FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
versuri
de  lucian blaga
 
VENITI DUPA MINE, TOVARASI!


Veniti lângă mine, tovarăsi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
si-n guse de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
si cu toamna.

Veniti mai aproape! - Si cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
si-n hohote mari să-si arunce pocalul în nori!

Veniti lângă mine, tovarăsi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreste-asa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat si as vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce e templu si-altar!
Veniti lângă mine, tovarăsi! Ca mâne-o să mor,

dar vă las mostenire
superbul meu craniu, din care să beti
pelin
când vi-e dor de viată,
si-otravă
când vreti să-mi urmati! - Veniti după mine, tovarăsi!

DE RERUM NATURA



De rerum natura

A cazut pe lucruri roua
sau e numai o parere?
Poate ca le plange fata
de-o launtrica durere.
Bate-o inima in lucruri?
Preajma ocupand-o-n pilcuri
n-au si ele ginduri, patimi?
Fara ochi se uita-n lume
purtatoarele de tilcuri,
nascatoarele de lacrimi.

TALCURI

Tilcul florilor nu-i rodul,
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.

FIU AL FAPTEI NU SUNT


Fara de numar sunteti fii ai faptei
pretutindeni pe drumuri, subt cer si prin case.
Numai eu stau aici fara folos, nemernic,
Bun doar de-necat in ape.

Totusi astept, demult tot astept
vreun trecator atotbun si-atotdrept ca sa-i spun:
O, nu-ti intoarce privirea,
o, nu-mi osandi nemiscarea.
Cresc intre voi, ci umbrit de mainile mele
misticul rod se rotunjeste in alta parte.
Nu ma blestemati, nu ma blestemati!

Prieten al adancului,
tovaras al linistei
joc peste fapte.
Cateodata prin fluier de os stramosesc
ma trimit in chip de cantec spre moarte.

Intrebator fratele ma priveste
mirata ma-ntampina sora,
dar incolacit la picioarele mele
m-asculta si ma pricepe prea bine
sarpele cel cu ochii de-a pururi deschisi
spre intelepciunea de dincolo.


ASFINTIT MARIN


Piere in jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.

Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.

Soarele, lacrima Domnului,
cade in marile somnului.

Ziua se curma, si vestile.
Umbra mareste povestile.

Steaua te-atinge cu genele.
Mut talmacesti toate semnele.

Ah, pentru cine sint largile
vremi? Pentru cine catargele?

O, aventura, si apele!
Inima, stringe pleoapele!

LUMINA


Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață?

Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,
o sete de lume și de soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd-minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.

PEISAJ TRANSCENDENT


Cocoși apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate românești.
Fântânile nopții
deschid ochii și-ascultă
întunecatele vești.
Păsări ca niște îngeri de apă
marea pe țărmuri aduce.
Pe mal - cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele șapte cuvinte
de pe cruce.

Din păduri de somn
și alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furișate să bea
apă moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.
Vântul a dat în pădure
să rupă crengi și coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cântă subt iarbă cu miile.


DATI-MI UN TRUP, VOI MUNTILOR


Numai pe tine te am trecatorul meu trup
si totusi
flori albe si rosii, eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
caci lutul tau slab
mi-e prea strimt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
in plin!
Pamintule larg fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei naprasnice inimi,
prefa-te-n lacasul furtunilor, cari ma strivesc,
fii amfora eului meu indaratnic!

Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi
si-as apare navalnic si liber
cum sint,
pamintule sfint.

Cind as iubi,
mi-as intinde spre cer toate marile
ca niste vinjoase, salbatice brate fierbinti,
spre cer
sa-l cuprind
mijlocul sa-i fring,
sa-i sarut sclipitoarele stele.


Cind as uri,
as zdrobi sub picioarele mele de stinca
bieti sori
calatori
si poate-as zimbi.

Dar numai te tine te am trecatorul meu trup.

URSUL CU CRIN


Se odihneste subt prunii bisericii, adulmeca
arhaicul vint. O fata i-a pus ieri in brate un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescura, pe drumuri stropite cu vin.

Bolnavii de oase din cele o mie de sate
in cale-i s-astern. El ii calca de rau. Si de bine
el joaca, vorbe uitate spunind linga umerii lor,
Spre seara boala iese din casa, din gind si din vine.

Are-un mers larg cind purcede, ca-de-mparat.
Chihlimbar-miez galben-poarta subt fruntea-n apus.
Cu minile-in stinga si-n dreapta-pare ca vesnic
si-ar imparti padurile, ce le are in tara de sus.



GLAS IN PARADIS


Vino să ședem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ți-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să ședem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu șarpele se joacă-n doi.
Tu ești om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

CANTECUL FOCULUI


În fabula verde și caldă-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu brațe,
și muguri îmbii, cu mlădițele prinzi.
Descinzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricărei făpturi pământene,
și drumul i-aține și ceasul.

Îmi spui:
"Nimic nu s-aprinde, și nimeni, de-o rază de lună".
Și-n galeș surâs înflorești mulțumită, crezând
că sorții îi stai împotrivă, oricând,
c-o șăgalnică vorbă.
Îngădui răspuns înălțat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aș putea înșira,
ciudate-ntâmplări risipite prin cronici,
mărturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putință și un asemenea foc,
și asemenea arderi.

Ia totul scânteie din toate. Tâmplă s-aprinde
de tâmplă, și piatră de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea, cavalerul,
femeie învinsă, minune fără veșminte, strângând
lânga vatră,
Și-aprind licuricii, ei însiși, din dragoste rugul.
Iubirea țâsnește din țărână și face pământului aură
s-ajungă-n tării, s-acopere crugul.

Rareori numai, sfârșitul nu e cenușă.
Cât e întinsul și-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El cruță și mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem și nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.

LINISTE


Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
și-un cântec cântă-n mine-un dor, ce nu-i al meu.

Se spune că strãmosii, cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr încă-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sã-și trăiască mai departe
în noi
vieața netrăită.

Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine știe - suflete-n ce piept îți vei cânta
și tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de liniște,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
si frânta bucurie de viață ? Cine știe ? Cine știe ?

RISIPEI SE DA FLORARUL


Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.


De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.


Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuiește-n aur fin.
Pe umeri cade-ne și-n gene.


Ne cade-n gură când vorbim,
și-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Și nu știm ce păreri de rău
ne tulbură, pieziș, avântul.


Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.


Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii
păduri ce ar putea să fie
și niciodatã nu vor fi.

CUVANTUL DIN URMA


Arendas al stelelor,
stravechile zodii
mi le-am pierdut.
Viata cu sange si cu povesti
din maini mi-a scapat.
Cine ma-ndruma pe apa?
Cine ma trece prin foc?
De paseri cine ma apara?

Drumuri m-au alungat,
De nicaieri pamantul
nu m-a chemat.
Sunt blestemat!

Cu canele si cu sagetile ce mi-au ramas
ma-ngrop,
la radacinile tale ma-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.

SUS


Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Așa: când sunt cu tine
mă simt nespus de-aproape
de cer.

Așa de-aproape,
de-mi pare că de ți-aș striga
în zare -numele-
i-aș auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.

SPUNE-O-NCET, N-O SPUNE TARE


Spune-o-ncet, n-o spune tare.
Iată-aceștia suntem noi.
Când e singur fiecare,
sufletele nu-s în noi.

Stăm alături, eu și tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
când suntem doi.
Altfel nu.

LUNTREA LUI CARON


Ni s-a vorbit bunaoara despre ca expresie a acestui instinct.Ni s-a vorbit despre ca expresii de a aceluiasi instinct.Si ni s-a atras de atatea ori luarea aminte asupra ce le imbraca instinctul sexual.Trebuie sa recunoastem insa ca Psihanaliza sexualitatii nu este singura psihanaliza.
Cunosti desigur cazul acelor psihanalisti, care incearca sa pastreze esafodajul de elemente al psihanalizei, mecanica ei ca atare, dar care inlocuiesc instinctul sexual prin acela al dominatiunii, al vointei de putere.Nimenea n-a remarcat, pana acum, ca a cladit, cu decenii inaintea psihanalizei moderne,un sistem de psihanaliza a unui alt instinct: al foamei, al conservarii.Daca privim mai bine, descoperim ca materialismul istoric este in ultima instanta psihanaliza acestui instinct.Elementele teoretice fundamentale ale materialismului istoric sant, in ultima instanta,cele ale Psihanalizei curente,numai termenii folositi sant altii.Materialismul istoric este Psihanaliza foamei.Ne vorbeste materialismul istoric despre oricarui fenomen istoric,care ar fi relatiile de productie.Dar in asa numitele relatii de productie se exprima de-a dreptul felul de organizare sociala a satisfacerii instinctului foamei.Ia seama apoi la celelalte aspecte.Ceea ce modernii numesc produs de apare in Materialismul istoric mult inainte sub denumirea de ,,suprastructura``.In creatiile de cultura se exprima, dupa conceptia Materialismului istoric, indirect si adesea camuflat relatiile de productie ale societatii intr-o anume faza de dezvoltare.Relatiile de productie reprezinta forma subt care se organizeaza societatea in vederea satisfacerii instinctului fundamental al .
Schema teoretica este aceeasi in Psihanaliza moderna ca si in Materialismul istoric.Materialismul istoric nu e decat Psihanaliza unuia din instinctele fundamentale ale omului.

CANTEC IN DOI


Și vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brindușile ardorii
să înflorească iar' în noi
și-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.



SI TOTUSI…


Cu fruntea aplecată și învinsă
omul descopere cuvânt
de mângâiere-n țărână:
"o pământ,
pământ!"
Pământ, tu stea mereu atinsă!

EPILOG


Îngenunchez în vânt. Mâne oasele
au să-mi cadă de pe cruce.
Înapoi nici un drum nu mai duce.
Îngenunchez în vânt,
lângă steaua cea mai tristă.

GORUNUL


În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
și-n zvonuri dulci îmi pare
că stropi de liniște-mi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunele din margine de codru
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă?
O, cine știe?- Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul
și liniștea.
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum.
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet și mut
ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

SEMNE


Porumbii-proroci își scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt –
semne, semne de plecare sunt.

Din orașele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munți.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai învețe odat’
poveștile uitate ale sângelui.

Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârziu
unde jocuri și răstigniri
n-or mai trece pe uliți
și nici o adiere de om
din veac în veac pe subt bolți.
Poduri vor tăcea.
Din clopote avântul va cădea.

Din depărtatele sălbăticii su stele mari,
doar căprioare vor pătrunde în orașe
să pască iarba rară din cenușă.
Cerbi cu ochii uriași și blânzi
ntra-vor în bisericile vechi
cu porțile deschise,
uitându-se mirați în jur.

Lepădați-vă coarnele moarte,
bătrânilor cerbi,
cum pomii își lasă frunza uscată,
și-apoi plecați :
aci și țărâna înveninează,
aci casele au încercat cândva
să ucidă pe copiii omului.
Scuturați-vă de pamânt
și plecați,
căci iața – aci vinul nebun al vieții
s-a scurs în scrum,
dar orice alt drum duce în poveste,
în marea, marea poveste.

BUNAVESTIRE


În noapte asta lungă, fără sfârșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea întelege mai puțin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună un prunc;
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemișcat și crește mirându-se.

………………………………………………….

În nouă noapte fără sfârșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
În armintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luați făclia ce-am prins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mână în mână.

PE APE



Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiștea cerului,
dar sfâșiați de vânturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o ngrop subt spuză
să-și țină jăratecul. Pasarea focului
nu-mi mai fâlfâie peste pereți.

Dăinuie veșnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.

Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămânzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nțelepciune s-a prăpădit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
În mare rămâne muntele Ararat
de –a pururi fund de ape,
tot mai adânc,
tot mai pierdut
fund de ape.


AM INTELES PACATUL CE APASA PESTE CASA MEA


Am înțeles păcatul ce apasă peste casa mea
ca un mușchi strămoșesc.
O, de ce am tălmăcit vremea șizodiile
altfel decât baba ce-și topește cânepa în balță ?
De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului
ce scapără scântei în margine de drum ?
De ce am râvnit altă menire
în lumea celor șapte zile
decât clopotarul ce petrece morții la cer ?
Dă-mi mâna ta, trecătorule și tu care mergi,
și tu care vii.
Toate turmele pământului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Astfel mă iubesc de-acum :
unul între mulți,
și mă scutur de mine însumi
ca un câne ce-a ieșit dintr’un râu blestemat.
Sângele meu vreau să curgă pe scocurile lumii
să-nvârtă roțile
în mori cerești.

Sunt tremur de fericire :
ziua întreagă deasupra mea
puterile păsărești au arătat în triunghiuri
spre ținte luminoase.


DE MANA CU MARELE ORB (variantă)



Îl duc de mână prin păduri.
Prin țară lăsămîn urma nostră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta și mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic : Tată, mersul sorilor e bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace – fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
Tânțari îi fac o aureolă peste cap.
Și iar plecăm.
De ce a tresărit ?
Tată orb, fii liniștit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
și blânde mâncă țărna
unde am călcat și unde-am stat.

TAINA INITIATULUI


Ziua din urmă. Omule, e-adevărat :
din tot ce-a fost,
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același cer,
se-ntinde jos același pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare și tainic, în larg,
S-ar zicz că sicriele s-au desfăcut în adânc
și din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.

Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoaie-ți genunchii,
frânge-ți mânile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ti-aș spune mai mult,
dar e-n zadar –
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac
și-mi fac semn să tac.


SCRISOARE



Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte –
și-a trebuit să strig :
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat ?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi :
adus puțin de umeri
și plecat peste întrebările lumii.

Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri,
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevarăt și care-i mai frumos ?
Mâna mi se oprește : e prea puțin.
Glasul mi se stinge : e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis ?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.


NOI, CANTARETII LEPROSI


Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe.
Pentru noi cerul e zăvorât, și zăvorâte sunt și cetățile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
în zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopții.

Prieteni cari stați lângă mine,
încălziți-vă lutul cu vin,
desfaceți-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porți închise,
dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

HERACLIT LANGA LAC


Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniști pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.

Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?

Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului !

Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a țărânii.
Spini azvârl de pe țărm în lac,
Cu ei în cercuri mă desfac.

INVIERE DE TOATE ZILELE



O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă.

Astăzi n-o să mai cert nici o ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii ?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârșește și zic :
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg –
aureole pierdute pa câmp de sfinții trecutului.

LINISTE INTRE LUCRURI BATRANE


În apropiere e muntele meu, munt iubit.
Înconjurat de lucruri bătrâne
acoperite cu mușchi din zilele facerii,
în seara cu cei șapte sori negri
cari aduc întunericul bun,
ar trebui să fiu mulțumit.

Liniște este destulă în cercul
ce ține laolaltă doagele bolții.
Dar mi-aduc aminte de vremea când încă nu eram,
ca de-o copilărie depărtată,
și-mi pare-așa de rău că n-am rămas
în țara fără de nume.
Și iarăși îmi zic :
nici o larmă nu fac stelele-n cer
Da, ar trebui să fiu mulțumit.


UN OM S-APLEACA PESTE MARGINE


M-aplec peste margine :
nu știu – e a mării
ori a bietului gând ?
Sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfârșit, așterne cenușă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfârșit.
Pe coate încă o dată
mă mai ridic o șchioapă de la pământ
și ascult.
Apă bate-ntr-un țărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

IN AMINTIREA TARANULUI ZUGRAV


Azi trăiești în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri și în sat.
Mi-aduc așa de bine aminte
de mânile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânța-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
și de meșteșugul blând cu care zugrăveai
sfinți atât de fragezi
parcă veneau de-adreptul din lună.
Erai prieten cu toate minunile.
O fată ți-a venit în orgadă să-ți zică :
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată ?
Intr-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur și-n albastru ceresc :
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-asemăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tânărul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia șoptită poveste inima ta ?
Erai numai om, și totuși când ai murit
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezând că fără veste te vei ridica la cer
și vei înălța cu tine satul și pământul.

MIRABILA SAMANTA



Ma rogi c-un suras si cu dulce cuvant
rost sa fac de seminte, de rarele,
pentru Eutopia, mandra gradina,
in preajma careia fulgere rodnice joaca
sa-nalte tacutele seve-n lumina.

Neaparat, mai mult decat prin orasul rumorilor,
c-o straduinta mai mare
decat sub arcade de flori,
voi umbla primavara intreaga prin targuri
cautand vanzatori de samanta.
Mi-ai dibuit aplecarea fireasca si gustul ce l-am
pentru tot ce devine in patrie,
pentru tot ce sporeste si creste-n izvornita.
Mi-ai ghicit incantarea ce ma cuprinde in fata
puterilor, in ipostaza de boabe,
in fata maruntilor zei,cari asteapta sa fie zvarliti
prinbrazde taiate in zile de martie.

Am vazut nu odata samanta mirabila
ce-nchide in sine supreme puteri.
Neinsamnate la chip, desi dupa spita alese, ami par
semintele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destainuite trepte si har.
In randuri de saci cu gura deschisa -
boabele sa ti le inchipui:galbii,
sau rosii, verzii, sililii, aurii,
cand pure, cand pestrite.

Asemenea proaspete, vii si pastoase
silucii culori se mai vad
doar in stemele tarilor,
sau la oua de pasari.Semintele-n palme
de le ridici, racoroase,
un sunet auzi precumni l-ar da
pe-un tarmure-al Marii de Est matasoase nisipuri.

Copil, ami placea, despuiat de vesminte,
sa intru-n picioare in cada cu grau,
cufundat pan' la gura inboabe de aur.
Pe umeri simteam o povara de rau.
Si-acuma, an timpuri tarzii, cand mai vad
cateodata gramezi de seminte pe arii,
anevoie pun cumpat fierbintei dorinti
de a le atinge cu fata.
De-alintarea aceasta ma tine departedoar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visatorii de visuri tenace, cuminti.

Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!
Un gand de puternica vara, un cer de inalta lumina,
s-ascunde in fiestecare din ele, cand dorm.
Palpita in visul semintelor
un fosnet de camp si amiezi de gradina,
un veac paduret,
popoare de frunze
si-un murmur de neam cantaret.


MUNTI SI NORI


Muntii s-au facut
când norii de la început
s-au dezbracat de greul plumb,
de greul lut.

Muntii s-au facut când norii,
dorind sa fie calatori si ușori,
si-au lepadat subt ei, în vânt,
povara pe pamânt.

De-atunci muntii stau
gramezi de plumb, gramezi de lut
si cata catre zile de-nceput.

PELERINII


Pelerini prin Indii sunt.
Ei trec rauri, codri, munte,
si se fac ei insisi punte,
cand o tin spre locul sfant.

Se aduna norii, marea,
ca sa-i vada cum masoara,
rand pe rand, a mia oara,
chiar cu trupul - calea, zarea.

Pelerini prin vai, prin mit,
La Banares, la Madura,
isi intind in praf faptura.

Gandul lor e dovedit.
Omul nu-i decat masura
unui drum de implinit.

LANGA UN FLUTURE


Frumusetea ca si zborul si iubirea
de cenuse-si leaga firea.
De-i stergi fluturelui praful, nici o boare -
nici o vraja nu-l vor face sa mai zboare.

El, totemul semintiei stiutoare,
isi ascunde obarsiile si drumul.
Daca-l sfarmi, isi da poleiul -
din secretele-i nici unul.

Cine-i puse pe aripi si pe faptura
scrumul, joc de aur ca suflat din foi de faur?
A dormit o noapte in Luna?
S-a nascut din scrum de urna?

CANTARETI BOLNAVI


Purtãm fãrã lacrimi
o boalã în strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Ni-e sufletul spadã
de foc stinsã-n teacã.
Ah iarãsi si iarãsi
cuvintele seacã.

Vânt vesnic rãsunã
prin cetini de zadã.
Purces-am în lume
pe punti de baladã.

Strãbatem amurguri
cu crini albi în gurã.
Închidem în noi un
sfârsit sub armurã.

Purtãm fãrã lacrimi
o boalã în strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Rãni ducem - izvoare -
deschise subt hainã.
Sporim nesfârsirea
c-un cântec, c-o tainã.



ELANUL INSULEI



AMARACIUNEA OCEANULUI. - Raul ar putea sa-si inchipuie ca se revarsa in ocean numai din dorinta sincera si dezinteresata de a-l indulci.

GAND SI PRACTICA. - O "ideea" Aplicata e un inger cazut.

DESTIN SI SCHELET. - Nu trebuie sa tindem neaparat si intr-adins spre o existenta tragica. Natura s-a ingrijit ea insasi sa ne rastigneasca fiinta, carnea si destinul pe-o cruce de oase.

ELANUL INSULEI. - Insula de coral creste din fundul marii pana la suprafata; aci ascensiunea e taiata de foarfecele nivelului. Elanul coralului, zbucnind din adancimi, e intretinut de toate nuantele intunericului, dar de lumina banala a zilei - nu.

AMOR FATI. - Iti saruti destinul - fara sa vrei. Ca un pahar din care trebuie sa bei.

SATISFACTIILE AMATORULUI DE ANTICHITATI. - Placerea ce ne-o prijeluiesc antichitatile cuprinde in ea ca un usor si retinut tipat de suferinta.

SUCCESUL. - Cortina se mira ca e aplaudata de cate ori cade.

NATURA SI CITATUL. - Aceasta fetita ar trebui sa-si poarte frumosii ochi in ghilimele, caci ii are de la bunica ei. Dar Natura ignora citatul.

A NIMERI MIJLOACELE. - Ca sa frangi in doua o raza de lumina nu-ti ajung puterile bratelor, nici puterile uzinelor de pe intreg globul, nici chiar toate puterile mecanice din univers. E suficient insa pentru aceasta - un strop de roua.

COMENTATOR PENTRU GRADINA MASLINILOR. - Numai spiritul asuda sange, trupul niciodata.

SFANT. - Asupra unui sfant aureola sare ca o flacara asupra unei materii inflamabile. Si aureola il consuma.

DEMASCARE. - Nu vi se pare ca pretinsa uniune mistica intre om si Dumnezeu are ceva dintr-un act incestuos?

INCRUCISARE A DOUA PRIVIRI. - Incrucisarea ba doua priviri, o clipa de tacere intre doi oameni, un simplu cuvant care nu ajunge pana la urechile celuilalt, pot sa fie un strop de istorie universala.

IDEALISMUL DIAVOLULUI. - Diavolul cumpara suflete. Este in aceasta indeletnicire a lui o evidenta ramasita de idealism.

SOARTA COPIILOR_MINUNE. - Nimic mai trist decat un om care a fost candva un copil-minune. El se gaseste cel mai adesea intr-un permanent minorat in raportul cu sine insusi si isi este propriul sau tata decedat.

POETUL. - Un donator de sange la spitalul cuvintelor.

IMITATIO CHRISTI. - "Imitarea" faptelor de inalta calitate etica ale cuiva - nu a fost niciodata socotita ca un plagiat.

SIMTURILE ORIGINARE. - Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanetizate.

MISTERUL MISTERELOR. - Intunericul absolut este singurul lucru pe care-l vedem deopotriva de bine fie cu ochii deschisi, fie cu ochii inchisi.

FUNCTII SUPLIMENTARE. - Nu putem prevedea niciodata slujbele ce le poate lua cineva asupra sa, in afara de aceea pentru care pare facut, si nici functiile ce si le pot asuma lucrurile in imprejurari exceptionale. Banul nu a visat niciodata ca va putea servi drept greutate pe pleoapele mortilor.

UMBRELE. - Umbrele seamana ce-i drept cu intunericul, dar sunt fiicele luminii.

TENDINTA CEA MAI SECRETA A ARTELOR. - S-a afirmat ca toate artele tind a deveni "muzica" sau ca ele ar aspira sa se transforme in "rugaciune". Fals. Fiecare arta tinde spre un paroxism al propriilor sale particularitati.

EXCESELE INTROSPECTIUNII. - In oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel ii tulburi luciul. Si-atunci nu te mai vezi deloc.

ORIGINI. - Poetul care cel dintai a remarcat ca iubita sa are doi ochi, doua buze, doi sani, dar o singura inima a inventat rimele si s-a sinucis.

SEMINTIA ARTISTILOR - Daca creatorii de arta- poetul, pictorul, sculptorul -ar fi niste concurenti ai Naturii, e de presupus ca de mult Natura insasi ar fi asasinat si exterminat semintia acestor oameni. Imprejurarea in sine foarte simpla ca artistul exista inca constituie deci o dovada ca menirea lui nu este de a face aceleasi lucruri ca Natura.

FIDELITATE ECHIVOCA. - O femeie care este fidela sotului ei numai dintr-un simtamant de fidelitate fata de sine insasi - ii este de fapt infidela.

SUFERINTA BINEFACATOARE. - Cert, o suferinta poate sa faca moralmente bine celui ce sufera. Dar o suferinta va fi cu atat mai binefacatoare cu cat o stiu mai mult numai a mea.

IPOSTAZE. - Cand Dumnezeu se indragosteste de-o creatura sau fiinta, privirea sa staruie asupra lor, ca "frumusete" a lor.

FLORILE. - Florile isi poarta sub pleoape - nu ochii, ci sexul. Incat ele vad totul in perspectiva sexului. Interesant e ca femeile si-au ales ca simbol florile.

IPOTEZA. -La animale senzatiile primite prin simturi trebuie sa fie mai curand stari afective decat perceptii: "rosul" sau "verdele" mai curand sentimente ale subiectului animal decat simptome de-ale obiectului.

FIZIOLOGIE SIMBOLICA. - Avem nevoie de lacrimi sa nu ni se usuce ochii.

DESPRE IUBIRE. - Cand fiecare celula din noi devine o inima, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne incearca in acest chip.

RANILE. - Mai calde decat fiinta noastra - sunt totdeauna ranile.

INTALNIRILE. - Intalnirea ta cu cineva pe strada este o intalnire cu un spirit. Si totusi acest lucru nu te inspaimanta.

CIUDAT. - Un strop de smoala si o baltoaca murdara sunt suficiente ca sa faca impreuna cel mai frumos curcubeu.

CE ESTE CUVANTUL, ORICE CUVANT. - Nimic decat o rana a tacerii.

UMBRA. - Umbra este o punte pe care lumina ne-o daruieste ca sa trecem candva peste ea in ultima noapte.



DISCOBOLUL



A FILOSOFA. - A filosofa inseamna a incerca sa raspunzi cu mijloace supermature la intrebari pe care si le pun copii.

DISTINCTIE. - Picurul de roua improspateaza agreabil o floare, dar nu o fecundeaza.

GRATIE ETICA. - A trai potrivit unor principii ale spiritului, fara a avea aerul ca o faci 'neconditionat', da omului un plus de distinctie.

NEMO CONTRA DEUM NISI DEUS IPSE. - Nimeni si nimic n-ar putea infrange pe Dumnezeu decat Dumnezeu insusi. Principiul acesta ni se pare valabil si in domeniul poftelor noastre primare. Nimic nu le poate infrange decat propria noastra energie - convertita la altceva

NOI SI SPATIUL. - Intr-un spatiu in care sunetele au ecouri te simti mai putin singur decat intr-un spatiu unde sunetele se pierd fara intoarcere.

O SIMPLA OBSERVATIE. - cei ce sustin ca spiritul este un "produs" al materiei ne cer de fapt sa credem intr-un miracol.

DESPRE MELANCOLIE. - Melancolia este o "virtuoza" a logicei. Intr-adevar, argumentele pe care le gaseste impotriva existentei au un mai mare grad de legimitate decat argumentele ce pledeaza pentru. Argumentele melancoliei ne-ar transforma pe toti in adepti ai Neantului, daca n-am rezista datorita unei imunitati hormonale(...). Cat de umilita iese logica noastra intr-o disputa cu melancolia! Unor "argumente" le opunem doar - seve!

LIRICA HORMONALA. - Daca lirica sincera, directa si pasionata ar fi adevarata poezie, atunci mugetul cerbilor, in anumite ceasuri ale toamnei, ar face de prisos toate antologiile.
(le si face...- n.p.)

ANTICIPARI CAMUFLATE. - De obicei toamna s-anunta intr-o dimineata, in plina vara, cu splendoarea unui cer mai albastru decat al zilelor de vara.

REA CREDINTA. - In perspectiva unui spectator de rea credinta, intentia sepiei este de a schimba marea in cerneala. Si ea, biata, nu se deda la alta crima decat la aceea de a se apara cum poate.

ASPIRATII. - Omul este utopia animalelor.

PSIHOLOGIE. - Am avut intotdeauna impresia ca autoanaliza sufleteascaduce intr-un fel la autodistrugere sufleteasca. Inclinarea spre autoanaliza am remarcat-o in forme excesive tocmai la persoane care au o inclinare secreta spre sinucidere.

ANIMALITATE SI SPIRITUALITATE. - Lupul este setos de sange ca o dogma.

REGRETUL LUI ORIGEN. - Origen s-a castrat din fanatism religios. Se spune ca pe urma ar fi regretat. Motivul acestui regret nu poate fi decat unul singur: Origen trebuie sa fi bagat de seama ca, pe urma mutilarii, insasi impetuozitatea fanatismului sau religios a suferit o diminuare. Origen a incercat trageia spiritului care evita sa inteleaga ca sevele ce exalta corpul au darul de a exalta si spiritul.

PAVAZA INDESTRUCTIBILA. - Scoarta pamantului e compusa in intregime numai din cicatrici.

IN ROBIE NEASTEPTATA. - Vantul suiera trist cand se simte prins in aripile unei mori de vant. A devenit - util!

MITOLOGII DE UZ PARTICULAR. - Iubirea intre doi(barbat si femeie) creeaza numaidecat si cu necesitate o intreaga mitologie de uz particular si familiar, formulata oarecum intr-un dialect copilaresc, pe care nu-l inteleg decat cei doi interesati. Se creeaza si un ritual in consecinta. Prin toate acestea iubirea se izoleaza, aparandu-se de toate conditiile umane.

GENEZA LIMBII - Cand a inceput limba omeneasca?
Cand lucrurile si-au pierdut numele pe care li le-a dat Dumnezeu.

ORIGINEA OMULUI. - Un animal, cand se produce o ruptura radicala intre el si mediul pentru care e facut, are o unica sansa de salvare: sa se transforme in om. Acest basm n-a reusit insa decat o singura data.

COPILUL- FUNCTIE A INTREBARII. - Copilul este intruparea intrebarii. Intrebarea este pentru copil o dimensiune existentiala, o structura fundamentala, ce-l umple ca atare. De aceea copilul "intreaba" fara a mai astepta vreun raspuns si de aceea, de alta parte, nu-l satisfac decat raspunsurile care nu sting intrebarea.

INTAIUL STAT. - Inaintea de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.

O GLUMA A SFANTULUI FRANCISC DE ASSISI - Sora noastra Luna si toate celelalte stele nu intarzie de la nici o intalnire pe care ne-o dau si si-o dau. E foarte probabil ca ele n-au nimic feminin in natura lor.

DESPRE FEMEI SI LECTURA(fragment) - Zeita Venus sta intinsa pe covorul de clorofila. Un fluture mare zboara si i se asaza pe mana. O clipa fluturele strange aripile, apoi se desface sub ochii ei ca o carte. Zeita incearca sa descifreze semnele de pe aripi. Aceasta e singura ei lectura.

RECOMANDARE - Exista o poezie care trebuie citita rar, cu pauze, ca si cum a-i descifra-o, ca si cum ar fi scrisa cu ieroglife sau caractere a caror uzanta nu ti-a intrat inca in sange.

EGOISMUL CA EXEMPLU - Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model de masura.

DIALOG DE LEGENDA - Un copil m-a intrebat: "Oare viermii care ne mananca in mormant - fac si ei matase?"
Dupa oarecare ezitare, am raspuns: "- Depinde."

IN AJUNUL CREATIEI - "Ex nihilo nihil" - era singurul implacabil principiu in fata caruia s-a gasit Dumnezeu cand s-a apucat sa creeze lumea. Niciodata nu s-a inceput vreo lucrare cu mai putine sanse.

CEA MAI STRANIE INTALNIRE - Glasul nostru propriu, daca l-am auzi, cum ni-l aud ceilalti, ni s-ar parea cu totul strain. Cand auzim glasul nostru pe-o placa de gramofon, nu-l recunoastem. Sa nu fie oare la fel si cu sufletul nostru? Daca ni s-ar da posibilitatea sa-l "intalnim", sufletul nostru ni s-ar parea atat de strain, ca nici nu ne-am opri ca sa-l privim.

CUM SE FACE? - Pasiunea si vointa noastra pot atat cat pot. Pasiunea si vointa noastra au o eficienta la puterea a doua cand sunt puse sub egida unui zeu, cu toate ca zeul n-are alte mijloace decat tot numai pasiunea si vointa noastra.

CE ESTE O DILEMA? - Un centaur care trece pe langa o gradina zoologica si nu stie ce sa faca! Sa intre? Sa nu intre?

TERAPIE NEGATIVA - Misticii sunt in cautarea unei terapii negative. Cei stigmatizati ar fi in stare sa faca orice pentru ca ranile dobandite sa nu li se mai inchida niciodata.

CAPITULARI - O formula cu care te incredintezi puterilor si ordinei care lucreaza dincolo de constiinta ta si pe care nu le mai poti dirija - ce este ea? - O capitulare.
Atunci rugaciunea este o capitulare.

PERMANENTA NOPTII - Intr-un fel noaptea, Marea Noapte, este permanent deasupra noastra - chiar si ziua. Albastrul de zi al cerului nu este decat un inceput de intunecare spre negrul absolut, spre bezna cosmica.

O PREJUDECATA - Un poet trebuie judecat in primul rand dupa reusitele sale. Un poet foarte inegal care a scris o poezie geniala si 99 proaste este superior unuia care a scris o suta de poezii corecte. Totusi critica se complace in atitudinea profesorala pentru care orice elev este egal cu o nota medie.

NOI SI PAMANTUL - De cate ori calcam pe pamant, pamantul ne saruta talpile. E fericit ca nu-l parasim.

ASPIRATII SECRETE - Scriitorul aspira in scrisul sau spre o concizie de epitaf, desi el pare a avea o vocatie numai pentru fraza. Cum viata tinde in chip secret spre moarte, cu toate ca pare a o evita.

PALEONTOLOGIE - O catedrala gotica - ce este ea? Scheletul lui Dumnezeu?

ESTE SI UN REFUZ IN ORICE FRUMUSETE - Copilul intinde din leagan mainile dupa luna. In clipa cand simte ca luna i se refuza, el o vede - frumoasa. Adineauri ea lucea doar.

MAINI LIBERE - Dracul si-a pus fosfor in ochi: el nu vrea numai sa primeasca lumina, el vrea sa si dea. El accepta, dar tine si sa se revanseze. El vrea cu alte cuvinte sa aiba mainile libere. El nu vrea sa fie indatorat luminii.

CEA MAI SECRETA GESTATIE - Unde si cum, in ce imprejurari si pe ce cale se inmultesc ingerii in univers?
Ei prind fiinta chiar in trupurile noastre din lacrimi retinute.

LIBERTATE - Suntem liberi cu adevarat numai in imprejurari cu totul irelevante pentru noi. Aceasta constituie, mai mult decat orice, mizeria conditiei umane.

INSTINCTUL - Prin termenul de "instinct" denumim poate acte de somnambulism - de somnambulism inteles nu ca stare patologica, ci ca stare normala, utila, in serviciul speciei.

SUNET SI ECOU - Exista oare ecou mai puternic decat sunetul care-l provoaca?
Desigur: actorul in raport cu sufletul.

TIMP REGRESIV - Cu orice mare iubire se declara in noi un proces de regresiune, prin mii de ani, spre situatii mitologice primare si sublime, cum este bunaoara aceea a fructului oprit sau a glasurilor divine si demonice prin frunzisuri de rai.

SUBSTANTA NEIMPACATA - Sufletul are totdeauna ceva din amarul unei sarutari pe care n-ai putut s-o dai.

DESPRE BIOGRAFIE - Biografiile sunt de doua feluri: neromantate si romantate. Autobiografiile sunt insa intotdeauna nuantate si nici n-ar putea sa fie altfel; ALTFEL - autorii ar prefera scrisului - sinuciderea.

FABULA CAINELUI - Un caine, voind sa evadeze din arsita si lumina soarelui, incerca sa se culce in propria sa urma.



ALCHIMIE

Ce se preschimbă-n poezie ?
Numai lucrurile cari s-au stins
Trecând in amintire.
Numai arzătoarea nimicire
Prin ceea ce cauti într-adins.
Numai plecarea si-ntoarcerea.
Numai drumul cocoarelor.
Numai frunza ce cade
Si oboseala popoarelor.


IN LAN



De prea mult aur crapa boabele de grau.
Ici-colo rosii stropi de mac
si-n lan
o fata
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea stange cu privirea snopii de senin ai cerului
si canta.

Eu zac in umbra unor maci,
fara dorinti, fara mustrari, fara cainti
si fara-ndemnuri, numai trup
si numai lut.
Ea canta
si eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.

TREI FETE


Copilul râde:
„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul și-nțelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!”

VREAU SA JOC


O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniț㠖 încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine –
și-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturinemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
„Sunt rob în temniță!”

ODA CATRA RUNA


Nimic din ale tale nu te mărginește,
nici chiar frumusețea ta ce pare
față de lume-o dulce limitare.
Cu dorul tău începe noima ta,
cu părul tău începe umbra ta.
Unde sfârșești, nu vei afla.
Privind, ființa ta se prelungește
pâna la cea din urmă stea.

VIORI APRINSE, FEMEILE


Viori sunt femeile,
tremur în palme răsfrânt.
Le slăvesc și le cânt
pentru sfârșitul de drum
ce-l au pe pământ.
Lemn moale, lemn sfânt!
Viori sunt femeile,
vibrație fără cuvânt,
viori aprinse subt arc
în flăcări și fum.

LEGENDA NOASTRA


În seara aceea, cu grave tumulturi în urmă
ceva se schimbase nespus,
aci-n pământeana epocă, de neguri și humă,
și-n megieșe lunare ținuturi, de sus.
Dobândise tărâmul carate
pe nici un cântar încercate.

De argint se făcură, o, treptele, frunțile -
martore pure izvoadelor din univers.
Iar noi ne ghiceam izbăviți din penumbre,
ca două făpturi de mătase în mers.

În ceasul acela înalt, de-alchimie cerească,
silirăm luna - și alte creo câteva astre
în jurul inimilor noastre
să se-nvârtească.

ALCHIMIE


Ce se preschimba-n poezie?
Numai lucrurile cari s-au stins
trecând în amintire.
Numai arzătoarea nimicire
prin ceea ce cauți într-adins.
Numai plecarea și-ntoarcerea.
Numai drumul cocoarelor.
Numai frunza ce cade
Și oboseala popoarelor.

ARIPI DE ARGINT


Si anotimpuri, vant de miazanoapte
sau vand de sud, daca m-ar cauta,
pe-o treapta m-ar gasi in preajma ta.
Si calatori, iscoade de departe,
si patrie, morminte, bolovani,
daca de mine toate-ar intreba,
m-ar dibui prin vant in preajma ta.


De zile, saptamani, de luni, de ani,
ma pierd in ochii tai mandra iubire.
Ca din oglinzi, ce singure nu mint,
incerc sa dobandesc o dumirire,
ca aripile ce le simt in spate,
aievea sunt din pene de argint.
sau o parere doar de greutate.

CANTEC IN NOAPTE




Pietre-n cale, mereu pietre.
Nime-n bezna nu ma-ndreapta
Pan' la tine nici o piatra
nu mai vreau sa-mi fie treapta.

Pietre sunt si iarasi pietre.
Pe poteca mea de dor,
greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor

Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-ma, ma rog intr-una,
noaptea sa-mi ajute Luna
pan' la tine sa ajung.

CORBUL


Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingeni
un corb. Il vezi fetita mea, Ana?
In toamna pe-aici se stinge aurie povestea,
tasnea veverita, cadea castana.

Corbul isi masura pasul, scrie-n zapada
nou testament, sau poate o veste cereasca,
pentru cineva care ar trece prin tara
si n-a uitat de tot sa ceteasca.

Noi, oamenii, noi am uitat.

CANTARETI BOLNAVI


Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Ni-e sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah iarăsi si iarăsi
cuvintele seacă.

Vânt vesnic răsună
prin cetini de zadă.
Purces-am în lume
pe punti de baladă.

Străbatem amurguri
cu crini albi în gură.
Închidem în noi un
sfârsit sub armură.

Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Răni ducem -izvoare-
deschise subt haină.
Sporim nesfârsirea
c-un cântec, c-o taină.

VAZDUHUL SEMINTE MISCA


In ceasul acela pe-a muntelui coama --
unde-adastaram sub brazi,
nimiciti de arzândul albastru
din clara preziua de toamna --
Tu adormisesi patrunsa de soare
mie alaturi, în sura de cetini.
In suier venind din adâncuri
arar ca un val de racoare.

In valea lasata în urma se stinse,
de mult si ultimul zvon.
O frunza de fag ca o flacara-n par ti se-oprise.
Rotind, în descindere, frunza visa
ca-n an mai putea înc-o data
podoaba sa fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coama, se stinse
de mult si ultimul zvon.

Diafane, seminte întraripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi -- din veac în altul purtate.
Asa ne încearca îndemn câteodata
spre cruda, spre sacra uimire.
Mai are înca -- mai are substanta natura.
si-n asta nespusa risipa
a-nchipuirii dintre o clipa si alta clipa,
totul nu poate sa fie amagire.

Vazduhul seminte misca
spre tinte doar undeva-n mituri
întrezarite.
Si-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ti-am pus un sarut în mijlocul palmei --
niciodata tu nu vei afla !--
ti-am pus un sarut în calda paloare din palma
pe linia vietii, ce se-alegea.

UMBLAM PE CAMP FARA POPAS


Umblam pe câmp fara popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tarâm s-au sters.
Mai suntem noi si-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pamânt.
Si mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a ramas.

Vreo stea când cade din tarii,
fara sa vrei, spre ea te tii
si poala-ti potrivesti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Si cumpanim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpina de sus prin vânt,
sa nu ne-ajunga-n vai nicicând.

SUPREMA ARDERE


Ard molcom lumânarile
de ceara în sfesnice.
un tâlc s-alege sibilin
prin umbrele vesnice.

Pe vetre si în capiste
s-atâta jeraticul.
S-aprinde ambra pentru zei,
si mirtul, salbaticul.

Si arde untdelemnul în
opaitul cu toartele,
pentru vieti ce vor veni,
dar si pentru moartele.

Daca lumina ar cânta
varsându-si puzderia
noi am vedea cum cântecul
consuma materia.

OGLINDA DIN ADANC


Când ma privesc într-o fântâna
ma vad cu-adevarat în zi
asa cum sunt si-am fost si-oi fi.
Când ma privesc într-o fântâna
ghicesc în fata mea batrâna
cum ceruri si pamânt se-ngâna.
Când ma privesc într-o fântâna
stiu ca-n adâncuri foste mume
îmi tin oglinda, ochi de lume.
Când ma privesc într-o fântâna
îmi vad si soarta, uit de nume.

LAUDA SUFERINTEI


Atâtia dintre semeni nu prea stiu
ce sa înceapa-n zori cu suferinta.
Ei nu-si dau seama nici spre seara de prilejul
chemat sa-nalte mersul, cunostinta.

Suferinta poate fi întuneric, taciune în inima,
pe frunti albastru ger,
pe coapsa ea poate fi pecete arsa cu fier,
în bulgare de tarâna
o lacrima sau sâmbure de cer.

Nu mai calca pe pamânt
cine calca-n suferinta.
Ea schimba la fata argila, o schimba în duh
ce poate fi pipait, duios, cu stiinta.

Tata, carele esti si vei fi,
nu ne despoia, nu ne saraci,
nu alunga de pe tarâmuri orice suferinta.
Alunga pe aceea doar care destrama,
dar nu pe-aceea care întareste
fiinta-ntru fiinta.

Fa ca semenii nostri,
de la oameni la albine,
de la-nvingatori la biruiti,
de la-ncoronati la rastigniti, sa ia aminte
ca exista pretutindeni si aceasta suferinta,
pâna astazi si de-acum înainte
singura legatura între noi si tine.

LA CURTILE DORULUI


Prin vegherile noastre -- site de in --
vremea se cerne, si-o pulbere alba
pe tâmple s-asaza. Aurorele înca
se mai aprind, si-asteptam. Asteptam
o singura ora sa ne-mpartasim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zabovim lânga blide
lungi zile pierduti si straini.
Oaspeti suntem în tinda noii lumini
la curtile dorului. Cu cerul vecini.
cu toate ca mult mai putin o sa para.
Asteptam sa vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri pasind,
si fiicele noastre iesind
sa puna pe fruntile portilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
si fara durere se-ngroasa pe geana.
Hranim cu ea
Nu stim ce firava stea.

INTREBARI CATRE O STEA


Stea care subt carul cel mare abia licaresti
nedumerita-ntre sapte lumini, a cui stea esti?

Esti steaua lui Verde-mparat - duhul nemântuit?
Ce sarbatoare scutesti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apa vindecatoare?
Pazesti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuita subt vinete bolte?

De esti a mea, pazindu-mi anul si vatra,
n-arunca nimenea dupa tine cu piatra?

IN NOAPTE UNDEVA MAI E


In noapte undeva mai e
tot ce-a fost si nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.
In Hades e -- tot ce-a trecut
Din aheronticul tinut
vin toate amintirile.
In Hades e -- tot ce-a trecut
prierii si iubirile.


IN MAREA TRECERE


Soarele-n zenit tine cântarul zilei.
Cerul se daruieste apelor de jos.
Cu ochi cuminti dobitoace în trecere
îsi privesc fara de spaima umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreaga poveste.

Nimic nu vrea sa fie altfel decât este.
Numai sângele meu striga prin paduri
dupa îndepartata-i copilarie,
ca un cerb batrân
dupa ciuta lui pierduta în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pamânt.
În zadar i-astept vestile,
numai pesteri rasuna,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fara raspuns,
o, de-ar fi liniste, cât de bine s-ar auzi
ciuta calcând prin moarte.

Tot mai departe sovai pe drum -
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca.

IARBA


Iunie este
Verde poveste.
Iures sporeste.
Iarba mai creste.

Ziua a sasea,
Sâmbata ierbii.
Creste matasea,
N-o calca cerbii.

Cresc ale ierbii
Fire albastre
Pân’ la-naltimea
Inimii noastre.

Asta-i masura,
Pune natura
Luncilor margini,
Lege-n paragini.

Vin curcubeie
Roua sa beie,
Seva vietii
Si-a diminetii.

Praful din spice,
Traiului straja,
Sta ca o vraja
Moarte sa strice.

Vremea prieste
Inimii, ierbii.
Raga si cerbii!
Stai si priveste!

Câte anume
Fete în lume
Are si-arata
Iarba cu arta:

Dulci si frumoase
Linii de coapse,
Linii de fete,
Mintea sa-mbete.

Fete ce lesne -
Trupuri si glezne -
Ierbii le-asameni.
Nu mai sunt oameni.

CE AUDE UNICORNUL


Prin lumea povestilor
zumzetul vestilor.

Prin murmurul marilor
plânsetul tarilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.

CANTEC IN DOI


Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

A FOST CANDVA PAMANTUL STRAVEZIU


A fost candva pamantul nostru straveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine inganand izvodul clar si viu.
S-a-ntunecat apoi launtric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o salbatica risipa
de frumuseti prilej dadu intaia oara
pacatului sa-si faca pe sub arbori cale?

Nu pot sa stiu ce-a fost prin vremi, odinioara,
stiu doar ce vad: sub pasul tau, pe unde treci
sau stai, pamantul inc-o data, pentr-o clipa,
cu mortii sai zambind, se face straveziu.
Ca-n ape fara prunduri, fabuloase, reci,
arzand se vad minuni -- prin lutul purpuriu.



* INSCRIPTIE

Drumurile pe cari nu le umblam,
drumurile ce ramân în noi,
ne duc si ele, fara numar, undeva.
Cuvintele pe care nu le rostim,
cuvintele ce ramân în noi,
descopera si ele, fara de margini, faptura.
Luptele ce nu le dam,
luptele ce ramân în noi,
ne largesc si ele în taina patria.
Samânta pe care n-o daruim,
samânta ce ramâne în noi,
multiplica si ea fara capat viata.
Moartea de care nu murim,
moartea ce ramâne în noi,
ne adânceste si ea tacerea.
Si pretutindeni prin toate
îsi pune temei poezia.



* NORUL

Durerile noastre sunt multe, dar cea mai mare
este - sa vezi. Sa vezi ca o noima-nceputa
nu se-mplineste, ca sfântul, preexistentul tipar
dupa care prin ani esti tinut sa-ti croiesti obrazul si calea
în mâni ti se sfarma. Sa vezi
cum legenda ce fiinta a prins se opreste curmata
la drum-jumatate.

Mire-se nimeni ca-n vaile sublunare adast ca Orfeu,
ca un alt Orfeu încercat într-alt chip, sfâsiat de accese
de cântec, azi ca si mâne dezamagit
ca stâncile pe care le-a pus în miscare
refuza-a-1 strivi, precum dat îi fusese.

Ce greu ramâne si cât de-anevoie te-ndemni
norul sa-1 mai ascunzi, norul melancoliei, albul cel trist.
Îl porti deasupra-ti si-1 tragi dupa tine
dintr-o strada într-alta fara de rost
si din poarta în poarta.



* NU SUNT SINGUR

Obârsiile-izvoare
ma mai leaga. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, sa nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte
trec pe cer, sa nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pamânt sa nu cânt singur.

Umbra-alaturi ia fiinta,
unde merg, sa nu merg singur.
Neguri vin din nefiinta -
-marturii ca nu sunt singur.

Vulturi din robie scapa
si se-nalta; nu lupt singur.
Cade în abis o apa,
în adânc sa nu cad singur.

Focuri sunt si a credinta.
Acest gând cât mai palpita
schimba moartea-n biruinta:
nu sunt singur, nu sunt singur.


* DRUM PRIN CIMITIR

Prin locul acesta când treci
seara pe cararuile nimanui,
pe pietrele albe si negre urechea
pe rând sa ti-o pui.

Ca în clepsidre
prin orbitele mortilor tarna curge
masurând timpul cetatii. Pune-ti urechea
s-asculti. Si-apoi iarasi
s-asculti daca inima, jalnica, vechea;
mai bate - si-a cui?

A nimanui - cuteza-vei sa spui?
Treci numai, treci - fara frica.
Si, daca poti, amageste-te singur sa crezi
ca zvonul ce-n cale ti se ridica
e numai vântul ce vine din luna
si-n tara suna.



* AUTOPORTRET

Lucian Blaga e mut ca o lebada.
În patria sa
zapada fapturii tine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în cautare,
în muta, seculara cautare,
de totdeauna,
si pâna la cele din urma hotare.
El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa
din care curcubeul
îsi bea frumsetea si nefiinta.



* TAINA INITIATULUI

Ziua din urma. Omule, e-adevarat:
din tot ce-a fost,
nimic nu s-a schimbat,
roteste sus acelasi cer,
se-ntinde jos acelasi pamânt.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare si tainic, în larg.
S-ar zice ca sicriile s-au desfacut în adânc
si din ele au zburat
nenumarate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
a ca orice alta zi.
Îndoaie-ti genunchii,
frânge-ti mânile,
deschide ochii si mira-te.
Omule, ti-as spune mai mult,
dar e-n zadar --
si-afara de-aceea stele rasar
si-mi fac semn sa tac
si-mi fac semn sa tac.


* LUMINA
Lumina ce-o simt
navalindu-mi în piept când te vad
oare nu e un strop din lumina
creata în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetata adânc de viata?

Nimicul zacea-n agonie,
când singur plutea-n întuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"

O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avânturi, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?

Lumina ce-o simt navalindu-mi
în piept când te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata în ziua dintâi.




* DIN PARUL TAU

Întelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val grin care nu putem strabate cu privirea,
painjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Si-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate,
visez
ca valul ce preface în mister
tot largul lurnii e urzit
din parul tau --
-si strig,
si strig,
si-ntâia oara simt
întreaga vraja ce-a cuprins-o magul
în povestea lui.



* NOI SI PÂMÂNTUL


Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mâni pamântul
si sufla peste el scântei ca peste-o iasca
naprasnic sa-1 aprinda.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi întind,
ca sa-ti topesc zapada urnerilor goi,
si ca sa-ti sorb, flamând sa-ti mistui
puterea, sângele, mândria, primavara, totul.
In zori când ziua va aprinde noaptea,
când scrumul noptii o sa piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi as urea sa fim si noi
cenusa,
noi si -- pamântul.



* FRUMOASE MÂNI

Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeti astazi cu
caldura voastra capul plin de visuri,
asa îmi veti tinea odata
si urna cu cenusa mea.
Visez:
frumoase mâni, când buze calde-mi vor sufla
în vânt cenusa,
ce-o s-o tineti în palmi ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie -- polenul.

Si plâng:
veti fi înca asa de tinere atunci, frumoase mâni.




* MI-ASTEPT AMURGUL

În bolta înstelata-mi scald privirea--
si stiu ca si eu port
în suflet stele multe, multe
si cai lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le vad,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le vad.
Astept sa îmi apuna ziua
si zarea mea pleoapa sa-si închida,
mi-astept amurgul, noaptea si durerea,
sa mi se-ntunece tot cerul
si sa rasara-n mine stelele,
stelele mele,
pe care înca niciodata
nu le-am vazut.




* NU-MI PRESIMTI?

Nu-mi presimti tu nebunia când auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic într-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia când în brate
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbratisat
de raze de lumina?

Nu-mi presimti iubirea când privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?




* LUMINA RAIULUI

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inima.
Sunt beat de lume si-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs far' de caldura raului?
Si-ar înflori pe buza ta atâta vraja,
de n-ai fi framântata,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsa a pacatului?
Ca un eretic stau pe gânduri si ma-ntreb:
De unde-si are raiul ---
lumina?- - Stiu: Îl lumineaza iadul
cu flacarile lui !



* SCOICA

C-un zâmbet îndraznet privesc în mine
si inima
mi-o prind în mâna. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche si ascult.
Îmi pare
ca tin în mâni o scoica
în care
prelung si neînteles
rasuna zvonul unei mari necunoscute.

O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat' pe malul
acelei mari, pe care azi
o simt,
dar nu o vad?

* EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina --
-si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa îmbogatesc si eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i nenteles
se schimba-n nentelesuri si mai mari
sub ochii mei -- -
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

* UNICORNUL SI OCEANUL

Sfios unicornul s-abate la mal,
priveste în larg, spre cea zare, cel val.

S-ar da înapoi când unda 1-ajunge,
dar taina cu pinteni de-argint îl strapunge.

Pe tarm unicornul, o clipa cât anul,
se-nfrunta-n poveste cu oceanul.

E apa, sau alta fiinta, cu plesne,
în care se simte intrând pân la glesne?

Se-nalta de spaima-n paragini
când taina se sfarma la margini.



* NOAPTE

Pe luna, când ne scapara-n argintul noptii
pocalele de vin ca niste ochi de fiara,
cu un surâs ametitor tu-mi rascolesti
tot furnicarul de porniri,
cari nu-si mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zarii
biruitoare ma privesti
si-n ochii mei te oglindesti
stralucitoare, mândra si pagâna.
Iar eu încet, nespus de-ncet
pleoapele-mi închid,
îmbratisând cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surâsul tau, iubirea si lumina ta - -
pe luna, când ne scapara-n argintul noptii
pocalele de vin ca niste ochi de fiara.


* VISATORUL

Spânzurat de aer printre ramuri
se framânta în matasa-i
un paianjen.
Raza lunii
l-a trezit din somn.
Ce se zbate? A visat ca
raza lunii-i fir de-al lui si
cearc-acuma sa se urce
pâna-n ceruri, sus, pe-o raza.
Se tot zbate îndraznetul
si s-azvârle.
Si mi-e teama
c-o sa cada -- visatorul.



* TREI FETE

Copilul râde:
"Întelepciunea si iubirea mea e jocul!
" Tânarul cânta:
"Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!
" Batrânul tace:
"Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!"


* IZVORUL NOPTII

Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamântul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.

O TOAMNA VA VENI


O toamnă va veni cândva târziu,
când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ti va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.

O toamnă va veni și maștera,
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le așterni peste mormânturile tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.

PAX MAGNA


De ce-n aprinse dimineți de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
și-ngenuchez în fața mea ca-n fața unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?

De ce în nopți adânci de iarnă,
când sori îndepărtați s-aprind pe cer
și ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuțit din întuneric,
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?

Pe semne - învrăjbiți
de-o veșnicie Dumnezeu și cu Satana
au înțeles că e mai mare fiecare
dacă-și întind de pace mâna. Și s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credința și iubirea și-ndoiala și minciuna.

PRIMAVARA


Visător cu degele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de păianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de nestâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.

Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
vesnic nesătui ei strigă
după ochii tăi – scăpărătorii -
cari de luminoși, ce-ți sunt copilo,
nu văd niciodată umbre.

LEGENDA


Strălucitoare-n poarta raiului
stă Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
și visătoare
mușca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita șarpelui.
Fără de veste
un sâmbure i-ajunse între dinți din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt
iar sâmburele se pierdu-n tărână, unde încolți.
Un măr crescu acolo și alții îl urmară
prin lungul șir de veacuri.
Și trunchiul aspru și vânjos al unuia dintre ei
a fost acela,
din care fariseii meșteri
ciopliră crucea lui Iisus.
Oh sâmburele negru aruncat în vânt
de dinții albi ai Evei.

NOAPTE


Pe lună, când ne scăpără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară,
ca un surâs amețitor tu-mi răscolești
tot furnicarul de porniri,
cari nu-și mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zării
biruitoare mă privești
și-n ochii mei te oglindești
strălucitoare, mândră și păgână.
Iar eu încet, nespus de-ncet
ploapele-mi închid,
îmbrățișând cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surâsul tău, iubirea și lumina ta -
pe lună, când ne scăpără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară.

INIMA


O, inima! Mărturisiri afunde ard în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
si-n înțelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atun
Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23938
Comentarii: 120164
Useri: 1424
 
 
  ADMINISTRARE