FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
VERSURI
de  GEO BOGZA
 
AS VREA SA FIU CINCI MINUTE POET…

As vre sa fiu cinci minute, numai cinci minute, poet:

Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii ii inaripeaza
Cand vor sa exprime in vesuri o suferinta sau o bucurie
-si-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni,
iar generatii intregi le stiu pe de rost si de cate ori le aud
sunt cuprinse de aceeasi adanca emotie.

As vrea sa fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat,
Pentru a tese-, si nimeni sa nu-l gaseasca injosit- vesmantul poeziei
In jurul celei mai banale intamplari cu putinta,
Intamplare ce pe mine m-a emotionat la culme,
Si as vrea ca emotia aceasta sa nu se piarda, sa o-ncerce
- o, de s-ar putea !- cat mai multi oameni.

Haideti, degete ale mele, indrazniti, incercati sa teseti
Vesmantul de aur al poeziei
Pe umerii rapanosi ai acelei atat de prozaice intamplari,

Cand dimineata unei urate zile de toama m-a prins intr-un tren apropae pustiu,
Si intr-o mica gara de munte, pierduta in ploaie si ceata,

Un alt calator, un ins cam antipatic, a intrat tocmai in compartimentul meu.

Ma simteam atat de bine singur, in trenul care strabatea negura muntilor,
Si iata-l acum pe asta morocanos si mirosind a caine ud
Iar pe deasupra- animalul- se si apuca sa manance.

Era evident un ins antipatic, cu nasul lui borcanat,
Cu ochii bulbucati si umezi de broscoi,
Cu putin par in crestetul foarte tuguiat
De parca l-ar fi strans prea tare poarta prin care venise in lume.

Am vazut cu sila cum dintr-un petec sois de ziar
Scoate o bucata de peste prajit, o ceapa si un colt de paine,
Si ca sa nu-l mai am in fata ochilor, m-am intors spre fereastra.
Dar apoi l-am privit iarasi, cel putin ca sa ma infurii de-a binelea.

Ghemuit in coltul lui ca intr-o vizuina, intrusul a inceput sa infulece,
Miscand capul in sus si in jos, si facand apoi efortul suprem
In urma caruia imbucatura ii aluneca in sfarsit pe beregata
Si iar intindea mana spre hartia slinoasa,
Fara nici o lumina in priviri, ca si cum ar fi implinit o osanda.

Si deodata mi-am dat seama ca n-avea nimic de baut
Nici apa, nici vin, si ca in lipsa lor, masa era o osanda.

Din acea clipa, miscarea capului sau plina de efort si suferinta,
mi-a aparut sfasietor de umana.
Atunci am simtit painea si ceapa ca de piatra, zgariindu-mi gatlejul,
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele meu,
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele umanitatii.

Cum curgeau afara paraiele de munte dupa trei zile de ploaie,
Asa a inceput sa curga prin mine torentialul fluviu al compasiunii.

Palid, sedeam in coltul meu, prada unei puternice emotii.
Atat de fierbinte si necontrolat e valul dragostei de oameni
Care imi ineaca uneori, in cele mai banale imprejurari,
Inima vesnic nepotolita si flamanda.
Palid sedeam in coltul meu, cuprins de o singura, mistuitoare dorinta,
Ca, desfacandu-mi arterele, sangele sa mi se prefaca in vin.

O, cum le-as fi desfacut atunci, lasandu-l sa curga, umpland cu el o cana, o carafa,
Pe care le-as fi intins acestui am atat de antipatic si totusi
Atat de uman, acelui frate necunoscut al meu.

Aceasta e intamplarea banala pe care as fi vrut sa o imbrac in vesmantul poeziei,
Daca as fi putut sa fiu cinci minute, numai cinci minute, un mare poet.



JE VOUDRAIS ÊTRE CINQ MINUTES POÈTE….


Je voudrais être cinq minutes – rien que cinq minutes – poète:
Un de ces hommes extraordinaires auxquels les dieux donnent des ailes
Quand ils veulent exprimer en vers telle souffrance ou telle joie- et que dans ces vers-là se reconnaissent ensuite des millions de gens,
Et que des générations entières savent par coeur et toutes les fois qu’elles les entendent sont gagnées par la même profonde émotion.

Je voudrais être, rien que cinq minutes, un tel homme privilégié,
Pour tisser – et que nul ne puisse le trouver souillé – le vêtement de la poésie
Autour de la plus banale des aventures possibles,
Aventure qui m’a ému au plus haut degré,
Et je voudrais que cette émotion ne se perde pas, qu’elle soit éprouvée – ô s’il était possible!- par le plus gens.

Allons, mes doigts, osez, essayez de tisser le vêtement d’or de la poésie
Autour des épaules crasseuses de cette tellement prosaique aventure,
Où le matin d’un laid jour d’automne, m’a surpris en voyager dans un train presque vide,
Et, dans une petite gare de montagne, dans le brouillard perdue et dans la pluie,
Un autre voyageur, un type quelque peu antipathique,
Est éntre juste dans mon compartiment.

J’étais si bien tout seul, dans le train traversant la brume des montagnes,
Et, maintenant , le voilá celui-lá maussade et sentant le chien mouillé,
Et, par dessus le marché – l’animal ! – qui se met aussi à bouffer.

C’était, évidemment, quelqu’un d’antipathique, avec son nez en patate,
Et les yeux saillant, humides, tels ceux d’un crapaud,
Avec peu de cheveux au sommet d’une tête en pain de sucre
Comme si la porte par où il était venu au monde l’avait serré trop.

J’ai vu avec dégoût comme d’un bout sale de journal
Il tirait un quignon de pain, un oignon et une tranche de poisson frit,
Et, pour ne plus le voir, j’ai tourné mon regard vrs la fenêtre.
Mais ensuite, je l’ai de nouveau regardé: au moins que je me mette en rogne pour de bon.

Blotti dans son coin, comme dans une tanière, l’intrus s’est mis à se bourrer,
Bougeant la tête de haut et de bas, et puis après, faisant l’effort suprême,
À la suite duquel la bouchée enfin glissait dans son goulot,
Et il tendait de nouveau la main vrs le papier sale,
Sana aucun éclat dans les yeux, comme s’il avait accompli un châtiment.

Et, tout d’un coup, je me rendu compte qu’il n’avait rien à boire,
Ni eau, ni vin, que son repas – en leur absence- était une torture.

À partir de ce moment-là, le mouvement – plein d’effort et de peine- de sa tête
M’aparu humain à fendre le coeur.

Alors j’ai senti le pain et l’oignon comme de pierre, écorcher ma gorge,
Comme si sa chair et son sang avaient été ma chair et mon sang
Comme si sa chair et son sang avaient été la cahair et le sang de l’humanité.

Comme coulaient dehors les rivières de montagne après trois jours de pluie,
Ainsi commenca à couler à travers moi le fleuve torrentiel de la comassion.

Pâle je me tenais dans mon coin, pâle, en proie à une commotion puissante :
Tellement brûlante et sans contrôle est le vague de l’amour des humains
Qui parfois s’empare, dans les circonstances les plus banales, de mon coeur à jamais inassouvi et affamé.
Pâle je me tenais dans mon coin, pâle, saisi d’un seul et déchirant désir :
Ouvrir mes artères, pour que mon sang puisse être transformé en vin.
Ô comme je les aurais ouvertes alors, laissant mon sang couler à en remplir un pot, une carafe,
Que j’aurais tendus à cet homme si antipathique et pourtant tellement humain, à cet inconnu, mon semblable , mon frère.

Celle-ci est la banale aventure que j’aurais voulu habiller du vêtement de la poésie
Si cinq minutes – rien que cinq minutes- j’avais pu être un grande poète.

(traduction par Ileana Vulpescu)


ORICE OM


Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristețe. Orice om pe care l-am iubit și nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri. Voi care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.


IOANA MARIA


In toamna aceea, Ioana Maria,
am trait cele mai triste seri din viata mea.

Seri,
cand ceata patrundea pe furis in oras.
Greu se scurgeau orele pana la ziua
si mie mi-era dor de tine, Ioana Maria.

Au fost seri cand imi era dor de tine
cum le e dor somnambulilor de luna,
dar tu erai mereu in alta parte,
greu se scurgeau orele pana la ziua
si ceata patrundea pe furis in oras.

Seri,
cand mi-a fost dor de tine, oana Maria.


WAGNER


Greieri cântă în iarbă.
Privighetori, în pădure.
Ciocârlia, în înaltul cerului.

Dar glasul leului se aude de departe
Și până departe înfioară pustiul...


IPOTEZA


S-ar putea ca într-o a șaptea dimensiune
Soarele să fie un chibrit cu care Cine Ște Cine
Își va fi aprinzând țigara,
Și mai mult nu va ține.

Cine o fi?
Și câte țigări va fi fumând pe zi?


COSMARUL


Rătăceam parcă printr-un oraș al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe stradă:
Unii într-o parte, alții în alta.
Toți purtau câte o servietă gălbuie
Și treceau, plini de importanță, într-o parte și alta.

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Și nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Dacă din privirile pe care mi le aruncau
N-aș fi înțeles că servietele lor erau croite
Din piele de om.


SEMNE


Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.

Cu trupul drept, cu fata în sus,
Dorm mortii în adâncul pamântului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!


ORION


Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate.


IOANA MARIA


Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.

Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.

Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE