PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de gheorghe Sarbu Cardinalul alb de gheorghe Sârbu Motto: ÃŽntr-adevãr, originalitatea universului constã în marea sa dezordine, ordonatã de necesitate. Lecþia ( în loc de prefaþã ) ÃŽn cei peste 2000 de ani de la Iisus încoace, pãmântul a beneficiat în perioadele critice pentru “ Regula, ordinea … “ sa, care este Spiritul ÃŽntru Ziua de Mâine, de oameni pe mãsura timpului reprezentãrii lor. Unul dintre aceºti Bãrbaþi Mari este Papa Ioan Paul al II-lea, ºeful Bisericii Romano- Catolice. De unde a luat puterea de a sta drept în faþa vicisitudinilor de tot soiul, de la bisturiul celor care nu-i împãrtãºeau punctul de vedere, pânã la corolarul suferinþelor fizice, pe care viaþa i le-a presãrat în cale? De la credinþa cã El este desemnat de Dumnezeu de a trasa linia cronologicã a axiomelor religioase. Dumnezeu este Unul. ªi Omul este unul, indiferent de orientarea lui politicã,,de filosofia lui, de religia lui. Pentru Papa Ioan Paul al II-lea nu a existat subiect tabu sau lipsã de disponibilitate … Marea Sa dragoste faþã de oameni este cadranul reprezentãrii Sale: Spiritul Sãu unul dintre pendule, Eul Sãu Incantoriu cel de-al doilea pendul. ÃŽntre cadranul reprezentãrii Sale ºi Vocaþia Sa a ºtiut sã aºeze, cum nimeni altcineva, de pânã la El, ºi dupã El, dupã cum este firesc– caracterele înalte creeazã golul plin, dar ºi golul vid – colajul potrivit al exprimãrii, care pleacã din inimã ºi ajunge la inimi. S-a fãcut înþeles, deoarece s-a înþeles. Astfel se aratã cã, pe nimeni nu surprinde popularitatea de care se bucurã Papa Ioan Paul al II-lea, care nu este “ altceva “, ºi nici accident, ci urmarea naturalã a trãirii sale, cu-ºi-în credinþa cã îºi percepe cum se cuvine Menirea: dimensiune temporalã cu realitatea. S-a întrebat desigur, dacã drumul pe care merge este cel plãcut lui Dumnezeu, dar, nici o clipã nu s-a gândit cã forþele o sã-l pãrãseascã pânã sã ajungã la capãtul lui. Clipa aceasta o trãieºte Papa Ioan Paul al II-lea acum … Va ajunge acolo unde “ suferinþã nu este ºi nici suspin “, când legãturile sale cu oamenii, din indestructibile, vor deveni eterice. Papa Ioan Paul al II-lea va rãmâne în amintirea secolelor O Inimã Iubitoare, imersatã de un Spirit Iubitor. Pacea sufleteascã ce ne-aþi dãruit-o în toþi aceºti ani sã vã însoþeascã în Veci de Veci! Amin. Spiritul Suntem în Era Vãrsãtorului. Pe tabla cu materii prime a lumii, rãul capãtã teren. Cum de este posibil aºa ceva, se întreabã oamenii, din ce în ce mai des … Este cert cã facem faþã, sufocant de greu, presiunii care se exercitã asupra noastrã, rostogolitã parcã din neant, presiunii cameleonice a tuturor tendinþelor de orientare negativã. Dupã terorism, ce urmeazã? Logic, urmeazã fuga de realitate: capul sub nisip … Ce nu realizeazã declanºatorii de frustraþi ieºiþi la drumul mare, este cã cei cu capul sub nisip conºtientizeazã brusc cã dictonul “ Cunoaºte-te pe tine insuþi “ este aidoma cu “ Arca lui Noe “ a mileniului 3. De aici ºi pânã la Spirit nu mai sunt graniþe. Timid, oamenii încep sã gândeascã sãnãtos. Apoi, trec la gãsirea de soluþii … Pe urmã, la indice de individ, ne stabilim reºedinþa sub calotã. Observãm cã atributul Spiritului este sinonim cu atributul tãmâiei. Centrul de greutate, fãrã nici un efort, întoarce clepsidra cu necesarul în sus, rãul intrã în comã, ºi, fãrã sã realizeze de unde i se trage ieºirea din scenã, iºi dã obºtescul sfârºit. Nimeni nu plânge. Nimeni nu râde. De la mutarea centrului de greutate pe Spirit, toate ni se par tuturor fireºti. Ne desfãºurãm perpetuarea neîngrãdiþi de himere. Ne ridicãm credinþa pe soclul cu Valori. Privim la vecinul de palier ca la propriul nostru Eu. Vezi, îi spun fiului meu, Minþile ÃŽnalte au dreptate când afirma cã, în Era Vãrsãtorului, pãmântul va deveni Casa Spiritului. Cum altfel, tatã, imi zice fiul, Epiderma Inspiraþiei este Menirea. Monacosia Evoluþia conflictelor Om – Om, din apogeul spre care tind, întreþinutã arbitrar de reprobabilul Orgoliu Partidic, nu lasã loc nici mãcar unei breºe cu orientare pozitivã. Primul gând care te încearcã dupã evaluare este: culpa þine de Statul de Drept; mai precis, de zoocronia oamenilor politici, indiferent de meridianul de domiciliu în-de-a pãstra echilibrul dintre nivelul de trai, aspiraþii ºi inerþia obtuzã a tuturor perspectivelor. Ce face posibilã diferenþa dintre acumularea creativului ºi pierderea de consistenþã a calculelor? Faptul cã, firma privatã, care este Statul de Drept, din nerentabilã în atare desfãºurare, devine ºi mai nerentabilã. Firma privatã care nu produce profit intrã în faliment; astfel vor sta lucrurile ºi cu Statul de Drept. ÃŽmpotriva naturii, încep sã realizeze contribuabilii devine aspectul: Statul de Drept este slujit de cãtre subalternii sãi, dar de plãtit, sunt plãtiþi de cãtre electorat. Spus fãrã echivoc, cazul frizeazã absurdul: contribuabilii plãtesc oamenii politici, contribuabilii le plãtesc subalternii, ºi tot contribuabilii plãtesc taxe, impozite ºi derivatele lor. La un moment dat, omul va obosi sã-ºi tot facã rãu. Se va trezi din orbecãiala de milenii, sãtul de Fata Morgana a promisiunilor electorale ºi va substantiva: eu îmi plãtesc salariaþii; tot astfel trebuie sã procedeze ºi Statul de Drept. Responsabilitatea mea de viu al cetãþii este sã consolidez cadrul propice derulãrii zilelor, în condiþii optime dezvoltãrii fiinþei; responsabilitatea Statului de Drept este sã vadã ca Legea ce mi se aplicã sã fie dreaptã. ÃŽntre mine, ca viu al cetãþii, ºi Statul de Drept ca pãstrãtor de pravile, trebuie sã existe colaborarea, punerea în raport de perfecþionare a prezentului antitetic faþã de trecut ºi pregãtirea pentru inseminare a ogivelor fertile, create anume pentru viitor. Astfel, devine imperios necesar: ori ca firma privatã, care este Statul de Drept, sã devinã rentabilã, adicã sã obþinã profit, în aºa fel încât sã ajungã sã stea pe picior de egalitate cu viul cetãþii guvernate, ori sã cedeze postura de guvernant electoratului, adicã celor care produc întotdeauna în proporþie superioarã consumului. Cale de mijloc nu se aflã. Pe mapamond existã precedentul, este adevãrat, timid încã,dar existã: numesc Principatul Monaco. ÃŽn funcþie de capacitãþile de adaptare ale Statului de Drept la noile condiþii cerute intrinsec de noua ordine, Monacosia, în care Statul de drept este sinonim cu Electoratul, în acelaºi ritm, raportul de percuþie dintre bine cãtre ºi mai bine va funcþiona fãrã sincope. Graniþele vor dispare, ne vom elibera de patriotismul regional, vom arunca la groapa uitãrii natura conjuncturilor. Dar ceea ce este ºi mai important, vom realiza cã singura armã de care avem nevoie este buna înþelegere, cu atribut caracterial. Perspectiva, dar ºi Leit-motivul Avem Datul - Natura Mamã; avem Harul - Putem Naºte Binele; ºi avem Menirea - Orizontul Epidermo-Neuronic. De aceste trei Calitãþi Cer-ice beneficiem cu toþii, Omul neavând asuprã-le nici un alt drept, în afara celui de a le exemplifica prin etalare paliericã. Puterea exemplului are ascendent doar în Model. Nimic altceva nu funcþioneazã în acumularea de cunoaºtere cu o mai durabilã creºtere valoricã, dinspre-înspre Cadranul Iuxin, unde Altima este Nordul, Neodina este Sudul; Estul, Vestul þin de Pimnia, adicã de perioada de discipolat. Nu trebuie decât sã se excludã dependenþa de factorii pragmatismului despuiat … Prin pragmatism despuiat înþeleg existenþa cuplului trup-suflet, interpretat ºi trãit doar într-una dintre pãrþi. Nici o efectuare de mutaþie nu se face fãrã pierdere de original. Tot astfel faþã de ocazional stau legãturile conexe ÃŽntregului. Multiplul Omului este Omul ÃŽnsuºi. Cu unitatea de evaluare care este Apogeul, se poate convieþui, dacã este abordat ca permanenþã, deþinãtor doar de limita inferioarã. Nu existã nimic în este, neîncadrat de limite; cu excepþia Spiritului ( … ) a Spiritului Cumul. Acesta este raportul de funcþie dintre mine ºi celãlalt mine, semenul. Din aceste considerente majore, nu trebuie sã facem rãu celor de lângã noi; altfel, ne vom trece din viaþã în viaþã cu metehne, care tind sã ne înlocuiascã, ceea ce, într-un mai devreme ne va determina sã nu mai facem concesii când luãm în considerare determinarea, nici prostului gust, nici informaþiei precare ºi nici interesului personal sau de grup sau de clicã sau de gaºcã. Din momentul când realizãm cã, în calitatea pe care o avem, de fiinþe superioare, ne revin tot atâtea responsabilitãþi câte compartimente vii are planeta, metabolic, ni se va transfera capacitatea de a le interactiva în funcþie de parametrii orizontului epidermo-neuronic, ºi astfel, evoluþia spiritualã ne va comporta. De douã milenii, Oamenii greºesc faþã de Oameni. Ei bine, Oameni Buni! Ei bine, Oameni Rãi! ( … ) mileniul trei, nouã, Oamenilor, nu ne rezervã decât o singurã alternativã: sã ne Mântuim Menirea. Aceasta este Perspectiva, ºi singura ( … ) dar ºi Leit-motivul, ºi singurul … Datul, Harul ºi Menirea sunt cãile plãcute definirii noastre. ªi aºa ºi este ( … ) nici urmã de alte ºanse … Omul fãrã Coloanã Vertebralã Spiritualã se va autoexclude, privinþã în care “ cu fundul în douã luntrii “ rãmâne experimentul care am fost în este fãrã noimã. Bibliografie: ÃŽnvãþ continuu de la oameni; învãþ cum nu trebuie sã mã port. Necesarul Te trezeºti fãcând parte din viaþã, pe cât de brusc, tot pe atât de pregãtit. Ce ºtii despre tine abia nãscut, tot atât ºtii ºi despre viaþã. ªi urci pe scara lumii; nu este plãcut sã stai cu picioarele în apa vânzolitã de alþii; te sâcîie pe mãruntaiele gustului. Ce mai gust! Sã fii pildã pentru ceilalþi ( … ) de parcã ceilalþi de grija aceasta nu pot dormi. Vrei sã fii pildã. Oare nu tocmai pentru cã, lumea a fost blagoslovitã cu prea multe pilde, nu-ºi mai vede lungul nasului? Din viaþã omul a învãþat sã iasã. Care sã fie cauza cã, nu ºtie încã sã iasã ºi din pilde? Starea cã se complace în încâlceala ideilor? Starea cã nu se complace în încâlceala ideilor? Starea cã se complace sã rãtãceascã între cele douã stãri? Unde considerã cã vor sã ajungã oamenii: stând cu un picior pe vulcanul impresiilor de moment, ºi cu celãlalt picior pe mlaºtinile miºcãtoare ale pe loc înaintelui, divizaþi de contrariul intransigentului declin? Care dintre genele plicuirii noastre ne ordoneazã expedierea cãtre destinaþii antagonice? Unde începe începutul? Unde începe sfârºitul? Am venit drept în viaþã ºi plec din viaþã drept în moarte. Cum justific peste efemer, faþã de papirusul zilelor, cât trãiesc cã trãiesc strâmb? Vremurile mi-au dictat poziþia pe care s-o adopt, ori eu m-am impus vremurilor? Ce plãcere interzisã mã împinge sã înfãptuiesc fãrãdelegi? Firea coloanei vertebrale a lucrului aflat la îndemânã? Firea coloanei vertebrale a lucrului neaflat la îndemânã? Eva sângelui care îmi umple arterele, venele minþii cu cocoloaºe de vreri costelive sau Adamul încrengãturilor de simþuri, care dau nãvalã peste armia hormonilor cu stindardul mãduvei oaselor în bernã? De unde ne vine nouã, oamenilor, pofta de a fi diferiþi din/ prin împreunare? ªi dacã tot suntem condamnaþi sã ne ducem viaþa laolaltã, de ce trebuie ºi rãul sã-l multiplicãm asemenea? Sã avem doar început ºi sã nu avem sfârºit? Carnea noastrã sã fie atrasã de echivoc, de abrupt, de inerent? Pasivul sã fie deviza noastrã, a oamenilor chivernisiþi dupã chivotul securii? Somnambuli cât suntem în viaþã, clarvãzãtori cât suntem în moarte? Ce ne atrage? Ce ne respinge? ªi ce nu ne dã prinderea de noi cu puterea legãturilor cerul-terra-iene? Aºa îmi spun: omul mediu, mie filosofului … Aºa îmi spun ( … ) dar, de cãpãtat rãspuns, de unde sã capãt, deoarece, filosoful nu-mi aratã cã l-ar preocupa înþelesul de care sunt atât de flãmând. Aºtept, aºtept, aºtept. Sãtul sã tot aºtept, îl trag pe filosof de pulpana gândului pe care vreau sã mi-l împãrtãºeascã. Fãrã nici un efort, filosoful îºi întoarce liniºtea ochilor sãi înspre învolburata mea privire ºi îmi zice: rãspunsul se aflã în nãravul omului de a nu se aduce în însuºi (… ) ºi adaugã, dupã o altã perioadã de reflecþie ( … ) dar, ºi în fuga omului în a nu admite necesarul ( … ) dupã care, cu tact, îmi întoarce spatele ( … ) ºi nu uita, îmi mai zice, chiar în clipa când se pregãtea sã disparã din faþa nedumeririi mele ( … ) nu numai viaþa se trãieºte, nu numai moartea se trãieºte, ci ºi filosofia se trãieºte. Când am deschis ochii, pe cer, soarele trecuse de amiazã. I-am închis pentru o vreme, dar, pânã sã memorez acest evantai de sensuri aretorice, ce singur s-a aºternut pe tâmpla colii prezente, feciorelnic, am readormit. Odihnit trup ºi suflet, m-am ridicat de pe recamier în acelaºi pas cu luna … Obloanele minþii mi s-au deschis cu încetinitorul o datã, ºi a doua oarã, pe mãsurã cu înþelesul care o penetra: aha, carevasãzicã, acesta este necesarul ( … ) eu, tu, el, ea, cerul, pãmântul, buna rânduialã, vulturul, furnica … De lângã havuz Etceterenita … Dacã faptã nu gãseºti, adevãrul lipseºte de acolo. Oh, nu, nu sunt abstract; uneori, lucrul este atât de despuiat de simplitate, încât surprinde prin amploare de sensuri. Radicalul de funcþie care este lumea, cu indicele ei omul, machiavelic la nevoi, parþialitate întruchipatã devenit bogat, nu are multe rezultate pozitive cu care sã se laude la preluarea ºtafetei de cãtre mileniul 3, ceea ce solicitã ca, în imediata actualitate, sã decidã între cele douã concepte: a face bani sau a naºte gândire; unde, a face bani este deprindere, ºi nu menire, cum este a naºte gândire. Opþiunea pe care radicalul de funcþie, lumea, fie cã doreºte, fie cã nu vrea, este instaurarea pe soclul sistemului de valori “ realitatea lucrurilor “ a celui de-al 2-lea radical de funcþie, a naºte gândire, cu indicele sãu, a concepe deprinderi utile necesarului. A face bani, aºadar, nu dispare, ci doar trece de sub radical în valenþã de indice. Este stringentã nevoie de cel de-al 2-lea radical de funcþie, o datã pentru bipolare, a doua oarã pentru elongaþie, evident, epistemologic, grafiat cu orientare cãtre altima, unde rolul pivot al extrapolãrii îl are pimnia. Orice altã orientare este aducãtoare de eºec. De asemenea, nici construcþia dupã artificii de calcul buric-ice nu are oazã. Tot astfel stau lucrurile ºi în privinþa experimentului, indiferent de natura acestuia. Spun simplu: lumea, fãrã radicalul de funcþie a naºte gândire, cu indicele sãu, a concepe deprinderi utile necesarului, nu are alt viitor, iar viitorul în care ne aflãm nu dã semne cã posedã altã deschidere întru creºtere. Desigur, trebuie sã ne preocupe dezvoltarea specificelor regionale, dar, numai în evoluþia pacifist-caracterialã a Intregului, care este Cetatea Mare, Terra. Libertatea nu are graniþe. Arta nu are graniþe. ªtiinþa nu are graniþe. Ca ºi pararelã, ºi omul trebuie sã nu aibã graniþe. ÃŽncrederea vine ca ºi mireasa, ºi pleacã dupã partaj. L-am avut printre noi pe Iisus. ÃŽn loc sã-l pãstrãm ca Model, l-am urcat pe cruce. Altfel spus, Iisus reprezintã prima ºansã, pe care radicalul de funcþie, lumea, l-a ratat: rara-avis-iana. Dacã rateazã ºi ºansa celui de-al 2-lea radical de funcþie, lumea va înainta cu dezinvoltura proprie tinereþii, pe drumul cel farã de întoarcere: pragmatismul orb. Gândul posteazã în paginile istoriei mâinile, ºi nu invers. Gânditorul trebuie ascultat deci; el este singurul care ºtie ce spune ºi spune ce ºtie; ºi, de pe banca de lângã havuz, astfel vã zic vouã: cãci, sã se ajungã la raþiune, nu de scarã e nevoie … Gânditorul ( Cine este insul care stã treaz, dincolo de poarta zilelor? Gânditorul este … ) Moduri în a fi proaste: acestea, perpetuu se petrec cu noi, pânã se trec dincolo de noi, dupã care leapãdã purtãtorii. Celui care mai crede în merit nu-i rãmâne decât evadarea din cotidian, neluat în seamã de cetate, chiar dacã aflat în mijlocul prefacerilor ei. Contemporan spus: poþi fi sihastru cu cât eºti mai în miezul lucrurilor; hrana de astãzi, apa de mâine a gânditorului. Ducerea vieþii într-o peºterã a devenit, ca precept, anacocronic de cronicã, la care apeleazã în formatare de avantaje imitatorii. Ocoliþi pe cei care, în mileniul 3 umblã în vremea nãmiezilor desculþi prin cetate. Puternic este nu cel care ia cu un pumn viaþa semenului lui, ci acela care, cu menirea sa, îi seamãnã sub iia vieþii pofta de gândire. Comportamental, acest altfel de cum se ºtie, spune pe ºleau cã, noi, oamenii primim în este douã categorii: a) oameni care iºi notificã viþa stirpei în virtutea ocazionalului, ºi b) oameni care îºi notificã viþa stirpei în virtutea menirii. Rar exemplarul uman care ia în arendã tãrâmul arid al propovãduirii de pântec de necesar. Acest exemplar uman trebuie sã aibã mintea fecundã, ochiul ager, mâinile meºtere. Mai trebuie sã aibã deschidere faþã de plãsmuirea de valori conforme. Dupã care, trebuie sã înveþe sã numeascã spermatozoidul cerebralo-pineal, singurul în stare sã însãmânþeze un pântec de necesar. A fi în este constituie merit de care trebuie sã te absolvi. Mintea înaltã de mâine nu trebuie sã urce pe pisc de munte astãzi, pentru a se gãsi liber de eres, ci poate sã se întâlnescã cu el însuºi în toatã splendoarea rãcoroasã a raþiunii, chiar ºi fiind inima celei mai afurisite petreceri mondene. Gândirea de la distanþã faþã de elementul acum al vieþii nu se mai înscrie în cama lui este ca existenþã potrivitã, ºi deci, este util ca lucrul ce urmeazã a fi supus elongalogierii sã fie pipãit cu ochii minþii în toatã plenitudinea momentului, fãrã sã se piardã din arie grila cerutã de creºtere, ceea ce, aritmetic, va trece în atâtea conuri de umbrã câte moduri în a fi proaste sunt, ºi va urca în lucrare, drept element indispensabil, meritul. Prin mod în a fi prost, înþeleg tot ce opune refuz ideii de bine . Prin merit, înþeleg tot ce refuzã a opune refuz ideii de bine. Trebuie admis, cãci nu poate exista evoluþie fãrã participare organicã. Chem la barã trecutul, expunând concluzia: filosoful, numai implicându-se în rezolvarea problemelor cu care se confruntã cetatea poate sã-ºi dea legitima mãsurã pertinent. ÃŽnþelepciunea este comoarã autenticã, gânditorul fiind tocmai aceastã linie ascendent-continuã, filament de care putem beneficia numai dacã nu-l mai lipsim de considerare. El, ºtiutorul pleacã la gãsirea de soluþii plãcute echilibrului universal de la lucrul mãrunt, aproape de priceperea urbei, ºi astfel de necontestat; necesarul înseamnã viaþã; ori, viaþa nu este unealtã s-o toporim; contextual, “ dupã mine potopul “ contravine celui mai elementar principiu corporat în faþetele octogonului care este multiplul de om. Iatã de ce filosoful nu trebuie concesiv îndepãrtat; preocuparea lui este sã ne fie bine în lucrarea mare care este lumea, fãrã a mai fi nevoie sã ne ridicãm casa pe indigo de compromisuri. Nu trebuie sã ducem grijã; rãmânea-vã-ne tot diferiþi, ºi dinspre înspre înºine, neomogeni. Nu dispera, rãboj al zilelor, venim lent, deoarece, venim în este trimiºi de Har … Cetatea Despre pragmatismul despuiat am clarificat; tot astfel ºi despre pragmatismul orb. Acum clarificãm despre pragmatismul total. Ca puterea politicã sã nu poatã fi prinsã uºor cu cioara vopsitã, trebuie sã uzeze cu multã abilitate pârghiile prioritare, care sunt: cele juridice, cele mediatice, cele doctrinare. Chiar ºi aºa, lucrurile ambigue nu ar putea fi definitiv scufundate în creuzetul reprobabilitãþilor, ca ºi indescifrabile, fãrã aportul pragmatismului total. Bine, bine, dar, de la a 3-a categorie în sus intervine abolirea de contrar. Aºa-i, ºi puterea politicã ºtie cu exactitate cã, în este nu poþi obþine reprezentare supoziþionalã, dacã nu apelezi din când în când la pragmatismul total; se pleacã de la limbaj dual de obicei, în situaþii limitã, chiar prolix; se continuã cu mutarea centrului de greutate de pe lucru ºtiut pe lucru care nu poate fi încã certificat, ºi se încheie cu promisiuni de toate felurile, în mod apoteotic ºi cu germeni de mister; metoda, rar cu abateri de la regulã se foloseºte de mai bine de 2 mii de ani, ºi spre surpriza tuturor decepþiilor înmagazinate ereditar, cu succes garantat, ºi mai mult ca sigur, dacã nu ar interveni dezmeticirea bruscã a electoratului, conform cãreia oamenii politici nu sunt decât niºte instrumente în mâna oamenilor de afaceri veroase, ar putea continua mult ºi bine. Aºadar, avem de-a face cu trei itinerarii: cea a demnitarilor, cea a oamenilor de afaceri veroase; în cel de-al 2-a itinerariu se aflã creierul manipulator al tuturor existenþelor oneste. Inechitabile pentru întreg spectrul aceste trei itinerarii, deoarece, cel puþin nu sunt mãcar paralele, dar ºi distructibile itinerariile 1 ºi 2, pentru cã aduc în este abolirea de contrar; de unde bogaþii, de unde sãracii ( … ) singurul capabil sã lege destinul cetãþii de fertilitatea pântecului de necesar este filosoful, în accepþia modernã. Nu este greu de realizat cã, Statul de Drept, în structura actualã, este pe dric; itinerariul 3, cel al tuturor existenþelor oneste, ºi sã vrea nu mai poate sã satisfacã pofta de înavuþire a înalþilor funcþionari, ºi, situaþia este cu atât mai tragicã, cu cât în sfera taxelor, impozitelor ºi a derivatelor lor, suma celor care produc profit se gãseºte în imposibilitate de a mai onora pretenþiile din ce în ce mai crescânde ale mult prea sus cocoþaþilor idoli politici. De unde, în mod necesar, itinerariile l ºi 2, cum din surse proprii nu-ºi pot susþine ascendenþa, vor suferi o dublã depreciere: materialã ºi de imagine, cu mobil dezagregator în însãºi precara lor calitate, ºi peste câteva pleiade, vor fi asimilate de itinerariul 3, pe cât de firesc, tot pe-atât de definitiv. Apoi, odatã cu înaintarea itinerariului 3 în noua ordine Monacosia, cetatea se va replia pe obþinerea de profit, spre pãstrarea de pravile puþine, dar drepte ºi uºor de aplicat, dar, mai ales, de acceptat ca oportune, care pravile, pe mãsurã ce omul va realiza cã este sigur prostie sã plãteºti pe altul ca sã te condamne, pentru cã tu însuþi nu eºti capabil sã te poziþionezi social nepãtat, vor fi trecute spre pãstrare pentru cazul excepþie. Din clipa în care Spiritul se va instaura drept Liber Arbitru Decizional, cetatea mare, Terra, va deveni operaþionalã ºi va funcþiona ca ÃŽntreg faþã de Parte, unde radicalul de funcþie a naºte gândire, cu indicele sãu, a concepe deprinderi utile necesarului, va cãpãta atribut ºi de convieþuire ermicã; erm este unitate de mãsurã pentru valorile sociale. Când banii intrã în joc, Harul se bine dispune, factorul antrenant dintre necesar ºi echitabil fiind în este postat de bunul simþ. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE