FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Trecatorul
Text postat de Veronica Pavel
O pădure-am traversat
Astă vară pe-nserat
Cu copaci schimonosiți
De căldură chinuiți
Luând poziții cam ciudate
În a lor sigurătate.

Pe cărarea desfundată
Și de rădăcini tăiata
S-a ivit un Trecător,
Care-n sus cu o privire
Măsura cam cu uimire
Cei copaci împerecheați.
Și în trunchiuri adunați.

Trecătoru-nsingurat
Pe drum mi s-alăturat
Și vorbirăm câte-n stele
Și de bune și de rele
Și mi-era sufletul plin
Nici un nor pe cer senin.

Dar când mâna i-am atins
Brusc și rece m-a respins
Cu toți țepii scoși ca scut.
M-a sfidat brutal și scurt
Fulgerându-mi fioros
Ochii mei lăsați în jos,
Ce priveau acum tăcând
Drumu-n prafuri fumegând.

Când deodată dintr-o parte
Apărut-a un mic șarpe
Către mijloc de cărare
Drept pe drumul cel mai mare
Târând corpu-și silențios
De cilindru plin, lucios.

Și ciudatul Trecător
Cu puteri de vrăjitor
S-a’nălțat și-a devenit
Arbore din cel pietrit
Invitând cu fast și milă
Otrăvita cea reptilă
Din trup greu și lunecos
Drept spre trunchiul său stâncos.

Am deschis ochiul meu mare
Și-am privit cu consternare
Șarpele urcând pios
Pe copacul cel pietros
Și-am văzut cum suflu trece
Prin cei doi cu sânge rece
Într-o simbioz-adâncă
Șarpe ghiața - pom de stâncă.

Iară eu, fierbinte sânge
Care plânge și se frânge,
Am pășit ‘napoi pe crăci
De copaci și trunchiuri seci,
Și-am plecat cu gând sălciu
Pe cel drum de praf pustiu.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc, Lory, aprecierea ta m-a bucurat!
Cu admiratie pentru talentul tau,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-30 15:59:18
         
 
  Ai intr-adevăr imagini puternice, pe care te felicit că reușești sa le ții in frâul rimei dar și al ritmului. Cum știu precis că nu e la îndemâna oricui acest procedeu, însoțesc felcitările de un semn de lumină.

cu prețuire - Lory
 
Postat de catre BBBB aaaaaa la data de 2007-06-30 09:48:29
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  PS: petre, de groaza am uitat sa-ti multumesc pentru vot...
Drag si La Multi Ani,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-29 02:49:05
         
 
  Petre draga,
Fanfara zici??!! Vai de mine, ma ia groaza!!!
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-29 02:48:18
         
 
  Veronica, textul tau m-a dus cu gandul la vechile cantece eroice, la vechile incercari, cantate si astazi prin toata lumea.

Mi-a placut dramatismul autentic si imaginile grandioase pe care reusesti sa le construiesti. Ai pe alocuri acel ritm de fanfara care nu poate decat sa impuna un text!

felicitari

votez

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-06-28 23:36:18
         
 
  Erata: Dan, iarta-ma, in loc de virgula s-a batut pe clavier M, sunt alaturi, stiu ca numele tau e Dan, a iesit cu m....
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 23:10:18
         
 
  Dam Adriana, Radu, am postat acuma aceasta balada revizuita. Am eliminat, pe cat posibil, neologismele, si am tzinut seama, unde am putut, de sugestiile voastre de forma fara sa compromit contzinutul.

Va multzumesc pentru sugestii si ajutor,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 23:06:34
         
 
  Cristi, trebuie sa-ti spun ca intr-adevar cuvantul tau si lumina au fost peste asteptarile mele si m-ai emotionat atat de tare ca a trebuit sa respir adanc de cateva ori pana am putut incepe a-ti scrie.

Sigur ca in balada asta e bagat sufletul meu (si inca cum!!!), ai simtit exact, dar intr-o poezie, cum vezi, trebuie respectate si niste reguli, altfel...Dar am invatzat azi cate ceva si o sa mai schimb "pe ici pe colo prin punctele esentziale", cu grija ca sa ramana intact sufletul meu bagat acolo.

Multzam mult, Cristi....e randul meu sa spun "ce bine ca existi!"
Drag,
Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 22:33:17
         
 
  Vero, eu trec direct la treabă !
Te văz cam emoționată!
Uite cum stă treaba...
Ți-am citit balada și cred că ai muncit destul la ea!
Asta aș observa mai întâi, apoi curajul de a o posta
Și uite ce mai văd... bucuria că ai realizat ceva poate peste așteptările tale, profunzime, cuvântul este alunecos...
Aici este ființa ta!
Sufletul!
Pentru toate acestea nu numai că o recomand spre citire dar o și luminez!
Am simțit și am scris, cu drag,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-06-28 22:04:16
         
 
  Radule, ce e gresit in rimele salciu-pustiu sau pios-petros? Nu se considera terminatiile de dupa vocala unde cade accentul?
PS: Erata: "deschis" nu "de schis" si "schelet" nu "schlet".
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 19:33:35
         
 
  Hai, fratzilor ca ma apuca rasul! Radu e omul perfectiunii la rime si ritm, asa ca daca el zice ca tre' sa scriu in vesruri albe, e cazul "sa ma duc sa ma culc" cu poezia asta! Adriano, merci, esti formidabila bine ca-mi iei apararea, da' poezia tot imperfecta ramane, oricat am vrea noi s-a cârpim.
Bun, o las asa, ca joaca, poate facem un concurs de schis cine face o balada buna pe schletul dat?
Multzam tuturor,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 19:22:02
         
 
  ei, acum citind si comentariile precedente, nu mai zic nimic...

asa o fi...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-06-28 19:19:36
         
 
  Radule, ma ierti, dar te contrazic pe ici pe colo...:)
e balada, si in balada repetitiile apar, ca si rimele imperfecte.
exemplu: Toma Alimos
Sade Toma tolanit
Si cu murgul priponit
In pripoane de argint,
Si maninca frumusel,
Si bea vin din burdusel,
Si graieste in ast fel:


iata si rimele:
Dar mi-e murgul vita muta,
Ma priveste si m-asculta,
N-are gura sa-mi raspunda!


gata, fug pana nu ma alunga Vero...:)


 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-06-28 19:15:08
         
 
  Veronica, ai cateva sonoritati neplacute:

''cu copaci'', ''cam cu'', ''cei copaci''

''scosi ca scut'' -greu de recitat-

''scut'' si ''scurt'' nu rimeaza, la fel ''parte'' si ''sarpe'', ''devenit'' si ''pietrit'', ''pios'' si ''pietros'', ''salciu'' si ''pustiu'', asta, daca e sa respectam ad literam canoanele...

''Și vorbirăm câte-n stele
Și de bune și de rele
Și mi-era sufletul plin,'' - repetitie ''si''


''silentios'' are 4 silabe deci versul respectiv are 8 in loc de 7

sa nu te superi pe mine, mai e si ritmul in suferinta, in schimbare de la o strofa la alta

poate era mai bine in vers alb... cred
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-06-28 19:08:27
         
 
  Ma scuzati, schimbasem si strofa cu simbioza, uitasem sa o trec, iat-o:

Am deschis ochiul meu mare
Și-am privit cu consternare
Șarpele urcând pios
Pe copacul cel pietros
Și-am văzut cum suflu trece
Prin cei doi cu sânge rece
În împreunare-adâncă
Șarpe ghiața - pom de stâncă.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 18:29:55
         
 
  Dane, deocamdata am facut schimbarile in strofele 5 si 6, nu vazusem inca propunerile Adrianei. Le afisez mai jos ca sa puteti compara.

Adriana, te intzeleg, cand intri intr-un text il poti schimba la infinit. Mai vedem cu celelalte, ma mai gandesc. Merci mult!

Iata varianta revizuita a strofelor 4 si 5, am inlocuit "cilindru" cu "tub", asta cred ca ar merge, ca "burlan" e prea de tot!!! Am lucrat cu ocazia asta si la ritmul ala cu silentzios....s-a eliminat complet cuvantul. Rezultatul:

Când deodată dintr-o parte
Apărut-a un mic șarpe
Către mijloc de cărare
Drept pe drumul cel mai mare
Târând corpu-i fără os,
Tub prea plin și prea lucios.

Când, ciudatul Trecător
Cu puteri de vrăjitor
S-a nălțat și-a devenit
Arbore din cel pietrit
Invitând cu fast și milă
Otrăvita cea reptilă
Cu trup greu și lunecos
Drept spre trunchiul său stâncos.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 18:27:28
         
 
  uff. am gresit la marcarea acelor caractere italice.
imi pare rau...sper sa poti urmari ideea. :(
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-06-28 18:10:56
         
 
  Vero, subscriu la ce-a spus Dan Norea, neologismele trebuiesc indepartate.
daca-mi permiti, as veni cu niste sugestii.
Sa o iau pe rand...

in prima strofa, folosesti traversare; apoi, ai o alaturare usor deranjanta, cu copacii
si inca un neologism...pozitii.
In minte mea, prima strofa s-a conturat asa:
o padure, asta vara,
am trecut, la ceas de seara
cu arbori schimonositi
de caldura chinuiti
prinsi in rasuciri ciudate
in a lor singuratate


strofa 2: in loc de masura cam cu uimire, as zice masura plin de uimire.

strofa 3: ai 3 neologisme: brusc, brutal, respins.
As face o fenta si ar rezulta...
cand de mana l-am luat
aprig el m-a alungat
cu toti tepii scosi ca scut (ce vers frumos!)
m-a impins taios si scurt... samd.

Strofa 4: as modifica ultimile doua versuri:
unduind tacut si lin
in vesmant lucios si plin

(nici mie nu-mi prea place...da' alta mai buna n-am...!)

strofa 5: as schimba invitand cu ispitind.
atat, in rest e pertecta.

Strofa 6: consternare, simbioza, suflu...
Amiputea undui pe langa cuvintele acestea, zicand, de pilda...:
ochiul mare l-am deshis
si-am vazut (zarit), ca intr-un vis
saprele urcand (ori suind...) sfios
pe copacul cel pietros
si-am vazut cum duhul trece
prin cei doi cu sange rece
intr-o impletire-adanca
sarpe gheata – om de staca.

iar finalul...e superb ! :)

no, acuma iarta-ma ca, odata intrata, nu am mai iesit din blada ta pana n-am ravasit-o de tot. :(
dar ideea e grozava, mi-a placut si melodia versurilor...

sper sa ma ierti!

spasita si cu ochii in pamant,
Adriana

P.S. imi cer scuze pentru eventualele typo...daca or fi.
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-06-28 18:09:00
         
 
  Multzam, Dane, ai perfecta dreptate cu acele cuvinte pretentioase, nu mi-am dat seama! O sa ma gandesc!!!
In ceea ce priveste ritmul la "silentzios", cand reciti nu reciti in silabe, nu? Daca as pune "corp silenti-os" ar SUNA mai bine???!!
Foarte multzam de vot si sugestii,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 17:08:16
         
 
  Vero, fiind o baladă (deci populară, cum bine zici) nu i se pot reproșa rimele facile sau imperfecte. Dar atunci fii consecventă și folosește vocabularul specific, fără cuvinte pretențioase 'silențios, cilindru, consternare'.
În particular, la versul citat de Tea ritmul nu iese pentru că se desparte în silabe si-len-ți-os nu si-len-țios. E hiat, nu diftong.
Vin cu un vot.

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-06-28 16:38:36
         
 
  Tea draga,
Foarte multzam de trecere si comentarii. Ma uit la ritm si daca nu suna bine schimb urgent, o sa citesc cu voce tare. Mie-mi plac sugestiile, am atata de invatzat!!!

Tavy, hai sa-ti zic un secret. Venind in masina spre serviciu (la mine acuma-i diminetaza), m-am gandit la cine o sa guste balada mea. Imi spuneam ca are rime banale (desi in poezia populara ele sunt curente si frumoase) si nu stiam de loc cat succes va avea. Dar mi-am zis: stiu totusi pe cineva care ar gusta-o si acel cineva e Tavy. Chiar asa mi-am zis si uite ca, inainte de a ma apuca de lucru, mi-am aruncat ochii pe postare si te-am gasit! Tare ma bucur ca ai citit-o si ca ti-a placut!!!

Multzam de voturi,
Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-28 16:05:22
         
 
  din lipsa de timp, stau intr-un picior, :) ma strofoc sa spun ceva sa-ti explic ca tare imi place balada ta..., dar nu pot sa adun trei cuvinte de bine :)
pot doar sa te felicit si sa-ti votez balada
:)
Fain Vero!
cu mult drag, tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-28 15:34:49
         
 
  Adam si Eva....care-si intorc spatele, Vero? Pai atunci sarpele e inutil.... existenta lui isi pierde semnificatia!
Ai tu o abilitate....care mie-mi lipseste.... de a spune major ....folosind limbajul direct...metaforele tale par a-ti veni...ASA...fara efort... cu dealtfel e normal intr-o balada....

Imi place! si ... si votez

Calvar

Ps. uita-te la versul: 'Tarand corpul silentios' nu mi separe ca se incadreaza in ritm...
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-06-28 15:30:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE