|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VERSURI |
|
|
de
MIHAI BENIUC |
|
|
|
CALUL TROIAN
Eu te-am primit in trupu-mi,cu alai,
Mai timpule,falos ca-mbatranesc,
Stiind ca-mi dai si mai uitand ca-mi iai
Din mandrul meu tezaur pamantesc.
Dar,azi cand esti in mine,parca ai
Dinti mult mai mari care cumplit ranjesc.
Incepi sa iai,nimica nu mai dai
Si-n pantec arme parca-ti zanganesc.
Am introdus eu singur in cetate,
Fara sa stiu ori cu stiinta,poate,
Cu oastea mortii-n el,Calul Troian?
Asa o fi. Dar,timpule,tu frate,
Sa stii ca fara mila ne vom bate-
Voi bate-n batranetea-mi ca-n dusman!
NU MA VEI UITA
Te mariti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata
Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.
Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea
Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.
CU FRUNTEA RAZIMATA-N CER
Cu fruntea razimata-n cer
Si framantand cu pasii lutul
Tarasc in urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.
De neguri, nu disting precis
Indepartatul rosu tel
Cred cateodata ca ma-nsel
Ca toate nu-s decat un vis
Dar sa ma-ntorc nu mai e chip
Vin dindarat urmasii multi
Setosi, flamanzi, bolnavi, desculti
Prin asteptarea de nisip.
Ei vad ‘nainte sfanta oaza
Si-ntreaba dac-o vad si eu
Eu dau din cap si merg mereu
In urma-mi gloata-nainteaza
Cu fruntea razimata-n cer
Si framantand cu pasii lutul
Tarasc un urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.
ULTIMA SCRISOARE
Sfarsitul a venit fara de veste...
Esti fericita?...Vad ca porti inel!...
Am inteles...Voi trage dunga peste
nadejdea inutila...Fa la fel!...
Nu, nici un cuvant, nu spune ca-i o forma
cunosc insemnatatea ei deplin...
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
eu insa in fata normei nu ma inchin
Nu te mai cant in versuri niciodata...
mai mult, in drumul tau n-am sa mai ies;
nu-ti fac reprosuri nu esti vinovata
si n-am sa-ti spun, de fapt, ca nu m-ai inteles
A fost, desigur, numai o greseala
putea sa fie mult - nimic n-a fost
in vesnicia mea de plictiseala
tot nu imi inchipui ca puneai vre-un rost
Cand degete de Midas am pus, magic,
pe frageda fiinta-a-ta de lut
suna in mine murmurul pelagic
al sfintelor creatii de-inceput
vedeam cum peste vremuri se inalta
statuia ta din aur greu masiv
cum serioase veacuri se descalta
si-ngenunchiate in randuri, submisiv
la soclul tau dumnezeiesc astepta
sa le intinzi cu zambet linistit
sper sarutare adorata dreapta
inainte de-a te sterge in infinit
Oh, de-am fi fost alaturi doar o ora
am fi ramas in auriul vis
ca o eterna roza aurora
de inteles, de nedescris
Ireversibil s-a incheiat povestea
si nici nu stiu de ai sa mai citesti
din intamplare randurile acestea
in care as vrea sa fii ce nu mai esti
N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare
n-am sa lovesc cu vorbe ce mi-i drag
as fi putut sa spun :"Esti ca oricare!"
dar nu vreau in noroaie sa ma bag
De-ar fi mocirla in jurul tau cat haul
tu vei ramane nufarul de nea
ce-l strajuieste beat de pofte TAUL
ce-l tine candid amintirea mea
Vei fi acolo neintinata
te voi iubi mereu fara cuvant
si lumea n-o sa stie niciodata
de ce nu pot mai mult femei sa cant
Acolo sub lumina de mister
Scaldata in apa visurilor lina
vei sta iubito ca-ntr-un colt de cer
o stea de seara blanda si senina
Si cand lumea va fi rea cu tine
cand au sa te improste cu noroi
tu fugi din lumea visului la mine
Vom fi iar singuri amundoi
cu lacrimi voi spala eu orice pata
cu versuri nemaiscrise te mangai
si-n dulcea lor cadenta leganata
te vei simti ca-n visul cel dintai
Si de va fi cum simt eu de o vreme
sa plec de aicea de la voi curand
cand glasul tau pe mine o sa ma cheme
voi reveni la tine din mormant
Si de va fi sa nu se poate trece
pe veci pecetluitele hotare
m-oi zbate crunt in tarana rece
in noaptea mare, mare, tot mai mare.
SUSPINELE DE ALTADATA CANTA…
Ne-a-nmugurit iubirea-n noi iubiri
Precum samanta-n parc de trandafiri-
Ni-i dragostea mai multa,mai bogata,
Mai plina de lumini ca alta data.
Pe unde-a fost de mult o suparare
Au inflorit zambilele-n carare
Si-n locul unei sterse cicatrice
Isi are cuibul cald o pitulice.
Suspinele de alta data canta,
Zdrobirea sufleteasca se avanta
Schimbata-n ciocarlie si scantee
Si lacrimile vechi sunt curcubee.
Ne doare neizbanda ca o rana
Si nu ne oboseste nici o goana
De-a cauta un leac,o mangaiere,
De-a astepta cuminte si-n tacere.
Nu ne lasara anii tristi si goi,
Ca toamna rece pomii fara foi,
Ci timpul sarutandu-ne pe frunte
Ne-a dat lumina culmilor carunte.
STUDIU
Te zugravesc in gand cand esti departe,
Sa ma conving de-ti stiu de-a rost faptura,
Dar mi-e desemnul sters si palid foarte,
Nu-s ochii tai,nici inima,nici gura.
Nu,nu te stiu de-ajuns.Invatatura
Mi-e prea saraca,vorbe doar de carte.
Ca sa-ti cunosc dulceata si caldura,
Mai trebui' sa te-nvat pana la moarte.
|
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|