas, lui Will, deodată,
trădându-i, apoi și pe ei,
platonic, dar încrucișată,
la gene, cu încă vreo trei.

Pe-atunci cumpărasem bilete
la teatrul de burle și … ioc,
mă tot confundai cu-n perete
sau cu un alt fraier … cu cioc.
Ce-n stal își plătise, din stare,
un loc mai înalt, mai … major,
scuipând roi semințele floare
de soare, cu tine-n amor.

"Faceții" scriam. (Epi)grame
de zâmbet măcar să-mi fi dat...
Tu doar la Erasmus, “madame”,
râdeai, zdruncinând vreun pat.
Sau și la Rabelais, bunăoară
te-ai dus să mai .... râzi puțintel
și-ai stat o vacanță de vară
… la mare cu … Pantagruel.
Și-acum mă-nfior de durere
și lacrimi îmi zboară pe geam.

Vin iar amintiri, pasagere
cum sunt și precum mai eram…
Bogat în … așa manieră…
cu suflet imens și baroc,
tu, clasică-n ... firea lejeră,
mereu decât mine-n alt loc.
Romantic am fost, simbolistă
erai pe atunci, fără fler,
cu sânge m-am scris pe-a ta listă…
și tu-i dădeai flori lui Baudelaire.
Și-n Parnas am fost, cu senine
dorințe. Tu nu mai erai,
că altora,-n casă la tine,
“dada” le spuneai, fără grai.

Ieri - ultima șansă, -n mansardă,
s-a dus (și de-atunci doar exist),
te-am prins cum făceai avangardă
în grup și-ntr-un mod fracturist.
Habar nici c-aveam de ce zi e
sau noapte-n ermetic decor.

De-acuma rămâi, POEZIE,
mă duc să mă fac... Muritor.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  textul e scris acum doi ani - pe 20 martie 2006 - la 120 de ani de la nașterea, în București, a poetului/parodistului/prozatorului ieșean George Topîrceanu, pe nedrept socotit 'minor' -
și nu prea e parodie - încerc doar altă imagine - idee, în sprijin pe 'Balada chiriașului grăbit' -
nu am schimbat prea mult față de prima variantă - doar mici retușuri prozodice și ultimul cuvânt ( era "prozator", gândit ca referință la 'Pirin Planina' - schimbat în muritor pe două căi de sens - nașterea care începe drumul spre moarte și tușeu autoironic justificativ)

Kosta - aprecierile tale au eleganță, metodă critică și bunăvoință - sunt în același plan cu aprecierile mele, din păcate nu prea exprimate, față de textele tale,
onorat,
mulțumesc

Vero, e doar o încercare de comutare, explicativă, pe scheletul unei balade celebre - mă bucură, însă, aprecierea ta, bineînțeles,
mulțumesc

Sandra, nu știu dacă numai 'poezia' e de vină,
nestatornici suntem cu toții :),
mulțumesc

Adriana, știu că nu mi se potrivește apelativul dar, venind din partea unei Maestre Măiastre a poeziei, nu am cum să mă supăr :) -
ci doar, măgulit și onorat, să mulțumesc
mulțumesc
 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2008-03-20 08:47:15
         
 
  la superlativ, Maestre!
sa nu te superi pentru apelativ, dar nu m-am putut stapani. :)
stea.
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2008-03-20 00:14:53
         
 
 
Cam nestatornică "poezia" asta!

Vot
 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2008-03-19 23:46:10
         
 
  Splendid!!!

*

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-03-19 17:05:54
         
 
  Parodia ta debordeaza de talent. Lasa ca e de calitate, cu trimiteri catre locuri culturale comune, dar e ironica intr-un fel deosebit, are informatie, metafora, nerv, tot tacamul. Poezia ta e o doamna tradatoare, care nu-si tradeaza firea 'muiereasca' oricat ar fi ea de muza si de parnasiana. Ma bucur mult cand gasesc pe aici si texte pe care le pot lauda din toata inima mea...muritoare. pare sa fie un pic... postmodernista, prin cateva aluzii fine la curentele literare, prin trimiteri, prin stil... la mai mare Daniel Bratu, ai aratat ca se poate scrie cu talent, ca esti un fin cunoscator al literaturii si un prieten al Europeei. Te salut cu respectul datorat valorii. K
 
Postat de catre sters sters la data de 2008-03-19 14:16:39
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE