FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mitologia de Buzunar
Text postat de Ina Cirlan
Mitologia e o ramură stufoasă a științei care se ocupă de mituri.

- Mama, mitul vine de la Dumitru?
- Nu, vine din altă parte...
- Hmm, ciudat ... gogomănia ai zis că vine de la nenea Gogu, barbologia de la nenea Barbu...
- Dragule, etimologic vorbind...
- Nu, nu vorbim elimotologic în cel mai rău caz am putea vorbi românește că-n italiană faci prea multe dezarcorduri!
- Hmm! Deci: miturile, dragul meu sunt un fel de povești pentru oameni mari pe care le citesc copii...
- A! Ca aia cu principe azzurro pe care o citește Federica pentru că maestra se apucă de oftat și se uită pe geam până la pauză...
- Știi cum se numește pe românește principele asta azuriu?
- Albastru?
- Ba! Făt-Frumos.
- Făt- Frumos? Bleah! De la ce vine făt ăsta, mami? Sună cam schifoso.
- De la un făt, adică prunc, adică...
- Deci, Făt frumos ăsta era mic de tot?
- Nu era mic, mânca o mulțime de jeratic, de fapt nu el, calul... Făt Frumos creștea într-un an cât alții în zece.
- Uau! Înseamnă că acum trebuie să fie tare bătrân. S-a făcut Babbo Făt Frumos, nu?
- Nuu, e mereu la fel de tânăr niciun babbo, termină că mă amețești, asta e o poveste, noi vorbeam despre mituri.
- Mda, oricum n-am priceput nimic, mai bine caut pe google.
- Lasă calculatorul îți explic eu tot, tu trebuie numai să taci, promiți?
- ...
- Promiți sau nu?
- ...
- Vorbește!
- Păi n-ai zis să tac?
- Deci, taci?
- ...
- Ok, fii foarte atent. Începem.

Când oamenii au început să mișune pe pământ era foarte- foarte multă liniște.
Și atunci s-au gândit deși nu știau că asta fac:
- Nu putem umbla așa de capul nostru încolo și-ncoace trebuie să avem și noi pe cineva să ne învețe bunele maniere, dansuri de societate, să hotărască când trebuie să cânte cocoșii, pe unde trebuie să zboare vrăbiile și norma minimă admisă de găinaț la elefanți.
Boon! Și toate astea fiind zise s-au privit cu atenție între ochi.
- Care ești, bă, ăla de le știi pe toate? Fă-te un pas în față să te mirosim!
Și unul din ei, care era răcit la rinichi și mirosea ca un bizon intrat în putrefacție ieși în față împins de vecini. Au început toți să-l adulmece curioși după care l-au întrebat:
- Știi tu, bă, ce îngroapă mâța?
Asta a zis repede că da și gata l-au ales mare șef.

- Și le-a spus și lor?
- Nu le-a spus nimic. Altfel ar fi ajuns de unde au plecat și ar fi trebuit să organizeze iar alegeri. Ai zis că taci!
- Tac.

Boon! L-au ales deci. L-au așezat pe un loc mai înalt să devieze traseul mirosului și se duceau la el numai dacă era mare nevoie și cum timpurile erau nevoiașe asta se întâmpla la fiecare cinci minute.

Bă, știi tu că apa curge din cer? Bă, știi tu că dacă nu vânam nu mâncăm? Bă, știi tu că noaptea e întuneric? Și, mă rog, tot felul de întrebări gen „ Vrei să fii miliardar” la care, mirositorul răspundea calm că știe.
Oamenii plecau mândri nevoie mare că se pricopsiseră cu un șef atât de deștept.
Toate astea până într-o zi când un fulger căzu din înaltul cerului exact pe dâmbul unde stătea mirositorul, trăsnindu-l în moalele capului..
Spaima a fost mare, învățămintele pe măsură.
Întâi, oamenii au vrut să-l sprijine de-un par, țeapăn, așa cum era și să-l păstreze pentru ca și copii-copiilor lor să vadă cum arată un înțelept dar mirositorul devenea din ce în ce mai mirositor așa că au inventat pe loc tehnica îmbălsămării.

- Vorbești de egipteni?
- Vorbesc în general...
- Adică toți au avut câte un mirositor?
- Mirositorul mă ajută, dragule, să ajung la zei...
- Cum?
- Păi dacă nu mă lași să termin! Cum?! Văzând ei așa că ăla fu trăsnit, de exemplu, că ăla era doar un exemplu da’ dacă n-ai răbdare, s- au întrebat: băăă, cine-l pocni pe ăsta în cap cu sulița de foc, arată-te să te vedem! Și cum nimeni nu se arată oamenii s-au gândit: băăă ăsta e mare-mare de tot și rău, hai să ne trîntim la pământ pînă nu se enervează și pe noi. Așa au inventat și rugăciunea și zeii, două dintr-o lovitură.
- Nu înțeleg! Oamenii au inventat zeii sau zeii pe oameni?
- Păi...
- Eu zic așa! Zeii i-au inventat pe oameni că altfel n-are nicio logică și oamenii doar au botezat zeii.
- Ia te uită! Învață oul pe găină?
- Păi dacă nu-ți sistemezi ideile?
- Ha! Pe românește se zice sistematizezi...
- Mă rog! Eu zic că zeii au făcut cerul, pământul, soarele, mă rog, cose del genere, știi tu. Și după aia au făcut și niște oameni.
- De ce?
- Păi, să facă treabă în locul lor, asta-i clar! N-am timp să-ți mai povestesc acum, încep desenele da’ mai vorbim. Te iubesc, mami! Mi-a plăcut mirositorul, mai știi mituri de-astea?

Mai știu cum să nu...





Bolovanul cu zei

Mesopotamia, 3100-3000 î.e.n.

-Badabanu! Badabanu! Unde umblă copilul ăsta, femeie?
- Unde să umble, la școală! Dacă ți-ai folosi olecuță tărtăcuța aia dintre umeri, ai învăța să citești ceasul și n-ai mai striga ca bizonul ... Badabanu- Banubada! Cred că ți s-a uscat iar gâtlejul după orzoaică...
- Cum să-nvăț ceasul dacă tu muți bățul soarelui pe furiș? Uite-acum ar fi să fie ora la care să fac ofrandă lui Enlil, slavă lui Enlil și rudelor sale iar bățul tău arată că ar trebui să mă duc din nou la culcare.
- Aracan! Dacă ar sta măritul Enil în ofranda ta am fi împrăștiați ca spicele vântului pe pustii, bețivanule. Mut eu bățul sau te împiedici tu de el când vii din stufăriș pe trei cărări ... bată-te-ar zeii să te bată!
- Femeie proastă, Enlil mă înțelege, ăstea-s treburi bărbătești. De aia mă ajută. Lui Batuel îi putrezesc boabele nu iese nimica, la mine fermentează și licoarea e pișcăreață la limbă, adorat fie dosul marelui Enlil!
- Da-da, asta pentru că nevastă-sa a dus jertfă vaca cea grasă, mamei tuturor mamelor și zeiilor, marea și buna Tiamat numai eu ca proasta nu m-am îndurat, da’ lasă...
- Ce, lasă? Vezi poate pleci urechea la minciunile muierilor și duci vaca la templu că atât ți-a fost! Te priponesc în mijlocul pădurii să te mănînce fiarele.
- Pe cine priponești tu, măi rinocer păros și urât mirositor? Blestemul și arcul lui Iștar fie peste urechile tale clăpăuge, dinozaur cu cap de rață, ce ești!
- Tttată, mmmamă!
- Iaca, se întoarse și copilul de la școală... Ce e ăla, puiule?
- Pui, auzi! Dacă am numărat eu bine, puiul are vreo douăzeci de anotimpuri ploioase împlinite... până acum ar fi trebuit să-și câștige singur grîul și femeia lui, nu să stea la scurmat nisip, cu bețișorul, toată ziua.
- Da-da, să scurme după orzoaică pe malurile Eufratului, ca tine... Ce-i cu bolovanul ăsta, puiul mamii?
- Asta e bbb...bbbb...banca mea de la școală...
- Așa! Și, de ce ai adus-o mamă, acasă?
- Ccca sssă să-nvăț, uite vezi, aici am însemnat toți zzzei...zeii.
- Cum adică i-ai însemnat?
- Adddică adică am făcut câte-un semn pentru fiecare zeu.
- Cu ce?
- Ccccu cu ccuuiul cuiul...
- Bre, tată, semne or fi dacă zici tu da’ eu văd numa’ niște crăpături...
- Dacă s-ar putea și cu păr poate ai vedea mai bine. Nu te lua după el, puiule, spune-i mamii!
- Sssus sus am pus zeii mari, pe pă- pă-pă-părți aia nici mari... nnnici mici și dacă întorci banca sunt aia mmi mmici mici de tot...
- Aha... ia te uită... și cum l-ai însemnat pe marele Enlil, slăvit fie numele său, puiule?
- O fi ăsta mare cu două crăcane și un maldăr de paie-n cap, nu?
- Ddda da, tttată tată , da nu-s paie e de llla la ...îî..ss..îî...
- Stuf?
- Îîî... sssoare soare.
- Pfui! Auzi netotul, stuf! Bineînțeles că de la soare căci măritul strălucește ca soarele în bălegarul celorlalți zei, slăvită-i fie lumina și căldura! Iaca, mă strigă Maritela că n-ar putea să-mi treacă nicio furnică prin bătătură fără ca ea să n-o vadă, te gândești că ăsta e ditamai butoiul, doar!
- Zeii să o țină sănătoasă pe vecina noastră Maritela, fiule. Uite-așa avem și noi olecuță de liniște. Băiete, ai făcut treabă bună. Iaca, acu’ avem ograda plină de zei, treaba-i serioasă... Ia, să-i mutăm mai la umbră să nu le dăuneze de-atâta soare, păcatele mele! Adorată fie barba ta încâlcită, mărite Enlil o să te apuc oleacă de crăcane, nu-ți fie cu supărare. Așa! Și zici tu că-s toți aici?
- Îîîîhî.
- Măi, da’ mulți îs! Cred că vin cam patru zei pentru fiecare codiță din capul meu. Bine că nu te bâlbâi și la însemnat că nu ți-ar fi ajuns băncile din trei școli. Hmm! Ia zi tu lu’ tata știi tu vreun zeu care are treabă cu orzul?
- Îîîîhî... e pe pa-pa-partea cealaltă.
- Ia să vedem! Adorat fie pieptul tău păros, mărite Enlil n-o să te superi că o să te țin oleacă cu capu-n jos... Unde tată?
- Ăsssta ăsta.
- Trei crăcane și-o țepușă...
- Nnnu nu-s crăcane e de la sss...
- Soare!
- Nnnu nu de la sss...
- Stuf!
- Ssspic spic.
- Mda, ce chestie, nu m-aș fi gândit. Și cum îl cheamă, tată?
- Bbb... Ere
- Bere?
- Bbb... Ere.
- Bere, am priceput. Iaca vezi, mă rugam eu degeaba la Enlil, fiecare cu treaba lui, vezi bine. Păi ce dacă eu am nevoie de ouă mă duc la vacă?
- Nnnu?
- Nu, mă duc la nen’tu Batuel că doar nu m-am scrîntit să mă cațăr în copaci după cuibare. D-apăi, măi băiete, tu ai făcut treabă bună. Una că de acu’ are maică-ta de învârtit la bolovan toată ziua până i-a buchisi pe fiecare, doi, că Batuel n-o să mai indrăznească să-mi cotrobăie prin șopron că tot s-a nimeri vreun zeu treaz să-l vadă, trei, că m-am luminat cu cine trebe să mă tîrguiesc pentru orzoaica mea. Acu’, hai cu mine în stufăriș să încropim repejor un templu măritului și neasemuitului zeu Bere. Tu nu trebuie decât să faci semnul cu trei crăcane peste tot ca zeul, mărită fie înțelepciunea sa, să priceapă repede că e vorba despre el. Vii?
- Îîîhî... stai să iau cccuiul cuiul.
- Ia-l, băiete și hai să însemnăm fundul generos al marelui zeu poate-și face oleacă de timp și scuipă în orzoaica mea, pupa-i-aș crăcanele aurite!

Când tată și fiu ieșiră grăbiți din bătătură intrând automat pe poarta mare și lăbărțată a istoriei nu au sunat trâmbițe și nici surle, nu s-au ținut discursuri. Au lipsit până și pișcoturile pentru șampanie. Poate pentru că nu se inventase încă șampania sau poate pentru că și istoria se simți luată prin surprindere.


Față-n față cu potopul


- Stimați vecini, prieteni... concetățeni! V-am convocat pe fiecare separat ca persoane și pe toți împreună ca și comitet pentru că am intrat în posesia unor informații de foarte mare importanță.
Noi, eu și domniile voastre adică acest comitet național de luptă îndârjită împotriva exploatării zeilor și altor divinități, pe scurt, CNLCZDAE al cărui președinte cu onoare mă prezint, Ubaldo Baldassare, aflăm, iată, din nou, iar, a cîta oară vă întreb?!?... că zeii pregătesc un nou atac. De când au înființat patronatul divin aceste odioase creaturi nu pregetă o clipă să întocmească întortocheate scenarii prin care să ne extermine...
- Să ne ce?
- Să ne ia darul cel mai prețios adică, viața.
- Să-l ia, taică, de ce să nu-l ia ? Eu unul m-am săturat. Scoală-te, ia capra, du capra, paște capra, adu capra, culcă-te la loc. Iar scoală-te, ia capra...
- Vedeți? Se ocupă zeii de bătrânii noștri? Le pasă zeilor că acest bătrân la vârsta venerabilă pe care o are trebuie să pască și acum capra? Câți ani ai dumneata, Necondimin?
- Ei da’, cine i-ar putea număra, taică. Ultimul dinozaur a murit în fața mea și pot să jur că a avut o bătrânețe fericită.
- Vorbim deci de cel puțin o mie de ani. O mie de ani în care ești obligat să vezi același soare, aceeași lună, aceeași capră! Terifiant! Unde sunt programele de stimulare, de integrare a bătrânilor, unde e răsplata lor după o viață de muncă? Cine stă de vorbă cu bătrânii noștri? Cine l-a întrebat vreodată, taică Necondimin și cum era pe vremea dumitale?
- Ehei, pe vremea mea...
-Nu acum, cetățene Necondimin, nu acum, te rog! Iată, stimaților, acest bătrân este un punct nevralgic în societatea noastră...
- Ce fel de punct, taică?
- Care doare, adică.
- Peste tot mă doare, taică, peste tot. Când plouă...
- Nu acum, cetățene Necondimin... Revenind la problemele cu adevărat importante. Avem informații că Utnapiștim, prietenul și vecinul nostru, membru de vază al organizației locale, Pișta al nostru, domnilor, e pe cale să ne trădeze într-un mod mârșav și total neașteptat. Sursa noastră, soția dumnealui a descoperit că de la o vreme, Pișta vorbește în somn cu o divinitate suspusă ba aș putea spune chiar foarte suspusă care îi transmite toate procesele verbale de la întrunirile patronatului divin.
Din aceste procese am aflat că zeii sunt foarte contrariați. Nici molima, nici seceta n-au reușit să ne împuțineze decît nesemnificativ. Cică suntem certăreți, cârcotași, nemulțumiți, gălăgioși ... dar vă întreb eu, cum am putea fi altfel decât după chipul și asemănarea lor, nu-i așa?
-Așa-i!
- Bun! Acum au pus la cale un potop. Șapte zile și șapte nopți ploile, fulgerele și trăsnetele se vor abate asupra noastră cu scopul precis de a ne ineca până la ultimul, adică până la Pișta care se pare că e mai moțat.
- De ce vor să ne omoare? Că eu asta nu pricep..
- E o întrebare interesantă, dragul meu, cu multe implicații filozofice destul de dificil de abordat. În primul rînd acești dictatori sunt adepții principiului: „Eu v-am făcut, eu vă omor”, principiu care dă adevarată valoare a limitării lor ideologice. În al doilea rând pentru că se simt amenințați numeric. Rata natalității în rândul oamenilor este net superioară celei divine. Interesant este că ei nici nu realizează că noi nu avem nicio vină. Ei au creat organul noi am dezvoltat funcția, nu-i așa?
- Așa-i!
- Ce-i drept ar fi foarte bine ca și funcția să dezvolte organul, dragă Ubaldo, nu-i așa? Ha, ha, ha!
- Așa-i, așa-i!
- Să lăsăm elucubrațiile cu tentă sexuală. Nu e momentul să cădem în derizoriu, nu e momentul să ne rătăcim.
- Capra mea știe drumul, nu ne rătăcim. Odată eram...
- Nu acum, cetățene Nicodimin. Deci, revenind. Ce facem oameni buni, cum acționăm în fața acestei noi amenințări a patronatului divin, ce facem noi, oamenii, în fața potopului?
- Să-l omorâm pe Pișta!
- Ba pe nevastă-sa!
- Dăm foc satului!
- Otrăvim fântânile!
- Punem capcane!
- Luptăm până la unu’!
- Da-da, să lupte numai unu’!
- Murim ca niște eroi!
- Emigrăm!
- E...mi... ce facem?
- E-mi- grăm, stimați cetățeni! Plecăm, fugim, ne mutăm adică!
- Unde? Cum?
- Construim o barcă mare, ne suim în ea și plecăm dincolo de capătul lumii.
- Păi de ce? I-o zvârlitură de băț până-capătul lumii, ajungem și-not...
- Dincolo, am spus, stimaților, dincolo! Să avem curajul să depășim limitele, capetele.
- Hehe, dacă eu trec de capetele scării cad jos din pod, nu-i așa?
- Așa-i!
- E absolut logic că voi cădea și de pe lume, nu-i așa?
- Așa-i!
- Stimaților, lumea nu e cât o vedem noi, e mult mai mare...
- De unde știi? Ai fost tu, Ubaldo?
- N-am fost dar am calculat.
- Și?
- Și cred că lumea e foarte mare... noi cunoaștem doar o bucățică. Sunt cu siguranță și alte popoare, alte țărmuri...
- Stimate Ubaldo ți-o spun în calitate de prieten aceste calcule îți pot dăuna. Fii realist! Nu e nimeni dispus să te urmeze până la capătul lumii, cu atât mai puțin dincolo. Oameni buni, nu-i așa?
- Așa-i!
- Mai mult, în calitate de vicepreședinte al acestui comitet propun mutarea ședinței într-o atmosferă puțin mai relaxată. Să mergem, dragilor, în stufăriș să-l vizităm pe Arabaldo. Am văzut că a pus și scăunele, orzoaica e rece, soluțiile bune vor apărea imediat, nu-i așa?
- Asa-i, așa-i! Să mergem!
- Stimaților! Stimaților! Nu plecați, vă rog! Problema e foarte serioasă! Ascultați-mă! Nu putem lăsa perpetuarea speciei umane pe mâinile tremurânde ale lui Pișta! Credeți-mă, sunt un vizionar, lumea nu are capete!
- Eu te cred, taică, te cred. Odată, bunica caprei ăsteia de o țin acu’ a plecat exact prin capătul lumii și nu s-a mai întors...
- Nu acum, cetățene Nicodimin... mai știi, poate a mâncat-o vreo jivină.
- N-a mâncat-o, c-aș fi simțit, trăiește și-acu, știu sigur. Și-a luat lumea-n cap și dusă a fost, capra mea știe...
Ședința comitetului a ținut mai bine de o săptămână. De când lumea, se pare, bărbații au pus interesele obștei înaintea celor personale.
Degeaba au trimis femeile vorbă, degeaba s-a întunecat cerul, degeaba s-a cutremurat pământul.
Zeii însă au urmărit cu sufletul la gură partida Utnapiștim versus Potopul. Pariurile au atins cote amenințătoare chiar și pentru limita de înalt a văzduhului.
Se spune că mulți zei au rămas atunci doar cu norul dintre picioare. Atitudinea oarecum verticală, preponderent orizontală a lui Utnapiștim, n-a lăsat loc de interpretări.
Au trebuit să-l declare învingător la puncte dăruindu-i drept premiu nemurirea, animalele și nevasta. Bașca reputația de om serios pe care omenirea se putea sprijini cu nădejde, nu-i așa?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Petre,
Îți mulțumesc. Mă bucur că ți-a plăcut și titlul, a fost destul de dificil până m-am hotărât!

Adriana.
Puțintică răbdare:)). Bucuroasă de cunoștință, mulțumesc!

Cu drag!
 
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2007-08-18 22:29:11
         
 
  abia astept urmarea! :)
felicitari!
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-08-18 17:15:49
         
 
  Felicitari ina pentru aceasta mitologie, pentru naturaletea stilului si pentru exprimarea inedita.

Am simtit acest text, ca si cum ai fi vorbit acolo despre viata fiecaruia dintre noi.

Felicitari si un vot.

p.s. foarte bine ales titlul

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-08-18 15:43:28
         
 
  Dane,
Eu mă distrez de una singură și când citesc cartea de bucate:)). Știu că nu-i sănătos dar...
Îți mulțumesc pentru potopul de stele dar cel mai mult pentru răsfățul în cuvinte de care am devenit dependentă, recunosc:)

Gina,
De fiecare dată zâmbesc cu drag când te găsesc zâmbărăcind la mine:).
Bucuroasă de revedere îți mulțumesc pentru aprecieri și răbdarea de a mă fi citit!

Liviuuu,
N-ai presimțit bine! Sunt atât de bucuroasă să te revăd încît ai dreptul la un discurs întreg! Mulțămesc frumos pentru parafă asta înseamnă că-s pe drumul cel bun!

Drag și dor!!!

Nastia,
M-ai lăsat fără replică:). Nu știam că mă citești, eu mai intram cîteodată pe furiș la tine...
În privința inteligenței, aveam pe undeva un zâmbet strungărit, aleg să mă răsfăț cu spusele tale și să nu-l mai caut:))
Îți mulțumesc pentru aprecieri și pentru că m-ai lăsat să știu că ești prin preajmă cu un zâmbet!
Cu drag!
P.S. Bineînțeles că nu știam nici că ești din Vaslui:)
 
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2007-08-17 22:23:18
         
 
  scriitura inteligenta in primul rand.
celelalte atribute (umorul, firescul, originalitatea) vin de aici...din inteligenta si talentul tau.

te citesc cu placere si bucurie.
nu, sa nu crezi ca vorbesc din patriotism local.
 
Postat de catre nastia muresan la data de 2007-08-17 09:53:58
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Aș spune și eu cîte ceva... dar presimt răspunsul:

-Nu acum, cetățene Necondimin, nu acum, te rog!

Ină, rar, da' cu folos. Încîntat de ce am găsit aici, las și eu un semn al trecerii prin mitologie.
 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-08-17 08:08:46
         
 
  Când oamenii au început să mișune pe pământ era foarte- foarte multă liniște Și atunci s-au gândit deși nu știau că asta fac:

Ina...fraza asta e memorabila!!


- Stimaților, lumea nu e cât o vedem noi, e mult mai mare...
- De unde știi? Ai fost tu, Ubaldo?
- N-am fost dar am calculat.

si asta!

ma bucur sa te regasesc...


aprecierile mele,

goia


 
Postat de catre nula nada la data de 2007-08-16 23:57:25
         
 
  Ina, mitologia (mă refer la cea grecească în particular) a fost totdeauna pentru mine un subiect fascinant. Dar, deși o citesc și o recitesc de zeci de ani, nu mi-a provocat niciodata atâtea zâmbete cât Mitologia ta de buzunar.

Mirositorul, inventatorul cuneiformelor Badabanu și președintele de sindicat Ubaldo merită fiecare câte o stea. Dar n-aș vrea să se spună că am aplicat principiul 'după mine potopul', așa că las loc și altora.

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-08-16 23:14:33
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE