FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
proza
de  mihai eminescu
  ADMINISTRATIA ROSIE


De trei ori sã fi prãdat tãtarii țara în lung și-n lat, de trei ori sã fi cãzut ca nuorii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuși n-ar fi produs pagubele pe care le aduc doi-trei ani de administrație roșie.
Într-adevãr, dacã n-ar exista bietele tribunale cari de rãu de bine tot sînt o amenințare permanentã pentru acești oameni și cari, cu toatã starea precarie și pururea primejduitã a judecãtorilor, tot își fac datoria cînd lucrurile prea se deoache, am asista la anarhia cea mai deplinã de la un capãt pînã la altul al României.
E o datorie imperioasã pentru d. Cogãlniceanu de-a curãți atmosfera administrației județelor de mirosul de penitenciar rãspîndit pretutindenea de partidul Warszawsky-Mihãlescu. Pe calea acestor schimbãri 1-ar binecuvînta poporul întreg, 1-ar sprijini presa și opinia publicã în genere. Administrația a devenit o adevãratã patã pentru țara aceasta, o pepinierã de candidați de penitenciare, un loc de refugiu și de imunitate pentru cei ce au pãrãsit temnițele sau pentru cei cari sînt în perspectivã de-a intra în ele de acuma-nainte. Știm cã trebuie un curaj estraordinar, cînd ai pe un Lecca sau pe un Stolojan alãturi, de-a mãtura fãrã cruțare lepãdãturile societãții cu cari roșii pretind a administra, știm cã acest soi de oameni e-n stare a-ndrepta pistolul asupra pieptului unui ministru care ar încerca sã-i înlãture, știm asemenea cã nu d.Brãtianu, ci acești oameni sînt cei cari stãpînesc țara, exercitînd o estremã tiranie asupra șefi-lor lor chiar; dar acest înalt curaj civic d. Cogãlniceanu trebuie sã-l aibã. Da, va avea în contrã-i banda de esploatatori roșii, dar în tabãra sa ar fi țara întreagã, sugrumatã de adepții lui Pazvantoglu.
Aceastã satisfacere e datoritã țãrii întregi. Celelalte ramuri de administrație publicã, oricît de rãu împînzite ar fi cu oamenii silei, au totuși legi organice cari le fac contrabile. Dar în administrația atîrnãtoare de Ministeriul de Interne controlul lipsește cu desãvîrșire.
În privirea administrației în senzul restrîns al cuvîntului România e datã în prada unei esploatãri și a unei silnicii nemaipomenite, pe care d. Cogãlniceanu, ca om cu esperiențã politicã, trebuie singur sã le fi cunoscînd.
Ne vine greu de-a vorbi de aceastã administrație roșie, cãci de rușinea și de cangrena țãrii noastre sîntem siliți a vorbi. Dorim din inimã ca
d. Cogãlniceanu sã ne dea ocazie de a tãcea cel puțin despre ea; cãci epoca în care am putea-o menționa cu laudã ne pare încã foarte depãrtatã.
[20 iulie 1879]


RUSIA PRETINDE RETROCEDAREA BASARABIEI



În sfârșit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu știu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi desmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat o convenție, prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca leava în vânt asigurările unei convenții, a cărei iscălituri sunt încă umede și e care a încheiat-o c-o împărăție mare pe a cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze.
Și ce zice Austria la aceasta? Austria, pentru care gurile Dunarii sunt o condiție de existență mai mut decât pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis, dacă i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de jos.
Dar cum să se asigure acestă neutralitate ? Printr-un tratat? ridicol! Tratările se scriu astăzi, pentru ca sa fie calcate a doua zi.
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pământ din pământul nostru?
Pe cuvantul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din Româia. Va să zică, onoarea Rusiei cere ca sa se ia o bucată din România, și aceiași onoare ne cere respectarea convenției iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr!
Și pe ce se-ntemeiază acest "point d'honneur"?
Fost-au Basarabia cucerită cu sabia?Nu. prin tratatul de bucurești de la 1812 s-a făcut această cestiune, nu ca preț al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon era asupra intrarii în Rusia și trupele rusești se-ntorceau în marș forțat, în ruptul capului, luând fața pământului românesc pe talpile or.
Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile țârii de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu utea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câștiga o provincie Se știe că diplomația engleză împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi a fost cauza cesiunii Bsarabiei.
Anglia e pedepsită abia astăzi. Și când Moldova au căpătat îndărăt o parte din pământul, ce pe nedrept i se luase, atunci s-a stins onoarea Rusiei și acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi, ceea ce pe nedrept ni se luase?
Căci prin ce păcătuise țările românești Rusiei ? Nu le-au hranit într-atâtea rânduri oștile, nu erau țările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată dușmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mai mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-si bate joc de lume de noi, de ea însăși?
Pe câtă vreme presa ruseasca comitea necuviința - căci altfel n-o putem numi - de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atata vreme am ignorat glasul unei prese, care stiam prea bine că n-are nici o insemnatate si este libera a se ocupa in mod platonic de toate cestiunile, pe cari le permite politia a fi discutate, fara de a-i crește cuiva prin aceasta peri albi.
Dar astăzi nu mai este presa ruseasca care vorbeste, ci guvernul, care acolo este tot.
Astfel dar am pierdut 15000 de oameni și cateva zeci de milioane cheltuiti de rasboi, am ajutat pe "mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, și la urmă tot noi să fim în pagubă, tot noi să plătim răsboiul Rusiei cu pierderea unei provincii?
Până acum noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privință. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi și prea bine întemeiate, oentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieșa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru și cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă și până în veacul al nouăsrezecelea.
Mandatarul Europei vine să mântuie opoarele creștine de sub jugul turcesc și incepe prin a-și anexa o parte a unui pământ, stăpânit de creștini, în care nu+i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire întradevar.
Cuvântul nostru este : De buna voie niciodată, cu sila și mai puțin.
Într-unul din numerii trecuți am înregistrat sgomotul că în Bsarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenției încheiate.
Cerem lămurire guvernului. Conventia nu trebuie să rămâie literă moartă și orice trecere peste ea trebuie respinsa in orice moment. Nu e permis nimanui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeție. Dacă nația românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o , dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impună.
Dar toate acestea sunt considerațiuni făcute față cu o eventualitate asupra căreia staruim a fi îndoială.
Oricât de muți oameni răi s-ar gasi în această țară, nu se găseește nici unul, care ar cuteza să pue numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiți de o parte din vatra stramoșilor noștri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare ; a trebuit însă sa se încredințeze că în zadar a făcut-o .
Mai departe nu va merge!
Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliatș atât insă și numai atât. Voim să păstrăm bune relațiuni cu vecinii.
Ei bine! Rusia nu se va face niciodată de o faptă, care ar fi pentru dânsa o vecinică pată în ochii lumiiș ea nu va lua ce noi nu voim sa dam.
Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existență pentru poporul român.
Puternicul împărat Alexandru II staruiește să câștige cu orice preț stăpânirea asupra acestei părți din cea mai prețioasă parte a vetrei noastre strămoșești.
Înțelegem pe deplin această staruință, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale și materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putință : Rusia este o împărăție mare și puternică, iar noi suntem o țară mică și slabă: daca dar țarul Alexandru II este hotarât a lua Basarabia în stapânirea sa, pentru noi Basarabia este perdută.
Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să perdem sau să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde și rămășița unei prețioase provincii perdute; putem chiar mai mult decâ atâta, încrederea în trăinicia poporului român.
În viața sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălțimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniți într-un singur stat.
Mihai viteazul a isbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări și să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbușească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri și rămâne statornic, fiindcă are două temelii : conștiința românilor și încrederea marilor națiuni europene.
Dacă vom câștiga de trei ori atât pământ pe cât avem și vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devenii o creațiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existență socială, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecătoare.
Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât si în popoarele mari ale apusului, credința în trăinicia poporului român.
Rusia voiește ca să ia Basarabia cu orice preț; noi nu primim nici un preț.
Primind un preț, am vinde; și noi nu vindem nimic!
Guvernul rusesc însuși a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până la sfârșit consecvenți moțiunior votate de către corpurile legiuitoare : nu dăm nimic și nu primim nimic.

PARALELE ECONOMICE


Trebuie sã admitem cã între anii 1830 și 40 vor fi esistat abuzuri și neajunsuri îndestule în țãrile noastre, pentru cã neajunsurile se țin de natura lumii aceștia, încât oricând ne putem ruga, ca bãtrânii, ca sã nu dea Dumnezeu omului atâta necaz cât poate duce. În epoca aceea în care s-a nãscut Regulamentul și-au ivit capul și cele dintâi idei liberale și, ca totdauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stãpânitoare. Daca mergea lumea rãu, boierii erau de vinã. Cãci lipseau garanițele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toți furau și liberalii ziceau; Dați-ne nouã țara pe mânã și veți vedea ce om face dintr-însa, cerul pe pãmânt, nu altceva! Ca și acum, ei fãgãduiau marea cu sarea, ca și acum cauza tuturor relelelor era cã clasele privilegiate domneau, cã dispuneau fãrã control de avuțiele țãrii, cã jupuiau lumea și-și fãceau de cap.
Bun. S-au dus privilegiele. Astãzi națiunea controleazã tot ce se face. Nu mai esistã abuzuri, nici hoții, suntem stãpâniți de legi absolut drepte, cari ne garanteazã toate libertãțile ce sunt cu putințã.
Sã facem deci izvodul averilor noastre.
Avem în avere: Camere, consilii comunale și județene, primari, notari, advocați, profesori de universitate, academii etc. etc., toate plãtite cu bani în numãrãtoare.
Avem la datorii: o jumãtate de miliard de franci datorie publicã, o scãdere regulatã atât a muncitorilor agricoli cât și a breslașilor, o despoiare mai neînduratã a țãranului, ba sãrãcirea claselor de sus, produsã prin sãrãcirea generalã, iar negoț și meserii în mâni strãine.
Am admis legiuiri strãine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuințele cãruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau și cari știu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferã publicã pentru plante exotice, de care planta autohtonã moare.
Cãci azi avem cele mai înaintate instituții liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franțuzești, consilii județene și comunale. Stãm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rãu, cãci instituțiile nouã nu se potriveau cu starea noastrã de culturã, cu suma puterilor muncitoare de cari dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie sã le sleim pe acestea pentru a întreține aparatul costisitor și netrebnic al statului modern.
Suntem țãrani, curatã socotealã, și țãrãnește ar fi trebuit sã gospodãrim. Țãranul, oricât seu la rãrunchi ar avea, bani n-are, și statul modern are nevoie de bani. Un pas pe care-l face deputatul în Camerã, o prostie care o zice, costã pe țarã bani și banul e muncã. Un șir scris de un ajutor de ajutor de primar la sat costã bani și banul e muncã. O prelegere rea ținutã la universitate costã bani și banul e muncã - în sfârșit banul este pretutindenea reprezentantul și tãlmãcirea citeațã a muncii, într-însul e sudoare și putere muscularã și, precum arãtãtorul pe ceasornic spune la numãrul cutare câte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu aratã cât s-au muncit pentru mine în societatea omeneascã.
Dar va zice cineva : Ei și? Cu munca românului nu pot face stat constituțional cu libertate, egalitate, fraternitate și suveranitate? Franțujii sunt farmazoni de au putut-o face, - și noi sã nu putem? Nu suntem noi oameni și nu putem sã ne luãm dupã dânșii? Adicã ei sã fie mai cu cap decât noi?
Adevãrat. Franțuzul nu-i mai cu cap decât noi ... dar mai este un cusur la mijloc, care ne-mpiedicã sau ar fi trebuit sã ne-mpiedice.
Franțuzul ia o bucatã de metal în preț de 50 de parale și-ți face din ea un ceasornic pe care ți-[l] vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lânã cu un franc și el ți-o trimite înapoi sub formã de postav și-ți ia pe aceeași oca 20 de franci; franțuzul ia paie de orez, care nu-l țin nimica, și-ți împletește din el[e] o pãlãrie pe care nevasta dumitale dã trei sau patru napoleoni.

TEORIA STATULUI


Logica parlamentară este arta de-a se pune-n gardă în contra erorilor și surprinderilor, în contra curselor și fraudelor discuțiunii; e arta d-a face să predomnească buna-credință, de-a face sa prevaleze onestitatea și adevărul în contra sugestiilor interesului. E strategia proprie de a dejuca stratagemele adversarului.
Sofisma sau falsul raționament e în adevar un inamic vrednic de temere, subtil, îndărătnic, pe care-1 găsim fără curmare în fața-ne pe câmpul de bătălie; și atât de adâncă e abilitatea lui, atât de mare domnia, încât nu putem fi îndestul de înarmați, îndestul de cu priveghere pentru a-1 înhața și a-1 băga-n pamânt; pentru că, arena politică fiind terenul lui per excellențiam, în opt cazuri din zece el are șansa de-a învinge pe adversarul legal și de-a face să i se decerneze triumful de cătră judecătorii câmpului de luptă.
S-a găsit un autor care a dăscălit ex professo a pleda dupa trebuințele cauzei;
ce e adevarat și ce e fals c-o egală putere și c-un egal succes. E Gerard Hamilton, celebrul Hamilton-Single Speech, care, după ce-a jucat un mare rol în Parlamentul Irlandei, n-a pronunțat niciodată un singur discurs în Camera Comunelor. Opera sa e aplicarea || maximei: ,,Cine vrea scopul, vrea mijloacele", și teoria sa e teoria succesului per fas et nefas. Iata unele din formulele sale : „Exagerează și agravează ceea ce a fost zis în contra ta, și apoi vei fi în stare de-a proba că nu e adevărat, sau îndulcește și redă faptele, și apoi admite-le în parte și cu apologie (cu scuze). - E rar ca în cursul unei dezbateri sa nu fie vrounul care să [nu] aduca ceva exagerat, ridicol, de nesusținut: cu puțină arta vei arăta că aceasta e opinia întregului partid. - Admiteți și expuneți c-un aer de candoare ca cel mai tare punct în discuție în contra d-tale ceea ce ești sigur de-a putea refuta. - Schimbând ordinea cronologică a evenimentelor, poți schimba nu numai aparența, ci și natura lor. - Făcând o expunere, suprimă unele împrejurari din cele mai nefavorabile, dar păstrează îndestule pentru a nu face impostura manifesta. - Daca totalul chestiunii e-n contra d-tale, vorbește numai de-o parte, ca și cînd aceea ar fi totalul. - Nu omite cu desăvârșire, dar pune în umbră circumstanțele esențiale cari sînt contra voastră. -- Luând numai o parte din ceea ce s-a zis, începutul și sfârșitul, și omițând lanțurile intermediare, cel mai bun argument se poate face ridicol. - Dacă punctul principal e tare în contra ta, consideră ceea ce-i mai mult în avantajul tău, insistă asupra-i și atinge celelalte ușor numai. - O definiție este enumerarea atributelor de căpetenie ale unui lucru; enumăr-le numai pe acelea cari convin scopului tău și suprimă pe cele cari sînt || contra ta.-Notează-ți cu grija părțile slabe ale adversarului, raspunde la ele si nu da nici o atenție argumentelor celor tari. - Daca nu poti embrouilla argumentul din capul locului, caută a schimba chestiunea, introducând în cursul dezbaterii ceva ce-i seamană. - Pentru a ataca ceva ce s-a zis sau a apăra ceea ce-ai zis însuți, adaugă sau substituie câțiva termeni mai dulci ori mai tari, după cum îți convine. - Dacă nu poți refuta un fapt, nu-1 falsifica decât atât cît îți trebuie pentru a fi pus în stare de a-1 refuta".
Să presupunem aceste mijloace sofistice puse în lucrare cu talent și autoritate, aceste cinice precepte urmate cu îndemânare (ceea ce se întâmplă prea adeseori) și vom întelege toată primejdia ce-o întâmpina adevărul.

SCRISORI CATRE MIHAI EMINESCU
(trimise de Ion Creanga)
*

Scrisoare

Bădie Mihai,

Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine știe ce nelegiuire am făptuit și noi. Ți-as scrie mai multișor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.
Cu toată dragostea,
Ionică

Ieși, 1877, decembre




*

Scrisoare

Bădie Mihai,

Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales „sarmalele“, care ție îți plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleștii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.
Te sărut pe frunte,
Ion Creangă




*

Scrisoare

Bădie Mihai,

Slavă Domnului c-am primit vești de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când erați în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta și alții, cari acum vă fuduliți prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoțchi, și pe voi norocul și binele. De ce lași pe Veronica să se zbuciume? Te-am așteptat de Crăciun să vii, dar… beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a dus, ca fumul în sus, și de venit n-ai mai venit… Aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu și alți mușterii pentru mâncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraș, si acolo pune-te din nou masă! A doua zi la fel; de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu pisicele mele si mai pun rânduială în cele însemnări. Tu, te cerți cu politicienii prin Timpul; ce-ai pățit de te-ai făcut așa războinic?
Sănătate și voie bună,
Ionică


SCRISOARE
(Mihai pentru Veronica)



ianuarie 1876

"Ce sa mai continuam, doamna, o comedie pe care d-ta ai stiut s-o joci bine, nu-i vorba, dar in care mie rolul de bufon nu-mi convine.
De-mi voi aduce vreodata aminte de d-ta, fii sigura ca va fi fara ura si fara amor. Fara ura, caci urandu-te ti-as da o valoare pe care o femeie de usurinta dumitale n-o merita, fara amor, pentru ca as batjocori simtirea pe care cainii chiar intre sine o simt mai mult decat ai simtit-o d-ta pentru mine."

Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE