PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de Ion Corbu „FANTASME” Poem scris de Traian T. COªOVEI: Ninge pentru ultima oarã anul acesta – un frig sângeros taie nasurile boierilor albi ai zãpezii ºi fiecare fulg e-un înger cãzãtor bubuind pe-acoperiºuri. E-un pãcat ce apasã. O lene geroasã nãscãtoare de umbre ºi visuri. Acum aº putea sã mã vãicãresc – neºtiut de nimeni, ca o dubã de câini vagabonzi, aº putea sã dispar cu lira mea veninoasã ºi rea. Aº putea, dacã-aº vrea, sã-mi pun ochelarii fumurii de orb la suferinþã… ªi sã orbecãi pierdut între lucru ºi fiinþã. Cãci va veni o razã de soare ºi va topi încet mânerele uºilor. Va arãta un semn pribegilor, rãtãciþilor, duºilor, iar dimineaþa va deschide o gurã/ ca o cizmãrie obscurã aºa – în plinã stradã ºi-o calfã trandafirie va scoate limba la tine sã te guste de exiºti, sã te vadã. Va veni. Va fi un prieten al omului, un cititor ipocrit, un frate zgâlþâind la fereastra dintre vise ºi realitate Dar anul acesta ninge pentru ultima oarã/ ºi tu n-ai împlinit nici mãcar vârsta unei flãcãri reci de chibrit. Cu mâini de cearã subþiri, aprind o luminã pustie ºi grea. Deasupra, timpul se prãbuºeºte ca pielea de pe-un animal jupuit peste tãcerea deasã, pântecoasã… ªi-o pisicã înþeleaptã ridicând o ureche dintre pahare ºi ceºti de cafea mi-a spus cu vocea mieroasã: „Fii obiºnuit ºi nimic altceva – Mãnâncã-þi mâncarea, miºcã-þi mãruntaiele, treci apa ºi dacã eºti ostenit întinde-te la pãmânt. Ignorantul te va râde, dar înþeleptul va înþelege… ” Cam asta-i povestea ºi-aº putea sã mã vãicãresc. Sã numãr de-acum ani ce s-au dus – împieliþate secunde. Dar anul acesta ninge pentru ultima oarã ºi fiecare fulg e-o garã imensã din care pleacã mari bucãþi de timp spre oricând, spre oriunde. EREDITATEA POETICà Comentariu de Ion CORBU Arbitrariul ºi adecvarea sunt insinuate, cu inteligenþã, într-un poem de natura materialelor compozite, moderne, superdure, recent brevetate, dar, cu siguranþã, materiale ale secolului viitor. Un poem pentru toate vârstele, un poem pentru toate gusturile. Semnul acestei pancomprehensiuni, în care expresia atitudinalã este inevitabilã, voluntar sau involuntar, pentru fiecare „n CITITOR-RECEPTOR” (n oricât de mare) este quasi-explicitat în versul „Ignorantul te va râde, dar înþeleptul va înþelege… ” având conotaþia subiacentã „cine are urechi de auzit sã audã”. Intervalul [ignorantul – înþeleptul] (parantezele pãtrate au semnificaþia matematicã) precum ºi seria corespondenþelor biunivoce de reacþii, respectiv râde-înþelege ca limite extreme în planul receptãrii, presupun o infinitate de poziþii intermediare, poziþii anticipate ºi incluse în acest interval exhaustiv de receptare, de cãtre versul asertoric ºi reflexiv citat mai sus. ªi pentru cã „parola” acestui poem pare sã fie acest vers sã mai rãmânem asupra lui un moment. Cu observaþia cã el este rostit de „o pisicã înþeleaptã” ne reamintim capacitatea extraordinarã a pisicii de a cãdea mereu în picioare (sublimã expresie a adecvãrii!) sã remarcãm indubitabilitatea celor douã aserþiuni introduse adversativ „Ignorantul te va râde, dar înþeleptul va înþelege” ºi totodatã diferenþa specificã dintre ele „te va râde” ºi „va înþelege” nu „te va înþelege”. Evident cã, la nivelul ignoranþei, nu se poate vorbi de o profunzime a percepþiei ci, judecata, înþeleasã ca atitudine, va rãmâne la nivelul superficial, liminar, în cel mai fericit caz de „argumentum ad hominem” pe când, la nivelul „înþeleptului”, „emiþãtorul” este luat în calcule din cu totul alte considerente, esenþialul pentru el fiind nu „cine?” ci „despre ce?” sau „ce?” ori „cum?”. ÃŽn acest din urmã caz „te” poate avea numai valenþe psiho-, socio-contextuale care ar putea, eventual, oferi elemente pentru înþelegere, în sensul utilizat de L. GOLDMAN. ÃŽn nici un caz percepþia nu va fi centratã pe acest „te” ori alteratã de acesta. Prin nivel al ignoranþei autorul referã toate genurile, de la ignoranþa analfabetã pânã la ignoranþa academicã ºi este de semnalat cã aceasta este aprioric condamnatã, nu i se oferã nici o ºansã. Astfel autorul nu face presupuneri ºi nu foloseºte articolul nedefinit, ci utilizeazã clar ºi sentenþios „ignorantul te va râde” cu trimitere de fapt la toþi ignoranþii ºi constatã, atenþie! nici de data aceasta nu presupune ci constatã reacþia: „te va râde”. Aºadar, pornind de la aceste consideraþii sã încercãm apropierea de poem asumându-ne riscurile inevitabile pe care faptul le incumbã. O primã remarcã se impune ºi anume nevoia de sinceritate a poetului înþeleasã nu ca aspiraþie, ca tendinþã, ci ca atare, sinceritate pur ºi simplu. „Ninge pentru ultima oarã anul acesta/” este versul care ne introduce în spaþiul de sinceritate proiectat ºi, aproape cu acelaºi vers, reiterat în final, suntem scoºi din domeniul seniorial al autorului oferindu-ni-se, în loc de rãmas bun, sintagma monadicã „… fiecare fulg/ e-o garã imensã din care pleacã mari bucãþi de timp/ spre oricând, spre oriunde” (garã – punct de venire – plecare; oricând – timp; oriunde – spaþiu; toate cristalizate într-un fulg-monadã). Fãcând distincþia între „sinceritatea fizicã” ºi „sinceritatea poeticã” a doua având forþã ilocuþionarã, total, diminuatã, evident atribut al artei, sã observãm cã poetul se implicã sincer ºi consecvent în structura poemului. Sinceritatea nu-i poate fi pusã la îndoialã. Nu intuim ce motive etice sau estetice l-ar putea determina contextual, sã mintã cã „ninge pentru ultima oarã anul acesta”/. Aceastã afirmaþie constatativã, se constituie într-o afirmaþie fanion a sinceritãþii poetice (precizez: nu intereseazã faptul în sine, adevãrul sau falsitatea propoziþiei!) fiind invocatã ca element de „job”, de iniþializare a discursului poetic, dupã care, într-un spaþiu comportamental n dimensional, sugerat prin cele câteva posibile variante „… aº putea sã mã vãicãresc… ”, „… aº putea sã dispar… ”, „… aº putea sã-mi pun ochelarii fumurii… ”, dar, rezultã implicit, nu fac toate acestea, rãmân sincer, autentic „cãci va veni o razã de soare ºi va topi încet mânerele uºilor”/. Va arãta un semn pribegilor, rãtãciþilor, duºilor”/. Ajunºi aici, sã ne reamintim cã titlul poemului este „Fantasme”. Acest spaþiu nu are astfel motive sã invalideze aserþiunea metaforicã „fiecare fulg e-un înger cãzãtor” care, pe o „lene geroasã, nãscãtoare de umbre ºi visuri” cade hiperbolizant, „bubuind pe acoperiºuri”. „Lenea” din versul de mai sus nu este invocatã în sens peiorativ ci, mai degrabã, este vorba de o lene metafizicã, beneficã, meditativ-creativã „de umbre ºi visuri” cu o aluzie abia simþitã dar disociativ exprimatã faþã de celebrul semn al raþiunii care zãmisleºte monºtri. Riscând poate o abducþie, cauza causorum a textului ºi cu atât mai mult a subtextului este cuprinsã în afirmaþia „E un pãcat ce apasã” voit nedefinit dar definibil contextual care oferã cititorului mari posibilitãþi interpretative, la nivele diverse de înþelegere, în intervalul menþionat, ºi de aici afirmaþia noastrã „pentru toate vârstele ºi pentru toate gusturile”. Sedus în acest joc cititorul se poate limita la nivelul, poate subliminar, de „frig sângeros” simpla plãcere metaforicã, sau va sonda profund pânã la „va fi un prieten al omului, un cititor ipocrit (se pare dorinþa nemãrturisitã de lecturã a acestui poem) un frate/ zgâlþâind la fereastra dintre vise ºi realitate”/. Dar înapoi la sinceritate: „… anul acesta ninge pentru ultima oarã” ºi tu n-ai împlinit nici mãcar vârsta unei flãcãri reci de chibrit „în timp ce, dureros”, peste tãcerea deasã, pântecoasã… ”, „timpul se prãbuºeºte ca pielea de pe-un animal jupuit” (imagine cutremurãtoare prin forþã ºi permanenþã!). Speriat el însuºi de ereditatea sintagmei, poetul îºi (ne) oferã un refugiu aparent ludic, intarsiind discursul unei pisici înþelepte în discursul poemului, semn previzibil al arbitrariului poetic, înþelegând prin aceasta subiectivitatea liricã pusã într-un angrenaj holofuncþional inteligent, perceptibil sinergetic, ºi oferindu-ne cheia înþelepciunii sale: „Ignorantul te va râde, dar înþeleptul va înþelege”. „Cam asta-i povestea… ” ºi cam asta-i o posibilã variantã de lecturã dintre cele n prezumate. Sã ne depãrtãm cu sfialã de poem pentru a nu tulbura… gena noastrã esenþialã, oricum marcatã de poemul pe care tocmai l-am citit. * Traian T. COªOVEI: Fantasme Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE