PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Bizara umbra a trecutelor vremi Text postat de Marian Radulescu O figură bizară care bântuie ca o nălucă printre concitadini, un chip brăzdat de suferinţă, dar mai ales de suferinţa provocată de uitarea şi ignorarea valorii sale. Umil şi cuminte se strecoară printre noi, oferindu-ne, cu mândrie, spre a privii o medalie trecută, sau ne dă spre citire o copie după o scrisoare a cine ştie cărei personalităţi literare, trecută în nefiinţă, sau recitindu-ţi una din poeziile lui, iar la urmă, neuitând să ceară un leu. Un leu şi este fericit că l-a primit şi-şi vede de drum, fără să supere pe nimeni. Cu leul acesta, cu care alţii au construit un Ateneu, îşi întreţine lumea lui de vise, numai de el ştiută. Stau şi mă gândesc oare câţi din generaţia lui mai sunt în viaţă: Fănuş Neagu, Gheorghe Istrate, Nicolae Peneş, Gheorghe Dincă, Florentin Popescu şi cam atât. Noi suntem prea tineri, dar şi conştienţi de valoarea lui. Aşa cum a fost, acest eminent student şi apoi doctor al unei facultăţi din Polonia, s-a pierdut în neant din fragidă pruncie literară, dând luminii tiparului, după multe peripeţii şi joc subtil de teatru de conjuctură, doar 7 cărţi cărţi care în majoritate au fost sortite topiiri după rigorile cenzurii vremurilor: „Indulcenţe” poezie 1969, „Ironice” poezie 1970, „Mioritiada” poezie 1973, „Retorica” poezie 1975, „Vox populi vox dei” poezie 1979, „Scrisori de serviciu” poezie 1986, şi singurul roman conceput în aceiaşi retorică nonconvenţională ca şi întreaga lui poezie, „Voi de colo de la Biaritz”. În scris ca şi în viaţă a fost un nonconformist, un neânţeles, chiar şi de cofraţii de cenaclu buzoian care spuneau: „Mesajul adus de versurile lui (Ion Niculescu), dacă se poate vorbi de un mesaj, este al unui suflet bolnav, desprins de realitatea înconjurătoare.” Dar el era mai mult decât ancorat în lumea înconjurătoare şi de aceea lua cu toată vigoarea atitudine atunci cand era nevoie, alături întru aspiratii de aceiaşi credinţă; Dumitru Stanca, Grişa Ghergheri, Mircea Popa, Ion Iuga, Gabriel Iuga şi alţii. Nu şi-a precupeţit libertatea şi sănătatea ca să spună tututor ceea ce unii nici în vis nu îndrăzneau să spună. Fire luptătoare s-a implicat alături de alţi confrati din aceiaşi generaţie şi au combătut vehement tezele din iulie 1972, mergând până acolo cănd au simulat în faţa Uniunii Scritorilor, în semn de protest, o spânzurare colectivă, lângă soclul marelui Eminescu. De aici şi desele chemări la sediul securităţii ce s-a lăsat cu urmări asupra sănătăţii sale. Pensionat de la 25 de ani, mai ales datorită calităţilor „actoriceşti” când simula o boală mintală, Ion Niculescu, bântue străzile Buzăului şi chiar şi ale Bucureştiului, trecând cu nostalgie pe la Uniune, unde speră să mai gasească un confrate de scris, care să-i dăriască un leu, mai ales după ce a fost dat afară din locuinţa primită de la Uniune undeva pe bld Dacia. În aceste vremuri speram să-şi revină şi scrie cu acelaşi aplomb şi verb vehement, poezie socială dar şi patriotică. Numai că lui Ion Niculescu i s-a tras cortina peste vitrina cu inspiraţie şi a pierdut contactul cu scena poeziei, a scrisului în general, rămânând doar un boem şi pitoresc personaj, agreabil şi discret... Cu toate astea nu trebuie să-l ignorăm şi nici să-l dăm uitarii. Aceste rânduri se vor o picătură în apele liniştite ale uitării cu speranţa că va face valuri şi se va revărsa peste pahar spre trezirea celorlalţi la realitate. Chiar şi vechii cenaclişti de la Al. Sahia, l-au uitat, iar cei ce-l întâlnesc îl ocolesc de frica leului pierdut. Nu putem să ne propunem să facem ceva pentru cultură întorcând spatele unor mari poeţi ca ION NICULESCU. Anul acesta Ion Niculescu a împlinit 65 de ani Poeme de Ion Nicolescu Cântul XII urmează-mă aşa cum sunt nebun şi singur ca un sfânt rămâi acolo unde eşti în ochii mei nepământeşti a fost aşa să ne lovească cu mâna sa dumnezeească o clipă-n care ne-am uitat în dumnezeu adevărat în bietul trăgător de sfori care ne-aruncă tuturor un vis mai mare sau mai mic din tolba sa cu mult nimic Cântul XXV ţara noastră-i ţara noastră dulce pajişte albastră aripă sculptată-n dor de lumina ochilor dacă-i dor nu-l stingi cu apă dacă-i timp nu-l poţi întrece dacă-i gând nu-l poţi străbate noi suntem români noi suntem români ca brazii noi suntem români ca grâul noi suntem români ca focul noi suntem români ţara noastră e a noastră vârf de jale şi de dor dulce arşiţă albastră ca lumina ochilor Cântul LXII poeţii nu sunt mercenari şi nu-i vei cumpăra la piaţă fiindcă ei nu sunt mercenari ei de la moarte cer doar viaţă câţi au murit nebuni şi tineri atâţia câţi au fost poeţi dac-au murit nebuni şi tineri trecând prin moarte cu dispreţ exist-o punte de dulceaţă între poeţi şi omenire şi toţi poeţii se răsfaţă trecând-o în închipuire Cântul LXXX eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput dar odele vin de la sine aşa cum eu însumi şi de bună voie m-am ridicat din mulţime poeţii-s omagiul acestei planete pe care se-ntâmplă şi crime pe care se-ntâmplă şi altceva decât generoase fapte de rime popoarele lumii fac mari sacrificii şi-şi pot permite să aibă poeţi să nu pierdem timpul cu false discuţii toţi oamenii sunt nişte poeţi Elegia mă cunoaşteţi lume ăla-s care scrie ăla ce-ndulceşte lemnul de sicrie ăla ca deşertul şi ca arabescu suflet de cămilă ion niculescufac negoţ cu moartea ochii mei sunt hoţii care fură fluturi din neantul nopţii ăla spânzuratul teatrul de paiaţe de-un simbol de paie gata să se-agaţe ăla cu iluzii trist antropofag sunt sătul de oameni şi mă cam retrag mi-am trăit mumia şi cred că-i firesc cu o crizantemă să vă mulţumesc am iubit odată marea şi mareea m-am ales cu sarea şi cu de aceea scriu aceste rânduri şi vă las cu bine nu ştiu ce-o să faceţi însă fără mine fără ca deşertul şi ca arabescu suflet de cămilă ion niculescu Cântul LXXXVI cum poţi să treci tu pe Calea Victoriei cum poţi să bei cafea liniştit când alt om ca tine pe-aceeaşi planetă poate-i bolnav poate-i nefericit un om ţine-o floare în dinţi toată viaţa şi cel mai moral dintre lucruri e viaţa şi cea mai frumoasă poveste e viaţa pe care-o-nvăţăm cât trăim pe de rost Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE