FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
‘Chi-rik’
Text postat de Andrei Ghejan
Vă întrebați desigur, ce-nseamnă : ‘chi-rik’?
Ei bine, noțiunea, ‘adoptat㒠ulterior ca fiind fundamentală, am auzit-o prima oară la Peg.
Peg era un korean mic de înălțime, durduliu, curios și simpatic, atât de handicapat, încât devenise fără voia lui un mare înțelept.
Băiatul ăsta, angajat probabil de un sistem social multifuncțional și eficient, pe post de asistent asistat, era de fapt un ‘lasă-l și pe el să fie, că nu face rău la nimeni’ și, deși nu avea o sarcină precisă, ignorat pentru capacitățile lui (necunoscute de altfel), era o plăcere să lucrezi cu el, fiind un tip altruist, chiar amuzant în ciuda complexelor, și orice-ar fi făcut, era ‘omul potrivit la locul potrivit’. Nu-l controla nimeni, niciodată. N-ar fi avut de ce, cunoscută fiind starea lui aparent iresponsabilă, și chiar dacă ar fi greșit ceva, n-ai fi putut să te superi pe el datorită conjuncturii. Practic, nu avea nici un fel de responsabilități, motiv pentru care noi ăștialalți ne foloseam de abilitățile lui ascunse, pe post de ajutor, să ne rezolvam obligațiile noastre zilnice rapid, rezervându-ne astfel timp prețios altor îndeletniciri serioase cum ar fi netul, sau somnul... extrem de limitat.
Aflați fiind acolo la o specializare, o mână de români, făcusem o adevărată pasiune în timpul liber să hackerim o groază de chestii într-un sistem asiatic complicat, sucit, mult mai evoluat ca la noi, dar destul de slab protejat ( probabil nu aveau motive...români erau destul de puțini p-acolo ), astfel încât într-una din zile am dat peste o bază de date software, de care n-ai fi putut să te lipesti decât cu bani grei, sau ca angajat al firmei respective la nivel superior, având la dispoziție o gramadă de chei și parole păzite evident de o maximă confidențialitate, encriptate într-un asemenea hal cum nu mai văzusem, încât o echipă întreagă ( cu koreeni cu tot - îi stricasem și p-ăia ) fusese pusă cu botul pe labe. Spărsesem cam tot până acolo, eram la ultimul lacăt, la serverul ‘admin-ului’, un necunoscut evident cu mulți bani pentru că-și permisese un anti-hacker în 64 de biți (chestie de-abia apărută), de care n-am fi trecut probabil în ani de zile, și stăteam toți cu buza umflată uitându-ne lung la un dublu pentagon înfipt într-un băț (ca o acadea lângă care nu puteam decât să salivăm), ceva de tipul (?-?-?-?-?) * [?-?-?-?-?]-|’?’|, un 2-2-2-3-2 suprapus, fără nici o șansă.
Peg terminase de spălat pe jos și se uita la noi cam de vreo jumătate de oră cum ne iesea fum din creieri, cu ochii în monitor. De felul lui, era un tip mucalit și nu-ți vorbea decât dacă-l întrebai ceva în mod expres, dar atunci l-am auzit prima oară vorbind neîntrebat :
-’CI-KI-RI-CHI-KI ‘
Un amic korean s-a năpustit la tastatură...
Aia era parola!!! Nu ne venea să credem!...
L-am întrebat pe Peg bâlbâindu-ne :
-Cum?..de unde ai știut??
Ne-a răspuns scurt și sec:
-’Chi-rik’!... după care s-a apucat indiferent să decojească o banană...

Actualmente, ‘face curat’, cred, la unul din centrele militare de informare din Seoul.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Măiestate, Intergalactivitatea dvs de la nivelul găurii negre, n-a aflat până acum, că orice om ce se supraestimează, și, în virtutea principiului tembel, se cocoață de chiampalâu pe un piedestal imponderabil, riscă să aterizeze cu cap-sula-n jos și gaura neagră-n sus, fiind astfel expus?
Chiar într-o astfel de poziție apetisantă, dar incomodă, vă asigur că tentația ce o oferiți, pentru mine unul este nulă... ca și restul. Magnetismul dvs se pare că funcționează invers. Regret, că în ciuda insistențelor dvs nu vă pot fi de folos... încercați cu clona. Pentru autogâdiliciuni stimulatoare, folosiți eventual niște steluțe... dar nu după site-ul ăsta... aici se pare că s-au terminat: le-ați luat deja pe toate. Vă mai ofer eu totuși una, bonus: pentru infantilism.
Păcat de tine, ... ești talentat, cu informatica stai mai prost: aici, minus cu minus dă tot minus, apropos de obscurantism.
Pace ție cititorule!

PS Ce ciudat... n-a mai dispărut nici o steluță... măi, măi, să fie! Zeciuiala se pare că funcționează.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 23:59:48
         
 
  Nu stiu cine este aceasta Catalina Zamfirescu si nici nu ma intereseaza parerile ei stupide!Eu voi continua sa activez pe acest site in ciuda unor personaje obscure, gen Andrei Ghejan si in ciuda faptului ca nivelul mi-a fost scazut drastic!P.S:Nu mi-am fabricat niciodata clone.De ce as face-o?Oricum, sunt mult mai cunoscut decat cercopitecii care, bantuiti de o invidie maladiva, incearca sa-mi puna bete in roate...

Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2007-03-01 22:19:27
         
 
  PS I-am comunicat domnului Corbu cine e, apropos: banuia din alte informatii, restul depinde de domnia sa.  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 15:59:10
         
 
  Buna tuturor si la multi ani de martisor. O sa incerc sa explic cum propun eu sa se rezolve povestea cu jucausul infantil ce crede ca pe internet, e suficient sa-ti iei un nick-name aiurea si esti complet mascat. Lucrurile nu stau chiar asa. Fiecare PC are un ID si o adresa IP. Adminul unui site, cum este si Europeea, are la dispozitie un program simplu FTP, prin care poate identifica exact pe server cine, mai exact ce IP-uri, sant in vizita la o anumita ora, sau intr-un anumit interval de timp. Nick-name-ul respectiv *logarea de fapt nici nu conteaza, doar ID-ul si IP-ul respectivului. Astfel: printr-un simplu search, se poate identifica din baza de date a serverului (*gazdei) toate logarile diferite ale aceluiasi IP, de ex, care poate fi aflat printr-un banal back-traking cum ar fi mcafee enterprise security... si sunt sute de astfel de softuri. Totul converge catre acelasi ID, urmand ca identificarea propriu-zisa sa o faca chiar adminul, luand masurile pe care le crede de cuvinta. Exista si programe mai performante, folosite in special de hackeri (nu le recomand, mai ales pentru ca sunt ilegale), care permit , tot prin intermediul FTP transfer, sa accesezi IP-ul repectiv, trecand de firewall *daca are:_)) si sa intri la randul tau in anumite fisiere (ghilimele descoperite, sau sharing ghilimele), plasand acolo, sau stergandu-le pur si simplu.
Inca o data, recomand ghidusilor sa se lase de prostii, asta ca sa nu le demonstram ca naivitatea lor poate fi transformata foarte usor in rusine si handicap cere-belistic.
Cu drag, multumiri pentru avalansa de com-uri
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 15:44:17
         
 
  Ba ar trebui sa se cunoasca odata si numele. Toate textele mele sunt depunctate obsesiv, inclusiv cele umoristice de pe contul Josephine Sageata, azi noapte au fost depunctate o groaza de texte care sunt acum pe prima pagina, dar si care au iesit. Este o bataie de joc la adresa tuturor celor care posteaza aici. Adelina, Petre, Andrei Ruse, Vasile Munteanu, Andrei Ghejan, etc.
Daca va uitati bine sunt doar cativa care nu nu ,,beneficiaza`` de aceasta ,,facilitate``. E ca un mesaj care doreste sa spuna ,,eu sunt cel care decide ce se intampla pe Europeea in zona aprecierilor!`` Si-o face de cateva luni de zile.
Multumim lui Andrei daca ne ajuta in acest sens!
 
Postat de catre BBBB aaaaaa la data de 2007-03-01 10:54:07
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Eu nu am un soft pentru a identifica autorul acestor jocuri de lumini însă am făcut câteva conexiuni.

Au apărut, pe rând, stele la următoarele poeme:

- Pseudo sonnet II – Cristian Vasiliu;
- Câini în parc – Radu Ștefănescu;
- Și așa ajungi să ai ziduri în suflet – Sabina Datcu.

Imediat după aceea au început să se stingă stelele pe alte texte…

Vă las ca argument o mărturisire a autorului incontestabil al faptelor… cu precizarea că am mai fost martor(ă)? și în alte împrejurări a unor manifestări de acest gen pe sit.

http://club.neogen.ro/incercariliterare/_048-_caini-in-parc_/144364/1

(Desi eu as fi asezat altfel in pagina acest poem, ti-am dat o stelutza pe europeea.*

Rudy

Postat: Joi, 01 Martie, 2007 07:22:05)

Dacă domnul Ghejan are acel soft poate verifica și adresa menționată de mine în comentariu și se va vedea că nu mă fac vinovat(ă)? de minciună. Autorul este unul și același.

Se pare că, pe lângă prieteniile literare începe să devină o modă și un alt gen de comportament - tandemul autor cu nivel și clona. Rușinos este faptul că se gratulează și se însemnează reciproc (unul prin comentarii, celălalt prin voturi sau stele). Chiar ieri s-a întâmplat. Nu am să nominalizez însă sper ca împricinatul/ împricinata să citească și măcar să roșească pentru infantilitatea gestului lui/ei.

Nu știu dacă îmi va fi validat acest comentariu (s-a mai întâmplat să încerc să vă supun atenției o atitudine a unui alt membru al sitului dar, din nefericire mi-a fost invalidat catrenul de către un editor) dar sper să îi fie adus la cunoștință domnului Cristescu conținutul lui.

Dacă va fi validat cer scuze anticipat domnului Ghejan pentru că mi-am permis să scriu toate acestea în pagina dumnealui.
 
Postat de catre Catalina Zamfirescu la data de 2007-03-01 10:34:51
         
 
  Din comentariile precedente am înțeles că din nou cineva se joacă de-a “uite steaua, nu e steaua”. Deși Andrei Petre anunțase că a reaprins steluța, astăzi dimineață dispăruse din nou. Am reaprins-o pe cea oferită de Elena și încă una din partea mea, pentru că textul e foarte bun.

Problema este că în admin nu se văd decât operările făcute de editori. Orice stea aprinsă sau stinsă de un membru cu nivel 200, care nu este editor, rămâne anonimă, dacă acesta nu-și anunță gestul. Cred că ar fi utilă o îmbunătățire a condițiilor tehnice și în această privință. Andrei Ghejan, dacă tu cunoști un sistem prin care să poată fi depistate persoanele care degustă astfel de glume proaste, ești binevenit să-l împărtășești.

 
Postat de catre Sofia Ivanov la data de 2007-03-01 09:29:17
         
 
  babbba,

cand am spus UNUL, poate sa fie de fapt UNA!

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-03-01 04:14:21
         
 
  Andrei, bravo... Daca persoana mai continua in acest fel, fa cat de mult rau poti... :)

o sa iti trimit telefonul... vorbim maine daca e, ca acum ma culc...

da-i o lectie... :)

petre

 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-03-01 03:02:49
         
 
  babbba,

am copiat oricum toate aceste comentarii...o sa le pastrez...am observat ca anumiti autori au probleme de postare si doar UNUL nu are...nu dau acum numele, insa cand necesar o voi face..

treaba buna ai facut,


goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-03-01 02:56:43
         
 
  Nu pot sa dau nume, dar avertizez ca am IP-ul...
e usor sa faci rau. Sper sa nu mai fie cazul
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 02:50:34
         
 
  Trimite-mi-l la [email protected]  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 02:48:52
         
 
  babbba,

eu intuiesc ceva, daca tu poti aduce dovada este teribil...oricum am copiat aceste comentarii...

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-03-01 02:47:50
         
 
  Andrei, e simplu: oricine poate sa faca asta, dar iti trebuie softul, care nu e chiar mic, altfel ti-l trimiteam deja in mail. Iti promit, cand vin la Bucuresti, ti-l aduc pe un CD.
Lasa-mi un nr de tel.
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 02:47:35
         
 
  p.s. nu-l sterge, lasa-l acolo ca o asigurare... :)

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-03-01 02:42:08
         
 
  andrei, am pus eu steaua la loc... daca poti sa il descoperi pe cel care se joaca astfel, te rog, fa tu ceva, ca vad ca alta solutie nu e... poate ai putea sa dai un ban ip, sau ma rog, stii tu mai bine...

succes oricum!!! se vede ca te pricepi...

e pacat ca sunt oameni care chiar nu au ce face...

sper sa reusesti sa il linistesti... :)

steaua am pus-o eu la loc...

cu prietenie

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-03-01 02:41:50
         
 
  ok

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-03-01 02:29:40
         
 
  ok.. hai ca-l scot  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 02:28:12
         
 
  babbba,

am vazut al tau comm, poate detaliezi...pls,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-03-01 02:19:28
         
 
  Am o veste proasta pentru destelizatorul de pe site cu joaca lui stupida: ai auzit mamelucule de feet-back tracking? M-am prins: vrei un PC nou, ăsta nu-ti mai trebuie. firewall-ul tau e neputincios: ia uita-te in Content.IE5. daca esti cuminte, poate ti-l sterg, ma-ndoiesc c-o sa reusesti singur:))
PS. ... ca sunt milos: nu da click dreapta pe el
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 02:15:46
         
 
  Multumiri Andrei Petre.
E un mic fragment dintr-o lucrare mai ampla: Un mod de viata.
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-03-01 00:32:20
         
 
  andrei, savuroasa aceasta proza scurta... ma face sa vreau sa citesc mai mult si asta e bine...

am citit cu placere

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-02-28 23:34:52
         
 
  Mersi de semn, surioara.
Cum a fost lansarea, ok?
Imi pare sincer rau ca n-am ajuns... stii tu: ce nu se mai termina niciodata: munca.
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2007-02-28 18:22:13
         
 
  În ce lume ne duci, dragă Andrei? Aproape că nu mai identific limita între fațetele existenței. Și limbajul e tipic acestei transcederi. O stea.
Cu drag, Ingada.


 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2007-02-28 14:29:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23927
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE