PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
versuri de  charles-pierre baudelaire   UNEI CREOLE În ţara cu miresme şi mângâieri de soare Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii, De unde pică lenea pe gene-n tremurare, O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poţi ştii. E cald şi pal obrazul ei; bruna vrăjitoare Păstrează-n port mărire şi mlădieri domneşti; Şi mândră ca Diana păşind la vânătoare, Zâmbeşte cu ochi siguri şi calmi când o priveşti. Dacă ai merge, Doamnă, în ţările slăvite, Pe ţărmurile Senei şi Loarei înverzite, Frumoasă, demnă numai de feudali pereţi, Ai face ca, în taină de tânără umbrire, Sonete să-ncolţească în inimi de poeţi, Ce s-ar târâ ca negrii, robiţi de-a ta privire. BINECUVANTARE (Spleen si Ideal) Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă, Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul, Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul: - “Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi! Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi! Afurisită fie ispita trecătoare Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare. Că m-ai ales din lume femeie de ruşine, Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine, Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc, Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc, Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit, Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit. Spurcată buruiană, ieşită la lumină, Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!” Şi spumegându-şi fierea, şi împroşcând veninul, Şi neputând pricepe ce-a întocmit destinul, Ea singură aţâţă rugul nestins, de munci, Păstrat, în Iad, pedeapsă ,uciderii de prunci. Păzit din Cer, ca bezna de jos să nu-l mânjească, Dezmoştenitul simte beţia îngerească, Şi-n tot ce-i gustă limba,în tot ce-i soarbe gura, Sfinţit e dumicatul şi sfântă băutura. Se zbenguie cu luna,vorbindu-i şi cântând, Însufleţit de pilda Golgotei pe pământ, Şi Sfântul Duh,ce-i poartă tot pasul şi-l îmbie, Că-l vede vesel, plânge, ca pasărea zglobie. Cine-i e drag se teme de el, şi fiecare, Jignit de liniştita-i cu sine împăcare , Şi căutând să-l cruţe şi să îl uite,parcă, Răbdarea cu cruzime sălbatecă i-o-ncearcă. Cu pâinea lui cinstită şi vinul din pahar Amestecă cenuşe şi un scuipat murdar, Faţărnicia-i face s-arunce tot ce-atinge. Un ins îl dă în lături, şi altul îl împinge. Femeia lui îl face-n răspântii de ocară: -“Fiindcă mi se-nchină, şi-i sunt ca o comoară, Îmi voi încinge fruntea, ca idolii , cu laur, Căci vreau să-mi umple poala,silit,cu sălbi de aur. Şi beată de tămâie, de smirnă şi căldură, De saţiu, de metanii, de fum, de băutură, Voi şti să iau şi locul, de la bărbatul meu, Batjocorit al celui ce-i este Dumnezeu. Şi când voi fi de glumă şi jocul meu sătulă, În mâna mea gingaşă putere e destulă. Voi pune-o apasată pe piept şi, cu cinci unghii, Drept, inima,-n cinci locuri, prin coaste i-o înjunghii. Ca pe un pui de mierlă ce-ncepe să se zbată, Voi smulge-o dinlăuntru, din piept, însângerată, Şi ca să-i dau o cină mai bună, mai aleasă, Voi arunca.o vie caţelului subt masă” Spre cer, unde zăreşte un jilţ şi o minune, Psalmistul îşi ridică smerită rugăciune, Şi lunga scăpărare a nimbului rotund Priveliştile lumii duşmane i le-ascund. -“Blagoslovit fii,Doamne că este cu putinţă Un leac de curăţire adânc, prin suferinţă, Şi că această dulce,curată doctorie Ne dă îndrednicirea la sfânta bucurie. Eu stiu că îl aşteaptă în văile senine, În rând cu heruvimii prea fericiţi, la tine Pe cântăreţ o strană la veşnicul ospăţ, Al cetelor de îngeri,şi caut să mă-nvăţ. Ştiu că durerea este cea mai înaltă treaptă Spre care nici ţărâna, nici omul nu se-dreaptă, Şi ca-mpletind cununa mea nouă, tu mă legi Să birui lumea toată şi timpurile-ntregi. Podoabele cu pietre de preţ şi cu metale, Lucrate-n giuvaiere de chiar mâinile tale, Nu-s de ajuns cereştei aprinse diademe, Strălucitoare-n timpul de peste om si vreme. Căci numai din lumină şi rouă s-a făcut, Din razele din vatra de zări de la-nceput, Faţă de care ochii nesemuiţi ,ce mor, Sunt cioburi de oglindă,în frumuseţea lor. (Traducerea: Tudor Arghezi) CALATORIA (fragmente) Copilul ce-si nutreste cu harti si stampe-avantul Masoara lumea dupa intinsele-i porniri. O, la lumina lampii ce mare e pamantul! Cat e de mic pamantul vazut in amintiri! Candva pornim cu mintea arzand de idealuri, Cu suflet plin de ciuda si crancene chemari Si ducem leganat domol in ritm de valuri Nemarginirea noastra pe marginite mari (...) Ciudata soarta-n care mereu se muta telul Si poate fi oriunde caci nicaierea nu-i Si omul cu speranta mai tare ca otelul Tot cauta odihna umbland mereu hai-hui. Ni-i sufletul o nava spre Utopii pornita; “Deschide ochii!” striga pe punte-o voce-adanca; sus pe catarg o voce rasuna-nnebunita: “Noroc…iubire…slava!” Blestem! E doar o stanca! (...) “Copilaroase minti! Spre-a nu uita un lucru de mare-nsemnatate, Vazut-am pretutindeni, fara-a fi cautat La fiecare treapta a scarii blestemate Eterna plictiseala a vechiului pacat; Femeia, sclava proasta si plina de trufie, Slavindu-si fara scarba un farmec masinal; Barbatul – despot hulpav si spornic la curvie El insusi sclav al sclavei, mocirla in canal; Calaul care rade, martirul care plange; Otravile puterii ce-atata pe tiran Petrecerea sporita cu-adulmecari de sange; Multimea-ndragostita de biciul suveran O seama de religii la fel cu-a noastra, toate Navala dand la ceruri; sfintenia gasind In cuie si-n par aspru o noua voluptate Asa cum delicatii pe-un pat de puf se-ntind Flecara Omenire de-a pururi imbatata De geniul ei, la ceruri strigand spre dumnezeu Cu mintea ratacita acum ca si-altadata: “Stapane, seaman mie, fii blestemat mereu!” Si-apoi cativa, statornici amanti ai nebuniei Fugind din marea turma impinsa de Destin Si-n opiul vast gasindu-si odihna vesniciei – -Acesta este-al lumii statornic buletin (...) O, Moarte, batrane capitan, e vremea, du-ne Din tara asta unde ne plictisim, straini! Si apele si cerul acum sunt de carbune Dar inimile noastre sunt pline de lumini. Otrava ta ne-o toarna drept balsam si ne lasa Sa ne-afundam in haul cel fara de ecou! Si daca va fi raiul sau iadul, nu ne pasa! Un singur gand ne arde: sa dam de ceva nou. EXAMEN LA MIEZUL NOPTII Cand miezul noptii a batut In ras ne punem o-ntrebare: Anume ce-ntrebuintare I-am dat noi zilei ce-a trecut. Azi, vineri, treisprezece, data Predestinata, pe cat stim, Din cate ne mai amintim Am dus o viata blestemata. Pe Crist, pe el, cel mai curat Din dumnezei, fara-ndoiala, L-am atacat cu indrazneala; Apoi la Cresus am mancat Si-aici, ca bestia robusta Sa rada si pe plac sa-i fim, Am injurat tot ce iubim Si-am laudat tot ce dezgusta. Noi celui slab i-am fost calau, I-am aratat, ca toti, trufia Si-am salutat adanc Prostia Cu fruntea ei de taur rau. Am sarutat stupida tina, In fata i-am ingenuncheat Si-apoi am binecuvantat A lupanelor lumina. Ca ratacirea, in sfarsit, S-o inecam in nebunie, Noi, slujitori de poezie, Ce lucruri pure am slavit, Bauram fara sete,-oriunde, Si fara foame am mancat... -Sa stingem lampa, a ne-ascunde In negura ne-ntarziat! IZVORUL DE SANGE fragment Imi pare cateodata ca sangele din vine Ca un izvor tasneste, cu ritmice suspine. I-aud prea bine valul si murmurul prelung, Dar in zadar ma pipai la rana sa ajung (...) MOARTEA INDRAGOSTITILOR Paturile noastre fi-vor parfumate, Si-adanci divane sugerand morminte, Flori pe etajere murmurand,ciudate, Despre alte ceruri tainice cuvinte. Ultima caldura risipind,curate Inimile noastre, doua faclii sfinte, Imparti-vor dubla lor paliditate Sufletelor noastre nazuind fierbinte. Fi-va ros amurgul in misterele-albastre, Nalta fulgerare, unica spre astre Expirarea noastra plina de-amintiri; Mai apoi un inger va deschide usa, Vrand sa reinvie fostele iubiri, Din oglinzi tacerea si din noi cenusa. PREFATA Florile Raului Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria. Păcatele ni-s aspre ,căinţele mişele, Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele. În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit Şi al voinţei noastre metal nepreţuit Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă. Cu sfori ascunse,Dracul ne prinde şi ne joacă! De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras; Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas, Senini,printr-o adâncă şi scârnava cloacă. Cum muşcă-un muieratic sărac,cu desfătare Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate, Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate, Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare. Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară Foind ca milioane de viermi încolăciţi Şi-n pieptul nostru Moartea,ând rasuflam truditi, Cu gemete mocnite,râu nevazut coboară. Dacă pumnalul, focul,otrava, siluirea N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea. Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi , căţele, Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat, Se târâie, rag, urlă,sporind neîncetat În noi menajeria năravurilor rele, E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire! Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos El ar distruge lumea întreagă bucuros Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire; Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate, Visează eşafoduri fumând nepasator. Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor, - O! cititor făţarnic, -tu,semenul meu,-frate! (Traducerea: Al.Philippide) RECULEGERE Cuminte fii durere,si mai ales fii calma... Ce dor ti-era de seara si seara a venit Esarfa-i violeta orasul a-nvelit Dand unora nelinisti,altora vis,sa doarma! Si-n vreme ce o gloata de muritori,o turma, Sub bicele placerii-acest calau setos- Culege-va tristetea intr-un festin hidos, Durere tu, da-mi mana;ramane-vom in urma, Departe.Priveste cum se pleaca in haine peticite Peste balcoane-n ceruri,toti anii de ispite Iscand de prin adancuri doar un regret ardent. Iar soarele pe moarte s-a pustiit in pesteri Si ca un lung lintoliu intins peste Orient, Blandetea noptii-ascult-o,iubito,cum paseste! Ia seama fiu al jertfei,prin lumea-n care treci Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci! SED NON SATIATA Ciudată zeitate cu trupul brun şi plin, Împrăştiind mireasmă de mosc şi de havană, Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană Cu şold ca abanosul lucios şi mers felin, Mai bine decât opiul sau cel mai straşnic vin Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană; Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană Ţi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin. Prin aceşti doi ochi negri, ferestre-a'firii tale, O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale; De nouă ori în braţe nu-s Stixul să te strâng Şi vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina! Ca să-ţi sfărâm curajul şi-avântul să ţi-l frâng, Să fiu la fel în patu-ţi ca-n Hades Proserpina. UN HOIT Un hoit O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară Ce-atât de mult cândva ne-a umilit În diminea a-aceea cu molcom cer de vară ; Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit, Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene Picioarele şi, puhav de venin, Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene Rânjitul pântec de miasme plin. Putreziciunea asta se răsfăţa la soare Care-o cocea adânc şi liniştit Vrând parcă să întoarc Naturii creatoare Tot ce-adunase ea, dar însutit Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată Îmbobocind asemeni unei flori ... Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deoadată Din pricina puternicei duhori. Din putrezitul pântec pe care muşte grase Zburau greoi cu zumzete-ascuţite Curgeau oştiri de larve ca nişte bale groase De-a lungu-acestor zdrenţe-nsufleţite. Cu legănări de valuri şi sfârâit de foale, Zvâcnind şi opintindu-se din greu Părea că trupul iar şi, umflat de-un suflu moale, Trăieşte înmulţindu-se mereu. Şi-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat Ca vântul sau ca apa curg toare Sau un grăunte care, necontenit mişcat, Se-nvârte ritmic în vânturătoare. Aproape ştearsă, forma acum nu mai era Decât un vis, o schi ce tânjeşte Pe pânza şi pe care artistul o reia Şi doar din amintire o sfârşeşte. GANDURI personale In dragoste,ca in aproape toate cele omenesti,intelegerea cordiala e rezultatul unei neintelegeri.Aceasta neintelegere e placerea.Barbatul striga:"Ah,ingerul meu!".Femeia gangureste:"Mamicule!Mamicule!".Si acesti doi imbecili sunt convinsi ca gandesc la fel.Prapastia de netrecut - care creeaza incomunicabilitatea - ramane de netrecut. Omul il iubeste atat de mult pe om,incat,atunci cand fuge de oras,o face tot pentru a cauta multimea,adica pentru a reface orasul la tara. ...gloria e rezultatul adaptarii unui spirit la prostia natonala. Daca un om are merite,la ce bun sa-l decorezi?Daca nu are,atunci poate fi decorat,pentru ca asa va capata un lustru. GOAZA PLACUTA Din acest vânăt cer ciudat, "Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme, Ce gânduri, om destrăbălat, Coboară-n tine să te cheme?" -Iubind tot ce-i întunecat, Greu de-aşezat în loc şi vreme, Eu ca Ovidiu alungat Din raiul Romei, nu voi geme. Cer sfâşiat, plin de ruine, Mândria-mi se-oglindeşte-n tine! Ţi-s norii dricuri care-n ele Duc toate visurile mele Şi în lumina-ţi prind să joace Luciri din Iad, şi Iadu-mi place. FLORILE RĂULUI (DESEARĂ CE VEI SPUNE...) Deseară ce vei spune, biet suflet solitar, Tu, inimă, uscată pe vremuri, ce vei spune Fiinţei preafrumoase, preascumpe şi preabune Ai cărei ochi deodată te-nviorară iar? -Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slăvească; Poruncile-i domoale nepreţuite sunt; Pătruns de duh e trupu-i ca plasma îngerească; Privirea ei ne-mbracă în luminos veşmânt. Oricând, în toiul nopţii şi în singurătate Sau ziua-n larma străzii şi-a omeneştii gloate, Fantasma ei în aer ca flacăra dansează Şi spune: "Sunt frumoasă şi vreau cu străşnicie De dragul meu Frumosul drag veşnic să vă fie. Eu sunt Madona, Muza şi Îngerul de pază." FLORILE RĂULUI SEMPER EADEM Mi-ai spus: B"De unde-ţi vine ciudata întristare Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?" -Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu. E o durere simplă, deloc misterioasă Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi. Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă! Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce, taci! Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa! Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis. Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi alunecă din gene! SPLEEN Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă Pe sufletul dat pradă urâtului şi când Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţişând; Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare În care-n van Speranţa, biet liliac, se zbate Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate; Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese Ca gratiile unei imense puşcării Şi-o hoardă ticăloasă de mari paianjeni ţese În creierele noastre reţele fumurii; Deodată, mânioase, prind clopote să sară Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară Care scâncesc într-una cu încăpăţânare. -Şi lungi şi nesfârşite convoaie mortuare Încet şi fără muzici prin suflet trec mereu; Speranţa-nvinsă plânge; şi, rea, domnitoare, Înfinge Spaima negrul ei steag în craniul meu. DON JUAN IN INFERN Traducere de Nicu Porsenna Când Don Juan descinse spre unda subterană, Lui Charon îi întinse obolul său, solemn; Posomorât, moşneagul, cu faţa diafană Dar braţ voinic, înşfacă lopeţile de lemn. Femei cu rupte rochii şi piepturi dezvelite Se zvârcolesc cu jale sub negrele stihii; Şi ca o mare turmă de victime-oferite, Gemea prelung în urmă-i cortegiul de stafii. Râzând cu haz, valetul îşi reclama simbria, Şi, mâniat, don Luis ţintea cu ochiul crunt, Luând drept martori morţii ce populau câmpia, Pe cinicul ce-şi râse de părul său cărunt. Înfiorată, casta Elvira, sub zăbranic, Lângă perfidu-i mire şi-amant de pe pământ, Cerşea supremu-i zâmbet, ispititor, tiranic, Dar cald de-nduioşare ca-n primul jurământ. În negre valuri luntrea tăia o largă stradă, Şi-n cale-un om de piatră la cârmă se-aţinea; Însă, tăcut, eroul sta rezemat de spadă: Ţinând nainte-i valul, la nimeni nu privea. ALBATROSUL Traducere de Nicu Porsenna Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni. Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri, Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor, Aripile i-atârnă ca două albe rânduri De vâsle de corăbii târâte-n urma lor. Inaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă, El care mândre aripi în cer desfăşura! O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă, Şchiopând imită altul infirmul ce zbura. Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri, Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers, Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri, Aripile-i gigante l-împiedică din mers. UITAREA Vin` lîngă mine, suflet veninos, molatec monstru, fiară adorată ! vreau să-mi înfăşur mîna-nfiorată în coama părului tău greu şi gros; În rochia ta cu falduri parfumate vreau capu-ndurerat să mi-l scufund şi ca pe-un stins buchet să sorb profund mireasma dulce-a dragostei uitate. Nu să trăiesc, să dorm aş vrea mereu ! în somn îţi voi aşterne fără teamă pe trupul tău cu străluciri de-aramă un nesfîrşit sărut prelung şi greu. În patul tău, abis de desfătare, se stinge orice gînd chinuitor şi gura ta e-un nesecat izvor de săruturi şi aprigă uitare. Robit acestui crud şi drag destin, voi asculta poruncile-i perfide şi, mucenic blajin care-şi deschide el însuşi rănile, de rîvnă plin, Voi suge-otrava binecuvîntată, adormitoare-a vechilor torturi, din vîrfu-acestor sîni rotunzi şi duri în care n-a fost suflet niciodată. GENUNEA Pascal şi-avea abisul cu dînsul mişcător, – Vîltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare, Cuvînt! Şi peste păru-mi stînd drept, în clătinare, Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor. Sus, jos, şi pretutindeni, adîncul, larga zare, Tăcerea, nesfîşitul mă ţin în gheara lor… Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor Schitează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare. De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund, Plin de nelămurite orori şi fără fund; Vad numai veşnicie prin geamurile toate. Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptînd, Rîvneşte-a nefiinţei insensibilitate. – Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicînd! OCHII BERTEI Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi, Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere! Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi! Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane, Cu magicele peşteri v-asemui într-adins Unde comori de nimeni ştiute joacă stins, De umbre-acoperite,-n letargice mormane! Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund, Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc, Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund. (traducere Virgil Teodorescu) DEPARTE MULT DE-AICI Ştiu, tainic, un iatac în care, Gătită şi fermecătoare, E-o fată-n veşnică-aşteptare. Pe sân îşi face vânt cu-o mână, În pat culcată pe o rână, Ascultă plânsul de fântână: E casa Doroteii, unde S-o legene pe răsfăţată, Din depărtări uşor pătrunde Suspin de briză şi de unde. De sus în jos, cu grijă mare, Uleiuri ung fragilul trup, Răşini frumos mirositoare. - Leşină într-un colţ o floare. (traducere Veronica Porumbacu) EU N-AM UITAT-O INCA… Eu n-am uitat-o încă, în marginea cetăţii, Căsuţa noastră albă, sălaş al singurătăţii, Pomona ei de ipsos şi Venera-nvechită, Ferindu-şi după ramuri făptura-i dezgolită; Nici soarele, spre seară, în mantie superbă, Părând - un ochi la pândă în cerul curios - Că ne contemplă prânzul tăcut şi tacticos Şi răspândind frumoase reflexe de făclii Pe masa-ne frugală şi peste draperii. (traducere Perpessicius) ARMONIE IN AMURG E vremea cand pe lujer, in seara ce se stinge, Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare; Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare, Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrange! Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare; Vioara ca un suflet pe care-l chinui plange; Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrange! Frumos si grav e cerul ca bolta din altare. Vioara ca un suflet pe care-l chinui plange; Un suflet bland pe care nimicnicia-l doare! Frumos si grav e cerul ca bolta din altare; Si soarele in zare s-a inecat in sange... Un suflet bland pe care nimicnicia-l doare Vestigii luminoase din vremi trecute strange! Si soarele in zare s-a inecat in sange... In mine amintirea-ti e-o lacra de odoare! MUSTRARE POSTUMA Cand vei dormi de-a pururi, frumoasa mea ce bruna, In fundul unei hrube de marmura si cand Drept pat si drept podoaba a trupului plapand Vei capata o groapa si-o vesteda cununa; Cand piatra peste capu-ti sfielnic apasand Si peste soldul moale de-o lenesa minciuna Din inima-ti va stoarce vointa, vis si gand Oprind pe totdeauna colinda ta nebuna; Mormantul, bun prieten al sufletului meu - El care cu poetii de mult se sfatuieste - In nopti de nedormire iti va sopti mereu: "Neroada curtezana, acum la ce-ti slujeste Ca-n viata, ce plang mortii n-ai vrut sa intelegi?" - Si, drept mustrare, viermii te-or roade nopti intregi. PODOABELE Iubita era goala, si dupa-a mea dorinta Asupra ei pastrase sonorele podoabe, Purtandu-le cu-un aer semet, de biruinta, ce-l au, in zile bune, a' maurilor roabe. Risipa de metaluri si pietre, ce se-mbina Si-n scanteieri de raze tresar in joc si canta, Ingemenarea-aceasta de sunet si lumina Privirea mi-o vrajeste si inima mi-o-ncanta. Culcata intre perne, ea se lasa-ndragita Si suradea, placandu-i cum se-nalta s-o scalde Iubirea mea tacuta, ca marea linistita Cand vrea sa prinda tarmul in bratele ei calde. Ma urmarea cu ochii tigroaicei imblanzite, Si incercand alene atragatoare poze, Dadea candoare pura lascivelor ispite Si-un farmec nou acestor trupesti metamorfoze. Si umerii, si bratul, si pulpele rotunde, Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele; In mladierea lina a lebedei pe unde, Si pantecul, si sanii - ciorchinii viei mele - M-ademeneau mai dulce ca ingerii pierzarii, Smulgandu-mi bietul suflet din linistea adanca, Unde-l lasasem singur, pe-o culme a uitarii, Sa doarma in cristalul palatului din stanca. Mi se parea ca-n voie, un mester desenase Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de baiat, Si mijlocul, pe solduri, usor i-l subtiase... Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat! - Apoi cu-ncetul lampa se stinse, si-n odaie Zaream numai caminul cum flacara-si rasfrange, Iar focul, trimitandu-si suspinul in vapaie, Tot trupul ei de ambra i-l imbaia in sange. HAVUZUL Ti-s ochii ostenit, iubita! Inchide-i, si pe-adancul pat Ramai culcata, toropita, Cum desfatarea te-a lasat. Havuzul murmura afara Zi, noapte, si-mprumuta glas Iubirii care-n asta seara M-a prins in dulcele-i extaz. clarul snop defoaie Mii de flori, Phoebe le inmoaie In culori, Lacrimi ca o ploaie - Stropi sonori. Asa si duhul tau, vapaie De patimase fulgerari, Cutezator o cale-si taie Spre vaste si vrajite zari. Apoi, astamparata unda, Ca un izvor care-a scazut In inima mi se cufunda Pe povarnisul nevazut. clarul snop defoaie Mii de flori, Phoebe le inmoaie In culori, Lacrimi ca o ploaie - Stropi sonori. O, tu, care-mi rasai divina In noapte, dulce mi-e-n auz Sa simt, la sanu-ti, cum suspina Eterna soapta din havuz! Fosniri de arbori, noapte, bura Ce suna, luna ce colinzi, Melancolia voastra pura Incheaga dragostei oglinzi. clarul snop defoaie Mii de flori, Phoebe le inmoaie In culori, Lacrimi ca o ploaie - Stropi sonori. EU TE SLAVESC… Eu te slavesc totuna cu bolta innoptarii, O, doamna a tacerii, o, vas al intristarii, Si te iubesc, frumoaso, mai mult cand imi dispari, Si cand, ca o podoaba a noptilor, imi pari Ca-ndepartezi ironic adancile zenituri De bratele-mi intinse spre-albastre nesfarsituri. Vreau sa m-agat de tine, spre cer navala dand, Cum viermii de-un cadavru se-agata misunand, Ca-mi esti prea scumpa, cruda jivina nemiloasa, Chiar si-n raceala-n care imi pari si mai frumoasa! CUM STAM IN NOAPTE Cum stam in noapte langa o groaznica ebree, Cum sed doua cadavre pe-un singur asternut, Ma prinse dor, alaturi de acest corp vandut, De trista frumusete ce-n brate n-o sa-mi stee. Vedeam cu-nchipuirea iar maretia draga Si ochiul ei puternic, cu farmec inarmat, Si parul ce-i facuse un coif imbalsamat, A caror amintire imi dau amor si vlaga. Cu ce smerenie trupul ti-as saruta pe veci, Din talpa racoroasa la pletele cernite, Desfasurand comoara de rasfatari iubite, De ai putea, regina prea cruda! doar o seara, Storcand din ochi de piatra o lacrima usoara, Sa adumbresti splendoarea pupilei tale reci. (traducere Ion Pillat) O FANTOMA I TENEBRELE In vagauna trista si urata In care Dumnezeu m-a surghiunit, Si unde nici o raza n-a zambit Iar noaptea mi-este gazda mohorata, Par un zugrav de soarta osandit Perdeaua beznei s-o picteze, oarba; Un bucatar funebru, pus sa fiarba Si sa-si manance inima, silit. Din cand in cand, luceste, creste, -apare O stafie cu trupul minunat, Cu dulce, -orientala leganare; Si cand intregul trup s-a-nfatisat, Imi recunosc vedenia divina: E, neagra, EA, cea plina de lumina. II MIRESME Prietene, vreodata-ai respirat Cu-adanca si aleasa desfatare, Tamaia care arde in altare, Sau moscul dintr-un scrin demult uitat? E farmecul cu care te imbata Aroma re-nviatului trecut; E floarea ce-o culegi intr-un sarut, Sorbindu-i fragezimea de-altadata. - Din parul ei, pe umeri revarsat, Jertfelnic de alcov, inmiresmat, Se raspandea un aer de savana, Iar fragezimea trupului ei pur, Invesmantat in val si in velur, Plutea ca un usor parfumde blana. III CHIPUL DIN RAMA Asa cum rama-mbraca un tablou, Dand pret sporit desavarsitei arte, Si cum de restul lumii il desparte, Invaluindu-l intr-un farmec nou, Tot ce-o-nconjoara: giuvaieruri rare, Metaluri scumpe, mobila-ncrustata, Nu-ntuneca faptura-i minunata, Ci ea, ca-n cadra, mai frumoasa-apare! Si cum ii place-adesea sa se minta Ca toate-n jurul ei o indragesc, Si-afunda-n perne trupul tineresc, Matasea fina s-o dezmnierde goala... Si-n sprinten salt sau lunecand domoala, Ca o maimuta mica - se alinta. IV PORTRETUL Se mistuie in Moarte si-n Durere Vapaia care-n noi a stralucit... Din ochii care-odata mi-au zambit, Din gura ta, balsam de mangaiere, Din revarsarea vie a luminii, Din farmecul tau in care ma scaldam Ce-a mai ramas iubirii? Ce mai am? Un palid chip, nelamurite linii, Pe care Timpul, gade-al tinetii, Il sterge cu aripile-i haine, In umbra-alunecandu-l, ca pe mine. - Dar, ucigas al Artei si al Vietii, Din gandul meu n-ai sa mi-o smulgi pe Ea O, desfatarea, nemurirea mea! MORMANTUL Pe-o noapte de catran şi zgură Dacă vreun bun creştin smerit Pe-ascuns lâng-o dărâmătură Îngroapă trupul tău slăvit, Aici, când stele sfioase Vor clipoci, de somn buimace, Păianjenii vor ţese plasa Şi viperele pui vor face; Vei auzi într-una peste Osânda bietei tale ţeste Hăulituri de lupi hoinari Şi vrăjitoare costelive Hârjoana babelor lascive Şi sfatul sumbrilor coţcari. VINUL AMANTILOR Frumos e azi văzduhul! Sprinteni, Fără căpăstru, fără pinteni, Să ne-avântăm călări pe vin Spre-un cer feeric şi divin! Ca unor îngeri arşi de jarul Lungoarei, iată, în cleştarul Albastru-al dimineţii vraja Mirajul ne-aruncă mreaja! Domol alunecând împinşi De mult isteaţa volburare, De-un paralel delir cuprinşi, O, sora mea, fără-ncetare Vom alerga, scăpaţi de rele, Spre raiul visurilor mele. CELEI CARE E PREA VESELA Cap, aer, gest - frumoase-ti sunt Ca o priveliste mareata; Iti joaca zambetul pe fata Precum in cer un fir de vant. Mahnitul trecator se-nclina De sanatatea ta orbit, Cand de pe umeri a tasnit Ca o puternica lumina. Cu tipatoarele culori Imprastiate pe vesminte, Poetilor le-arunci in minte Un minunat buchet de flori. Emblema-s la sucitat-ti fire Aceste rochii nebunesti; Smintita care ma smintesti, Iti port si ura si iubire! Ades, prin parc unde-mi indrept Tristetea-mi necuvantatoare, Simtit-am razele de soare Ca o batjocura pe piept, Si ierburi, primaveri, caldura Atat de mult m-au rusinat, Incat pe-o floare-am razbunat Obraznicia din Natura. Astfel as vrea, la ceasul cand Din noapte voluptati coboara, Tacut, spre scumpa mea comoara Sa ma tarasc cu josnic gand, Sa-ti biciui corpul vesel inca, Sa-ti rup si sanul mantuit, Sa fac din soldul tau uimit O rana larga si adanca, Apoi - vartej imbatator ! - Prin buzele abia taiate, Mai vii si mult mai minunate, Veninu-mi, sora, sa-ti strecor! PISICILE Savanati aspriti de studii si-ndragostiti zelosi Iubesc, cand toamna vietii asupra lor se lasa, Pisicile mari, blande, podoabe-n orice casa, Si ei, ca ele, trandavi, ca ele frigurosi. Prietene stiintei, placerilor depline, Tacerea beznei cata si spaimele ei mari; Ereb le-ar fi pus intre funebrii-i telegari, Daca puteau sub juguri mandria sa-si inchine. Iau nobile-atitudini in meditari adanci, Ca in singuratate mari sfincsi lungiti pe branci, Parand in visul fara sfarsit sa se afunde; Scantei vrajite-arunca din salele fecunde Si, fin nisip, farame de aur ies din ele, Impovarand pupila lor mistica de stele. DE PROFUNDIS CLAMAVI Strig, mila ta sa-mi darui tu, singura-mi iubire, Din negre-adancuri unde-mi sta inima pustie; Trist univers e-acesta cu zarea plumburie, In care-noata, noaptea, orori si-afurisite; Cad, sase luni, din soare sleite raze sure, Si, sase, sta pamantul in noapte grea de smoala; E-o tara decat tarmuri polare mult mai goala; -Nici vietati, nici rauri, nici iarba, nici padure! Mai groaznic chin nu stie sarmana omenire Decat cruzimea rece din inghetatul soare Si noaptea, ca un Haos, cazuta peste fire; Ravnesc la soarta vitei ticalosite, care Sa se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare, Atat de-ncet vrea timpul din ghem sa se desire! AMORUL SI CRANIUL Pe craniul Omenirii sade Amorul cocotat Si prostul, pe-acest tron, sloboade C-un ras nerusinat Basici rotunde, pus pe glume, Si le inalta-n cer Spre-a implini o alta lume Ascunsa in eter. Iar globu-n firava lucire Din zborul larg deschis Isi scuipa sufletul subtire Ca auritul vis. Cum sar basicile, din craniu Aud suspin smerit: - "Acest joc sangeros si straniu Cand va avea sfarsit? Caci orice-n gura-ti cruda poate S-arunce-n cer senin Mi-s creier, carne, sange - toate, O, monstru asasin!" UNEI MIZERABILE Picioru-ti fin ca mana-i, iar soldul implinit Ar fi de cea mai mandra din albe pizmuit; Se-ndragosteste-artistul de dulcea ta faptura; Mai negri decat pielea ti-s ochii de velura. Pe tarmul cald si-albastru ce-ti fu ursit de Zeu, Ai rostul s-aprinzi pipa stapanului mereu, Sa fie-n sticle apa si rece si-aromata, Iar zarva tantarimii, de pat indepartata, Si cand platanii canta-n al diminetii ceas, De prin bazar sa cumperi banane si-ananas. Desculta, ziua-ntreaga te duci unde ti-e vrerea Si canti in soapta arii vechi cum nu-s nicaierea; Si cand coboara seara in mantii stacojii, Usor pe-o rogojina tu corpul ti-l mladii Si visele-ti sunt numai de colibri-mpanzite, De-a pururi, ca si tine, gingase si-nflorite. Copila fericita, ce ganduri iti abat Sa vezi pamantul Frantei de chinuri secerat Si, dandu-ti viata-n mana de marinar vanjoasa, Sa te desparti de scumpii tai tamarini de-acasa? Tu, ce pe jumatate in voal te-nvesmantezi, Aicea, zgribulita de grindini si zapezi, Cum iti vei plange traiul de dulce libertate Cand, coapsele fiindu-ti brutal incorsetate, Ar trebui ca cina sa-ti strangi din glod, si cum Vei vinde-al vrajei tale tulburator parfum, Cu ochiul stins vazandu-ti prin paclele murdare Cocotierii lipsa in naluciri fugare! EPITAF PENTRU O OSANDITA (din "Florile Raului") Tu, cititor, tacut, bucolic, Naiv si sobru om de munci, Aceasta carte s-o arunci, Cu tot desfrau-i melancolic. De nu stii slova si vorbirea De la dibaciul mag, Satan, Arunc-o! vei citi-o-n van Sau imi vei crede sluta firea. Dar daca, vrednic scormonesti Cu ochiu-n rapi adanci, de freamat Citeste si-ai sa ma iubesti Tu, suflet, iscodind c-un geamat Un rai ce deopotriva-l vrem, Ma plange!…Altfel te blestem! METAMORFOZELE VAMPIRULUI Femeia langa mine se zvarcolea salbatec Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec Si framantandu-si sanii molatec si barbar Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar: “Am buze moi si-n ele am tainica stiinta de-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta. Adorm orice durere pe sanii mei zglobii. Batranii vin la mine cu zambet de copii. Si pentru-acela care ma vede-o data goala Sunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala! In voluptati atata de priceputa sunt Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga, Timida sau lasciva, puternica sau sluga, Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!” Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii! O clipa-am inchis ochii cuprins de-o spaima mare, Si cand i-am deschis iarasi spre zarile solare, In locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte, Statea-mbibat de sange, puternic si scarbos, Vazui acum un maldar de mucede-oseminte Scotand din ele-un sunet scrasnit si fioros, Un scartait de tabla strident, ca de morisca Pe care vantul, iarna, in nopti pustii o misca. CELEI PREA VESELE Un peisaj incantator e-ncantatoarea ta faptura iti joaca zambetul pe gura ca boarea unui vant usor drumetul trist ce-ti iese-n cale isi simte sufletul vrajit in clipa cand i-a rasarit splendoarea sanatatii tale in armonia de culori ce trupul tau il invesmanta poetii-nchipuirii canta un gratios balet de flori Vestmantul tau multicolor Cu inima ti-l potrivesti Nebuna, tu ma-nnebunesti Si te urasc cum te ador! Tanjeam in vesela gradina Cand soarele, batandu-si joc m-a sfasiat cu lanci de foc din arzatoarea lui lumina M-au umilit ca pe-un martir Gradina, primavara, firea Si pentru-a-mi razbuna jignirea Am pedepsit un trandafir! Ascuns in umbrele tacerii As vrea sa ma strecor la fel In preajma ta, ca un misel, La ceasul tainic al placerii, Sa-ti pedepsesc frumosul trup Sa-ti sanger carnea-nspaimantata, Nevinovatul san de fata Si-o rana-n coapsa ta sa rup, Apoi, cu dulce voluptate, Infrigurat as cauta In asta noua gura-a ta, Sa torn veninul meu - de frate. PODOABELE (fragmente) …. Culcata intre perne, ea se lasa-ndragita Si suradea, placandu-i cum se-nalta s-o scalde Iubirea mea tacuta, ca marea linistita Cand vrea sa prinda tarmul in bratele ei calde Ma urmarea cu ochii tigroaicei imblanzite Si incercand alene atragatoare poze Dadea candoare pura lascivelor ispite Si-un farmec nou acestor trupesti metamorfoze Si umerii si bratul si pulpele rotunde Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele In mladierea lina a lebedei pe unde …. -apoi cu-ncetul lampa se stinse si-n odaie zaream numai caminul cum flacara-si rasfrange iar focul, trimitindu-si suspinul in vapaie tot trupul ei de ambra i-l imbaia in sange. LITANII CATRE SATAN (fragmente) … Tu ce cu Moartea, vechea-ti si marea tiitoare, Nascare-ai dat Sperantei – nebuna-ncantatoare … Tu care-l faci sa cate de sus pe osandit La esafod, in juru-i norodul pedepsit…. …. Tu care, pe-omul subred ce si-a pierdut carmaciul Il faci sa-mpace praful de pusca cu tragaciul …. O CALATORIE IN CYTHERA (fragment) (...) - O doamne! Da-mi curajul si vlaga minunata sa-mi pot privi si gandul si trupul, nescarbit! UNEI TRECATOARE Asurzitoare, strada in jurul meu mugea. Inalta si subtire, durere maiestuoasa In voalurile-i negre de doliu fastuoasa Si mandra, o femeie trecu prin fata mea. Cu sprinten mers si zvelte picioare statuare. Eu ma-mbatam privind-o si beam, ca pe-un venin, Din ochiul ei, cer vanat de uragane plin Placerea ce ucide si vraja care doare Un fulger…apoi noaptea! – Faptura fara drum, Tu care cu-o privire m-ai renascut deodata, Abia in vesnicie te voi vedea de-acum? In alte parti, departe! Tarziu! Sau niciodata! Caci nu-mi cunosti cararea, nu stiu spre ce mergeai, O, tu zadarnic draga, o tu care stiai! BATRANELE In vechile orase cu strazi intortocheate Pe unde chiar uratul surade-ncantator Pandesc, purtat de toane fatale, cam ciudate Fapturi trec garbovite, c-un ce fermecator. … facandu-si din durere un strop de miere-ascuns …batrana dreapta inca si mandra sta deoparte … cu ochii-i de acvila clipind privea departe; de marmur fruntea-i parca spre lauri se-nalta!… …. astfel va duceti toate, rabdand si fara plangeri prin haul de orase, voi mame ce-ati trait cu inimi sangerate, voi curtezane-ori ingeri al caror nume-odata de toti era rostit. …. Voi ce-ati trecut prin glorii, facand din gratii jocuri Nu va mai stie nimeni! Cheflii neomenosi v-arunca-n treacat vorbe de dragoste-n batjocuri; pe-ai vostri pasi fac schime copiii ticalosi de soarta rusinate, voi umbre scorojite ce-n tremur mergeti frante, lungi ziduri dibuind nu va saluta nimeni, amarnice ursite! Umane vreascuri doara-n vecie inflorind! … Ruini! Suntem un sange! Si-un gand, o-ngemanare Solemn, in orice seara va spun adio, eu! Dar unde veti fi maine, voi Eve-octogenare Pe cari cu mana-i crunta v-apasa dzeu? LEBADA (fragmente) ... O lebada scapase din inchisoarea ei Si se tara pe labe in praful de pe strada Spre-o balta-nchipuita ducandu-si pasii grei In alba ei podoaba cu aripi de zapada. Lovea pamantul aspru, parc-ar fi vrut sa spuna Tot dorul care-o-ncearca de lacul ei natal: -“De ce nu cazi, tu, ploaie? De ce nu vii, furtuna?” Mereu o vei vedea-o, mit straniu si fatal ... Si, tremurand din aripi, cum gatul ei avid Spre dzeu l-ndreapta, intins ca o mustrare! HEAUTONTIMORUMENOS (fragment) (...) Nu-s oare un acord gresit In minunata simfonie Cand nesatula ironie Sub muscaturi m-a indarjit? MORTUL VESEL (fragment) (...) Urasc si testamente si lespezi de mormant, Decat sa cer multimii tristetea si regretul, Cu mult mai bine corbii ii voi pofti, pe rand, Sa-mi curete de carnuri, flamanzi, intreg scheletul. STRIGOIUL (fragment) (...) Ti-oi da saruturi reci de luna Si dezmierdari de serpi ce-n fund De gropi se taraie rotund SONET DE TOAMNA M-ai intrebat, cu ochii tai limpezi, de cristal: “Iubitul meu cel straniu ce daruri imi gaseste?” -iubito, taci! Ti-as spune ca inima-mi doreste candoarea ce-avusese stravechiul animal! Tu, care-mi legeni somnul cu mangaieri usoare, Sa nu stii niciodata cumplitu-mi nenoroc, Nici taina scrisa-n mine cu litere de foc! De patima mi-e sila si orice gand ma doare LAUDA FRANCISCAI MELE Noi cantari ti-nstrun eu tie Ramura care adie Peste inima-mi pustie, Invascuta-n flori surate, Tu, mai gingasa din toate Ce ma mantui de pacate, Si cum raul Lethe-alina Vlaga-mi dai, fantana lina Pururi de saruturi plina. Cand in calea mea detuna A ispitelor furtuna, Te ivesti, zeita buna, Ca o stea mantuitoare Si ma scapi de la pierzare Inima ti-anin pe-altare! Lac vrajit, izvor ce-mparte Tinerete fara moarte, Glas da-mi buzelor desarte. Nimicit-ai ce-a fost putred; Zgrunturos ce-a fost, e neted Si-a dat muguri ce-a fost vested! Pentru foamea mea, merinde, Foc ce-n bezna se aprinde, Du-ma spre liman, -nainte. Da-mi tarie-n ganduri bune, scalda dulce si minune De mireasma ce supune. Pieptul mi-l cuprinde-ndata Cu pieptar de za curata In agheasma inmuiata Talger plin cu giuvaere O, Francisca, -paiine, miere Vin ceresc ce da putere. IMN FRUMUSETII Vii din inalte ceruri sau iesi din adancime, O, frumusete? Reaua si buna ta privire Imprastie de-a valma si fericiri si crime, De aceea tu cu vinul te potrivesti la fire In ochii tai stau zorii cu serile-mpreuna; Sarutul tau e-o vraja si-o amfora ti-i gura; Si cand reversi miresme de-amurguri cu furtuna Se face las eroul, viteaza starpitura. Rasari din haul negru? Cobori din lumi stelare? Destinul ca un caine de poala ta se tine; Si bucurii si chinuri tu semeni la-ntamplare; Stapana esti si nimeni nu e stapan pe tine. Calci peste morti de care iti razi cu mult dispret Ai juvaieruri multe si Groaza dintre toate Nu-i cel mai slut si-Omorul e un breloc de pret Pe pantecul tau mandru saltand cu voluptate. Orbitul flutur zboara spre tine lumanare Slavindu-te drept torta cand a-nceput sa arda. Acel ce-si strange lacom iubita-n brate pare Un muribund ce-n taina mormantul si-l dezmiarda Ca vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasa mie, O, Frumusete! Monstru naiv si fioros! Cand ochii tai, surasul, piciorul tau ma-mbie Spre-un infinit de-a pururi drag si misterios? Sirena rea sau Inger, draceasca sau divina, Ce-mi pasa cand tu – zana cu ochi de catifea Mireasma, ritm, lucire, o! singura-mi regina! Faci lumea nu prea sluta si clipa nu prea grea? URIASA Pe vremea cand Natura, cu vlaga ei poznasa Nastea mereu ciudate fapturi si monstri noi mi-ar fi placut alaturi de-o fata uriasa sa stau ca-n preajma unei regine un cotoi. mi-ar fi placut pe-ncetul s-o vad schimbandu-si firea pietrosu-i trup in jocuri cumplite inflorand sa banuiesc din ceata ce-i tulbura privirea vapaile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind; in voie sa cutreier magnificele-i forme, sa urc incet pe coama picioarelor enorme si, vara, cand trudita de soarele pagan se-ntinde pe campie cu mainile la frunte sa dorm domol la umbra vanjosului ei san cum doarme-un sat in pace la poalele-unui munte. FRUMUSETEA Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit in stanca Si sanii-mi de care atatia se strivira Poetilor o muta iubire le inspira, Materiei asemeni, eterna si adanca. In larg azur ca sfinxul stau mandra si ciudata; mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii; urasc tot ce e zbucium tulburator de linii si nu plang niciodata si nu rad niciodata. Poetii pe vecie ursiti ai firii mele, Ca-n fata unui templu cu mandri stalpi senini Isi vor petrece viata in studii lungi si grele Caci am ca sa-i induplec pe-acesti amanti blajini Oglinzi in care totul mult mai frumos s-asterne: Adancii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne. OM SI MARE (fragment) (...) In amandoi sunt hauri si-ntunecimi profunde. Tu omule, sau cine adancul sa-ti masoare? Tu, mare, cine stie adanca ta splendoare? In amandoi o taina eterna se ascunde. (...) NENOROCUL (fragment) (...) Atatea flori dau in zadar Parfumul lor subtil si rar In taina si-n singuratate (...) Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii: Poet şi estetician francez, a cărui valoare literară nu a fost recunopscută decât postum. A fost de asemenea critic literar, plastic şi muzical. Volume tipărite în cursul vieţii: "Les Fleurs du mal" (1857 şi 1861) ediţia întâi din "Les Epaves" (1866) "Petits poemes en prose" (1867)                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE