PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
poezii de  vasile alecsandri   15 MAI 1848 Fratilor, nadejde buna ! fiti cu toti în veselie ! Cerul insusi ocroteste scumpa noastra romanie ! Azi e ziua de-nviere a romanului popor, Care singur isi urzeste dulce, mindru viitor. Priviti cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninata; Priviti soarele ce-arunca o lumina inflacarata; Priviti vaile-nflorite, codrii, muntii inverziti ! Cerul, soarele, pamintul astazi sint impodobiti; Căci e ziua mult dorita, căci e zina mult mareata, Unde falnic se rădica romania indrazneata ! Fratilor, nadejde buna ! azi, sub cerul fara nori, Libertatea, romania se-ntilnesc pe cimpi de flori S-innoiesc în fata lumei a lor vecinica-nfratire Dup-o lunga, dureroasa si fatala despartire. Fratilor, nadejde buna ! Viitorul ce urziti Va fi vrednic de trecutul a stramosilor slaviti ! Barbatia si unirea intre voi de-acum domneasca, Si strigati în libertate: România să traiasca ! HORA DE LA PLEVNA Colo-n Plevna si-n redute Stau paganii mii si sute Stau la panda tupilati Ca zavozi de cei turbati. Las' să seada mari si mici... Trageti hora, mai voinici! Sus, în tabara turceasca Dat-au tusa magareasca. Rapciugosii crunt tusesc, Cu ghiulele-n noi stropesc. Las' să crape, mici si mari... Trageti hora, mai tunari! Jos în vale, pe campie, Basbuzuci de casapie Si cercheji merei cumpliti Rup cu dintii din raniti. Las' să rupa... rupe-i-as! Trageti hora, calarasi! Ziua, noaptea, glontii ploua, Tot pamantu-i ud de roua. Nu e roua din senin, Ci e sange de crestin. Las' să ploaie ca din nori. Trageti hora, rosiori! Iaca, mă!... din parapete Vine-o scroafa ca să fete Opt godaci s-un godacel, Toti cu ratul de otel. Las' să fete mii de mii... Trageti hora, mai copii! Ne-a veni si noua-odata Zi de plata si rasplata Să-l aducem la aman Pe Gaziul de Osman. Vie!... ura!... la Balcani! Trageti hora, mai curcani! Cat e negru, cat e soare, Moartea sede panditoare Si prin santuri si prin rapi, Si tot bate din aripi. Las' să bata pana mani... Trageti hora, mai romani! ADIO MOLDOVEI Scumpa tara si frumoasa 0, Moldova, tara mea ! Cine pleaca si te lasa E patruns de jale grea, Căci, plutind în visuri line Pe-al tau sin ca intr-un rai, Dulce-i viata de la tine Ca o dulce zi de mai ! Eu te las, tara iubita, De-al tau cer mă departez Dar cu inima cernita Plâng amar, amar oftez ! Trist, acum la despartire De fiori mă simt cuprins. S-orice draga nalucire Pentru mine-acum s-au stins ! Cine stie, cine stie Daca-mpins de-al soartei vint, M-oi intoarce-n veselie Să sarut al tau pământ ! De-oi videa inca vrodata Muntii tai rasunatori Ce cu-o frunte inaltata Se perd falnic pintre nori; Si-ai tai codri de verdeata, Unde curg, soptesc usor Reci izvoare ce dau viata, Doine care zic de dor, Si-al tau cer care zimbeste Sufletului romanesc Si oricare mă iubeste S-ori pe care eu iubesc ! Iata ceasul de pornire ! Iata ceasul mult amar ! Veselie, fericire, Eu le las pe-al tau hotar, S-a mea inima iti zice: O ! Moldovo ce jalesc, Adio ! ramii ferice, Ferice să te gasesc ! SERGENTUL Pe drumul de costise ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicind în gindul lui: "Mai lunga-mi pare calea acum la-ntors acasa... As vrea să zbor, si rana din pulpa nu mă lasa!" Si bietul om, slab, palid, avind sumanul rupt Si o camesa rupta bucati pe dedesupt, Pasea tragind piciorul încet, dar pe-a lui fata Zbura ca o lumina de glorie mareata, Si-n ochii lui de vulturi adinci, vioi si mari Trecea lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era sparta, căciula desfundata, Dar fruntea lui de raze parea incoronata. Calica-i era haina, dar straluceau pe ea Si crucea "Sfintul Gheorghe" si a "Romaniei Stea". Romanul venea singur pe drumul plin de soare, Când iata ca aude fanfare sunatoare Si vede nu departre în fata lui venind Un corp de oaste mindra în aur stralucind. Erau trei batalione de garda-mparateasca Mergând voiios la Plevna cu dor s-o cucereasca. In frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag, La bravii sai tovarasi privea ades cu drag, Si inima în pieptu-i batea cu foc, desteapta, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i asteapta. Deodat' el da cu ochii de sarbedul roman Ce stase-n loc la umbra, sub un stejar batrân, Si mult se minuneaza, si nici ca-i vine-a crede Când crucea "Sfintul Gheorghe" pe sinul lui o vede. S-opreste regimentul, iar bravul colonel Se-nchina la drumetul, s-apropie de el. Si-i zice cu blindeta: "De unde vii straine?" "Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine." "Dar aste decoratii cum, cine ti le-au dat?" "Chiar domninorul nostru s-al vostru imparat." "Dar pentru care fapte?" "Stiu eu?... Cica drept plata Ca am luat eu steagul redutei... si pe data Cu el, strapunsi de glonturi, ne-am prabusit în sant..." "Dar ce rang ai voinice?" "Am rang... de dorobant!" Atunci colonelul, dând mâna cu sergentul, Se-ntoarce, da un ordin... Pe loc, tot regimentul Se-nsira, poarta arma, saluta cu onor Romanul care pleaca tragind a lui picior. PENES CURCANUL Plecat-am noua din Vaslui, Si cu sergentul, zece, Si nu-i era, zau, nimanui In pept inima rece. Voiosi ca soimul cel usor Ce zboara de pe munte, Aveam chiar pene la picior, S-aveam si pene-n frunte. Toti dorobanti, toti căciulari, Romani de vita veche, Purtind opinci, suman, itari Si cusma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hitru bun de glume, Noi am schimbat linga Balcani Porecla în renume ! Din cimp, de-acasa, de la plug Plecat-am asta-vara Ca să scapam de turci, de jug Sarmana, scumpa tara. Asa ne spuse-n graiul sau Sergentul Matraguna, Si noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie buna. Oricine-n cale ne-ntilnea Cîntînd în gura mare, Statea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare; Apoi în treacat ne-ntreba De mergem la vro nunta ? Noi raspundeam în hohot: ,,Ba, Zburam la lupta crunta !" ,,Cu zile mergeti, dragii mei, Si să veniti cu zile !" Ziceau atunci batrini, femei, Si preoti, si copile; Dar cel sergent far' de musteti Racnea: ,,Să n-aveti teama, Romanul are septe vieti In pieptu-i de arama !" Ah ! cui ar fi trecut prin gînd S-ar fi crezut vrodata Ca multi lipsi-vor în curind Din mindra noastra ceata ! Priviti ! Din noua cîti cram, Si cu sergentul, zece, Ramas-am singur eu... si am In piept inima rece ! Crud e cînd intra prin stejari Naprasnica secure, De-abate toti copacii mari Din falnica padure ! Dar vai de-a lumei neagra stea Când moartea nemiloasa Ca-n codru viu patrunde-n ea Si cînd securea-i coasa ! Copii ! aduceti un ulcior De ape de sub stinca, Să sting pojarul meu de dor Si jalea mea adinca. Ah ! ochii-mi sint plini de scântei Si mult cumplit mă doare Când mă î la fratii mei, Cu toti periti în floare. Cobuz ciobanu-n Calafat Cinta voios din fluter, Iar noi jucam hora din sat, Rîzînd de-a boambei suier. Deodat-o schija de obuz Trasnind... minca-o-ar focul ! Reteaza capul lui Cobuz S-astfel ne curma jocul. Trei zile-n urma am razbit Prin Dunarea umilata, Si nu departe-am tabarit De Plevna blestemata. In fata noastra se-nalta A Grivitei reduta, Balaur crunt ce-ameninta Cu gheara-i nevazuta. Dar si noi inca o pindeam Cum se pindeste-o fiara Si tot chiteam si ne gindeam Cum să ne cada-n gheara ? Din ziori în ziori si turci si noi Zvirleam în aer plumbii Cum zvirli graunti de popusoi Ca să hranesti porumbii. Si tunuri sute bubuiau... Se clatina pamintul ! Si mii de boambe vîjîiau Trecînd în zbor ca vintul. Sedea ascuns turcu-n ocol Ca ursu-n vizunie. Pe când trageam noi tot în gol, El tot în carne vie Tintes era dibaci tunar, Căci toate-a lui ghiulele Loveau turcescul furnicar, Ducind moartea cu ele. Dar intr-o zi veni din fort Un glonte, numai unul, Si bietul Tintes cazu mort, Imbratisindu-si tunul. Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad Erau în sentinele. Ferbea vazduhul ca un iad De boambe, de srapnele. In ziori gasit-am pe-amindoi Taiati de iatagane, Alature c-un moviloi De lesuri musulmane. Sarmanii ! bine s-au luptat Cu litfa cea pagina Si chiar murind ei n-au lasat Să cad-arma din mâna. Dar ce folos ! ceata scadea ! S-acuma ramasese Cinci numai, cinci flacai din ea. Si cu sergentul, sese !... Veni si ziua de asalt, Cea zi de sânge uda ! Parea tot omul mai inalt Fata cu moartea cruda. Sergentul nostru, pui de zmeu, Ne zis-aste cuvinte: ,,Cit n-om fi morti, voi cinci si eu Copii, tot inainte !" Facind trei cruci, noi am raspuns: ,,Amin ! si Doamne-ajuta !" Apoi la fuga am impuns Spre-a turcilor reduta. Alelei ! Doamne, cum zburau Voinicii toti cu mine ! Si cum la santuri alergau Cu scari si cu fasine ! Iata-ne-ajunsi !... inca un pas ,,Ura !-nainte, ura !..." Dar multi ramin fara de glas. Le-nchide moartea gura ! Reduta-n noi rapede-un foc Cit nu-1 incape gindul. Un sir intreg s-abate-n loc, Dar altul ii ia rindul. Burcel în sant moare zdrobind O tidva pagîneasca. Soimu-n redan cade racnind ,,Moldova să traiasca !" Doi frati Calini, ciuntiti de vii, Se zvircolesc în sânge; Nici unul insa, dragi copii, Nici unul nu se plânge. Atunci viteazul capitan Cu-o larga brazda-n frunte, Striga voios: ,,Cine-i Curcan, Si fie soim de munte !" Cu steagu-n mini, el sprintenel Viu suie-o scara-nalta. Eu cu sergentul dupa el Sarim delaolalta. Prin foc, prin spangi, prin glonti, prinfum, Prin mii de baionete, Urcam, luptam... iata-ne-acum Sus, sus, la parapete. ,,Allah ! Allah !" turcii racnesc, Sarind pe noi o suta. Noi punem steagul romanesc Pe crincena reduta. Ura ! maret se-nalta-n vint Stindardul Romaniei ! Noi insa zacem la pământ Cazuti prada urgiei ! Sergentul moare suierind Pe turci în risipire, Iar capitanul admirind Stindardu-n fîlfîire ! Si eu, când ochii am inchis, Când mi-am luat osinda: ,,Ah ! pot să mor de-acum, am zis, A noastra e izbinda !" Apoi, când iarasi m-am trezit Din noaptea cea amara, Colea pe rani eu am gasit ,,Virtutea militara !..." Ah ! da-o-ar Domnul să-mi indrept Aceasta mâna rupta, Să-mi vindec ranile din pept, Iar să mă-ntorc la lupta, Căci nu-i mai scamp nimica az Pe lumea paminteasca Decit un nume de viteaz Si moartea vitejeasca ! CUZA VODA Vazutu-te-am în pace suind scara marirei Si-n pace luand calea augusta-a nemurirei, O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare Sadit pe miriade de libere ogoare! O clipa aparut-ai în planul veciniciei Si vecinice mari fapte lasat-ai Romaniei, Naltand din parasire antica-i demnitate Prin magica Unire si sacra Libertate. Ca norul plin de mană ce trece si revarsa O ploaie roditoare pe brazda care-i arsa, Si, stand apoi deoparte, în urma lui priveste Cum brazda se deschide si campul infloreste, Asa si tu din ceruri ai dulcea mangaiere Si vezi a tarii tale frumoasa renviere, Tu, ce-ai starpit cu sceptrul, unealta de rodire, Din suflete si campuri samanta de serbire, Acum te odihneste gustand eterna pace In taina maiestoasa a mortii care tace, Lasand o lume-ntreaga la tine să gandeasca S-a ta legenda, Cuza! cu fală s-o rosteasca... Sunt nume destinate, ca numele tau mare, Să steie neclintite pe-a Timpului hotare Si vecinic să raspânda o falnica lumina Pe seculii ce-n umbra, trecand, li se inchina! SOARELE, VANTUL SI GERUL Trei calatori fantastice cutiera pamintul: Soarele splendid, gerul ingrozitor si vintul. Unul da viata, altul da moarte, aparind, Al treile mingiie cu aripa-i, zburind. Ei intilnesc o fata, voioasa caprioara, Ca soarele de vie, ca vintul de usoara. Si-i zic: "Copila draga, alege din noi trei, De vrei să fii mireasa, pe care tu il vrei!" Romanca le raspunde cu o vesela zimbire: "Sunt sprintena ca vintul, pe dinsu-l vreau de mire!" "Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins? Am să-mi razbun la vara cu focul meu nestins." "Cum? zice gerul aspru, m-ai departat pe mine? Am să inghet la iarna si inima din tine." "Nu-mi pasa, mindre soare, de focu-ti arzator Cât mi-a sufla în fata un vint racoritor. Nici de-al tau frig nu-mi pasa, o gerule de gheata, Cât vintu-n mezul iernii nu mi-a sufla în fata." BRADUL Sus pe culme bradul verde Sub zapada albicioasa Pintre negura se perde Ca o fantasma geroasa. Si priveste cu-ntristare Cum se primbla prin rastoace Iarna pe un urs calare, Iarna cu septe cojoace. El se scutura si zice: ,,In zadar, tu, vrajitoare~ Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. In zadar ingheti pamintul, Ucizi florile si stupii Si trimiti moartea cu vintul Si trimiti foamea cu lupii In zadar a ta suflare Apa-n riuri o incheaga, Sterge urma pe carare Si de mine turturi leaga. In zadar aduci cu tine Corbul negru si pradalnic, Si din codrii cu jivine Faci să iasa urlet jalnic. In zadar, urgie cruda, Lungesti noaptea-ntunecoasa Si, rizind de-a lumei truda, Scurtezi ziua luminoasa. In zadar îmi pui povara De zapada si de gheata. Fie iarna, fie vara, Eu pastrez a mea verdeata ! " MEZUL IERNEI In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare. Fumuri albe se ridica în vazduhul scanteios Ca inaltele coloane unui templu maiestos, Si pe ele se aseaza bolta cerului senina Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina. O! tablou maret fantastic!... Mii de stele argintii In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii. Muntii sânt a lui altare, codrii organe sonoare Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viata, fără glas; Nici un sbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas; Dar ce vad?... In raza lunii o fantasma se arata... E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata! STELELE De la mine pin' la tine Numai stele si lumina! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Si pe cer s-au aninat Cum se-anina despre ziori Roua limpede pe flori!... Varsat-am multe din ele Pentru soarta tarii mele! Multe pentru cei ce sunt Pribegiti de pe pământ! Multe lacrimi de jalire... Iar de dulce fericire Ah! varsat-am numai doua, Si-s luceferi amindoua! HORA UNIREI Hai să dam mâna cu mâna Cei cu inima romana, Să-nvirtim hora fratiei Pe pamintul Romaniei! Iarba rea din holde peara! Peara dusmania-n tara! Intre noi să nu mai fie Decât flori si omenie! Mai muntene, mai vecine, Vina să te prinzi cu mine Si la viata cu unire, Si la moarte cu-nfratire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi si la durere. Unde-s doi puterea creste! Si dusmanul nu sporeste! Amindoi suntem de-o mama, de-o faptura si de-o sama, Ca doi brazi intr-o tulpina, Ca doi ochi intr-o lumina. Amindoi avem un nume, Amindoi o soarta-n lume. Eu ti-s frate, tu mi-esti frate, In noi doi un suflet bate! Vin' la Milcov cu grabire Să-l secam dintr-o sorbire, Ca să treaca drumul mare Peste-a noastra vechi hotare. Si să vada sfintul soare Intr-o zi de sarbatoare Hora noastra cea frateasca Pe cimpia romaneasca! PE UN ALBUM In zadar vuieste Cerna si se bate De-a ei stanci marete, vechi, nestramutate, Si-n cascade albe salta pe-a lor san... Apa-i trecatoare, pietrele raman! In zadar si anii s-adun cu grabire, Trecand peste inimi ce-au gustat iubire! Suvenirul dulce de-un minut slavit Pintre-a vietii valuri sta-n veci neclintit! PE MAREA Ah! viata pentru mine, Scump inger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are nici un dar. In cer fie lumina, Sau nori, sau noapte lina Sufletul meu suspina, Suspina cu amar! Oricare nalucire L-a omului simtire Aduce-nsufletire Cu glasu-i incantat Se perde-n neagra ceata Ce-ntuneca-a mea viata Si glasu-i se ingheata De mine departat. Acum cerul zambeste, Natura-ntinereste Si tot care traieste Se simte fericit; Dar mie ceru-mi pare Cuprins de-ntunecare; Vad lumea-n intristare Ca sufletu-mi cernit! Zadarnic cat placere, Zadarnic mangaiere, S-alin a mea durere, Să curm al meu suspin. Trecuta fericire Izvor e de jalire, Si dulcea-i suvenire Hraneste jalea-n san! O, valuri mari de spume! Purtati-mă prin lume Ca frunza fără nume Ce o plutiti usor, Si m-aruncati din mare Perdut, fără suflare, Pe malul cu uitare Adancului Bosfor! GONDOLETA Cu Ninita-n gondoleta Când mă primblu-ncetisor, Trecatorul din Piateta Ne priveste-oftind de dor, Atunci cerul se-nsenina, Lucind vesel l-amindoi, S-Adriatica s-alina, Se alina pentru noi. In laguna de ne place A pluti pe-a marei val, Pentru noi Siroco tace Pe-a lui Lido verde mal, Si sub lunga să lopata Gondoleta salta lin, Cu Ninita leganata Leganata pe-al meu sin. Mina vesel, lopatare, De la Lido la San-Marc. Ia de-alung Canalul Mare Ce se-ndoaie ca un arc. Mergi cIt draga mea Ninita, Stind la peptu-mi infocat, Mi-a da dulcea să gurita, Mi-a da dulce sarutat. Cât va fi în ceruri luna, Cât va fi senin pe cer, La Gindeca, spre laguna, Zbori, voinice gondolier. Du-ne, Toni,-n linistire Pan' ce, stând gondola ta, Viata noastra de iubire Cu iubire va-nceta ! STELUTA Tu, care esti perduta în neagra vecinicie, Stea dulce si iubita a sufletului meu! Si care-odinioara luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singura si eu! 0! blinda, mult duioesa si tainica lumina! In veci pintre stelute te cata al meu dor, S-adeseori la tine, când noaptea e senina, Pe plaiul nemurirei se-nalta c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, si multi vor trece inca Din ora de urgie în care te-am perdut! Si doru-mi nu s-alina, si jalea mea adinca Ca trista vecinicie e fără de trecut! Placeri ale iubirei, placeri incântatoare! Simtiri ! marete visuri de falnic viitor! V-ati stins intr-o clipala ca stele trecatoare Ce las-un intuneric adânc în urma lor. V-ati stins! si de atunce în cruda-mi ratacire N-am alta mingiiere mai vie pe pământ Decât să-nalt la tine duioasa mea gindire, Steluta zimbitoare dincolo de mormânt ! Căci mult, ah ! mult în viata eu te-am iubit pe tine, O dulce dismierdare a sufletului meu! Si multa fericire ai ravarsat în mine Pe când eram în lume tu singura si eu! Frumoasa ingerela cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viata-mi ai lucit, Si-n ceruri cu grabire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lasindu-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoara de visuri fericite, De scumpe, si ferbinte, si dulce sarutari, De zile luminoase si indumnezeite, De nopti venetiane si pline de-ncântari. Un suvenir poetic, corona vietii mele, Ce mingiie si-nvie duioasa-inima mea, Si care se uneste cu harpele din stele Când mă inchin la tine, o ! draga, line stea! Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare, Ai desteptat în mine poetice simtiri, Primeste-n alta lume aceste lacrimioare Ca un rasunet dulce de-a noastre dulci iubiri! BABA CLOANTA Sede baba pe calcaie In tufarul cel uscat, Si tot cata nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Si tot toarce, cloanta toarce, Din masele clantanind Si din degite plesnind. Fusu-i rapide se-ntoarce, Iute-n aer sfiriind. "Fugi, Urite ! baba zice, Peste codrul cel frunzos, In pustiu intunecos ! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mindrei Fat-Frumos. De-a veni el dupa mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarca tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu ! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat Să fie-n veci farmecat Si de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat ! In cap ochii să-i se-ntoarca Si să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fer aprins Din pept inima să-i stoarca Si s-o arda-n foc nestins ! Fiara-Verde să-l goneasca Cât va fi cimp de gonit Si lumina de zarit. Noaptea inca să-l munceasca Sânge-Ros si Hraconit !" Toarce baba, mai turbata ! Fusu-i zboara nevazut, Căci o stea lunga-au cazut, Pe luna s-au pus o pata S-în sat locul au scazut: "Draga puiule, baiete, Trage-ti mâna din cel joc Ce se-ntoarce lângă foc, S-ochii de la cele fete, Cu ochi mari, far' de noroc. Vin' la mine, voinicele, Ca eu noaptea ti-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi cata, De diochi, de soarte rele, Si de serpi te-oi descânta. Vai ! din ziua cea de vara Când, prin lunca ratacit, Cintai Doina de iubit, Cu-a mea inima amara Sufletu-mi s-au invrajbit ! Ada-mi fata ta voioasa S-ai tai ochi de dismierdat, Ca mă jur în ceas curat Să-îi torc haine de matasa, Haine mindre de-mparat. Vircolaciul se lateste Sus pe luna, ca un nor, Vin' ca pasarea-ntr-un zbor Pan' ce viata-mi se sfirseste Ca si lina din fuior." Baba Cloanta geme, plânge, Căci fuiorul s-au sfirsit Iar voinicul n-au venit ! Minele cumplit isi fringe Crunt strigind spre răsărit: "Sai din hau far' de lumina Tu, al cerului dusman ! Tu, ce-n veacuri schimbi un an Pentr-un suflet ce suspina, Duhul raului, Satan ! Tu, ce stingi cu-a ta aripa Candela de pe mormânt, Unde zac moaste de sfânt, Când incungiuri intr-o clipa De trei ori acest pământ ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blastemind, Ca să-mi faci tu pe-al meu gând, Ca de-acum pe vecinicie Tie sufletul îmi vind !" Abie zice, si deodata Valea, muntele vuiesc, In nori corbii croncaiesc, Si pe-o creanga ridicata Doi ochi dusmani stralucesc ! "Eu pe mândru-ti l-oi aduce (Zbeara-un glas ce da fiori), Pintre serpi si pintre flori, La cea balta de mă-i duce Si-mpregiuru--i de trei ori !" Baba Cloanta se porneste Fara grija si pacat. Cu Satan incalecat, Ce din dinti grozav scrisneste Si tot blestema turbat. Salta baba, fuge, zboara Cu sufletul dupa dor Ca o buhna la izvor, si-n urma-i se desfasoara Toata lina din fuior. Fuge baba despletita, Ca virtejul fioros, Sus, pe malul lunecos, Si-n tacerea adincita Satan urla furios. Mii de duhuri ies la luna, Pintre papurii zburind, Si urmeaza suierind Baba Cloanta cea nebuna Care-alearga descântind . Codrul suna, clocoteste De-un lung hohot pan-în fund. Valea, dealul îi raspund Prin alt hohot ce-ngrozeste, Dar pe dinsa n-o patrund ! Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge nencetat Ca un duh inspaimintat, Căci Satana o rapede Catra telul departat. Zece pasuri inca grele... Mindrul ca si-a dismierda, Ca pe-o floare l-a cata, De diochi, de soarte rele Si de serpi l-a descânta. Doi pasi inca... Vai ! în lunca Tipa cucosul trezit; Iar Satan afurisit Cu-a să jertfa se arunca In baltoiul mucezit ! Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urma clocoti, In mari cercuri se-nvirti, Si de trestii, si de maluri Mult cu vuiet se izbi. Iara-n urma linistita Dulce unda-si alina Si în taina legana Fata lunei inalbita Ce cu ziua se-ngina... Când pe malu-i trece noapte Calatorul suierind, Pintre papuri când si când El aude triste soapte Si-un glas jalnic suspinind: "Vin' la mine, voinicele, Ca eu noaptea ti-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi cata, De diochi, de soarte rele, Si de serpi te-oi descânta !" HORA Iata ! hora se porneste Sub stejar, la radacina. Iata ! hora se-nvirteste... Vina, puico, vina. Linga mine vin', draguta, Să te pot stringe de mâna Ca ieri seara, la fintina; Mario, Mariuta ! Duh-de-Spaima ! Pei-Naluca ! Suna bine-n cobza, suna, Să nu-ti fac spetele struna Si chica maciuca. Tu, Fes-Ros cu giubea lunga ! Din arcus trage mai tare, Căci în gard am un par mare Si multi bani în punga ! Tot asa pan-în deseara ! Mult frumoasa-mi e puicuta, Ca o zi de primavara Maria, Mariuta ! Tot asa, tot voiniceste ! Nu mă dati, mai, de rusine, Căci gurita ce-mi zimbeste Vira dracu-n mine. Mi-am pus flori la palarie, Mi-am pus flori, mi-am pus margele, Să se uite cu mindrie Puicuta la ele. Am camesa cu aItita, Tot de fir si de matasa, Am pe spate-o durdulita... De nime nu-mi pasa ! Nici de vornic, nici de dracul, Nici de vraja ciocoiasca, Nici de turc, nici de cazacul... Tara să traiasca ! Bateti toti intr-o lovire Să vuiasca-n fund pamintul; Lumea-ntreaga să se mire Si Dumnezeu Sfintul ! Sint satul de biruri grele Si de plug si de lopata, De ciocoi, de zapciele Si de sapa lata. Astazi horele sint pline ! Crape-mi sure opincuta, Si să mor în joc cu tine, Mario, Mariuta ! ANDRII-POPA Cine trece-n Valea-Seaca Cu hamgerul fără teaca si cu peptul dezvalit ? Andrii-Popa cel vestit ! Septe ani cu voinicie Si-au batut joc de domnie Si tot prada nencetat Andrii-Popa, hot barbat ! Zi si noapte, de calare, Trage bir din drumul mare, Si din tara peste tot ! Fug neferii cât ce pot, Căci el are-o pusca plina Cu trei glonti la radacina, S-are-un murg de patru ani, Care musca din dusmani. S-are frati de cruce sapte, Care-au supt sânge cu lapte Si nu-i pasa de nimic, Andrii-Popa cel voinic ! Capitane, fratioare, Ce se vede despre soare ? Să zaresc vro patru cai !... N-auzisi tu de-un Mihai ? Capitane, te gateste, Mihai mindrul te goneste. Iata-l, vine ca un zmeu ! Fa trei cruci la Dumnezeu. Cum îi vede-n departare, Popa striga-n gura mare: "Hai la goana de neferi ! Hai la hora de muieri !" Au zis ! tipa, se arunca Trece ses, piraie, lunca Cu fugarul sprintinel Si cu hotii dupa el. Mihai mindrul vine iara Falnic ca un stilp de para, Pe-un cal alb ce n-are loc Si din ochi arunca foc. Fug cum fuge-o rindunica Fug ca fulgerul când pica Si se duc voinicii, duc, Cu urgie de haiduc ! Pept în pept !... cimpul rasuna, Toti de tot dau impreuna. Toti la lupta-s inclestati, Toti în sânge incruntati. "Ura, frati !" caii necheaza, Sus vazduhul scânteiaza. "Ura !" moartea s-au ivit ! Vulturu-n zbor s-au oprit ! Zi de vara pan-în seara Dau voinicii să se peara, Si cu ferul ascutit, Si cu pumnul amortit. Singele-n rani gilgiieste, Glasu-n gura se sfirseste. Zece-s morti ! doi inca vii, Mihai mindrul si Andrii. Andrii fuge far' de-o mâna. Prinde murgul la fintina, Da peptis, sare pe să Si din gura zice-asa: "Zbori, copile sprintinele, Să mă scapi de chinuri grele, Ca mă jur, de mă-i scapa, Ca pe-un frate te-oi cata." Murgul sprinten se rapede. In zadar ! Mihai mi-l vede ! "Stai, hot-popa, dragul meu, Să-ti arat cine sint eu !" Si cum zice, mi-l chiteste, Drept în frunte mi-l loveste ! "Ura !" Vulturul din nori Racni falnic de trei ori. STRUNGA In padurea de la Strunga Sint de cei cu pusca lunga Care dau chioris la punga ! Sint de cei ce-mpusca-n luna, Care noaptea-n frunze suna, Feciori de lele nebuna ! Fa-te-n laturi, mai crestine, Daca vrei să mergi cu bine, Să ramii cu viata-n tine ! In potica fără soare Ei te-asteapta la strimtoare Să te prade, să te-omoare !... In dumbrava cea vecina, Unde buhna greu suspina Vezi cea zare de lumina ? Opt voinici cu spete late Si cu minici suflecate, Stau cu pustele-ncarcate. Trei saruta crucea sfinta Trei se lupta greu la trinta, Unul drege, unul cânta: Oliolio, ciocoi bogate ! Ici de-ai trece, din pacate, Să-ti arunc doi glonti în spate. Oliolio, mindra fetica ! De-ai veni cole-n potica Să te fac mai frumusica. Ca mi-i pusca hultuita, Si mi-i ghioaga tintuita Si mi-i inima-ncoltita. Oliolio, mai Taie-Baba ! Căci nu suieri mai degraba Să sarim voinici, la treaba ! Pusculita-mi rugineste, Tinta-n ghioaga se toceste, Murgul sare, nechezeste !... In padurea de la Strunga Ce slujeste pusca lunga Fara lupta, fără punga ? DOINA Doina, doinita ! De-as avea o puiculita Cu flori galbine-n cosita, Cu flori rosii pe gurita ! De-as avea o mindrulica Cu-ochisori de porumbica Si cu suflet de voinica ! De-as avea o balaioara Nalta, vesela, usoara Ca un pui de caprioara ! Face-m-as privighitoare De-as cânta noaptea-n racoare Doina cea dismierdatoare ! Doina, doinita ! De-a, avea o pusculita Si trei glonti în pungulita S-o sorioara de bardita ! De-as avea, pe gindul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca pacatul greu De-as avea vro septe frati, Toti ca mine de barbati Si pe zmei incalecati ! Face-m-as un vultur mare, De-as cânta ziua, la soare, Doina cea de razbunare ! Doina, doinita ! Si i-as zice: "Mindrulita, Mă jur p-asta crucilita Să te tin ca un badita !" Si i-as zice: "Voinicele, Să te-ntreci cu rindunele Peste dealuri si valcele !" Si le-a, zice: "Septe frati, Faceti cruce si jurati Vii în veci si nu va dati tu Hai, copii, cu voinicie, Să scapam biata mossie De pagini si de robie ! LACRIMIOARE Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi,mici lăcrimioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteti lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri. Sunteţi fragede şi albe Ca iubita vieţii mele ! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-şi face salbe. Dar de o dată vântul rece Fără vreme vă coseşte ! Astfel soarta crud răpeşte Tot ce-n lume ne zâmbeşte.. Floarea pere, viaţa trece ! BALCESCU MURIND De pe plaiu-nstrăinării, Unde zac şi simt că mor De amarul disperărei Si de-al ţării mele dor, Văd o pasăre voioasă Apucând spre răsărit Si o rază luminoasă, Si un nour aurit. “Păsărică zburătoare Unde mergi cu dorul meu?” “Am solie-ncântătoare De la sfântul Dumnezeu Să duc glas de armonie Tărmurilor româneşti Si să scald în veselie Inimile ce jăleşti !” “Rază vie, călztoare, Unde mergi cu dorul meu?” “Am solie-nvietoare De la sfântul Dumnezeu Să depun o sărutare Pe al ţării tale sân Si să duc o alinare Jalnicului tău suspin.” “Nouraş pătruns de soare, Unde mergi cu dorul meu?” “Am solie roditoare De la sfântul Dumnezeu Să mă las în Românie, Ca să crească mii de flori Pe frumoasa ei câmpie Ce o plângi adeseori !” “Du-te rază strălucită, Dute mică păsărea, Si pe ţara mea iubită Mângăiaţi-o-n lipsa mea ! Iar tu ,nour de rodire, Fă să creascz-n sânul său, Cu verzi lauri de mărire. Floarea sufletului meu !” ADIO De-aş trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ş-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru tine, Pentru tine-1 voi păstra. Cea mai blândă-a mea gândire, Cea mai gingaşă simţire, Cel mai falnic dor al meu Ţie numai, numai ţie Le închin pentru vecie Ca la însuşi Dumnezeu! Tu, fiinţă de slăvire! C-un cuvânt, cu o zâmbire, Cu un dulce sărutat! Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viaţă, Şi a raiului dulceaţă Tu în sânu-mi ai vărsat! Tu mi-ai dat cu-a ta iubire Acea naltă fericire, Acel simt dumnezeiesc Ce puternic ne supune Şi ne-naltă de ne pune Sus, pe tronul îngeresc! Tu, Eleno!... dar, vai mie! Într-o noapte de urgie Cerul crud ne-a despărţit! Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită... Fericirea-mi nesfârşită Într-o clipă s-a sfârşit! Aşa-i soarta! aşa-n lume Tot ce poartă-un dulce nume, Tot ce-i falnic şi frumos Curând trece, curând moare, Ca un cântec, ca o floare, Ca un fulger luminos! Steaua vine, steaua piere! Astfel dulcea-mi mângâiere A pierit de pe pământ; A pierit, s-a dus cu tine În locaşul de lumine... Şi eu plâng pe-al tău mormânt! Singur, singur cu-a mea jale, Rătăcit pe-a vieţii cale, Ca un orb nenorocit, Viaţa-mi scade, jalea-mi creşte, Ş-al meu dor în veci s-opreşte Pe mormântul tău iubit! Adio! pe-aceste maluri De-ale Bosforului valuri Îngânate lin, uşor, Te las, înger de iubire! Cu a vieţii-mi fericire, Cu-al meu suflet plin de dor! Constantinopol, mai 1849 CINEL-CINEL * Păstorul zise: "Cinel-cinel, Copilei june de lângă el. Două steluţe cu raze line Lasat-au cerul plin de lumine Şi pe-a ta frunte ele-au căzut. Ghici, drăguliţă, că le sărut." Nu ghici-ndatâ Gingaşa fatâ Şi pe ochi dulce fu sărutată. Păstorul zise încă: "Cinel, Copilei blânde de lângă el. O vezi închisă, rumenă floare, Cum se deschide, vezi lăcrimioare, Şi pe-a ta faţâ ea s-a născut. Ghici, drăguliţă, că o sărut". Nu ghici-ndatâ Vesela fatâ Şi pe guriţâ fu sărutată. Păstorul zise iară: "Cinel, Copilei mândre de lângă el. Albe, rotunde, două-aripioare Ne-ncetat saltă, la cer să zboare, Şi tu-n robie le-ai tot ţinut. Ghici, drăguliţă, că le sărut". Nu ghici-ndatâ Rumena fatâ Şi pe sân fraged fu sărutată. DORUL ROMANCEI De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aş avea un copilaş, Dragul mamei îngeraş! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aş şopti cu blânde şoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu-mi l-aş păzi! L-aş păzi, l-aş dezmierda, Mii de sărutări i-aş da, Şi i-aş zice-ncetişor: Nani, nani, puişor! De-ar fi cerul cu priinţă, Să-mplinească-a mea dorinţă! De mi-ar da un băieţel, Dragul mamei voinicel! N-ar fi prunc mai fericit Şi pe lume mai iubit! Alt copil n-ar fi ca el, Mititel şi frumuşel! Obrăjelu-i ca de spume N-ar avea seamăn pe lume! N-ar fi ochii nimărui Dulci ca ochişorii lui! Iar eu, mândră măiculiţă, Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţâ Ne-ncetat l-aş săruta, Săruta şi i-aş cânta. Şi i-aş face-o descântare Să ajungă-un viteaz mare, Un viteaz ce-ar străluci, Cum n-a fost, nici n-ar mai fi Şi l-aş pune să se culce Pe-al meu sân, legănat dulce, Şi i-aş zice-ncetişor: Nani, nani, puişor! FLUIERUL In poiana verde am gasit un fluier Si i-am zis în treacat: ,,O! Fluier perdut, Ai avut odata mult maestru suier Care uimea lumea, s-acuma esti tacut. Astfel si poetul viu în tinereta Gingas, cu iubire, dulce a cantat, Dar i-a plecat fruntea trista batraneta Si i s-a stins glasul s-a rămas uitat." Fluierul raspunde: ,,Frate, fratioare, A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins, Dar a noastra soarta e multumitoare; Am cantat o doina, si e de ajuns." GROZA Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alţii, de mirare, Cu mâna la gură capul clătina Şi-ncet, lângă dânsul, îşi şopteau aşa "El să fie Groza cel vestit în ţară Şi-n sânge-ncruntat! El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe şi lege-a călcat!" Un moşneag atunce, cu o barbă lungă, La Groza mergând, Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă, Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând, Mai facu o cruce şi zise plângând: "Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese, Şi pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese. N-aveam nici de hrană, nici ţol de-nvelit, Şi nici o putere!... eram prăpădit! Nu aşteptam altâ din mila cerească Decât a muri, Când creştinul ăsta, Domnu-1 odihnească! Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi Ş-aproape de mine calul îşi opri. "Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române, Fă piept bărbătesc; Na, să-ţi cumperi haine, şi casă, şi pâine..." Şi de-atunci copiii-mi ce-1 tot pomenesc, Oameni buni! de atunce în tihnă trăiesc." Şi, sărutând mortul, bătrânul moşneag Oftâ şi se duse cu-al său vechi toiag. Iar poporu-n zgomot strigă, plin de jale: "Dumnezeu să ierte păcatele sale!" ROMANTA DE TOAMNA De-as fi-n a tineretii floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare In veci lumina nu apune, Multe-as avea în taina-a-ti spune Ca să devii tu ganditoare. De-as fi ce-am fost pe lume-odata, Privind în fata viitorul, Când mă-ndrageam de orice fata Ce-mi parea sora cu amorul, As destepta în tine dorul Cu-a mea cantare infocata. Dar nu-s în floarea tineretii, Si nu-ndraznesc nimic a-ti zice! Mergi dar, copila,-n calea vietii Intimpinand zimbiri amice. Eu te-oi privi oftand, ferice, Rapit de farmecul frumusetii. Si insa de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu esti sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate, ah! avea-ntilnire Cu-apusul palid ce dispare! SANIA Zi cu soare, ger cu stele!...Hai, iubita, la primblare, Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare; Saniuta, cuib de iarna, e cam stramta pentru doi... Tu zambesti?... Zambirea-ti zice ca e buna pentru noi. Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe, Rapind sania usoara care lasa urme albe. Surugiul chiuieste; caii sboara ca doi smei Prin o pulbere de zare, prin un nour de scantei. Pe campia inalbita, neteda, stralucitoare Se vad insule de codri, s-aud câni de vânatoare; Iar în lunca pudruita cu marunt margaritar Salta-o veverita mica pe o creanga de stejar. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie; Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie. Iat-o gingasa mladita cu sirag de martisori... Tu o rupi?... Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori. TARA Din umbra deasa-a norului Intins pe tari straine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! tara luminoasa, Comoara-a nalucirilor, Gradina mea frumoasa! S-avantul tineretelor Ce-n sanu-mi se trezeste, Prin lumile poetilor Zburand mă rataceste. Si-n farmecul avantului Tot ce sub ochi rasare In poalele pamantului Mai dragalas îmi pare; Intinderea campiilor In zari mai lin se perde. Mai dulce-i rodul viilor, Verdeata e mai verde. Mai nalte sant inaltimile, Mai cald e mandrul soare, Mai limpezi limpezimile De rauri si izvoare. Iar fetele cu florile Mai viu rad intre ele, Si spun privighetorile Mai tainic viers la stele. Aice-i tara basmelor Ce-ngana-a noastra minte Prin freamatul fantasmelor Din timpi de mai nainte. Aice-i vestea Doamnelor Din lumea legendara, S-a prelungirii toamnelor Sub cerul de primavara. Aice-i tara tarilor S-a doinelor de jale Ce-n linistirea serilor Te tin uimit în cale. Aici cu lacrimioare Bujori se prind în hora. Aice insusi soarele Are-ntre flori o sora, Si-n stancele Carpatilor Cresc paseri nazdravane, Si-n sufletul barbatilor, Mandriile romane! O! gura dulce-a raiului, Tu dai prin o zambire Si fericire traiului, Si mortii fericire. Luceferii eterului Ravnind privesc la tine, Si toti ingerii cerului Te-au indragit ca mine! Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE