FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dor
Text postat de Valeriu Cercel
Mă doare lutul prispei de acasă,
Îl simt departe, coșcovit, crăpat,
Mă doare gura lacomă de coasă
Și lanul când se-alintă legănat,

Mă doare naiul, codrii verzi de brad,
Mă dor Carpații-ncovoiați de trudă,
Mă doare maiul cum bătea pe vad
Și zeama aguridei, verde, crudă,

Mă doare și troița din răscruce
Și mielul fără vină-n primăvară,
Iar piatra, ce pe apă se tot duce,
Mă doare ca și roata de la moară ;

Mă doare brazda, lama de la plug
Și poarta ce prin daltă se ridică,
Mă doare carul, boii de la jug
Și hora-n fiecare duminică ;

Mai fă o dată, Doamne, ce-ai făcut,
Înalță-mi Soarele din nou peste colină
Și prispa casei unde m-am născut,
Prin flori de zarzăr umple-o de lumină,

O zi mai dă-mi să scap de greul dor,
Cu iz de tei s-o cerni și iasomie,
Iar pâinea caldă, scoasă din cuptor,
Să pot mânca din ea o veșnicie .

Valeriu Cercel
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Valeriu, emotionanta aceasta poezie a dorului, a dorintei de a te intoarce acasa. Fiecare dintre noi simte asta la un moment dat, sentimentul face parte din natura noastra umana.

felicitari pentru un lirism vibrant

ai un vot din partea mea, pentru ca stelele s-au terminat, pe buna dreptate!

felicitari

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-06-28 22:48:51
         
 
  Nene Mitica :

Dorul dumitale-i mare,
Nu numai de suc de prune,
Vreo olteanca, vrei, pe bune,
Sa te ia la reciclare !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2007-06-28 12:40:39
         
 
  erata
a se citi 'prunei' in loc de 'prune-i'. si asta mi se intampla fiindca astazi nu am pus pe limba o picatura din elixirul stramosesc!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2007-06-28 05:24:54
         
 
  Valeriu, dar de durerea noastra cea mare nu zici nimic?

prin USA umbla zvonul
ca pe Genu asa tare
lipsa prune-i fierte-l doare
ca sa-nfranga penuria
de-acel suc cu avionul
va veni in Romania
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2007-06-28 05:22:13
         
 
  Valeriu....cinste tie ca acum, cand sunt multi ani de atunci (de cand ai plecat)...,painea noastra-i mai calda, rumena, si scoasa din cuptor mai buna...
Instelez in vitro acest poem al dorului nascut din durere...

cu drag,

tavy si-un vot...
:)
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-27 23:48:42
         
 
  Frumoasa poezie, Valeriu! Ma feresc de nostalgie si dau peste versurile tale.... si n-am cum sa scap

Aprecieri, Calvar....si vot
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-06-27 22:00:05
         
 
  Dragii mei, ma bucur sa va gasesc alaturi de dorul meu. Radule draga, eu nu te consider un inamic. As vrea sa ne vedem si sa ne bucuram din toata inima.
Drag, valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2007-06-27 18:42:55
         
 
  fara nici o ironie de data asta: mi-a placut poemul tau, Valeriu, pitoresc, bucolic, nostalgic fara sa cada in patetism

semnalez o eroare de prozodie: versul 16 - rupere de ritm

o stea virtuala, in lipsa ei, un vot

un inamic,
Radu
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-06-27 17:46:55
         
 
  Mistuitoare dorurile tale, Valeriu. Să te întorci în țară sănătos. Votez. O seară fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-06-27 17:06:01
         
 
  Val, nu stiu daca cei care n-au plecat din tzara pot vibra la poemul tau la fel ca cei de departe, dar eu am fost foarte emotionata cand, în cuvintele tale, mi-am recunoscut atat de puternic dorurile!
Vot cu drag (nu mai e loc de stelutze),
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-06-27 17:01:26
         
 
  Sfâșietor poem Valeriu.
Noi europeenii suntem aici alături de tine și poate și de alții, printre altele, și spre a ne ajuta să mâncăm o veșnicie din pâinea caldă scoasă din cuptorul românesc.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2007-06-27 12:32:01
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE