FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
arbitraj. miza - curatarea site-ului
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
cu referire la problemele de aici :

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971

Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit și domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spațiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să își asume identitatea. In spațiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Și m-am gândit : de ce să se permită acest amestec grețos de persoane, personalități și anonimi la limita patologicului ? Cui servește ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenții pseudo-literare.

Eu, dacă mi-aș face un site și nu aș urmări să câștig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aș proceda așa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiți pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Și, la cerere, să poți publica sub pseudonim DE OM, dar să știi mereu că nu poți sări calul fără să îți fie dată în vileag identitatea (cât timp îți vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase și te iei ba de unul, ba de altul să îți asumi consecințele). Nu să își permită un oarecare să jignească, la nesfârșit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.

Domnule Corbu, ați văzut care a fost reacția mea la ce se întâmplă aici : am atras atenția, în câteva rânduri, că nu e ok și m-am cărat, între timp am scos o carte, mulțumesc editurii Vinea pt încredere și omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intențiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalitățile discutabile de acțiune, de până acum.

Mai bine faceți curațenie, schimbați regulamentul, țineți oamenii de valoare care își asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuț Caragea e scârbit, eu m-am cărat și cu ce rămâneți în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, și care, în afară de un umor plafonat și dubios, nu are nimic ?

Nu vă supărați, e doar o supoziție : am bănuiala că dumnevoastră sunteți, în realitate, Ecsintescu și reușiți, astfel, să vă împliniți fațeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.

Îmi cer scuze dacă greșesc în supoziția mea, numai bine tuturor și atenție ce oameni pierdeți și scârbiți și mai ales pt cine și ce !




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Bine, mulțumesc. "gâlcevim" cu bucurie mai departe, îmi place cum gândești, de aceea te caut, te oblig să reconsideri idei, să cauți alte răspunsuri. Simt că sunt șanse să primesc măcar câteva. Poate vei primi și tu. O gândire singu(la)ră e un filosof pe un țărm pustiu, perspectiva nu-i lipsește, dar dincolo de ea e un spațiu care cere mai mult. Nu poți spune cu certitudine nimic, dar unele "adevăruri" se pot spune cu acea certitudine care-i dă dreptul să speri că cineva le va înțelege și le va completa. O seară fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-28 18:05:29
         
 
 
Nu-i vorba în nici un caz de vreo supărare, Mariana. Intervențiile tale sînt doar prilejuri de a mai limpezi cîte ceva. Între imaginar în sensul lipsit de consistență de fictiv, ireal, închipuit, născocit, plăsmuit, scornit, fantezist, născocit, plăsmuit și real în sensul plenar de aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, sigur, veridic, veritabil. Precum și între adevăruri subiective, personale și adevăruri obiective, științifice sau de credință colective.

O noțiune și un cuvînt pe care l-a propus Henry Corbin, cercetător al filosfiei și religiei islamice, imaginalul, ar putea da seama de o zonă în care ceea ce este doar imaginație (fiind de o calitate aparte) are putere pragmatică. Este ceea ce filosofia indiană numește maya - iluzia care constituie lumea, care într-un fel o structurează. O mare parte din spiritualitatea noastră este așa ceva. Nu doar lumea antropică, materială, construită efectiv de om este aceea în care trăim, ci și una ca o rețea magnetică care constituie spiritul realității, fără de care realitatea devine ca și inexistentă, fadă, sterilă, inutilă, de netrăit omenește. Pentru Jung, din această realitate imaginală făceau parte arhetipurile psihologiei colective.

Cam așa înțeleg această afirmație: Coeziunea realului ține totdeauna de puterea unei iluzii. Nu toate iluziile sînt pură irealitate, unele-s pe muchia subțire dintre a fi și a nu fi.
De o verosimilitate care ne impune.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-09-28 16:14:17
         
 
  Adevărurile inimii sunt multe și, de foarte multe ori, înșelătoare, Cornel. În materie de inimă, cel puțin, ar trebui să ne ascultăm inimile, nu filosofii. Inima îmi spune că cineva are nevoie de ajutor, îmi spune că altcineva mă caută dintotdeauna, și ea îl caută în aceeași măsură. Inima îmi spune că trebuie să aleg între fericire și omenie, dacă fericirea mea face pe altcineva să plângă. Inima îmi bate mai repede dacă oamenii mă apreciază pentru ceea ce sunt. Sunt multe adevăruri ale inimii, cele mai multe pe termen limitat. Cred în acea iubire care unește două inimi dincolo de orice opreliști ale vieții. Cel dezamăgit prea des în iubire nu va mai crede. Poate că oamenii raționali gândesc la fel. Sunt o romantică și simt că inima mea trăiește pentru cineva, într-o coajă de timp ce cuprinde, undeva, un sentiment curat. Faptul că-l amintești pe Camus, îmi amintește că suntem în primul rând ceea ce am învățat, apoi o mare de nedumerire și, în final, oameni în stare să judecăm dincolo de ceea ce au spus alții. Un adevăr care continuă nu este în mod obligatoriu un adevăr absolut. Părerile neîntemeiate științific mi se par subiective întotdeauna. Cum însă și știința se sprijină pe adevăruri care sunt legi doar pentru că nu s-a putut demonstra până acum că nu e altfel, eu, ca om, rămân la părerea lui Camus - adevărul e viu, și voi căuta mereu răspunsuri în știință și dacă voi avea inteligența necesară poate voi vedea măcar un crâmpei de realitate. Privesc în fiecare zi în jur și văd o lume pe care am construit-o după imaginație și necesități. Plouă însă la fel și peste blocuri, și peste păduri, și peste câmp, și peste valurile înspumate ale mării. Dacă n-o construiam așa, o construiam altfel, tot după imaginație și necesități. Adevărurile rațiunii sunt prea puține. Nu pot crede fără să mă întreb de ce e așa, nu pot nega fără să mă întreb dacă ar fi posibil. E o zbatere continuă aceasta, dar am datoria să mă întreb și să mă minunez. Sunt om și îmi plac cugetările tale. Te rog să-mi dai voie să te mai supăr cu contrapăreri. Poate că nu e atât de rău. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-28 14:13:55
         
 
 
Nu am pretenții de adevăr scorțos, securizat logic. Asemenea notații sînt rodul unui moment de luciditate polemică, de dezacord cu ceea ce este acceptat tacit. Adevărul adevărat, digerabil nu e niciodată la mijloc, nu e rotund și lunecos. E aspru, descentrat, excentric, dar fulează fermecător. Sper că în felul acesta am răspuns și celor ce se declară încîntați de veselul lor șchiopătat, și celor ce vor să le adauge o proteză.

Corolarele tale, Dane, sînt binevenite. La al doilea aș face un adaos, există și variantă mai blîndă: nu atît pe nefericirea lor, cît în ciuda unei nefericiri în care ei se complac prea lesne.

Mariana, există și o logică afectivă, a inimii. Care nu coincide cu serbezimea științifică. Camus spunea succint: “Numesc adevăr ceea ce continuă.” Adevărul e viu, e o energie căutătoare care adesea se contrazice, dar are în el vibrație de argint viu.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-09-27 22:23:07
         
 
  Între memorie și uitare, aleg memoria și uitarea. Sunt un adevăr care încă nu se acceptă pe sine ca lege – o existență plină de conflicte. Privilegiul gânditorului este dreptul la interpretări. Mâhnirea are darul de a-mi deschide ochii spre interior, bucuria mă face de multe ori miop. Realitatea e un mister care se dezvăluie pe bucăți, întotdeauna acolo unde e bezna mai adâncă. Voind să pui cap la cap fragmente de dezlegări, nu faci decât să adâncești misterul. Fericirea e o trăire ce durează întotdeauna prea puțin pentru a păstra despre ea o imagine vie. Puterea gândului în stare să scotocească Universul în căutarea adevărului suprem e un echilibru fragil între secrețiile câtorva glande vitale. Omenirea e doar o parte a miracolului existențial. Natura nu face discriminări, omul. Dăruind cuiva fericire, e mai mult decât am anticipat că se va întâmpla. A aștepta un răspuns, asta n-am anticipat defel.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 21:26:44
         
 
  Aurel, eu nu sunt de acord cu adevărurile nedemonstrate, cu nici unul. Ceea ce nu poate fi demonstrat în nici un fel pe cale cognitivă, cum poate fi acceptat ca bază a unei demonstrații logice? Sunt "pure" speculații. Din nefericire, o parte enormă a edificiului științei se sprijină pe astfel de adevăruri. Asta nu are nici o legătură cu propozițiile lui Corneliu, pe care le respect și le apreciez întotdeauna. Analiza era necesară pentru mine. Ceea ce mai fac. Când voi termina, voi da și răspunsurile pe care sigur le așteaptă.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 20:15:04
         
 
  Perle pentru împodobirea sufletului; rânduri ce îndeamnă la a deschide ochii minții. Cugetări izvorâte dintr-o experiență fructuoasă; și de care sunt recunoscătoare că am onoarea să ma bucur.  
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2006-09-27 19:02:22
         
 
  Între memorie și uitare există un fericit echilibru - acela care nutrește mereu prospețimea.
(Corneliu)

Corolarul lui Wichmann (un fost coleg de facultate) - unii oameni sunt ranchiunoși pentru că le lipsesc rutinele pentru ștergerea amintirilor neplăcute.

Destul de des nefericirea personală duce la angajarea pentru fericirea tuturor, firesc ar fi să se întîmple și invers.
(Corneliu)

Ba te contrazic, se întâmplă foarte des invers: mulți oameni își clădesc fericirea personală pe nefericirea tuturor.

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2006-09-27 18:32:49
         
 
  Scuza-ma, Mariana, ca intervin peste cuvintele tale, aforismele lui Corneliu sunt uneori legi-propozitii, un fel de leme, teoreme care nu mai trebuie demonstrate, "drogul" matematicii.
Corneliu, nu toate aforismele de azi sunt la inaltimea intangibila a celor pe care ni le oferi. CTA. Ultimele doua, de exemplu.
Astept, ca intotdeauna, si altele. Risipa de spirit si profunzime din trupul lor sunt admirabile, inconfundabile si, vorba Marianei, de invidiat.
 
Postat de catre Aurel Ganea la data de 2006-09-27 18:22:03
         
 
  E nevoie de o analiză responsabilă. Ceea ce formulezi tu sunt un fel de legi - propoziții care trebuie judecate bine înainte de a le da aplicabilitate. Remarc încă o dată profunzimea gândului și cursivitatea exprimării. Și recunosc: sunt un pic mai invidioasă. Din cauza aceasta am început comentariul în forță! O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 12:04:54
         
 
 
Excelente. Toate.





 
Postat de catre elia david la data de 2006-09-27 11:23:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE