PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
poezii de  george bacovia   ACUARELA In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Orasenii, pe trotoare, Merg tinandu-se de mana, Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana, De sub vechile umbrele, ce suspina Si se-ndoaie, Umede de alta ploaie, Orasenii pe trotoare Par papusi automate, date jos din galantare In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Nu rasuna pe trotoare Decât pasii celor care merg tinandu-se de mana, Numarand In gând Cadenta picaturilor de ploaie, Ce coboara din umbrele, Din burlane Si din cer Cu puterea unui ser Datator de viata lenta, Monotona, Inutila Si absenta. In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Un batran si o batrana Doua jucarii stricate Merg tinandu-se de mana... AMURGURI Amurguri Vopseli Triste culori, Dureri pe negândite... Amurguri... Spoieli Boieli De-atâtea ori, Induceţi gând Contemporan, În uneori... Amurguri... Vopseli Triste culori, Spoieli Boieli, Speranţe părăsite... IN GRADINA Scârtâie toamna din crengi ostenite Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn, si frunzele cad ca un sinistru semn În linistea gradinii adormite. O palida fata cu gesturi grabite Asteapta pe noul amor... Pe când, discordant si înfiorator, Scârtaie toamna din crengi ostenite. SINE DIE Nu trebuie Să-ţi spui gândurile Dacă regreţi Trecute scrisele rânduri Şadă mintea-n Neant Din câte veacuri zvonesc, Nimic a nu mai reţine Din multele ce se vorbesc. Nu este, şi nici n-a fost; Trec zile şirag. Orizont suspect, Şi metafizic prag. SPLEEN Variaţii... Arhitecturi, Călătorii, Tăceri. Muzica calmează Un suflet trist, Devenit pretenţios Varietăţi... Renumit, Dintr-o operă de artă... Teorii noi şi vechi... Tăceri, – Se râde şi din pântece. ECOU DE SERENADA Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Şi-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste şi dărîmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plîng în parcul de mult părăsit… Şi-a mea serenadă s-a rătăcit În note grele, şi blestemate… NOTE DE TOAMNA În toamna violetă, compozitori celebri Au aranjat un vast concert… Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme - E-o toamnă, ca întotdeauna, cînd totul geme, Frumos, şi inert. Pe străzi elegante, ca o părere, Femeia modernă a trecut şi revine; Tot haosul e-o veselie de eter. Şi, dacă se zguduie oraşul, Şi creierul rămîne pierdut; Şi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, - Mulţimea anonimă se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer. Parfum… incendii violet, şi becurile-aprinse Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine - Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse, Plîngînd, Şi fredonînd, Gîndindu-mă la mine. MUZEUL NOPTII Frunzişul acum pornit-a O leneşă, jalnică horă; Şi plîng, şi cu plînsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopţii, Şi sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Cînd bate satanica oră. MARS FUNEBRU Ningea bogat, şi trist ningeal; era tîrziu Cînd m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Şi-am plîns la geam, şi m-a cuprins delirul - Amar, prin noapte vîntul fluiera pustiu. Un larg şi gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cînta purtînd o mantie cernită, Şi trist cînta, gemînd între făclii. Lugubru marş al lui Chopin Îl repeta cu nebunie… Şi-n geam suna funebra melodie, Iar vîntul fluiera ca ţipătul de tren. Apoi, veni şi-o blondă în salon… Şi-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrită - Şi urmări, pierdută, marşul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia nebună… Şi lung gemea arcuşu-acum pe strună Îngrozitorul marş lugubru, funerar. Cîntau amar, era delir, - Plîngea clavirul trist, şi violina - Făcliile îşi tremurau lumina, Clavirul catafalc părea, şi nu clavir. Tîrziu, murea clavirul lung gemînd; Luptau făcliile în agonie… Şi-ncet se-ntinse-o noapte de vecie, Şi-n urmă, greu, un corp am auzit căzînd. Vai, de-atunci îmi pare lumea şi mai tristă, Viaţa-i melodie funerară… Şi nu mai uit nebuna lăutară - Şi transfigurata, trista claviristă. FANFARA Ce tristă operă cînta Fanfara militară Tîrziu, în noapte, la grădină… Şi tot oraşul întrista, Fanfara militară. Plîngeam, şi rătăceam pe stradă În noaptea vastă şi senină; Şi-atît de goală era strada - De-amanţi grădina era plină. Oraşul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atît de rece şi pustie! Şi tot oraşul întrista Fanfara militară… Tîrziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cînta Fanfara militară. DORMITAND În pîcla nopţilor de iarnă, cu hornuri ce fumează, Cînd lămpile de stradă cu miile veghează, În pîcla colorată mă duc abia simţit - Mai mult ca orişicine, îmi pare c-am greşit. Am fost atît de singur, şi singur am rămas, În creierul meu plînge un nemilos taifas… De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai stau, şi plînge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsă, cu finele perdele, Mă duc pe străzi de gheaţă cu spuza lor de stele; Şi-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint: - Valsa o blondă-n alb, şi cu pantofi de-argint… Aprind, pe masă, lampa, şi iarăşi mă dezbrac, Aş vrea să-mi fac un ceai, şi stau, şi nu-l mai fac… Mă clatină spre pat al insomniei pas - În creierul meu plînge un nemilos taifas. ALEAN E-n zori, e frig de toamnă, Şi cât cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri, Câmpiile pustii, - Şi pocnet lung, şi chiot Se-aude-n deal la vii. C-un zmeu copii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plângi... şi-i frig de toamnă... Şi-i pâclă prin livezi. UNEI FECIOARE Duduia vesnic citeste ; Stie clavirul, picteza Si nopti de-a randul vegheaza, Si poate, de-aceea slabeste. Se crede, si unii o spun Dar totul ramane secret Duduia viseaza-un poet, Bizar, singuratic, nebun. NOAPTE Se-ntind bulevarde-n noapte de vară, Pe arbori, electrică lumină - La gară zvâcneşte o maşină Şi-n gol, tresar signale de gară. Pe cer de safir, comori de avari... Tăcerea în gol vibrează cu zvon, - Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon, - Acuma, în somn, tresar fete mari. MATINALA Aurora violetă Plouă rouă de culori - Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sângeroasă - Vino, floare somnoroasă, Cât pe zări e violet. Plâns de ape se repetă, Încă totu-i adormit - Ca în vise s-a pornit Roata morii - violetă. Gol e-al sânului buchet, Floare goală, somnoroasă... Trist, cu roza sângeroasă, Bat în geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori - Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă... MONOSILAB DE TOAMNA Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând şi animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis. NEVROZA Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, Si târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cântă-un mars funebru, iar eu nedumerit mă mir : De ce să cânte-un mars funebru... Si ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge si-a cazut pe clape, Si geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Si ninge ca-ntr-un cimitir. Si plâng si eu si tremurând Pe umeri pletele-i resfir... Afară târgul stă pustiu, Si ninge ca-ntr-un cimitir. TACERE Ce mai este... cărţi de noapte Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu - Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Ţăcănă un ceas pe-o planşă... Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?! Noapte... Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? UMBRA Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. - Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată, Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic. O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic, Lăsând odaia goală, şi lampa afumată... IN ZADAR Vantul dupaia in casa, repezind valuri de ninsoare aspra cu sunet stins, afundand casele si felinarul cu unghiul de lumina apropiat de zapada. "Ar trebui scrisa aceasta noapte, imi spuneam trezindu-ma din somn, sunt ani de cand ai uitat-o in paharul cu alcool..." Dormind stramb in sunetul de tarziu iernatic si vroiam sa aprind lumanarea de pe fereastra apasata de ninsoare, pentru a departa plansul ce colinda, si a ceti pentru totdeauna... Vantul repezea o campie de zapada, si cele ce nu erau... era destul ce uitasem in paharul cu alcool... Este aurora, ma gandeam, care va arata fantazia... si vantul repezea sunetul stins de ninsoare, ca si in casa departata, cand plangea tarziu in coridorul inghetat. Ani repezi, cu plecari grabite, au lasat aceasta melodie stinsa in care s-au vestejit... cu care ies in lume sa cer realitatea... Ar trebui scrisa aceasta noapte cu un sunet stins, in campia de ninsoare... pe care am uitat-o in paharul cu alcool. POEMA FINALA Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns in pivnita adanca, fara a spune un cuvant Singur sa fumez acolo nestiut de nimeni Altfel, e greu pe pamant... Pe strada urle viata, si moartea si planga poetii poema lor vana... Stiu... Dar foamea grozava nu-i gluma, nu-i vis- Plumb, si furtuna, pustiu, Finis... Istoria contemporana... E timpul... toti nervii te vor... O, vino odata, maret viitor. Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni Mahnit de crimele burgheze, fara a spune un cuvant Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni Altfel, e greu pe pamant... SANGE, PLUMB, TOAMNA Incet prin ploaia trista Un piept curbat de tuse Cu sange in batista Pe dupa colt se duse, Incet prin ploaia trista. Tot plumbul ud al cetii Pe urma-i se abate, Prin gangurile pietii Si-n frunzele uscate, Tot plumbul ud al cetii. E sange, plumb si toamna. Cu negru brat de pace O craca tot ma-ndeamna Lugubra si tenace. E sange plumb si toamna. EGO Tot mai tăcut şi singur În lumea mea pustie- Şi tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine Aceeaşi nepăsare De oameni, şi de tine. VREODATA ... Şi voi lua din cer Ceea ce nu mai găsesc Prin stele, De când rătăcesc. Această gândire mai vreau Din câte-am dorit - Sau cerul e rece La infinit... REQUIEM Eram să te aştept prin parc, Văzând că singurătăţi pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleaşi uitări! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit!? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe... Atâtea şi-atâtea... lasă! Visezi, ca din carte! ZGOMOTE Ce frică fără cauză A poposit... Sunt bucuriile Din subconştient Ce se coboară-n geam Ca întuneric fără veste, Sunt ale oraşului intimidări, Enigme de hazard Şi anii ce-au fugit, Fără-nţeles Şi şoaptele uitării, - Sau fie Şi orice s-ar întâmpla... GAUDEAMUS Zădarnic flaute cântă În aste zile păgâne - La vânt s-au dus aspiraţii, Nimic nu rămâne... În vânt şi uitare tot stând, Cu zile grele, stăpâne - Oricine, orice au trăit, Nimic nu rămâne... DINTR-UN TEXT COMUN (fragment) Vinurile ce-am baut ma predispun spre crima... mai am cativa bani... ma duc sa-mi cumpar inca o butelie... poate innebunesc, poate incep sa cant... sunt singur... Cei batrani, cei nefericiti pot fi indopati cu vin... Decadenta... Simbolism... Poezie... Se face tarziu. DECEMBRE Te uită cum ninge decembre, Spre geamuri, iubito, priveşte - Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - totuna - Aş vrea să le-nvaţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape - Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine. Şi toate din casă mi-s sfinte, - Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte-nainte. E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa - Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi-nainte, Te uită cum ninge decembre, Nu râde, citeşte-nainte. MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârşit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depărtările-ngheţate... - Poema care a venit. ESTETIC URBAN Oraşul seara... Şantiere în repaos. Şi firme scrise Din becuri înstelate. Oraşul seara... Pe o piaţă Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a sunat. Foburgul Cu bachice dorinţi, Şi cugetări De opere văzute. Oraşul, seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. DIES IRAE Cât de străin sunt de ţara mea Şi nici un dor nu mi-a rămas - Gând rău şi-ntunecat Închide al dreptăţii glas. Va fi târziu în ziua-aceea... Şi bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: - Grăbeşte nu mai aştepta! DIALOG DE IARNA Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute... În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit... O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute; -- Să viu ? -- Oh ! mi-i frică... -- Vezi ! -- Hai ! -- Am venit ; -- Unde ? -- Lângă tine ; -- Plâng... -- Plâng... -- Taci... -- Hai... -- Hai ; -- În infinit... -- În infinit ; -- Cântă... -- Vis ; -- Da... -- Nu. -- Nu... -- Minus ; -- Minus... -- Plus ; -- Plus... -- Armonie. -- Armonie... -- Când ? -- Când... -- Poate ; -- Poate... -- Of ! Fereastra e-o poemă de plumb, si de scântei. O zi de promoroacă în cameră pătrunde... Sirenele de muncă vibrează, plângător ; Orasul e-un ghetar de fum, de clopotei, Si de fior... -- Unde... Unde ? ! OBSESII Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Părea că eşti Chiar tu... Doar sufletul tău Mai rămânea Să difere. Şi astfel, Din mersul meu, Psihologii, diverse, Mă-ndreptau, În marşul greu Al străzii. DUPA-AMIAZA CALDA Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Şi poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un parc... Gândeşte-te atunci La fastuosul basm. VANITAS Nu-ţi mai pot cânta Romanţe, Toate tac În jurul meu, Fals se duce Cursul vieţii, Negăsind Un cântec nou... Agent secret Mi-a fost iubirea, Dar nu ştiu când S-a demascat... Nu-ţi mai pot cânta Romanţe, Şi, desigur, Le-am uitat. FURTUNA Prin codrii Bacăului Vâjâie vântul Şi-ntunecă lumea Un cer ca pământul Şi codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântă prohodul... Şi parcă mă cheamă, De crengi atârnând, Avesalomi gemând Cu plete-ncâlcite... De spaimă mă prind Priviri rătăcite, Şi mintea, de zgomot, Nimic nu înţelege... Şi-aş vrea ca să mor Ca Romulus rege, Uitat, legendar... Cuprins de-o furtună, Pierdut să dispar Prin codrii Bacăului... DIMINEATA O cafea neagră...şi-o ploaie de gheaţă Când spiritul mai arde culori în odaie O privire pe-o carte, pe straie Şi pasul mă îndrumă în dimineaţă Cum frigul tremurând ca o veste, Tot fuge de-al meu şi de-al tău... Tot mai mult am rămas cu ce este, Şi plouă cu-o părere de rău. Am uitat dacă merg...încă tot mai iubesc... Am ajuns la timp, ocup şi un loc. Dar gândul apasă cu greul său bloc... E numai vedere...nu mai pot să vorbesc... VERITAS Doamne! necesitatea unui vin... Şi-a gândului culmi de poezie - Oare pentru ce, mai mult, acest suspin: ... Că totul, poate, e-o repede magie. Ca în tăcerea gravă a unui dom, Viaţa pare-a trece fără nici un sens... Şi acele aşteptări a vieţii de om, - ... Sana mens! REVELION Colindă plăceri Ninge În noaptea de Crăciun. Damigeana cu vin Harapnice trosnind De alte vremi... Să ne vedem în oglindă, Şi noaptea cântătoare Să ne-adoarmă Pentru uitare. PLUMB DE IARNA Ninge secular, tacere, pare a fi mai bine Prin orasul alb, doar vantul trece-ntarziat - Ninge, parca toti murira, parca toti au inviat… Dorm volumele savante-n inghetatele vitrine. Printre ziduri, peste turnuri departate, Ninge cu nimic in noaptea vasta, ning bancnote - Numai vantul singur plange alte note… Umbra mea se adanceste-n cartiere democrate. DIN VREMURI E frig, iarnă... Vreau să mă gândesc la anii mei pustii Nu mai aştept pe nimeni, Nici o speranţă. Nimeni nu mai este liber Vreau să mă gândesc la anii mei pustii Închide uşa, oriunde Închide uşa,- e frig iarnă. SONET E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâşmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare, Şivoaie-n case triste inundară, Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară – Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare. Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă Ori ca Verlaine topit de băutură – Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă. Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură, Prin întuneric bâjbâiesc prin casă, Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură. AMURG ANTIC Havuzul din dosul palatului mort Mai arunca, mai ploua, mai plange - Si stropii cazand, in amurg iau culori: De sineala, de aur, de sange. Pluteste un lant de lebede albe, Iar visul din parc in lac se rasfrange - Amurgul pe lebede pune culori: De sineala, de aur, de sange. Uitate, statuiele albe privesc, Albe visand c-un aer ce plange - Si lasa amurgul pe ele culori: De sineala, de aur, de sange. DOINA II Poezia tace În zile de sfadă?... Puţinul din toate Unde s-a dus? Cînd treaptă de om, Cînd animal... Către lumină, Către-ntunerec... Cum timpul trece Nu e de-ajuns... ...Şi, poate, Tot gîndul E spus... VERSET DIVAGAT Eu sunt cu mine În toate e pace. Poezia e-n afară de omenire, Departe Şi veşnicie. Frumoase rame la tablouri Nu pentru mine... Ce haine scumpe Şi anume fiinţe... Nu eu să dirig lumea. Poezia e-n afară de omenire Departe Şi veşnicie. Şi vremi, vremi au trecut. Ori nu eu s-aştept fericirea. AIUREA Blestemată mai fie şi toamna, Şi frunza ce pică pe noi - Blestemat să mai fie şi tîrgul Ursuz, şi cu veşnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei - Nămeţi de la pol te cuprind... Cetate, azi moare poetul În braţele tale, tuşind... PERPETUUM MOBILE Nu cîştig nici un gînd Pentru a-l descrie, Compozitor de vorbe... În culori, reverii, armonii. Pentru a trece tăcerea grea. Compozitor de vorbe... Lumea se schimbă. Egalitate, idei tumultuoase, Organizarea viitorului întrevăzut, Sînt grade, Sînt posturi de răspundere... MISTER Clavirile plîng în oraş Pe-o vreme de toamnă pustie... Şi plopii plîng tot în oraş, Şi-n totul e-o grea agonie. Par casele triste castele... Amorul, aici, a murit, Şi poate că plîng la clavire Fecioare cu păr despletit... Trec singur...şi tare mi-e teamă... Şi, unde mă aflu, nu ştiu - Vai, plopii detună oraşul... Clavirile plîng în pustiu... INTRE ZIDURI Cum trec pe lîngă case mari...cătînd pe nu ştiu cine... O, toamnă-n foşnetul de somn s-adorm şoptind cu tine... Pe strada goală vîntul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri şi în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios...cu niciodată pace... O, toamnă-n foşnet lung şopteşte-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tăcere e în ganguri şi în ogrăzi de-asfalt. GOL Dă foşnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O ameţire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitînd, şi de număr - Un foşnet uscat mă usucă, Pe-un arbore plîng ca pe-un umăr. Şi sfîrîie-o ploaie uşoară - Caverna de-odinioară... Şi zarea-ntunecată... SCANTEI GALBENE Vom spune că toamna a venit...foarte trist La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas pozitivist... Vînt umed, şi frunza zboară, undeva. Am ajuns, acum, pe un cîmp cu ape... În luncă, medita un poet cunoscut - Părea că de oameni nu mai încape ; De-această-ntîmplare, atît de rău mi-a părut. Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am întors acasă, Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. PANORAMA Plîngea caterina-fanfară Lugubru în noapte tîrziu... Şi singur priveam prin ocheane Pierdut în muzeul pustiu... Şi-n lumea ocheanelor triste Mă prinse sinistre gîndiri - În jurul meu corpuri de ceară, Cu hîde şi fixe priviri. Şi-acea caterincă-fanfară Îmi dete un tremur satanic ; În racle de sticlă - prinţese Oftau în dantele, mecanic. Şi-atunci am fugit plin de groază Din sumbrul muzeu fioros, Oraşul dormea în tăcere, Flaşneta plîngea cavernos. Plîngea caterina-fanfară O arie tristă, uitată... Şi stam împietrit...şi de veacuri, Cetatea părea blestemată. SEARA TRISTA Barbar, cînta femeea-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, - Şi-n jur era aşa răscoală... Şi-n zgomot monstru de ţimbale Barbar, cînta femeea-aceea. Barbar, cînta femeea-aceea... Şi noi eram o ceată tristă - Prin fumul de ţigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există... Şi-n lungi, satanice ecouri Barbar, cînta feemeea-aceea. Barbar, cînta femeeaa-aceea... Şi-n jur era aşa răscoală... Şi nici nu ne-am mai dus acasă Şi-am plîns cu frunţile pe masă, Iar peste noi în sala goală, - Barbar, cînta femeea-aceea. SPRE TOAMNA Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmăreşte-un gînd Ce mă îndeamnă : - Dispari mai curînd ! La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Şi-o chem ca să vadă cum plouă Frunzişul, în tîrgul ploios. Dar, iată, şi-un mort evreiesc... Şi plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug şi eu în convoi. Şi nimeni nu ştie ce-i asta - M-afund într-o crîşmă să scriu, Sau rîd şi pornesc înspre casă, Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Şi mereu delirînd, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gînd Ce mă îndeamnă : - Dispari mai curînd !... DESTUL Cand voi fi linistit, voi scrie un vers In care veti vedea ca sunt parasit - Voind sa descifrez ceea ce era sters, Aproape, nu mai stiu ce-am voit... Plangand, mi-am spus sa nu mai plang - Eu aveam... Cine mai stie, si eu, ce gandeam, Altadata, in crang! Voi scrie un vers, cand voi fi linistit... LARGO Muzica sonoriza orice atom... Dor de tine, si de alta lume, Dor... Plana: Durere fara nume Pe om... Toti se gandeau la viata lor, La disparitia lor. Muzica sentimentaliza Obositor, - Dor de tine, si de alta lume, Dor... Muzica sonoriza orice atom. DA… Da, m-am dus pe strazile de care imi scrii tu... E o jale de toamna pe-acolo... Pe la spital, la cazarma, e trist, cad frunze... La tribunal a fost un proces interesant. Oh, intr-o librarie au zburat cateva frunze uscate... E toamna, as vrea sa scriu versuri... La gradina publica, un alcoolic francez Se uita zambind la un strat de pansele. La pavilionul muzicii era un corb L-am intrebat de tine si nu mi-a raspuns nimic. E toamna... cu totii se grabesc, dar e atat de pustiu... Da, orasul isi aduce balanta comerciala, E putin mai trist, fiindca e toamna... Eu inca nu mi-am gasit nimic... Iti voi scrie mai pe larg alta data... STIL SIMPLU Ca suflet Decazut, Un cer de toamna Greu, Intarzie Sperantele De ieri. Si frunze, Ani Zburand Prin lumne, In zadar... (Nu asteptam) Cu iarna Care vine, - Decat, Sa ninga. SEARA Liniste, Nu se misca Nimic. Foi Galbene, Uscate, Rosii Ca vor pica... (Nici o miscare) Pe dupa case Sta soarele Spre apus. Liniste... Nu se misca Nimic. Culori vii Si lungi, Inspre apus. Pe nesimtite, Incet, Au disparut aureole... Noapte. NERVI DE TOAMNA Toamna... iar sunt copil, Prezenta mea am pierdut-o... Si iar defileaza, umil, Mizeria uitata de cei ce-au cunoscut-o. Inima, grea, se izbeste-n bizare cadenta.... Oftica, toamna si zdrente... Despre asta nu, despre aceea nu, Frunze la vant... Hohu, Si eu am fost pe pamant, Dar unde-ai fost tu? Sunt iar in orasul enorm. De cei ce se sting, nimeni nu regreta. Dorm... Toamna... si amurguri de jale Pateaza cu o spaima violeta Oglinzile publice, murale. Adio, visul se ascunde... Inainte? Inapoi? Oriunde... ALTFEL Omul incepuse sa vorbeasca singur... Si totul se misca in umbre trecatoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacara de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg parea... Si-n noaptea lui amara tacuse orice cant, - Si-nvinetit de ganduri, cu fruntea in pamant, Omul incepuse sa vorbeasca singur... RENUNTARE In gradina moarta Am sarit aseara, peste zidul mort - Pasul meu, incet, se oprea in loc, - Constient de soarta, de durere orb, In gradina moarta A sosit un mort. Se uita-n gradina moarta Luna alba, moarta - Plumb, - corpul meu cazu Pe banca de piatra. Se-auzea de-afara Viata proletara - Numai umbra mea dupa zidul mort, - Pentru totdeauna, mai plangea in noapte... In gradina moarta A sosit un mort. CONTROVERSA Ascultam acele povesti, Desi nu era vremea lor - Cum nu-ntelegi cand privesti Aerul mortilor. "Era acel tanar prea singur! Dar toti il iubeau... - Atunci nu era asa singur! Sau ceilalti nu erau. Si-o tanara fata cu dansul - De-abia in lume-au plecat, Incat iti vine si plansul, Printre-ntrebari, ne-ncetat. Si iata, din toate, nimicul - Un inger, apoi, s-a nascut... - Acestea erau, deci, nimicul, Si-ndata, orice a tacut! TU AI MURIT… Tu ai murit in una din zilele aceste, Tu, blond copil de vise, sfios si vesnic trist, Dar, EA mai geme inca, te cheama, blande Crist, Fecioara-n alb, departe, nu crede neagra veste... Vioarele in doliu, cu strunele plesnite, Te cheama tremurande cu nota cea din urma, Si-n van se uita-n zare si-ntreaba de-a ta urma Fecioara-n alb, pe brate cu roze vestejite. Se duse visatorul cu fruntea intristata, Si trandafirii de-acuma nu vor mai inflori, Cu visurile moarte in pace va dormi... Feciara-n alb muri-va pe marmura stelata... CANTEC TARZIU Cu un tren de noapte, Sensi, un nume intre amici, visator idealist, sosise intr-un oras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un liceu particular, dupa multi ani de munca si de asteptari. Era spre toamna; orasul, aproape adormit. In camera mica a unui hotel modest, la lumina slaba a unei lumanari, ramas singur, sedea pe marginea patului, obosit de ganduri si de drum. Era imprejurul sau tacerea oraselor mici pe care n-o mai cunostea si de care se temea ca si cand ar fi ramas pe un camp, undeva departe. A doua zi trebuia sa se prezinte directului scolii si sa duca un pachet la o doamna, care, probabil, ii va fi viitoare gazda... Prin fereastra deschisa se auzi, deodata, un mars din fanfara, si pe trotuare se vedea lumea care iesea de la gradina publica si care se indrepta spre casa. Ce noapte senina! Muzica se pierdea departe, iar copacii se cuturau pe strazi, in suspine de toamna, amintind iubiri ce nu mai sunt... Adormi tarziu... * De la cafeneaua unde intra a doua zi, si dupa ce cunoscu putin orasul, se prezenta directorului liceului. Peste cateva zile incepea cursurile; era satisfacut. Ceea ce il interesa mai mult era ca trebuia sa intrebe la hotel despre o strada unde sedea doamna pentru care avea acel pachet. Daca, intamplator, la aceasta doamna va putea gasi o camera pentru el, nu i-ar fi ramas decat sa duca o viata ordonata, simtindu-se slab si obosit. Sub palaria moale, pletele sale incadrau o figura ganditoare, ce tace de prea multa suferinta. Cand zari numarul casei printre copacii care o ascundeau si cand intra in ograda tacuta spre a ajunge la camerile din marginea cealalta a cladirii, ce dadea spre o gradina de flori si pomi, paru ca aude o muzica de iubire si ca sosise ca un sfarsit la un vis frumos. caci era o vointa a sa de a ramane in aceasta casa atat de necunoscuta si totusi atat de nobila. Apeoape palid, dar cu o atentie mai deosebita ca de obicei, el saluta o femeie frumoasa, care ii iesise inainte pe o mica sala. - Da, sunt eu, persoana de care intrebati, zise ea rosindu-se in fata acestui necunoscut, care parea oarecum mirat de frumusetea ei blonda, cu ochii verzi, si imbracata cu o haina de matase alba... Pe usa ce ramasese deschisa, de la odaia ei, se vedeau tablouri si un mobilier cu un parfum de modestie de altadata. Ei vorbira emotionati, si apoi intrara in acea camera. In pachetul adus nu erau decat o cutie de bomboane si o scrisoare de la o fosta prietena a ei; ii scria o multime de noutati, de cand nu se mai vazusera... Ramas in surtucul sau de catifea cenusie, Sensi privea dintr-un fotoliu spre Marieta, care citea, zambind, intr-un alt fotoliu, de langa masa. - Se vede ca sunteti obosit de drum, zise ea. N-o sa ma refuzati daca va dau un ceai de rom; deci o sa ramaneti un moment singur. Printre vorbele de multumire ale sale, ea iesi printr-un mers usor, pentru a trece intr-o alta camera, unde puse sa fiarba apa la o masina de spirt. De mult nu mai cantase; si se trezi fredonand o melodie ce-i venise in gand fara sa stie; de cand astepta sa inchirieze aceasta camera, unde prepara acum ceaiul, si cat de potrivita ar fi pentru acest musafir, care venise, poate, pentru a-i schimba viata monotona de pana acum... Dealtfel, ca si celelalte camere, aceasta mai fusese inchiriata, dar nici unul din cei care au stat nu i-au devenit simpatici. Pana sa fiarba apa, ea se intoarse spre acest domn surtucul de catifea cenusie, cu profilul fetei trist si incadrat in plete. - Si veti ramane in orasul nostru, cine stie cat timp? - Da! raspunse el, cautand sa-si formeze un mod de a vorbi frumos despre impresia ce i-o facuse orasul si casa aceasta in care se afla; sunt, insa, pe ganduri, nestiind unde voi locui si daca voi avea linistea ce o caut... Daca imi dati voie sa va cer o adresa in aceasta privinta, sau, o, daca ati avea un loc chiar aici, ar fi pentru mine realizarea unei dorinti de neasteptat... Dar Marieta zambea, parea distrata, privind spre fereastra la frunzele de toamna ce se desprindeau incet, si abia daca mai asculta povestea acestui suflet, care continua pe un ton din ce in ce mai teatral. In cateva minute, devenise o alta femeie, simtea cum se hotaraste spre un pas nou, dupa care nu mai vedea nimic decat sfarsitul... Se scula si veni langa masa unde sedea el pe ganduri si astepta un raspuns din partea ei. - Da-mi voie, spuse ea cu un glas trist, sa-ti arat odaia pe care ai putea-o ocupa; vei fi cat se poate mai bine, deprizandu-te... Ea il lua de mana, ca pe un copil suferind, si il conduse in camera de peste sala, acolo unde apa fierbea pentru ceai si pe care o turna intr-un ceainic de portelan. Era placut aici. Cam aceasi fel de mobila, mai putina, si o melancolie ce o dadea un dulap de haine cu o usa de oglinda. Pe fereastra se vedea mica livada, peste care amurgul se lasa violet. In oglinda dulapului, vechi, de o coloare deschisa, Marieta se vedea pregatind ceaiul. Bautura, cu lamaie si rom, raspandea un miros imbatator si intim; ei sorbeau apa calda ca niste infrigurati veniti de departe. - Se apropie iarna; a naturii, sim poate, si a noastra, spuse ea; filosofez in fata unui pahar cu ceai... Spune-mi, mai gasesti urme de tinerete in mine sau sunt numai o falsa aparenta? Desi mi-ai spus ca esti prea multumit sa ramai, te vad inca preocupat de ganduri si, aproape, chiar trist. Cum sedeau, apropiati unul de altul, el ii lua, distrat, mana, sarutandu-i-o cu buzele fierbinti, muiate in ceaiul imbatator. Se privira tacuti, continuand sa bea din licoarea calda. Ramanea sa doarma in acea odaie, chiar din ziua aceea; pleca, curand, sa-si aduca un geamantan de la hotel. * Daca cineva ar fi vazut acea singuratate interioara in care se afla marieta, ar fi privit ca si dansa odaia ce parea ca asteapta sa gazduiasca pe un nou venit. Parea atata schimbare,in atata scurt timp... Cu un pas ametit, ea se retrase in camera ei, unde se vazu, in cristalul oglinzii, ca mai frumoasa, dar obosita. Avu rabdarea de a-si pune la un deget un inel cu o piatra rosie si cazu pe acelasi fotoliu pe care sezuse el. In zadar, nu mai era capabila sa gandeasca; pe figura ei placuta se aseza, incet, dezgustul si-i inchidea ochii. Tarziu, poate ca in vis, auzi o trasura in strada, apoi usa de la camera de peste sala. In amortirea aceasta, ca niciodata, se gandea ca era saraca, cu toate ca era proprietara unei case care-i aducea un oarecare venit. Se trezi cand umbra sotului ei, mort, voia sa apara. Se ridica si aprinse lampa. * Dincolo, Sensi, inapoiat de la hotel, scotea din geamantan cateva obiecte de toaleta si carti. La lumina slaba a unei mici lampi incepu sa fumeze o tigara, plimbandu-se, ganditor, prin odaie. Tacere. I se paru ca Marieta nu e acasa sau ca doarme. Iesi, oprindu-se la usa ei. - Intra, se auzi vocea ei, destul de tare, desi venea chiar dansa sa deschida. Se gasira atat de apropiati, incat el o plimba, de talie, pana la patul din fundul camerei. Printre intrebari emotionante, ea ar fi vrut sa spuna ca aceasta intimitate vine prea repede, dar nu mai avea timp; era iubita si, aproape, invinsa. Isi spunea apoi, printre altele, daca s-ar putea gasi, mai tarziu, o altfel de viata sociala, sau un concediu. Erau ascunsi. Se invaluiau in mister. Din cand in cand, se auzeau pasi pe afara, de la ceilalti, care locuiau in aceeasi curte. Ei, insa, vorbeau despre cartile aduse si despre alte carti, ce asteptau la ea, ca pentru o mangaiere cand vor fi plictisiti... * Cateva luni trecura, si el parasi cursurile. Petrecerile iernii il gaseau langa Marieta, in odaile incalzite, privind ninsoarea sau vorbind despre dramele vietii. Amandoi citisera, in acest timp, toatecartile celeaveau, si impumutasera un fel artistic de a trai, din unele romane. Cate un vant usor se auzea in horn, aducand de departe tristete si saracie. Privirea lor vesteda de nopti nedormite si de placeri; pe fata lor pudrata, ochii apareau mari si suferinzi. OBSESII (fragment) Cu gandul meu La tine, Am intalnit Aspecte similare. Parea ca esti Chiar tu... Doar sufletul tau Mai ramanea Sa difere. RENUNTARE In gradina moarta Am sarit aseara, peste zidul mort - Pasul meu, incet, se oprea in loc, - Constient de soarta, de durere orb, In gradina moarta A sosit un mort. Se uita-n gradina moarta Luna alba, moarta - Plumb, - corpul meu cazu Pe banca de piatra. Se-auzea de-afara Viata proletara - Numai umbra mea dupa zidul mort, - Pentru totdeauna, mai plangea in noapte... In gradina moarta A sosit un mort. NINSOARE La scara, zurgalaii zuruiau... si ningea. In noapte, satul era ascuns; un ecou moale, si ninsoarea se desfacea mare si linistit. Lasam petrecerea in plinul ei, cu domnisoare la dans, pian, mancaruri si vin. Plecam intr-o alta parte a satului, cu sania unei familii care petrecea aici, si ma duceam sa ma culc sau sa veghez. Intr-o blana, alaturi cu o fata de casa in alta blana, lunecam pe drumuri nevazute, ascunsi in ninsoare. Ajunsi, urcaram un cerdac... La o casa, fata deschise usa unei sali, aprinse o lampa si, cam emotionata, voia sa ma serveasca cat mai bine. In odaita rustica veghea o candela verde si o tacere calda... Am ramas pe marginea patului, privind un covor, iar fata trecu in alta odaie, printr-o perdea de margele. In noapte ningea. Prin sala se auzea cate o clampa veche, de fier, o usa uscata, si apoi nimic. In lumina verde, cantandu-mi in cap valsurile pianului, ma dezbracam, inecandu-mi un oftat si instrainare pe totdeauna. O multime de ganduri negandite ma intarziau, fara sa dorm, privind, printre gene, lumina si licarirea perdelei de margele. O pisica, verde-pal, intra incet... se uita spre pat, se arunca usor peste mine... Un brat gol rasfirand incet margelele, o privire despletita, si fata intreaga, verde-pal, in odaie. Priveam printre gene fara nici o miscare aceste opriri si inaintari pe nesimtite, cu respiratii oprite, si ochii mari. Sunt frumuseti intime, care raman in singuratate. Ninsoarea se lipea inainte pe fereastra, si fata se retragea incet cu pisica, onduland perdeaua, dupa care o umbra se mai vedea privind. Ca o plictiseala de orice, candela incepu sa se stinga. Un sir de emotii palpaiau, dand loc altora... si perdeaua de margele se infiora in zadar. O noapte... la scara zurgalaii zuruiau... si ningea... plecam... candela verde se vedea prin ninsoare. VALURI Ceea ce era pustiu era ca ea ma chema cu brate obosite si o chemam, de asemenea, pe celalalt mal, pe maluri despartite de ape mari... si vrerea noastra era un vaiet peste valurile grele si pustii- un ecou al ultimilor oameni sub nouri de plumb ingalbenit. Departarile profilau o civilizatie ca o silueta darmata, pamantul astepta un nou transformism si eram ultimii oameni peste aceste valuri... Oh, ea fu cuprinsa de bratele unui monstru si dusa grabit in peisajul indepartat, in umbra padurilor reci... si aceasta femeie se scalda in apa limpede, in noaptea calda cand am venit sa uit in umbra salciilor adormite o veche indiferenta de aici. Am mai vazut-o intr-o aurora sanatoasa cand sufeream de nervi, la portile din fundul gradinii ce da spre garla... Apa somnoroasa, sau poate, si un pescar, mai departe, poate si-o pasare, si miscari de culori, tacere... Daca ea cutreierase lumea si in ochii ei era o noapte surprinzatoare si daca-mi spunea ca ma stie de mult, eu priveam gradina napadita de plante, si in aceasta zi libera mancam caise si mere, udandu-ma de roua... Am mai gasit-o intr-o noapte cu ploaie, in odaita unei dugheni, in fundul unei curti, tampita, in fata unui pahar cu bere, intre pareti, cu tablouri strambe, privindu-ma cu aceeasi ochi de noapte. Sedeam, si noaptea trecea; in alte odai se auzeau betivi; lampa ne inegrea porii, nu mai eram eu, nu mai era ea; si am uitat si aurora si noaptea; si apele amari ne plouau in targul cu garle si podete; si noaptea; noaptea ne ducea in noapte... GRI Plâns de cobe pe la geamuri se opri, Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; „I-auzi corbii!“ - mi-am zis singur... şi-am oftat; Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Ca şi zarea, gândul meu se înnegri... Şi de lume tot mai singur, mai barbar, - Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. IN ALTAR Stă făra noimă catedrala Azi, intr-un secol rafinat – Doar de mai vin să delireze Amanţi cu suflet ruinat. … Şi delirând, când corul curge Se face gândul mai amar – Ei vor o noapte de orgie Pe canapeaua din altar… POEMA IN OGLINDA In salonul plin de vise, In oglinda larg-ovala incadrata in argint, Bate toamna, Si gradina cangrenata, In oglinda larg-ovala incadrata in argint. In fotoliu, ostenita, in largi falduri de matase, Pe cand cade violetul, Tu citesti nazalizand O poema decadenta, cadaveric parfumata, Monotona. Eu prevad poema roza a iubirii viitoare... Dar pierduta, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, imprejurul din salonul parfumat. Si privirea-ti cade vaga peste apa larg-ovala, Peste toamna de oglinda - Adormind... Eu prevad poema roza a iubirii viitoare... Insa pal ma duc acuma in gradina devastata Si pe masa parasita - alba marmora sculptata - In vesmintele-mi funebre, Ma intind ca si un mort, Peste mine punand roze, flori palite,-ntarziate Ca si noi... Zi, finala melodie din clavirul prafuit, Or ajunge plansul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu - Agonia violeta, Catafalcul, Si gradina cangrenata, In oglinda larg-ovala incadrata in argint... AMURG DE TOAMNA Amurg de toamnă pustiu, de humă, Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt - Departe plopii s-apleacă la pământ În larg balans lenevos, de gumă. Pustiu adânc... şi-ncepe a-nnopta, Şi-aud gemând amorul meu defunct; Ascult atent privind un singur punct Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha... IN ZADAR fragmente … dormitam stramb in sunetul de tarziu iernatec si voiam sa aprind lumanarea de pe fereastra apasata de ninsoare, pentru a departa plansul ce colinda si a ceti pentru totdeauna… …ani repezi, cu plecari grabite, au lasat aceasta melodie stinsa in care stau vestejit, cu care ies in lume sa cer realitatea ar trebui scrisa aceasta noapte cu un sunet stins, in campia de ninsoare..pe care am uitat-o in paharul cu alcool. DINTR-UN TEXT COMUN fragmente ...sa scrii in aer liber nu e usor, mai ales cand in copaci corbii se stramba… ...vor trece si aceste cateva zile libere si voi lasa filosofia pentru filosofi, caci a voi sa spui ceva si a nu spune nimic e un stil prea cunoscut al plictiselii ...Se spune ca literatura e un plus al vorbirii – o saracie a oamenilor; privesc spre fereastra si as vrea sa vorbesc numai ce trebuie; se vor gasi insa cititori pentru fiecare scriitor. ...Voi spune destule greseli de aci inainte, ramanand sa plang pentru cele ce nu le pot spune. ...O, Doamne, este ea numai atata de gingasa ... cand muzica poetiza pasii sai in noaptea rece; cand ca o muzica mi-a spus -Mergi sa te plimbi?!…. E destul ca ne-am despartit tarziu, e destul ca nu stiu cine era…. Adio, tu ramai pentru mine ceea ce defineste frumosul si, poate, esti poezia sau jalea noptilor; pentru tine scriu fantezia aceasta, corpul tau era o dantela si nu voiai prea multe laude, fiindca timpul e scurt… ...Voi, femeilor, ati nenorocit o multime de scriitori care s-au fotografiat pe un bagaj de cunostinte…. ...la cativa pasi orasul se administreaza cu oameni dispusi; spre seara se aprind lampi, ziarele anunta evenimente de prin provincii…dar aceasta singuratate se poate admite mestecand o bucata de paine prin aceste locuri... ...Cateodata, aceeasi mizerie, aprecierile de mare poet imi adauga inca un gand amar… …cateva somnuri de acestea imi arata ce este moartea…. CUBUL NEGRU fragment Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect, umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumusetii, veneam spre casa intr-o noapte, tarziu, innebunit de mizeria si minciuna in care am aparut ... DE-AS FI ARTIST De-as fi artist Eu ti-as descri A tale mandre gesturi, - Din al meu dor Ar mai pieri Cand te-as ceti In versuri…. Ca pictor Eu te-as picta,- mi-ai fi icoana-n viata; din al meu dor as mai uita cand te-as privi in fata… ca muzicant eu ti-as sopti cu flaut sau cu struna din al meu dor s-ar povesti de tine-ntotdeauna. PROZA Amorul meu hidos ca un satir, Copil degenerat, Invinetit, privind transfigurat, Ieri a murit zbatandu-se-n delir. Aici, cu voi, prozaici pamanteni, Asasinat pe drumuri a murit, De zurnetul de luni inabusit, In lumea asta plina de dugheni. BALET Lunecau baletistele albe… Degajari de puternice forme – Albe, in fata lumii enorme, Lunecau baletistele albe… Lunecau baletistele albe Si lumea sufla impatimita – Albe, razand spre lumea prostita, Lunecau baletistele albe. Lunecau baletistele albe… Tainic trezind complexul organic – Albe, starnind instinctul satanic, Lunecau baletistele albe. AMURG DE VARA Histerizate fecioare pale La ferestre deschise palpita….. In amurguri rosii, nuptiale, Stau pale si nu se mai marita. Eu trec imbatranit, ca si ele, Si-asemenea inima mea plange – Din treacat, tuturor, in perdele, Le pun cate-o roza de sange. ALB Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă ... În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări -- Cântau clare sărutări ... Larg, miniatură de vremuri viitoare ... AMURG Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă, Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier, Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă -- Azi iar mi-i frică... si cred, si sper... O zi fără anotimp si ordine militară, Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă, Însă produsele au început să dispară -- Si multi au plecat, si noapte se lasă. Cu totii spun că bine le-a făcut Sau că un geniu se va naste -- Iat studiul creste cu tactul tăcut... O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste. AMURG DE IARNA Amurg de iarna, sumbru, de metal, Câmpia alba - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Taind orizontul, diametral. Copacii rari si ninsi par de cristal. Chemari de disparitie ma sorb, Pe când, tacut, se-ntoarce-acelasi corb, Taind orizontul, diametral. AMURG VIOLET Amurg de toamnă violet ... Doi plopi, în fund, apar în siluete -- Apostoli în odăjdii violete -- Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet ... Pe drum e-o lume lenesă, cochetă; Multimea toată pare violetă, Orasul tot e violet. Amurg de toamnă violet ... Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orasul tot e violet. ANTRENARE La locul intalnirii Am asteptat De un timp Ore trec Dezolant Aceasta gandeam Iar despre tine Mi-am zis Ca ma duci Intr-o lume Care tine mult Ca intr-o camera cu carti Din tot ce se vorbeste Pe atat se tot scrie Si-m limba Care o cunosc Sunt multe teme Cu stiinta versificarii Descrie tu Cand dezolant Ore trec BOEMA Se aseza sa ninga Ningea Doream Sunt ani de-atunci Sa te-ntalnesc La sfarsit de strada Ce da in camp Imi parea Ca tu esti mai frumoasa Iarna Doar corbii spuneau Ca stai acasa Cu vreun prieten Reintram in targ Zapada licarea Electric Pe fereastra ta Se ducea o noapte Citeam Ca in nopti de iarna CA MAINE Cu steaua care s-a desprins, Ce piere-acum in haos- O inima poate s-a stins Spre vesnicul repaos. Ca maini si-a noastra va cadea In stricta vesnicie- Cine-o cata mahnit spre ea? Vai, nimeni...cine stie! CU VOI… Mai bine singuratic si uitat, Pierdut sa te retragi nepasator, In tara asta plina de humor, Mai bine singuratic si uitat. -O ,genii intristate care mor In cerc barbar si fara sentiment- Prin asta esti celebra-n Orient, O ,tara trista,plina de humor. CUPTOR Sunt cativa morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, Incet, cadavrele se descompun. Cei vii se misca si ei descompusi, Cu lutul de caldura asudat; E miros de cadavre, iubito, Si azi, chiar sanul tau e mai lasat. Toarna pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine să le pun; Sunt cativa morti în oras, iubito, Si-ncet, cadavrele se descompun... DE IARNA cum ninge repede apoi incet si nu stii cat timp mai trebuie de acum e la ferestra alb o fata cu sal negru in cerdacul nins dar prin copaci largi insereaza intr-un departe nins era tot asa in adevar si innoptate zanganiri apoi va avea loc un bal sau o serbare de spiritism atatea sunt de facut cand tu apari numai ca amintire cun ninge repede,repede DECOR Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar ... Cu pene albe, pene negre o pasăre cu glas amar Străbate parcul secular ... Cu pene albe, pene negre ... În parc fantomele apar ... Si frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Si pene albe, pene negre, Decor de doliu funerar ... DIN URMA Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Si strada goală... Ori asteptări târzii, Si parcuri înghetate... Poet, si solitar... Glaben, plumb, violet. Odaia goală... Si nopti târzii... Îndoiliat parfum Si secular... Pe vesnicie.... ECOU DE ROMANTA S-a dus albastrul cer senin Si primavara s-a sfarsit Te-am asteptat in lung suspin Tu, n-ai venit! Si vara cu noptile ei S-a dus si campu-i vestejit Te-am asteptat pe langa tei Tu, n-ai venit! Tarziu si toamna a plecat Frunzisul tot e ravasit Plangand pe drumuri te-am chemat Tu, n-ai venit! Iar maini cu-al iernii trist pustiu De mine-atunci nu vei mai sti Nu mai veni, e prea tarziu Nu mai veni! EGO Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine -- Aceeasi nepăsare De oameni, si de tine. EPITAF "Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Si-a plâns mereu. U-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect." FINIS Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit înmărmurise falnic. IGIENA ea crede c-as fi atacat si cand o sarut se teme dar sclava placerii ea geme si cere un lung sarutat pe urma cand spasmul a disparut isi uda-n parfum o batista o pune pe gura si trista ea sterge un ftizic sarut LACUSTRA De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri ude, In spate mă izbeste-un val -- Tresar prin somn si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se intinde, Pe-acelasi vremuri mă gasesc... Si simt cum de atita ploaie Pilotii grei se prabusesc. De-atitea nopti aud plouind, Tot tresarind, tot asteptind... Sint singur, si mă duce-un gând Spre locuintele lacustre. LICEU Liceu, - cimitir Al tineretii mele - Pedanti profesori Si examene grele... Si azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tineretii mele! - Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare - Azi nu mai sunt eu Si mintea mă doare... Nimic nu mai vreau - Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare... - Liceu, - cimitir Al tineretii mele - In lume m-ai dat In valtorile grele, Atat de blazat... Liceu, - cimitir Al tineretii mele! MELANCOLIE Ce chiot, ce vaiet în toamna. Si codrul, salbatec vuieste - Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste. Asculta, tu, bine, iubito, Nu plânge si nu-ti fie teama, Asculta cum greu, din adâncuri, Pamântul la dânsul ne cheama... MOINA Si toamna, si iarna Coboara-amindoua; Si ploua, si ninge, -- Si ninge, si ploua. Si noaptea se lasa Murdara si goala; Si galbeni trec bolnavi Copii de la scoala. Si-s umezi paretii, Si-un frig mă cuprinde -- Cu cei din morminte Un gând mă deprinde... Si toamna, si iarna Coboara-amindoua; Si ploua, si ninge, -- Si ninge, si ploua. NEGRU Carbonizate flori,noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vesminte funerare de mangal, Negru profund,noian de negru... Vibrau scantei de vis...noian de negru, Carbonizat, amorul fumega- Parfum de pene arse, si ploua... Negru, numai noian de negru. NERVI DE PRIMAVARA Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrine, versuri de un nou poet, În oras, suspină un vals de fanfară. O lungă primăvară de visuri si păreri ... O lungă desertare zvoneste împrejur, E clar si numai soare. La geamul unei fabrici o pală lucrătoare Aruncă o privire în zarea de azur. O nouă primăvară pe vechile dureri ... Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie, În infinit pământul se simte tresăltând : Vor fi acum de toate cum este orisicând, Dar iar rămâne totul o lungă teorie. O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! NEVROZA Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, -- Si târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cântă-un mars funebru, iar eu nedumerit mă mir : De ce să cânte-un mars funebru... Si ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge si-a cazut pe clape, Si geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Si ninge ca-ntr-un cimitir. Si plâng si eu si tremurând Pe umeri pletele-i resfir... Afară târgul stă pustiu, Si ninge ca-ntr-un cimitir. NOCTURNA Stau... şi moina cade, apă, glod... Să nu mai ştiu nimic, ar fi un singur mod - Un bec agonizează, există, nu există, - Un alcoolic trece piaţa tristă. Oraşul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate, doarme ea, - Case de fier în case de zid, Şi porţile grele se-nchid. Un clavir îngână-ncet la un etaj, Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj - Stropii sar, Ninge zoios, La un geam, într-un pahar, O roză galbenă se uită-n jos. NIHIL Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Si ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai fi fost. Si ce cuvânt... Mister, În cer, Si pe pământ. NOTE DE PRIMAVARA Verde crud, verde crud Mugur alb si roz si pur Vis de albastru si azur Te mai vãd te mai aud. O puncteazã cu-al sãu foc Soare, soare Corpul ce întreg mã doare Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de rãchitã Primavarã, primavarã O copilã popositã la fîntîna te-ngînã Pe cîmpia clarã. Verde crud, verde crud Mugur alb si roz si pur Te mai vãd te mai aud Vis de albastru si azur. OH, AMURGURI Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru croncănit... Vesnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sună, agonie... Vânt de gheată s-a pornit, Iar sub crengile schelete, -- Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, -- Vine, nu vine... Oh, amurguri violete... PASTEL Buciumă toamna Agonic -- din fund -- Trec păsărele Si tainic s-ascund. Târâie ploaia ... Nu-i nimeni pe drum;Pe-afară de stai Te-năbusi de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Si răgete lungi Ornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogi ... Si tare-i târziu, Si n-am mai murit ... PIANO Si iar toate-s triste. Si azi ca si ieri -- Potop de dureri. Si visul apune În negrul destin... Si vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin, Si nici mângâieri... Si iar toate-s triste, Si azi ca si ieri... PLUMB Dormeau adanc scrierile de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmant- Stam singur in cavou... si era vant... Si scartaiau coroanele de plumb. Dormea intors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig- Stam singur langa mort... si era frig... Si-i atarnau aripile de plumb. POEMA FINALA Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo nestiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... Pe stradă urle viata, si moartea Si plângă poetii poema lor vana... Stiu... Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis -- Plumb, si furtună, si pustiu, Finis... Istoria contemporană... E timpul... toti nervii te vor... O, vino odată, măret viitor. Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu stie nimeni Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt Singur să mă pierd în lume nestiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... POVESTE Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa, Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori, Printre arborii de toamna te plimbai incet, sfioasa Lasand gandul spre amorul inteles de atatea ori? Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata, Sa te fac sa auzi in taina ecoul rece al unor calde sarutari, Te duceai mereu inainte inspre o umbra intunecata Ca o pala ratacire coborand din alte zari. Ah, si mi-ai spus atat de simplu ca ti-e sete de iubire, Neascultand decat soptirea singuraticei paduri, Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire, Chinul indepartarii noastre neputand sa-l mai induri. Ha, ha, radea ecoul, de radeam de ata placere, Intre om si intre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lasat sa insiri povestea cu dureri si cu mistere, Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut. Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa, Cand in soaptele padurii poate ca te-am sarutat Ascultand ecoul rece dinspre toamna friguroasa Ce aducea iubiirii noastre un adio indepartat. PUSTIU… Departe, în cetate viata tropota... O, simturile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lungul sălii pufneau în râs sarcastic Si Poe, si Baudelaire, si Rollinat. RAR Singur, singur, singur, Intr-un han, departe -- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme de betie -- Si s-asculti pustiul, Ce melancolie! Ploua, ploua, ploua... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine -- Si de-atita vreme, Nu stie de mine, Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur, Orice ironie Va ramine voua -- Noaptea e tirzie, Tremur, tremur, tremur... Vesnic, vesnic, vesnic, Rataciri de-acuma N-o să mă mai cheme -- Peste vise bruma, Vesnic, vesnic, vesnic... Singur, singur, singur, Vreme de betie -- I-auzi cum mai ploua, Ce melancolie! Singur, singur, singur... ROMANTA PArfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, In zori, in tacutele trude, Te cheama pe tine,putin. O trista poema de foi Imi spune-o poveste de noi... -Adio,pustiu si fior. Va fi,poate-odata,amor. SA NE IUBIM Vai, si va veni o vreme Când adromi-vom amândoi, Si-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub soare, În haosul imensitătii -- Dacă-ti vei pierde fecioria În taina roză-a voluptătii? SINGUR Potop, cad stele albe de cristal Si ninge-n noaptea plina de pacate; La vatra-n para ce abia mai bate, - Azi, a murit chiar visul meu final. Si ninge-n miezul noptii glacial... Si tu iar tremuri, suflet singuratec, Pe vatra-n para slaba, în jaratec, - Încet, cad lacrimi roze, de cristal SINGURATATE , NU TE-AM VOIT Cumplit E golul singuratatii! Sunt ucisul ei... Singuratatea? Povara tacerilor Sfasiate de suspine... Singuratate Ochiul tau Priveste inghetat In ochiul gandului Neimpartasit... Singuratate Nu te-am voit! Viata-haina- M-a daruit tie Tu m-ai cerut Vietii Prizonierul tau Singuratate Oamenii Cum i-am iubit Dar ei Nu m-au voit Din singuratatea Vietii In singuratatea Mortii si nimeni Nu intelege Acest adanc Poeti evitati Singuratatea Intre oameni E viata... TABLOU DE IARNA Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal -- Si ninge mereu pe un trist patinor... E albul aprins de sânge închegat, Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Si-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. -- Iubito, sunt eu la usa înghetată... TRUDIT Iubito,si iar am venit... Dar astazi,de-abia ma mai port- Deschide clavirul si canta-mi Un cantec de mort. Si daca-am sa cad pe covoare In tristul,tacutul salon,- Tu canta nainte,iubito, Incet,monoton. UMBRA Mă prăfuise timpul dormind peste hîrtii… Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. - Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntîrziată, Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic. O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic, Lăsînd odaia goală, şi lampa afumată… Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE