FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
ÎNSTRĂINARE
Text postat de Liviu S. Bordas


ÎNSTRĂINARE




- ‘ț-ai dracu’...

Bărbatul de pe capră bătu o cruce măruntă, simțindu-se rușinat de vorbele ieșite din gură. Nu-l auzise nimeni, după cum, de cîțiva ani buni încoace, părea că nici nu-l mai vedea nimeni. Trecea ca o umbră printre săteni, parcă vinovat că trăiește într-o lume pe care nu o mai înțelegea. Se întorsese roata lumii, se învrăjbeau copiii împotriva părinților, satul era într-o fierbere pe care n-o putea desluși...

Lumea, ciopor în fața primăriei. Îi îmbia unul spilcuit și pomădat să vîndă pămînturile de la marginea satului, din partea dinspre oraș. Cocoașa Mutului. Așa se numea locul. Mutu era ăl de stăpînise pămînturile pînă după război. Ghebos, slut, hapsîn, dar harnic ca nimeni altul. Gheorghe și-l mai amintea vag, era abia un flăcăiaș cînd l-au ridicat pe Mutu. Chiabur... S-a auzit apoi că ar fi murit în Deltă, la stuf... Pămîntul i l-a luat ceapeul, iar mai încoace, după revoluție, a ajuns pășunea satului...

- V-a luat Dumnezeu mințile... Iude... V-ați vinde și morții din țintirim...

Gheorghe își îndemnă alene calul, în timp ce căuta cu coada ochiului spre postul de poliție. Cu două zile în urmă îl oprise șeful de post. Cică ăla e drum național, și pe drumul național n-au ce căuta căruțele cu cai. Că se balegă caii pe drum, iar legile europene interzic asta.
- Ca și cum ceapa pe care ai mîncat-o azi dimineață nu-și trage zama din bălegarul împrăștiat în grădină de socru-tu’!... bombănise Gheorghe după ce polițistul îl lăsase să plece.

Oftă ușurat după ce văzu că ușa grea a postului era ferecată cu lacătul. Semn că șeful de post e plecat. Îl chemau mereu la oraș, la instruiri, zicea el, dar toată lumea știa că e peste deal, la văduva primarului din Pădureni. Numa’ proasta de nevastă-sa nu știa nimic, și-l căina pe la toate vecinele că nu mai poate bietul cu atîtea treburi pe cap...

Lîngă dispensar, după răspîntia străjuită de crucea înaltă de lemn pe care abia se mai ghicea răstignit Hristosul din tablă ruginită, alt ciopor de lume. Crîșma lui Clondir. Clondir fusese bețivanul satului. Umblase legănat pe drumuri de cînd îl știa lumea. Pînă într-o iarnă cînd, chior de beat, rătăcise drumul pe o viforniță cum nu se mai pomenise... La trei kilometri de sat l-a nimerit o haită de lupi. A stat pînă dimineața, înghețat bocnă, în vîrful unui măr de pe marginea drumului. De atunci n-a mai pus strop în gură. De cîțiva ani își deschisese o crîșmă. Lumea îi spunea bar. Barul lui Clondir...

- Uite-l și pe ăsta!... mormăi Gheorghe pentru sine. Dacă el nu mai poate bea, măcar să-i nenorocească pe alții! Și-a pus șurț de boldaș, iar pămîntul lui stă pîrloagă!... S-ar răsuci taică-su în copîrșeu!...

Pe marginea șanțului, vreo douăzeci de bărbați ciocneau sticlele de bere. Abia coborîseră din autobuzul care-i aducea din oraș. Lucrau cu ziua, la șanțuri, la betoane, la cărat cu spinarea pe șantiere. Puneau ban pe ban, să-și facă un rost, să-și îmbrace și să-și hrănească muierile și pruncii. Munca pămîntului abia dacă le asigura cît să nu moară de foame. Așa că și-au lăsat tarlalele pline de bălării.
Cîțiva din grup înclinară din cap, alții se făcură că privesc în altă parte. Știau părerea bătrînului, și nu aveau chef de vorbele lui aspre. Erau sătui să-l audă sporovăind despre pămînt.
Cele două mese din fața crîșmei erau ocupate de cîțiva tineri. Băieți și fete. Fetele, în blugi, cu niște maieuri pînă deasupra buricului, cu sînii stînd să iasă prin bumbacul subțire.

- Vai de mamele voastre, îngînă Gheorghe. Stați cu pîntecele goale la lume, să vi se vadă țîțele și fofoloancele. Nu mai știți ce e rușinea...

Scuipă cu silă într-o parte, îndemnîndu-și calul din hățuri. O vreme îl urmări muzica ce răzbătea din difuzorul agățat pe perete. Oof, banii mei... Apoi, n-o mai auzi. Gîndurile îi zburau aiurea, la feciorul pe care nu-l mai văzuse de doi ani, la baba care i se stinsese cu vreo trei ani în urmă, la postata din deal care trebuia cosită...

Căruța se mai tîrî o vreme pe drum, apoi calul coti agale și se opri pe podeț. Gheorghe sări de pe capră, parcă întinerit la vederea casei umbrite de nucul din curte.
Dezhămă calul, turnă o vadră de apă în jgheab, apoi urcă în podul șurii, după o furcă de fîn. De sus, privi spre miazăzi, unde se ițeau, la marginea orașului, clădirile uriașe, cît un sat întreg, ale depozitelor și magazinelor ce se construiau mereu, mereu, tot mai aproape, înghițind pămîntul negru, fertil, din acea parte de luncă. O furie surdă puse stăpînire pe el. Avea un hectar dincoace de oraș, porumbul era deja pînă la pîntecele calului, cheltuise o avere cu aratul, semănatul, săpatul buruienilor... Toți voiau să i-l cumpere. Umblaseră avocații pe vînt, pe ploaie, pe arșiță, vîrîndu-i sub nas hîrtii pe care nu le citise niciodată, ci doar dăduse a lehamite din mînă. Îi socotiseră că din prețul luat ar fi putut trăi încă o viață fără să facă nimic. Ba și-ar fi putut tocmi și slugi...
Feciorul a încercat și el să-l înduplece. A stăruit, l-a rugat, l-a amenințat... După care nu i-a mai călcat pragul de cînd i-a spus răspicat că el nu vinde nimic. Să aștepte să-și dea duhul, apoi să facă ce-o vrea. Dar, cît trăiește...

Peste noapte, Gheorghe trăi din nou coșmarul acela care-l făcea să se trezească, noapte de noapte, îmbrobodit de sudoare. Se făcea că venea peste pămînturile dinspre oraș o matahală de fier, cu o cupă cît un camion, care mușca brazde întregi, pămînt amestecat cu tuleii de porumb, tot mai aproape, tot mai aproape... Iar el stătea la marginea lanului său de porumb, cu sapa în mînă, pînă cînd fiara ajungea deasupra lui și măruntaiele din adincul ei, duhnind a păcură și ulei încins, întunecau totul în jur...



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dan Norea, să fie ăsta singurul meu păcat! Deși nu cred...
Mulțumesc pentru cuvintele calde.
Cu drag,
Liviu.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-06-05 20:44:08
         
 
  Liviu, o proză poate fi frumoasă (ca stil) sau poate fi adevărată. Atunci când are ambele calități se cheamă că autorul e plin de talent și e păcat să scrie atât de rar.
Dacă nu-ți ajunge timpul dă foc tuturor hârtiilor din jur, la căldură se dilată. :)
Vin și eu cu un vot.


 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-06-04 16:17:43
         
 
  Va multumesc voua, tuturor celor care v-ati lasat gindurile si aprecierile in aceasta pagina.
Inclusiv lui Tavy.
Fara comentariul lui, n-as fi aflat ca poti insira cuvinte fara sa spui nimic! :))

V-as fi raspuns fiecaruia in parte. Timpul nu ma lasa...

Cu drag,
Liviu.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-06-04 12:42:51
         
 
  Un vot si de la mine pentru un text care m-a impresionat. Si bine ai revenit. Nu mai fusesem de mult trista, citind pe Europeea. :)
 
Postat de catre elia david la data de 2007-06-04 11:59:07
         
 
 

Instrainare- sau noua optica degenerand viata si suflul Omului pamantului/...

Printr-un ochi -lentila, textul reuseste sa redea actualul care desi acceptat de cel din afara traumatizeaza pe cel innascut-fiind-dependent de/...

- Ca și cum ceapa pe care ai mîncat-o azi dimineață nu-și trage zama din bălegarul împrăștiat în grădină de socru-tu’!... bombănise Gheorghe după ce polițistul îl lăsase să plece.


Ideatic argumentat - nicicand-niciunde aceasta fraza nu sta vertical in fata schimbarilor validate printr-un context politic/...

*Omul pamantului* rosteste cu mainile, cu sufletul/...


Textul in sine se doreste o constatare mult mai mult decat o tristeste/...

Textul in sine, pe langa diferentele dintre generatii, (decent-responsabil) adauga diferentele datorate transformarilor impuse/...

Traume sufletesti ca un tribut lor/...



 
Postat de catre dima.m miruna la data de 2007-06-03 21:55:22
         
 
  O realitate dura si din ce in ce mai dura, abandonul scolar va spori numarul celor care vor trai de pe azi pe maine,nici oraseni nici tarani, oameni care se simt straini la ei acasa deoarece nu ei au obosit pentru pamantul de care azi se leapada si nu va din el o sursa de trai decent.E mai usor sa inseli si sa furi in loc sa muncesti cinstit pentru a trai decent sau a risca mai putin muncind pentru altii.  
Postat de catre Tamas Valeria la data de 2007-06-03 18:16:08
         
 
  Zău, Octavian S. Ciurtin, mă înduioșezi... Dar cum nu are sens să explic simbolistica evidentă a verbului ’’a înduioșa’’ raportată la comentariul tău te las să îți închipui mai departe tot ce dorești. ATENȚIE ÎNSĂ: încetează să mai faci referințe la persoana mea în subsolul altor autori. Eu nu am procedat niciodată așa cu niciun text al niciunui autor. Știi cum se numește asta? Codoșeală! Iar eu nu îți permit! Și nici nu dau explicații pentru acțiunile mele! Ai ceva de zis despre aia, ’’adelina’’ cu ale ei aprecieri și intenții, spune-i-o ei. Adică mie, în pagina mea. Josnicia de a ’’discuta’’ despre o persoană în subsolul altui autor îmi repugnă. Și te rog ignoră-mă, la fel cum fac și eu și încă de multă vreme. Nu sunt aici nici pentru ’’agățat’’ și nici pentru ’’floricele și dulcegărele’’ expuse într-o manieră ce frizează ridicolul, așa cum de altfel sunt aproape toate comentariile tale. Asta ca să nu mai vorbim de neînțelegerea sensurilor cuvintelor și stâlcirea gramaticii limbii române. Nu suntem partizanii acelorași valori și nici nu avem nimic de împărțit. Înțeles?
Nu aștept niciun răspuns la acest ’’comentariu’’ dar dacă te va mânca palma scrie-l în pagina mea.

Liviu te rog să ierți folosirea subsolului textului tău pentru explicațiile datorate lui Octavian S. Ciurtin.

Adelina, nicidecum ’’adelina’’. (Ortografierea numelui unei persoane așa cum ai făcut-o tu dovedește lipsa celor mai elementare noțiuni de politețe și educație.)

 
Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2007-06-03 14:02:08
         
 
  O tranzitie - spre nu-stie-ce - a satului romanesc, care continua de vreo 80 de ani, si prinde viteza (in nu stiu care sens) in anii din urma, cu infuzii de carburant european si presiuni imobiliare locale. Liviu o vede prin ochii lui Gheorghe, cel care si-a aparat pamantul si traditiile de-a lungul istoriei, asa cum a stiut el mai bine: cu sapa in mana.

Un vot pentru Liviu. O lacrima pentru Gheorghe.

Calimero
 
Postat de catre xxxx xxxxx la data de 2007-06-03 07:41:40
         
 
  Proza de calitate... structura clasica... analitica observare a lumii pe cale de disparitie.....dar in miscare....prezente umane sugerate prin trimiteri scurte, aparent nesemnificative dar care le dau substanta....un personaj ....reminiscenta a acelei specii astazi rare care s-ar putea numi....ION ...chiar daca numele lui e Gheorghe (alternativa de fapt.....poate ar zice chiar Rebreanu..

Aprecieri....de la prozator la prozator, Liviu!
Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-06-03 00:52:39
         
 
  sunt cu erata la purtator coane` Liviu

(de clipul omului...~n`adidas(i)~ ) daca-mi permiti...
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-03 00:26:50
         
 
  as spune ca multe plante se numesc agatatoare dar nu toate sunt asparagus...

dar sint si elene, adeline etc care sar sa-mbratiseze prin curpenul lor gesturi frivole...

ramaneti dar, precum ganditi
in asta lume rastigniti
de un pociumb de lastarel
sa-ti curga bleascul dupa el...

:))

bine ma regasesc in strada cu inamicul public nr. 1
pentru asta intalnire neasteptata astern un covor de voturi...
ca stelele-s pe cartela!

pe capra fiind, si-n troaca mare
aduc perfid, fiind, o salutare
si eu ma bucur de sosire
mai ales de revenire...

ma bucur de un avocat
de ei in viata nu am dat
n-am folosit nicicand la bara
doar simtul meu si-a lui ocara...
:))

va rog de sunteti toti damnati
in asta lume condamnati
sa va feriti de nervi, borfasi
de clipul omului...n`didas(i)

:)

tavy, cu speranta!!!
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-03 00:22:54
         
 
  bine ai revenit, Liviu. întunecai, poate, în jur prin frumusțea textelor tale și, neînțeles crezându-te, ne-ai lipsit de zâmbetul obișnuit citindu-te! aprind și eu o stea, descrierile amănunțite reamintesc de o lume aproape uitată, locul copilăriei multora, satul românesc. emoționantă proza ta. retrăiesc evenimente asemănătoare și constat cu tristețe cât de repede au trecut anii. parcă mai ieri alergam pe ulița satului în care am copilărit, strigând pe nume personaje conturate de tine și îți mulțumesc pentru emoția simțită.

cu drag
elena toma
 
Postat de catre ambigua departare la data de 2007-06-02 23:19:50
         
 
  In primul rand, bine ai revenit Liviu! Indraznesc sa sper ca intoarcerea nu va fi la fel ca precedenta... meteorica!
Si acum pe text. Un condei sigur de prozator format. Un text ce nu are nevoie de nicio argumentatie pentru ca se rosteste singur, cu toata forta. Glasul pamantului... glasul iubirii... legatura indestructibila dintre om si pamant... Intelepciunea simpla, dar profunda, a taranului atasat de valorile lui. Felicitari!
Sa fie lumina! Nu inainte de a-mi promite ca-mi vei explicita sintagma ''șur de boldaș'' - adica sorț de... negustor?

Multumind pentru lectura,
Adelina.
 
Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2007-06-02 21:15:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE