|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silviu Encica |
|
|
Pe o strada plina, singurele culoare sunt firele minuscule de iarba, taind in joc de echipa verdele-nchis de la suprafata. Verva e locuitor onorific pe calendarul viu al cartierului, acolo unde unul din altul cresc. Clima - corector unic al neastamparului cu care se taie, slefuieste si spanzura de un singur gat.
Vremea roade mereu in plin - soarele-si etaleaza asa-zisele splendori unui public pe picior de plecare. Am fost acolo pentru fiecare promovare, apoi ceasul s-a culcat de inima rea in cutia neagra, langa Freud si umorul fara echivoc.
"-Atins! Atins!"...
Era mai usoara pregatirea pentru ceva ce nu trebuia inteles pe loc. Marunti pe-un maidan oarecare, erau - impreuna - un suflet dispersat pe frecvente antrenate sa se evidentieze, obisnuite sa sara antrenamentele.
Parca n-a fost nicicand tarziu ca acum. Sportivul fara pregatire sustinuta se trezeste slab. Calitatile vag punctate candva devin sechele. Pe fruntea lui siraguri patinate... Printre ele huma ingherata, pasuri neglijate... noi zvacniri cenusii.
-Sa mergem.
Glasul ratiunii trebuie ascultat.
Mergem... Sau mergeam deja. Drumul e batut bine - acelasi prim, secund si de rezerva drum. La-nceput, era o scara cu sens unic, inchisa-n spirala unui "acasa", clasica dublura de coloana vertebrala. Spre el alunecam, coborand treptele calde ale dupa-amiezei. Cu siguranta am invatat ceva de-atunci, altfel protocolul dimineata-seara s-ar mentine la putere. Apoi, s-a produs fisura atipica... Altfel n-as trai revelatia intoarcerii.
Mi-aduc aminte. Prima data cand am fost, eram o vita in evolutie teoretica, pe ciorna darwiniana. Aveam ureche clapauga si dormitam pe campul ori pajistea proiectate pe peretele imbibat de insemnari. Eram in mintea unui nebun si purtam hramul de-a fi oricat, oricum, orice. Oboseam cu oftatul lui, ma deformam elastic in plasturii calculelor prea tarzii din visiniul tavernei. Era interesant. In fiecare noapte ii stingeam lumina, ii masam orgoliul... Ii cantam vers alb pe rapsodii surdine... Ii inveleam foamea cu un colt de paine... Veneam din iarba cu jurnalul plin. Socoteam ca, daca la fiecare-nghitit hulpav fiecare dintre cei treizeci si doi de dinti crantaiau fire lungi din verdele inchis, ar fi ramas cateva strungi pe dinafara - fiindca suntem imperfectiuni si interactionam in sisteme vulnerabile. Ma gandeam la cele patru camere. Planuiam sa diger spontan crantaitele tulpini, bucurandu-ma de cavitati. Cu cat e mai lunga povestea unui verde incapatanat cu floare aspra, dulce-ntepatoare - despre Dragobeti, coconi cu port domnesc de borangic si palarii in mot rotat - cu atat mai dragi imi sunt tacerile lungi ale spatiilor libere... Nemancatelea, aflu despre ce nu este, nefiind lipsa nimanui - totodata.
Diapozitivul se termina, vaca intra-n umbra. Urechea cea lunga, intoarsa pe fata, se-ntinde clipit-albastru in aripa de fluture. Sunt suplinitorul stolului povestit de rude, prieteni si discipoli. Se crede in genere, din nu-stiu-care motiv, c-am fi puzderie. O fi! Doar-doar gura le-ar tacea. Cu scop stiintific, intru-n gura lumii cu lanterna rosie, felinarul-lumanar si ochi mai negri. Pe cerul ei depun mici-marunte larve aromate, dupa schema fagurelui, beneficiind de o configuratie avansata pe care-am trisat-o cu scuza prea solida: sa s-astupe... Duhoarea, parazitul vorbei, nu vine din gatlej, ci din gavlej... Fac triplu-manej - ma zbor, ma ies, ma nesatur de aer, cumva nou de-o boala veche - umanizat, scuipici, cu antenele calc pe frunze, cu picioarele vaslesc plutire. Aripile inca dor si zbat de-o cadere, de-o smulgere. Cruda ironie, umanul.
In povestea Gurii Lor, care ca a mea se-ndoapa si ca nimica manjeste, se prinde in plasa mea de vaselina pentagonul in betisoare, steaua anarhiei. Pare marturia vie a unui rau reinnoit. Mi-amintesc, din greseala, bantuirile de pomina prin mintile miscatoare de mlastini letale in lancea eroului castilian, mintile unui Brown, intepandu-se ciocanit, organizandu-si haosul in idee articulata si demonstrata. Mi-au povestit un rezultat faimos - staticul e relativ, functie de puterea magicianului. M-am oprit cu piciorul mai istet ciulit in zari o mie: nici liniste nu exista. Si surzii au imaginatie. Visele color, tiuitul in timpane scoase din priza - trucuri cu farmec, semanand recunostinta. In memorie se simte nevoia continuarii reusitelor ciunge ale maimutei defrisate, venerabila lutica, inteligenta creatura, constiinta Universului. Renghiul - cu benghiul...
Datele ulterioare verifica zvonurile cum ca ar fi rau si raul este - cu noi. Astadata, simt cum sunt - coplesit de descoperire, dram si drama, impuritatea valorii. Acela care se va fi-ntors in bezna, huzurind de naclaire-n ultime zvacniri, ultimul meu eu, trebuie sa stie ca e acolo pentru o taina. Spune-i, tu ce asculti - ochiul usii, urechea unui perete al creioanelor tocite-n insemnari! Fiecare e un front, si toata, toata suflarea lupta cu Gravitatia intr-o cumplita inclestare. Impaindu-se cu larvele vechii legi, ochii mei de intuneric, smoala, fulg de mierla ascutit in frigare de termita - ei, smulgerea cea buna, se vor impanzi... Esti cat de mic gandesti ca esti... Sa te feresti, sa te feresti de tine. In inimi sapa noi feresti, imparte-te la multi cu tot ce esti, ca sa nu cazi, te frangi, in sfarsit, prabusesti...
Miracolul consta in aflarea tuturor raspunsurilor - indemnurile parintesti, izvorate din sentimentele juste, formulate snob, aruncari la tinta pe o panza unde mult prea multi deja se leganau si n-o desfiintau, se coc cu-o clipa inainte sa pierzi totul. Fericirea niciodata n-a fost altfel posibila. Mori cu tot ce ai tu groaznic de gat, spanzurat in vine, cu piciorul pe pamant. Te diseci, astepti insuportabila mahnire cadaverica... Tradezi, furi, vinzi si blestemi pana la a intelege cruda ironie a identitatii, si dincolo de ea.
-In multimea realitatilor, barata de axul cu firele ce-mpletesc cenusiul pe o frunte, humatul zero intins in nevazutul alb, nedoritul negru, se spune ca orice sir si-atinge limitele. Limita. E-o-ntreaga discutie... Stie-cine a incerca sfidarea faptului? Esti - ba nu, intreg - bucati, fiinta - obiect...
-Lanterna nu-si vede ori stie raza. Rosul nici nu se va termina... Ecoul... Despicat in patru, el reprezinta corul intinderilor surde ale tacerilor. Spatiul liber face rezonanta impaiat. Si m-aude, si ma cerne... si ma face fasii, fara explicatii.
...
Au trecut ani lungi. Am dormit mult... mult timp. Se facea ca ieseam dintr-o bezna careia-i spuneam Eu. Aveam altfel de pas. Ca niciodata, galbenul pai, papadie si porumb, rosul cu maci si arsita cu setea imi faceau cale. Eram escortat. Aveam doar o minte, si era limpede. Ma lepadam de hrana si haine, apoi de pareri. In curand, eram gol de mine, grabind cu arsita pe umeri, incercand setea cea mare. Pentru prima si, cred, ultima oara, am mers drept, din ce in ce mai tare... In jur, guma nevazuta a Artistului stergea... Am ramas un ghem de foc, dispretuind ultimul refugiu - amintirea macilor, dansul batranesc de cozi fragede, smulgerile de vant prin petalele prea aprinse... Aprins sunt in fuga mare - un somoiog fitilat de lava care striga tot mai aproape. Sar placa dupa placa, stergand striatii hidoase cu carcelul din talpa - si fug... imprejurul unui colos ale carui secrete n-au incetat a ma schimonosi de apatie. Peste tot urme de pasi, marcate, unite, captate intr-o mare cronica pe care-mi odihnesc privirile arse cu fierul... Atatea drumuri, atatea poticneli... Atatea inimi frante...
"Si pentru ce?"
-Am aflat "pentru ce", atunci cand m-am oprit sa ma gandesc...
Intrebarea e primul si ultimul defect al fiarei. Simteam ce trebuia sa urmeze... Intregirea braului lat al Pamantului din amprente... As fi fost doi somni si doua somnuri. Unul gatit la patru ace pentru felul doi. Altul urias, neprins in veci. Unul dormit si unul... unul, ultim, al carui gardian stiu ca puteam - trebuia - sa fiu. Parca vad proiectilul cu membre in succesiune naucitoare cum schimba directia, lasand urmele vechi undeva deasupra. Inauntru, el sapa mecanic, la fel de usor cum ar sta - dac-ar sta. Din somnul prins in plasa cad oase sub forma unei lectii. Al doilea sa nu fie prins. El va avea mustata rasucita si va sluji curgerea apelor si-a basmelor despre monstrul de necuprins pe care-l face traiul liber. Cei puternici vor cultiva pornirea vulcanului si-i vor mistui pe cei slabi... Pentru cei din urma exista refugiul somnului lin.
Ma pipai de curiozitate. Parca nu aveam mustata...
-Ah!
Nici inotatoare laterale...
Poate e un costum - o masca. Minciunile de necrezut sunt maduva Fiintei. Fiecare por e pus sa umple un spatiu pana la primul reper, si asa - pasi in continuarea pasilor, urme in cautare de sensuri, pana cand nu va mai fi nevoie de spatii libere, unul avand in grija pe altul pana la urmatoarea inconjurare de planeta, in cautari. Un singur Rand al Lumii. Paza ochilor negri in parjolul balaurului - doua fete ale puritatii, un Perpetuum Mobile in santier.
...
Cand ajung aici, mereu e la fel. O zi seamana cu alta, toti gresesc, felinarul se sparge - a cata oara reasamblat - cu fiecare zdrobire insemnandu-se smolit in zbarciturile respingatoare, pentru a parcurge inca o data drumul despovararii de fitil, de firesc si de concis - acoperindu-mi noaptea cu nimic interminabil. E clipa frangerii din incheieturi intru contrazicerea regulilor. Pe ei insisi si unii pe altii si toata viata lor pulberii o dau. Se detesta, se vaneaza. Ma doare lumea asta stupida, cu mersurile ei in zig-zag, fara capat... Neagra mi-e noaptea, noapte mi-e ziua. Port zat in stomac, fiere in inima si rogojini agatatoare pe caile respiratorii...
"-Atins! Atins!"...
Ifosul se-ncurca in Dubiu.
Tensiune.
Se naste Depresia. Ei ii urmeaza sora geamana, Negarea.
Maladie...
Iluzie.
Confuzie.
Sufocare.
Amara ironie...
-Tu, de Sus! Arunca-mi cenusa in noua zari, una pentru fiecare cap netaiat al degradarii! Din jocul de demult, pastreaza-mi piatra... Eterna, neinsufletita, piatra... Cat de fericit as fi daca as intelege de ce nu sunt, mai bine, un simplu obiect... Mort prin definitie... nepasator... invizibil.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23932 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|