FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Gândăcelul reloaded
Text postat de Iosif Gheorghiu
De ce mi-ai dat cu barda-n cap ?
Eu nu aveam nimic cu tine
Iar textele-mi erau blajine –
Pe nimeni nu voiam să sap.

Un om ca tine sunt și eu;
Îmi place mult să scriu și mie
Din când în când, o poezie –
De ce-mi bagi gâtul în resteu ?

De ce te crezi mai talentat ?
Doar pentru că ai flori în cale,
Ți se înalță osanale
Și nimeni nu te-a criticat ?

De ce să mă detești atât ?
Nu știi că-n lumea asta mare,
Loc este, pentru fiecare –
De ce te porți așa urât ?

Ți-am comentat de multe ori
Dar tu, cu gesturi delicate
Pumnalul mi-ai înfipt în spate,
Știind că ai susținători

Care te văd simpatic, fin,
Specialist în prozodie
Maestru în filozofie –
Nu știu că-n suflet ai venin.

Habar nu au că-n mintea ta
Dospește-atâta răutate
Și-atât de mult ai dat din coate
Ca să ajungi un “cineva”...

Mă uit la tine cum te zbați
Scriind catrene fără sare
Si-apoi, fudul nevoie-mare,
Râzi de-autorii ne-nstelați.

Tu mă consideri un gândac
Dar am ceva – și-mi prisosește;
Ceva ce ție îți lipsește:
E “bunul-simț”... Mă duc... să tac.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Stefanescu, va multumesc pentru aprecieri si pentru sfat. L-am urmat. Deocamdata, degeaba :)  
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2012-03-09 23:30:20
         
 
  citindu-vă și celelalte texte, vă sugerez să solicitați nivel de postare superior la adresa [email protected].  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-03-08 19:47:40
         
 
  domnule, eram întîmplător prin zonă cînd, probabil, v-ați corectat textul (a apărut la texte propuse spre validare).

deși din 2007, de mare actualitate, am adăugat o stea, felicitări.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-03-08 19:35:24
         
 
  Liviu,

Și totuși, m-ar bucura câteva grăunțe de scuze :)
(legate de ce am spus mai devreme)
Postat de catre Iosif Gheorghiu

Abia acum am văzut răspunsul.
Scuzele mele, Giuseppe... Un sac! :). L-am bănuit, în mod neîntemeiat, de existența unui talent încă nelăsat vederii...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-27 15:03:16
         
 
  Domnule Gheorghiu, eu am spus că majoritatea clonelor din ultima vreme sunt lipsite de bun simț și dovada este faptul că își comentează propriile texte. Dar n-am spus că dvs faceți parte din această majoritate. Dimpotrivă, sunt convins de contrariul și nu afirmația dvs m-a convins ci valoarea textului.

Îmi cer scuze că tocmai pe textul dvs am răbufnit. Dar ăsta e adevărul: în ultima vreme mă enervează TOATE clonele, nu numai cele lipsite de bun simț.

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-03-24 00:05:09
         
 
  Liviu,

Și totuși, m-ar bucura câteva grăunțe de scuze :)
(legate de ce am spus mai devreme)


 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-23 23:29:12
         
 
  Și, totuși, nu sunteți Iosif Gheorghiu... :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-23 23:03:44
         
 
  Domnule Norea,

Știu că e inflație
pân’ la saturație
pe sait, de clonați
(cei mai mulți, ratați).
Dacă nu-mi dai vot
fix mă doare-n cot.
Dacă m-as clona,
e problema mea
dar nu mă jigni
crezând că aș fi
in stare-a-mi vota
poezeaua mea

P.S. Și doar m-am lăudat că am bun-simț, ce naiba ?

 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-23 22:49:27
         
 
  Domnule Gheorghiu, textul mi se pare bine scris, e o parodie ca la carte. În mod normal i-aș acorda un vot. Dar...

Trebuie să declar că sunt sătul de clone pînă peste cap. E inflație mare și nu mă pot opri să mă gândesc la faptul că administratorul site-ului încurajează acest obicei.
În fiecare zi apare un nume nou, în fiecare zi îmi pun problema: ăsta a cui clonă o mai fi ? Nici măcar nu pot folosi procesul de eliminare (x nu poate fi pentru că a postat un comm, i-a dat un vot) pentru că majoritatea clonelor sunt lipsite de un bun simț elementar.

M-am săturaaaat !

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-03-23 22:33:20
         
 
  Domnule Gheorghiu prin acest text deosebit mi-ai facut un serviciu deosebit. acum cobor din `ancestrale` sa zambesc. eu ma retrag dar ramane parerea de rau a lui Liviut ca nu stie de ce s-a bagat singur cu capu-n ghilt.
un domn` jurist la `bara` da cu subsemnatul...
Domn` Gheorghiu multumesc dar bine ar fi s-o lasi in coada de peste,
oricum toti laurii sunt ai `matale.
:))
multumersc cu drag
tavy ciurtin.

p.s. am votat acest text si domn` Liviu urmeaza sa puna stelele din `ancestral`...toate!
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-03-23 22:32:55
         
 
  “clonă sau nu, ai talent”
(Radu Ștefănescu)

Eu nu văd impedimentul
De a scrie inutil
Căci am observat: talentul
Pe aici, se dă la kil.


“si eu cred ca e un text foarte bun”
“felicitari, Iosif”
(Daniel Bratu)

Sunt onorat de comentar’
O fi text bun, da-n special
Cred că motivul e că, doar
Are sămânță de scandal.


“Dar acum, de mergi sa taci,
Ti-o spun sincer: prea tarziu!”
(Carmen Anghelina)

Mda... e cam târziu, probabil
să mă bat eu peste gură
după ce, în prealabil,
am răcnit prin arătură.


Domnule Bordaș, acest text nu vă vizează în niciun caz pe dumneavoastră. Domnul Ciurtin se înșeală profund. Nici nu am citit textul despre care amintiți aici. Nu pot să dau mai multe detalii; va trebui să mă credeți pe cuvânt. În schimb, bănuielile dumneavoastră m-au jignit. Și nu mă refer la faptul că mă considerați o clonă, ci la proprietarul la care v-ați gândit :)


Vă mulțumesc
giuseppe

 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-23 22:28:13
         
 
  Domnule Iosif Gheorghiu (tonul protocolar utilizat mă obligă), cel mai în temă să vă răspundă cu privire la 'ancestrale' și la valoarea de substantiv sau adjectiv a expresiei este Tavy Ciurtin. Că tot s-a erijat în purtător de vorbe. Și de o parte, și de alta. Adică, el centrează, el dă cu capul. De obicei în bară. Dar asta e altă problemă.
Am avut astăzi un comentariu la un text al său, text în care ancestralele erau la loc de frunte pe post de substantiv și pe care l-a retras, l-a corectat iar apoi l-a repostat, bineînțeles fără comentariu.
Textul din pagina de față mi-a părut a fi un răspuns la acel comentariu critic. De aici și prima mea intervenție la el.
Prin intervenția lui, Tavy sugerează că versurile îmi sunt adresate. Dacă e așa sau nu, rămîne să o confirmați. Nu m-ar deranja. Dimpotrivă.
Pe de altă parte, nu pot să dau curs solicitării lui Tavy, atîta vreme cît textul de față nu spune, și nici măcar nu sugerează, că ar avea în vedere persoana mea. E prea impersonal.

Că nu sunteți decît o clonă, e greu să mă conving. Dacă nu sunteți Octavian Ciurtin (alias therente, alias... ), cu certitudine nu sunteți nici Iosif Gheorghiu...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-23 21:52:24
         
 
  E “bunul-simț”... Mă duc... să tac.
(Iosif Gheorghiu)

Asta este, ce sa-i faci,
Recunostem: text hazliu!
Dar acum, de mergi sa taci,
Ti-o spun sincer: prea tarziu! :)
 
Postat de catre Carmen Anghelina la data de 2007-03-23 20:48:27
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  ma bucur ca s-a rezolvat problema...
dar cum ramanem cu:
`Făceam mai deunăzi o invitație. Spuneam că abia aștept să înstelez un text care să mă atace. La care să rîd în hohote de modul în care autorul știe să glumească pe seama defectelor mele.
Liviu S. Bordas`

acum chiar ca Liviu trebuie sa se incadreze in promisiune!!!

felicitari d.le Gheorghiu pentru poemul acesta si pentru curajul de care ai dat dovada participand la concurs...
:)
poeti incercati si-au dat parerea!
deci?

cu respect
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-03-23 20:41:58
         
 
  si eu cred ca e un text foarte bun,
fara minusuri prozodice si fara gandacul (musca) desenat(a) clar pe caciula, cu firul ideii nefrant,
cu umor fin,
poate mai greu de perceput in unele conditii, generate si de zgomotul armurilor dand din buric si al trompetelor multiplicate recent

felicitari, Iosif

 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2007-03-23 19:32:14
         
 
  domnule Iosif Gheorghiu, eu unul marturisesc ca-mi place ce ai scris...
clona sau nu, ai talent, oricum n-am cum sa ma prind vreodata cine e clona, cine nu...

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-03-23 19:15:49
         
 
  Nu cred că sunt cine credeți dumeavoastră, domnule Bordaș. Ca dovadă, nu înțeleg ce anume sugerați cu “ancestrale”. Cu alte cuvinte, nu-mi spune nimic deosebit. Poate sunteți prea subtil pentru mine. V-aș ruga să detaliați.


Domnule Ciurtin, dacă are vreo importanță, eu nu cred în descântece. Nici în vrăji nici în blesteme. Cred că fiecare are soarta pe care și-o merită. Dar ăsta e un alt subiect, pe care îl voi dezvolta mai târziu.

 
Postat de catre Iosif Gheorghiu la data de 2007-03-23 16:44:42
         
 
  Liviu tu chiar ai o problema dragul meu.
ma gandesc sa trec pe la vraci cu descantece!
:(
domn` Gheorghiu iarta-ne.
:))

 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-03-23 16:03:05
         
 
  Cloniță dragă, dacă ești cine cred eu...
Ca să utilizez o expresie mult citată: ancestrale îți spune ceva?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-03-23 15:45:18
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE