PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Diana Luiza cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Îmi pare bine că s-a pomenit aici de parameci, în conjuncţie – sau interjecţie ce-o fi ea – cu cisticercii. Unii fără alţii nu ar avea haz, cam cum e cazul cu parodia şi replica. De exemplu, un paramec, atunci cand întâlneşte un grup de cisticerci – am zis un grup aşa, tautologic, cisticercii umblă numai în grupuri – dă bună ziua, şi încearcă să intre în vorbă. Cisticercii, aflaţi deja în vorbă, nu le dau voie, nu le dau bună ziua, nu le dau nimic. În felul acesta paramecul se simte şi mai atras, legea atracţiei şi respingerii având – în situaţia descrisă – un climax demn de Tina Turner pe scenă. Nu e vorba de dragoste încă, aşa că puteţi sări vreo 5-6 rânduri, direct la scena fierbinte. Cisticercii se fac în continuare că vorbesc între ei, vorba zboară din gura cisticercilor (substantiv cu formă doar de plural, cu 33 de dinţi – cisticercii adoră asimetria) în urechea lor (tot substantiv plural, cu multiple scăriţe, ciocănele şi timpane), şi degeaba se căzneşte paramecul să o prindă şi să intre în ea. E ca mingea jucată de Real Madrid, nici un paramec de la Steaua nu pune mâna pe ea; afară de Carlos – când o scoate din plasă. Dar paramecul nu cedează, aleargă, gâfâie, se milogeşte de arbitri, speră să bată măcar pe Dinamo Kiev – dovadă că sunt parameci şi parameci – şi astfel să prindă primăvara, să joace şi el acolo, cu 70000 de cisticerci urlând la el să lase mingea, că mingea e pentru cisticerci, nu pentru un biet paramec ca el. Iar paramecul, de emoţie, o bagă greşit, la el în poartă, de se ţin cisticercii cu mâinile de burtă şi pun flori pe arcul de triumf prin care vor trece paramecii, rânduri-rânduri, spre straturile de flori şi alte plante cum ar fi căpşunii, care le plac cisticercilor tot atât de mult ca şampania şi caviarul, toate zise afrodisiace, toate ducând la un climax prelung, integrator, aproape dureros, aşteptat îndelung de parameci şi acceptat, în sfârşit, din lehamite, oboseală, sau plictis, de cisticerci. V-am spus doar, paramecii şi cisticercii nu pot unii fără alţii.   Postat de catre xxxx xxxxx la data de 2007-01-03 02:21:53 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE