|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Vladimir Negru |
|
|
viaþa asta parcã-i un gâde
cu mâini de copil
mã întreb câte din mine
þi-am dãruit cu adevãrat
unde se duce iubirea când mori
dacã-mi vor tremura degetele
când te voi smulge din piept
sperând sã-mi zâmbeºti
în fiecare femeie
ce mã ascunde sub piele
ºoptindu-mi cã-s viu
viaþa asta parcã-i un gâde
sãtul sã-ºi ascutã securea
mi-am fãcut programare sã mor
aºtept cu sufletu-n palme
sã vinã cineva sã mi-l ia
îngerul ori poate vreun diavol
fierbinte ca o amantã
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elena... onorat sa citesc comentariul tau... probabil ca oricat as incerca sa dezbrac versul meu de sensuri, sa-l fac inexpresiv, cald sau rece, ca o piatra pe care altii sa o pipaie si sa ii ofere moalele palmei, caldura sangelui ce curge in subteranele vietii, nu am succes... limitele mele... la urma e clipa doar... scarba de cele viitoare... optimistul si pesimistul se inrudesc pentru ca isi fac planuri... cel ce traieste clipa e plin de prezent si atat. |
|
|
|
Postat
de catre
Vladimir Negru la data de
2005-10-29 14:23:35 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Poemul ca meditatie asupra conditiei umane
O meditatie profunda asupra existentei cu o viziune in maniera Omar Khayam. "si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul talc al spumii/ ce rost avu venirea si-acum ce sens plecarea"
Fragilitatea si dramatismul trestiei ganditoare aflate sub hazardul comportamental al vietii, acest gade-copil, ingenuu ori poate necopt, induc temeri ale luciditatii eterne:
"mã întreb câte din mine
þi-am dãruit cu adevãrat
unde se duce iubirea când mori
dacã-mi vor tremura degetele
când te voi smulge din piept"
Conditia inexorabila oricarui eu, candva, a singuratatii asumate, de asemenea dramatica, ia forma unor manifestari quasifetisizante:
"sperând sã-mi zâmbeºti
în fiecare femeie
ce mã ascunde sub piele" un fel de ultima speranta a confirmarii existentiale a ceea ce un mare prozator rus numea "cadavrul viu".
Finalul poemului, implacabil dichotomic propriei perceptii constiente asupra starii etice a eului, potenteaza dramatismul poemului. Cu tot sacrificiul facut ca pret al efemerei existente telurice nu stim sau nu avem posibilitatea sa stim daca ingerul sau diavolul ne vor fi fiind mentorii de dupa.
Hamletiana dilema.
Frumos poem.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-10-28 15:32:45 |
|
|