FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
bucureștenizând
Text postat de Dana Banu
dinspre Ștefan Baciu



motto: "cât te urăsc, orașul meu iubit!"(Ștefan Baciu)

mai pot să cânt la ușile închise ciudatul mers al vremii peste ape
mai pot să tac în cearcăne deschise firescul bucurești al zidurilor vechi

foburguri prăfuite și-o liniște măruntă
adulmecând grotesc blazarea-n dimineți abrupte
un sens aș vrea dar uite-l nu-i dispare-n ceața vagă din obor

prin cișmigiu dricari eroici mână-n vise alb-negru
fantasme zgomotoase duminici veștede cu busuioc în păr
batiste fine dantele-mpărătești regatul mort în bătălii celeste
fântâni arteziene și drame de alcoov

trec orient-expres-uri înlăcrimând fecioare
trec iaurgii și clovni de împrumut
un bragagiu ca fapt divers îți schingiuie versul
prin gara de nord

melancolie tulbure și-apoasă
fanare stinse țambalagii notori
în Dorobanți eșarfa nopții cade
cu gest molatic răscolitor de muze

cruci noi sclipind în umbra vie
a zeilor ce au fugit de-acasă
preț de-o havană fină și o femeie-n negru
prin cimitirul bellu cad sori la rând și la-ntâmplare

samsarul necăjit de boala-i prea lumească
își toacă aprig veșteda tristețe
un frac cu mâneci rupte
o vestă ce-a fost cândva mormântul unui prinț
zac tandru în lipscani
ca într-o urnă funerară

cântă flașnetă patima ce cuprinse
convoaie la rând niște bieți muritori
planete de damă papagali prea des vorbitori
mirosul de pipă se ridică în van
pe calea victoriei cad ceruri zdrențuite
arunc un ban gavroșului ce vinde ziare la colț

închid sertarul
patima
și versul
îngerului malagambist din insula Oahu
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  goia, se pare că ne tot citim una pe alta, mie îmi place mereu ce văd la tine:)

tavy, cu un astfel de cititor, atât de apropiat, sunt în siguranță, cât despre dincolo și dincoace de munți....eu rămân mereu același om al locului în care m-am născut, nimic nu mă poate schimba:)

vă mulțumesc frumos că ați trecut prin pagina mea cu semne și gânduri bune
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2008-01-20 15:56:36
         
 
  vot si *  
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-01-20 12:23:09
         
 
  "spre mirarea prietenilor mei de peste munți"

chiar asa Dana, ai putut tu sa te indragostesti de un zid de beton si sticla?
ai uitat poienile, vale, susurul de izvor, cantul ciocarliei...dincolo de Carpati?
iti renegi radacina adoptata fiind de o himera?
:))

nu sunt rau, te cred...dar aveam si eu un ...of.
si l-am spus.
ramai sanatoasa ardeleanca mea.
noi te iubim, te citim si daca trebuie te aparam de tsunami dambovitean...:))

cu drag, tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-01-20 12:22:44
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  citadinul elian intr-un Bucuresti cu ale lui povesti - vitraliu sistolic...te citesc cu si mai mare atentie...sic!

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-01-19 19:04:16
         
 
  nea Genu, Adriana, vă mulțumesc pentru semnele de lectură

Ștefan Baciu este unul dintre poeții mei de suflet, poate și din cauza lui iubesc atât de mult Bucureștiu, spre mirarea prietenilor mei de peste munți:))

să ne citim cu bine
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2008-01-19 08:23:47
         
 
  coincidenta: vin de la o intalnire unde s-a vorbit despre Stefan Baciu!
cu atat mai atingatoare lectura poemului tau.
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2008-01-18 22:03:02
         
 
  Dana,
Cu acest poem ai adus cel mai frumos omagiu care se putea aduce memoriei malagambistului din Oahu.
Si inaca ce omagiu. Nu vreau sa selectez versurile care mi-au placut mai mult pentru a nu le nedreptatii pe celelalte la fel de bune. De asemenea sunt placut uimit de bogatia vocabularului cu tenta nostalgica pe care ai reust sa-l bagi intr-un poem de dimensiuni relativ reduse. Sincere felicitari.
Stefab Baciu a fost prima mea dragoste ca exilat.

p.s.
Stefan Baciu a fost prima mea descoperire si dragoste ca exilat.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2008-01-18 19:21:06
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE