|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Lucia Sotirova |
|
|
(text pentru biblioteca virtuala - traducere proprie din spaniola consultand in acelasi timp originalul in portugheza)
Tutungeria
de Fernando Pessoa
Eu nu sunt nimic.
Niciodatã nu voi fi nimic.
Nu pot vrea sã fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(ºi de l-ar ºti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daþi spre-o stradã tainicã
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradã inaccesibilã tuturor gîndurilor,
realã, imposibil de realã,
precisã, neverosimil de precisã,
cu misterul ei
ascuns sub pietre ºi fiinþe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
ºi-ncãrunþindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate ºi tot
pe drumul nimicului.
Sunt astãzi învins, ca ºi cum aº ºti adevãrul.
Lucid, ca ºi cum m-aº afla în ceasul morþii,
ºi nemaiavînd altã fraternitate cu lucrurile,
decît un adio,
în timp ce casa ºi partea asta a strãzii
se prefac într-un ºir de vagoane, un tren,
semnalul de plecare sunînd în capul meu -
o zdruncinare a nervilor,
un scîrþîit al oaselor mele urnindu-se din loc.
Sunt perplex
ca unul care-a reflectat, gãsit apoi uitat.
Mã împart între loialitatea pe care-o datorez
tutungeriei din faþã,
ca fiind ceva real dinafarã,
ºi senzaþia cã totul e vis,
ca fiind ceva real dinãuntru.
Am ratat totul.
Cum n-am avut þel,
poate ca totul nu era nimic
ºi învãþãtura primitã e vanã.
Am ieºit pe fereastra din spatele casei,
am fugit pe cîmp, fãcîndu-mi alte planuri.
Dar n-am întîlnit decît ierburi ºi copaci,
iar oamenii, cîþi mai erau, semãnau cu restul lumii.
Plec de la geam, mã aºez pe un scaun.
La ce sã mã gîndesc?
Ce ºtiu eu ce-o sã fiu cînd nu ºtiu cine sunt?
Sunt ceea ce cred?
Dar eu mã cred asta ºi asta!
ªi-atîþia alþii au aceleaºi convingeri!
Un geniu? În clipa de faþã
o sutã de mii de creiere
se cred genii, ca mine,
dar istoria nu va recunoaºte, poate,
pe nici unul.
Gunoi, iatã ce va rãmîne
din toate cuceririle viitoare!
Nu, nu cred în mine...
În cîte mansarde ºi nemansarde ale lumii
nebuni se cred genii?
Cîte aspiraþii înalte, nobile, lucide
ºi realizabile, cine ºtie,
nu vor vedea niciodatã lumina soarelui adevãrat,
ºi nu vor gãsi ureche sã le-asculte.
Lumea aparþine
cuceritorilor, iar nu visãtorilor,
chiar dac-ar fi drept sã le-aparþinã.
Eu am visat mai mult decît Napoleon n-a visat,
am strîns la pieptul meu ipotetic
mai multã omenire decît Hristos,
am conceput în secret filozofii
la care nici un Kant nu s-a gîndit.
Dar voi rãmîne
pentru totdeauna, poate, individul de la mansardã,
deºi nu locuiesc acolo,
voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a nãscut,
voi fi întotdeauna cel care posedã bunuri,
voi fi întotdeauna cel care aºteaptã
sã i se deschidã uºa în faþa unui perete fãrã uºã,
cel care.cîntã romanþa infinitului
în curtea gãinilor,
ºi-aude vocea lui Dumnezeu într-un puþ astupat.
Sã cred în mine? Nu, în nimic.
Sã-ºi reverse natura
peste capul meu ardent
soarele ei, ploaia,
vîntul ce-mi rãsfirã pãrul...
ÃŽn rest fie ce-o fi
sau nimic.
Sclavi cardiaci ai stelelor,
am cucerit lumea
înainte de-a ne ridica din pat,
dar ne trezim ºi iat-o întunecatã,
ne sculãm ºi uite cã-i strãinã,
ieºim din casã ºi vedem pãmîntul întreg,
sistemul solar,
Calea Lactee ºi spaþiul Indefinibil.
(Mãnîncã ciocolatã, fetiþã
mãnîncã ciocolatã!
Nu existã altã metafizicã în lume decît ciocolata,
ºi toate religiile nu ne învaþã mai mult
decît cofetãria.
Mãnîncã, fetiþã murdarã, mãnîncã!
De-aº putea ºi eu mînca ciocolatã
cu aceeaºi naturaleþe ca tine!
Aici cad pe gînduri,
mototolesc foaia de-argint
care-i, de fapt, de aramã,
o arunc la gunoi unde mi-am aruncat ºi viaþa.
Rãmîne numai amãrãciunea neîmplinirii,
caligrafia rapidã a acestor versuri,
inscripþie ºubredã spre Imposibil.
Am pentru mine un dispreþ fãrã lacrimi, nobil,
cu un gest amplu îmi lepãd veºmîntul slinos,
îl arunc în vîltoarea lucrurilor, fãrã chitanþã,
ºi rãmîn acasã în toatã goliciunea.
Tu, care consolezi,
care nu exiºti ºi prin asta consolezi,
zeiþã greacã, statuie însufleþitã,
patricianã romanã, nobilã ºi nefastã,
sau tu, prinþesã a trubadurilor, amabilã ºi prefãcutã,
o, tu marchizã din secolul al optsprezecelea,
prea decoltatã ºi îndepãrtatã,
o, metresã celebrã din timpul pãrinþilor noºtri,
sau nu ºtiu ce modern,
greu de imaginat,
voi toate, tu, oricare-ai fi,
dacã poþi inspira, inspirã-mã!
Cãci inima mea e o vadrã golitã.
Precum cei ce invocã duhuri,
mã invoc pe mine însumi
ºi nu mã gãsesc.
Vin iar la fereastrã
ºi vãd strada cu o absolutã claritate,
vãd magazinele, trotuarul,
maºinile ce trec,
vãd fiinþe vii, îmbrãcate, încruciºîndu-se,
vãd cîinii care existã ºi ei,
ºi toate astea mã apasã
ca o sentinþã de deportare,
ºi totul mi se pare atît de strãin.)
Am trãit, studiat, iubit, avut credinþã,
ºi azi nu-i cerºetor pe care sã nu-l invidiez
pentru simpul fapt cã el nu este eu.
Mã uit la zdrenþele fiecãruia,
la rãnile ºi la minciunile lor,
ºi mã gîndesc: poate cã de fapt n-ai trãit,
n-ai studiat, n-ai iubit, n-ai avut credinþã
(realitatea poate exista ºi fãrã a face nimic
din toate astea),
poate c-ai fost numai o ºopîrlã
cãreia i s-a tãiat coada,
poate cã eºti o coadã de ºopîrlã
care, tãiatã, se agitã încã.
Am fãcut din mine ce n-am ºtiut face
ºi ce-aº fi putut face, n-am fãcut.
Mi-am pus un domino greºit,
m-au luat drept ceea ce nu sunt,
iar eu n-am dezmiþit
ºi iatã-mã pierdut.
Cînd am vrut s-arunc masca,
era lipitã de chip.
Cînd am aruncat-o ºi m-am uitat în oglindã,
eram deja bãtrîn.
Beat fiind, nu-mi puteam pune la loc
masca pe care n-am fost aruncat-o.
Am dormit în vestiar
ca un cîine tolerat de direcþiune
pentru cã-i inofensiv,
ºi vã povestesc acum istoria de faþã
ca sã vã demonstrez cã-s sublim.
Esenþa muzicalã a versurilor mele inutile
îmi va permite sã mã descopãr
ca pe-un lucru de mine creat,
ºi nu voi rãmîne veºnic
în faþa tutungeriei din faþã,
cãlcînd în picioare conºtiinþa de a exista,
ca pe-un covor în care se împiedicã un beþiv,
sau ca pe-o rogojinã furatã de þigani
ºi care nu face doi bani.
Dar patronul tutungeriei
a ieºit la uºã, stã în uºã.
Îl privesc cu capul pe jumãtate întors
ºi-n suflet cu durerea de-a mã ºti neînþeles.
El va muri ºi eu voi muri.
El va lãsa firma, eu voi lãsa versuri.
La un moment dat va muri firma ºi versurile.
Apoi va muri strada unde se aflã firma
ºi limba în care au fost scrise versurile,
va muri apoi planeta rotitoare
unde se aflã toate acestea.
ªi pe alþi sateliþi, din alte galaxii,
ceva asemãnãtor cu oamenii
va continua sã scrie un fel de versuri
ºi sã locuiascã în niºte tutungerii,
în spatele unor firme -
întotdeauna un lucru în faþa altuia,
întotdeauna un lucru la fel de inutil ca altul,
întotdeauna imposibilul la fel de stupid ca realitatea,
întotdeauna misterul adîncurilor la fel de adevãrat
ca somnul misterului de suprafaþã,
una ori alta, întotdeauna,
sau nici una nici alta.
Dar cineva
a intrat în tutungerie
(sã cumpere tutun?)
ºi realitatea plauzibilã s-a abãtut asupra mea.
Mã ridic pe jumãtate, energic,
convins, uman,
ºi mã duc sã scriu aceste versuri
unde exprim exact contariul.
Îmi aprind o þigarã ºi savurez în ea
o eliberare de toate gîndurile.
Urmãresc fumul ca pe-un itinerar,
gust, într-un moment sensibil ºi competent,
eliberarea de toate speculaþiile,
conºtient cã metafizica nu-i decît simptoma unei boli.
Apoi mã întind pe spãtar ºi continui sã fumez -
voi fuma atîta timp cît îmi va permite soarta.
(Dacã m-aº fi însurat cu fiica spãlãtoresei,
poate c-aº fi fost fericit.)
Aici mã ridic de pe scaun, mã duc la fereastrã.
Omul a ieºit din tutungerie
(punînd restul în buzunarul pantalonilor?)
Ah, îl cunosc: e Esteves fãrã metafizicã.
(Patronul tutungeriei apare la uºã.)
Ca purtat de-o inspiraþie divinã,
Esteves s-a întors ºi m-a vãzut.
Mi-a fãcut semn din mînã iar eu i-am strigat:
Salut, Esteves!
ªi Universul s-a recompus pentru mine
fãrã idealuri ºi fãrã speranþã,
ºi patronul tutungeriei a zîmbit.
(Tradus de Lucia Sotirova)
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|