FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
În loc de urare
Text postat de Mariana Ghicioi
Din lumea ta cu flori și buburuze,
Întinde mâna, pui, spre mâna mea,
Și împrumută-mi zâmbet de pe buze,
Și dă-mi și mie din candoarea ta.

Din lumea cu păpuși, cu jucării,
Să-mi dai și mie suflu pentru joacă.
Hai să-ngânăm un cântec de copii,
Și cheamă-l și pe tata, o să-i placă!

Din lumea ta cu zâne și pitici,
Întoarce-mă din nou spre-"a fost odată"
Și pune-mi în privire licurici,
Când redescopăr lumea, fermecată.

Din lumea ta, suav culcuș de vise,
Trimite soli, să-mpresure tiptil,
S-asedieze uși uitate-nchise...
Învață-mă să fiu mama-copil!

Și-așa, copil, să te-nsoțesc pe drum-
Pe-oricare drum dori-va să te cheme-
Cu tolba-n care-am pus povești, duium,
Aflate cu o clipă mai devreme.

Ți-oi povesti de toate cele care
Fac sufletul să nu devină veșted...
Din lumea ta, scăldată în splendoare,
Înalță-te, să te sărut pe creștet!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Cristi, Tea, Elia,
Vă mulțumesc mult! Răsplata din partea Luanei o știți deja...
Cu drag,
Mari
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2007-09-05 16:59:50
         
 
  Ma bucur sa recitesc si aici poezia ta, Mari. E atat de sensibila, de frumoasa. Un dar al carui pret va creste in ani.
 
Postat de catre elia david la data de 2007-09-05 08:02:59
         
 
  Ooooo!....ce mi-ar fi placut sa fiu in stare sa scriu asa pentru copii......reversi caldura si dragoste, Mariana....un volum de astfel de bijuterii este....obligatoriu!

Felicitari

Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-09-05 01:11:12
         
 
  O interpretare care invocă convingerea că, ei, copiii, aduc în viața noastră o esență, un parfum, o mângâiere, o bucurie, o împlinire, o întâlnire, o fericire, o trăire, un destin!
Ei ne însoțesc în vise atunci când plângem sau când râdem...
Înalță-te, copile, din lumea noastră-n lumea ta!
...
O lumină a bucuriei pe creștetul tău, copile!
Cu drag și-aprecieri,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-09-04 23:48:17
         
 
  orican cu placere, numai sa pot sa vin singur nu dus...
:))
multumesc pentru placerea care mi-ai creeat-o citind si recitind poemul
primesc si un bonus ?
ok
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-09-04 22:10:38
         
 
  Tavy, eu cred că voiai și tu un pupic, că și-așa ești cam necăjit, de-o vreme...Ți-l trimitem și-ți urăm sănătate! Mulțumesc!

Adriana, nu mă scuz, neapărat; dar văd că știi cum e cu...considerentele, așa că mă bizui pe asta și...vom mai vorbi.
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2007-09-04 20:23:40
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  scuze:
gradinari atenti
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-09-04 19:59:42
         
 
  un poem adoratie, un poem drag si mie.
am citit cu bucurie si o sa-l copiez sa-l citesc unui copilas ceva mai mare, care are si el un pui cam de aceeasi varsta cu Luana...(doctorul de garda)
:))

luminez cu drag si cu vot spiritul copil al poemului adult.

cu drag tavy

p.s. am vazut si constatat ca mai sunt si oameni fericiti, parinti entuziasmati, gradinari latenti la cresterea bobocilor...
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-09-04 19:58:46
         
 
  Mariana, eu las commuri doar acolo unde am ceva de zis (uneori nici acolo, din diverse considerente, cu plus sau minus) si niciodata nu ma gandesc la eventualitatea unui...schimb. :) Ar fi absurd...si plictisitor.
Deci, te rog, nu te scuza. :)
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-09-04 19:44:25
         
 
  Adriana, i-ai făcut o bucurie Luanei. I-am arătat steluța și i-am spus că e de la tine, pentru ea. Îți mulțumesc cu atât mai mult cu cât sunt conștientă că tu îmi lași semne, iar eu nu…Te asigur însă de admirația mea și te citesc constant. Luana îți trimite un pupic!

Anghel, tu ai intrat și în mai pe poezia asta…Îți mulțumesc și vreau să știi că îmi era dor de o vorbă de la tine. Cât despre îndemn, hai să conspirăm și s-o facem pe Elia să publice, mai întâi…Eu, până atunci, lucrez oricum la niște ghicitori pentru Luana și pentru elevii mei. Meriți și tu un pupic!

Vero, am și față de tine aceeași datorie, dar mi-am propus să-mi spăl păcatul de a nu-ți fi lăsat vreun comm scriindu-ți cândva o scrisoare. Am înțeles că ți-ar plăcea. Până voi găsi răgazul pentru asta, mulțumiri și…pupicul de rigoare!

Cu mare drag,
Mari
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2007-09-04 18:55:28
         
 
  Splendid, Mariana,
Vot cu mare bucurie!
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-09-04 17:52:44
         
 
  fericit copil cu o asa mama...
sa publici neaparat un volum de poezii pentru copii
 
Postat de catre Anghel Pop la data de 2007-09-04 16:12:41
         
 
  cata dragoste in versurile acestea, Mariana, si ce frumos final!
Din lumea ta, scăldată în splendoare,
Înalță-te, să te sărut pe creștet!

desi initial citisem inalta-ma...si asa va ramane. :)

o lumina pentru copilul tau si pentru talentul tau.

Adriana
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-09-04 15:55:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE