FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fabula cu trei morale (remix)
Text postat de Iosif Gheorghiu
Odat’, o mică zburătoare
Dintre acelea călătoare,
Se rătăcise de surate
Și-o prinse iarna rău din spate
Iar crivățul, scăpat din ocnă,
O îngheță de-o făcu bocnă.
Căzu pe uliță, grămadă;
Cu ochii stinși zăcea-n zăpadă
Și pân’ să vină înserarea
Aproape că-și pierdu suflarea.
Credea că zorii nu-i apucă
Și chiar se pregătea de ducă
Prin rugăciuni detaliate,
Pentru iertare de păcate.
Dar, ce să vezi ? Agale, iacă,
Trecu pe uliță o vacă.
Din mers trânti, cu nepăsare,
O balegă fierbinte, mare,
Fix (ce coincidență, frate!)
În capul păsării-nghețate.
Ah, ce noroc! Ce bucurie!
Pe dată pasărea învie
Și începu, încrezătoare,
Să-nalțe gospeluri spre soare
Căci n-a visat, nici pe departe,
De-așa o pleașcă s-aibă parte.
Tot ciripind de încântare,
Ca o tembelă,-n gura mare,
O mâță ce trecea pe-acolo
Aude minunatul solo.
De două zile, sărmănica,
Nu-nfulecase mai nimica;
O cuprinsese o sfârșeală
Și-i trebuia urgent haleală.
Râni în balega călduță
Cu delicata ei gheruță
Și aflând pasărea, pe dată
O înghiți, nemestecată.

MORALA 1:
Cine te bagă în rahat
Nu-ți e dușman neapărat.

MORALA 2:
Și cin’ te scoate, vreau să-ți zic,
Nu scrie-n fruntea lui „amic”.

MORALA 3:
Iar dacă ți s-a întâmplat
Să te trezești într-un rahat
(Urmeaz-acum povața, dura)
Încearcă, totuși, să-ți ții gura.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Maestre, imi permit sa va deranjez, cam tarzior la aceasta fabula. Nu vin sa va aduc osanale, ca nu e cazul. Se recunoaste o pana de maestru ce nu are nevoie de comentarii. Am primit aceasta fabula de la un amic din Cleveland, care si el a primit-o de cine stie de unde, dar fara semnatura autorului. Am mers pe Google si am cautat-o la titlul ei, nu la autor, si am regasit-o pe multe forumuri si situri, tot fara semnatura autorului. Cum mai scriu si eu, de bucurie, poezele, am catat si eu pezioarete mele dupa titlu, tot pa Google si la fel s-a intamplat. Am gasit parodii scrise de mine, postate de cine vrei si nu, pe forumuri si situri de tot felul, fara semnatura mea. V-am insirat aceasta istorioara ca sa ajung la o intrebare : Cumse accepta pe siturile romanesti si forumurile romanesti sa se posteze poezii fara semnatura autorului ?!
Cei ce le posteaza, majoritatea au pseudonime si nu ai ce sa le faci, ca de injuri, nici nu sti pe cine. Este vreun regulament in tata romaneasca in aceasta privinta ?
Am cautat, dar mi-am pierdut vremea. Nu v-as ruga sa faceti acelasi lucru, dar va-ntreb, poate stiti ce se poate face, caci aceste poezii, risca sa ajunga folclor.Daca ati avea ceva sa-mi spuneti in legatura cu acest fenomen, puteti sa-mi scrieti la [email protected].
Cu respect si apreciere, Valeriu Cercel
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2007-05-20 14:09:12
         
 
  “Fabula, o fi ea lunga,
Cam cat trenul de Carei,
Dar cum vrei sa ne ajunga
Cand morale sunt doar trei?!”
(Carmen Anghelina)

M-așteptam aici să vie
Observația. Ei bine,
Da... mi s-a părut și mie
Că moralele-s puține : )

 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-31 18:24:10
         
 
  Fabula, o fi ea lunga,
Cam cat trenul de Carei,
Dar cum vrei sa ne ajunga
Cand morale sunt doar trei?! :)
 
Postat de catre Carmen Anghelina la data de 2007-03-29 07:36:52
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
 
ARIGATO

’Photo


 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2007-03-29 00:50:18
         
 
 
ARIGATO

’Photo


 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2007-03-29 00:48:17
         
 
  ’Photo  
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2007-03-29 00:45:05
         
 
  Domo arigato gozaimasu
do itashi-mashite

Sayonara !


Adică, Sean, Octavian, Elia, Liviu, Corneliu, Veronica, Radu, ca să nu credeți că e o înjurătură, o să traduc mai jos:

Vă mulțumesc foarte mult; sunteți bineveniți !
La revedere !

:)
 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-28 19:51:57
         
 
  adaug si un un vot tarziu...
cu admiratie,
Radu
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-03-28 17:16:38
         
 
  Vot cu bucurie, foarte bun text!  
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-03-28 16:45:52
         
 
 
Un text beton. Economic, bine versificat, cu o ironie mușcătoare și mai ales cu adresă. Merită încununat.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2007-03-28 16:05:47
         
 
  Referirea mea la acel 'prim comentariu' vizează intervenția atît de cunoscutei clone Șony Bond, alias Urticărica. Șarpele Ka. Nu e constrictor, dar e veninossss...

Giuseppe, scuze pentru polemica pe care am purtat-o în subsolul textului tău.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-28 11:38:59
         
 
 
"Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curgee-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Și pup-te-ar Popa Iapă."

Poeții sînt și proroci, blestemele li se cam adeveresc. Peste vremuri. Cu laude și pupături băloase.

 
Postat de catre Sean Bond la data de 2007-03-28 11:30:50
         
 
  Primul meu comentariu se voia a fi un vot. :)
Al doilea comentariu nu a mai aparut, intrucat am apasat gresit pe vreo doua taste. Moment in care domnul Liviu Bordas s-a infiltrat in subsolul acestui text, ca sa spuna exact ce intentionam si eu. Adica, felicitari, e o tranpunere concisa si fidela a cunoscutei istorioare, plina de umor si perfecta din punct de vedere al prozodiei; dar cine o fi Iosif Gheorghiu? :)
 
Postat de catre elia david la data de 2007-03-28 11:24:52
         
 
  Aceeași ușurință în versificare ca în primele două remixuri. Indiferent cine ar fi beneficiarul. :)

În privința primului comentariu, plin de bune intenții (eu, nu comentariul), reafirm doar ceea ce afirmau alții:

Quod licet Iovis, non licet bovis.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-28 11:15:09
         
 
  ...  
Postat de catre elia david la data de 2007-03-28 11:13:48
         
 
  e ok.
morala trei...
:))
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-03-28 11:07:58
         
 
 
Așa a pățit și vrăbiuța noastră. De mai multe ori a fost resuscitată de cîte-o balegă generoasă ca cea de mai jos:

„XY nu are nevoie sa fie aparat. XY are jurisdictia morala cuantificata literar sa lanseze verdicte.”

De data asta însă i-a rămas prea mult din codiță-n afară. Păcat, aveam și noi o vrăbiuță vioaie și oablă, da’ și-aia... nu prea l-a citit pe... știți voi cine:

“Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”

(Fabula asta n-am scris-o eu. Să-mi sară ochii dacă mint vreun pic. Dar mi-au mers la inimă versurile ei. Mai ales astea:

După urechea mea cea fină
Mai rasolea câte-o terțină
Da-n general – acum, pe bune ! –
Îl întrecea pe-Adi Minune.

Nu-i de mirare că era o vrăbiuță îndrăgită.)

 
Postat de catre Sean Bond la data de 2007-03-28 09:26:53
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE