FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din versurile lui Valeriu Barbu (41)
Text postat de Mariana Fulger

martie 2008

…

apasă play
când vrei să tac
– un joc răsucit – să
nu mai îngân marșuri
triumfaliste lacrimilor
știu că ți-e maxim
să nu mă mai poți certa
iubi, certa, iubi…
pentru nopțile pierdute
la calculator
apasă play când scrii
în jurnalul tău de Penelopă:
«Herculică, ia-ți vacanță acolo și să vii

lingura-i secționată pe lung
înjumătățită

sunt lupoaică de dor și
dorm cu nasul lipit
de geam

câte și mai câte…»
apasă play să cânte «Ancora»
Eduardo Di Crescenzo, până
se ia curentul
ce m-a-mpins încoace…!

_________________


BONSAI

grădini
încap în podul palmei
într-o șoaptă rostită fără
grabă
am croit răstimpul
ultimei îmbrățișări
când voi urni cărările spre
tine
să nu-ți fie alb-negru cadrele
oglinda-n care mă știai
să nu-ți pară zăbava mea
rătăcire
_________________


MĂCAR…

nu am găsit tristețometrul
nici capacul
de la cutia cu nostalgii…
întotdeauna mi-a fost frică
de prea multă liniște
de zgomot de fond inutil
aparent inutil
de perspective fără întoarcere
dar nu m-am oprit, am tras
tălpile-n colb precum tu
biscuiții preferați prin ciocolată
și am tot dat din mâini
așteptând să-mi crească
aripi…
cuiul poftelor, îndoit, cad una
câte una
nu mai vreau ce voiam
de-aș găsi măcar copacul
acela…!
_________________


BONUS: «ni la summit…»

vă pa
mă duc la un summit cu cu-
mătra și cu cu-mătru lui
B㒠ce-aștepți, trezește-te…?!
Așa ne zicem acu’ de ne-ntâlnim
ne doare botu’ să nu zicem
în engleză

corăslim iluzii
și bem până la nesimțire
– pe fundal, corul bufetului comunal
cu ecou: «și noi te iubim, Cătăline»
cu apropoul spre PM
Baletul bufetului comunal – pe ei
frunze adamice
confecționate din material de blugi
împing o pantomimă călușărească
în Doina – iapa primarului

până și efectul iahniei de fasole
începe cu the
thanks izmene ’time ago ’bay căciula
mă găsiți la un summit că mă ține
crâșmaru-i încâlcit în cenți
vă pa, bre people de frumoși și
pertinenți limbologi în poziție de
90 grade.
_________________


Barbu Valeriu
str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc frumos, Maria. Mai scurte sau lungi, încărcate de sensuri, grupuri de cuvinte trec în noi sau rămânem ca gâștele când trec prin apă. Să ai o duminică frumoasă și sănătate. Mult bine tuturor.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-03-16 14:18:43
         
 
  Cunoașten stilul lui Valeriu. Nu comentez decât rar, dar acum voi remarca poezia Bonsai. Aceasta, fiindcă am o înclinare spre miniaturizare, spre poemele de mici dimensiuni.

Cu prietenie, Maria
 
Postat de catre Maria Tirenescu la data de 2008-03-16 13:41:28
         
 
  Mulțumesc. În sfârșit un comentariu din partea ta. Mie îmi place mult prima. Apoi, ultima, dar și celelalte au valoare. O duminică în armonie și lumină.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-03-16 09:14:25
         
 
  Mi-a plăcut ''Măcar...''


vot
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-03-16 09:11:39
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE