FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
versuri
de  marin sorescu
 

CONCURS


Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălțime.

Știm precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie și Dumnezeu.
Asta din cauza gravitației
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălțimii,
Ca peștii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi și noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,
Care are mușchii cei mai oțeliți, mai dresați
Și stăpânește cel mai bine
Legile avântului
Ia și cele mai multe pocnituri în cap.

CIOBURI


1.
Mă gândesc la mine prin semne.
Nu mai pricep cuvintele
Și mă gândesc la mine
Prin semne.
2.
Observ prin ochean
O delăsare a sânului tău, stâng.
Azi e luni.
Lunea sânii sunt mai obosiți,
Amândoi.
3.
Pustiu.
Și o secetă ca un nai
Neatins, de-un veac, de buze.
O secetă de n-ai
Nici cu ce să plângi.

ALB


Gerul iar trage cu tunul,
Dardaie-al pamantului catel,
Adevarul se-mparte la unu
Si ramane la el.

Misuna albul pe camp,
Furnicarul acesta de fulgi !
Saltul iepurelui plapand
Cu un tipat il frangi.

CONCENTRICA


Astazi trebuie sa ai neaparat
Si suflet,
Am nevoie pentru un studiu
Radiografic,
Asa ca ia-ti de pe umeras, imbraca-l,
Aerul tau cel misterios,
Transcedental si serafic.

Priveste-ma cu gene foarte lungi
Si fiecare geana sa trezeasca in mine
O clapa,
Fa anotimpul atat de limpede-ncat
De pe coaja copacilor sa sara corabii,
Dovada ca totul se trage din apa.

Cheama pasarile sa zboare aproape
Numai pasari alese,
De la ciocarlii in sus,
Sa inalte in jurul nostru o fantana de aripi,
Pe fundul careia noi sa ne credem izvoare
Fara apus.



CALAUL CU SAPTE MAINI SI VICTIMA CU SAPTE CAPETE


Călăul trebuia să omoare timpul.
Acesta stătea cu capul pe butuc
Și, așteptând să i se facă seama,
Își omora și el timpul
(Iertați-mi gluma nepotrivită)
Uitându-se la călău, cum își ascute barda
Și, ca să fiu și mai explicit,
Omorându-l la rândul său,
Puțin câte puțin.

Căci chiar în timp ce călăul
Își ascuțea barda, ca să omoare timpul,
Timpul trecea (deși cu capul pe butuc),
Îmbătrânindu-l, clipă de clipă, pe călău,
Făcându-i barda să ruginească
Și înfuriindu-l s-o ascută și mai tare,
Făcându-l să piardă și mai mult sânge,
Vreau să spun timp,
făcând să putrezească fibra butucului,
Slăbindu-i cercurile- ale dracului
mai sunt și cercurile butucului!-
Dar tot cedează și ele
La un moment dat.

Așa încât, atunci când călăul a ridicat barda
Și-a izbit cu sete,
Alături s-au rostogolit două capete:
Al victimei și al călăului,
Care, alături, în praf, s-au întâlnit o clipă,
Bizar, și s-au pupat pe gură,—
Sărut din care s-a și născut — ciudat —
O victimă și un călău,
Gata și la locul lor, în punctul final
Cum s-ar zice.

Victima cu capul pe butuc, bineînțeles.
Și, călăul ascuțindu-și barda.


O VREME


Ma uit la fiecare carte noua
Ca Avram la Isac,
Pe cand se pregatea
Sa-l injunghie.

Te voi sacrifica si eu
Pe aceste cateva vreascuri
Ale cunoasterii,
Si din litere va curge sange.
Si ma voi invalui in fumul lui
Sa nu ma mai vada duhurile.

Si asa voi fi bun
Materiei
Inca o vreme

SENTIMENTUL LANEI


Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.

Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rămas cu ochii pironiti acolo.
El mă sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija - am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mă tii la git, da.

Hai să te descriu, tot trebuie să fac ceva
Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii.
Trebuie să te descriu o data cu bijuteriile tale.
Esti buna pentru arheologii viitorului,
Numai camee, paftale, inele, bratari.
Imediat as putea localiza secolul si tara.
Aurul te iubeste. Sint gelos.
Bijuteriile să mi le descrii tu. Aici trebuie
Finete de femeie.
Parul tau strins mă aduna de pe drumuri.
Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace
Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap.
De mult ne tot promitem
Să ne scriem din camere alaturate
Să ne trimitem scrisori, din ora-n ora,
Ca buletinele medicale,
Numai ca ale noastre ar fi buletine
De sanatate.
Ar trebui să se dea din când în când
Cite-o stire despre amorul unei perechi,
Luate la întâmplare, dar să fie tipica,
Asa ca noi...
Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica?
Da? Bine. Sint linistit.
Putem sta de vorba deschis,
Ne putem spune toate secretele.
Greu mai gasesti astazi
O iubire tipica, sanatoasa.





RUGACIUNE


Doamne, creatia a dat inapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creatia ta s-a retras in sine
Cu tine cu tot si orbecaim in nestire.

Doamne, da un pumn in bezna,
Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, cand ii crestea cornul,
Era numai durere si cunoastere.

Lumea sorbita de hau
Se pierde in circumvolutii prea destepte.
Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte
Si mugind ia-o de la-nceput.
Si mugind ia facerea de la-nceput."

ATAVISM


Uitatul pe fereastră a devenit un tic,
Toată lumea se uită pe fereastră.
Citește, spală, iubește, moare
Și din când în când dă fuga
Și se uită pe fereastră.

Ce vreți să vedeți?
După cine priviți?
Luați-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lăsați perdelele,
Trageți obloanele
Și mai luați-vă o dată tensiunea.

După ce a văzut totul – ploi, războaie,
Soare, cârtițe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai dorește serios
Să mai vadă ceva.
Totuși uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.

BARBOSI MEREU


Lăsăm barba să ne acopere
Cu înțelepciunea ei
Și trecem gravi pe stradă,
Părând într-adevăr înțelepți
De la noi și până la toate
Lucrurile.

Dar, de sub iarba care ne ascunde,
Noi știm
Că cele mai multe noduri
În care ne-am frânt dinții și mintea
Au rămas nedezlegate...

Ci numai barba noastră virilă
Nu-și pierde speranța.
Ea crește până la pământ,
Acolo, ca vița-de-vie, se prinde
Și se întoarce din nou în sus,
Pe copiii noștri,
Într-o încăpățânare istorică.

CAPRICIU


În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Și le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă știi cum să le așezi.

De aceea,
Eu mă emoționez,
Și timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am făcut datoria,
Și putem merge
Mai departe.

MICROB FRUMOS


Ai intrat în inspirația mea de astăzi
Ca un microb frumos,
Și sunt fericit
Fiindcă îmi place aerul tandru
Din jurul tău.

Acum îmi vei circula nestingherită
În Univers,
Și în fiecare zi îmi vei trimite
Câte-o stare sufletească
În loc de scrisoare.

Cred că uneori voi fi trist
Ca un elefant otrăvit de un fluture,
Și te-aș da afară
Dar nu voi ști unde să te găsesc:
Tu îmi vei fi când într-o mână,
Când într-un ochi, ori pe frunte,
Când într-un gând.

CINE


Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenți
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poți
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenți, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesați cu genunchiul
Sub niște măști,
Atât de convenționale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reușim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

SUFLETE, BUN LA TOATE


O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastră
La întuneric,
La mersul femeilor
Și la apreciat distanța între două gâze.

Poate că abuzăm de tine
Folosindu-te ca pe o perie
Ca pe un burete
Ca pe o stea
Ca pe un telescop,
Ca pe o cârpă.

Săpați la suflet ca niște cârtițe
La lumina aerului orbitor.

Cu care gheare s-o fi săpând lumina,
Și cum să faci din ea galerii?

Mă gândesc că tu ne încurci
Că ne ești prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate!

DINCOLO


Femeia asta
Are pe cineva în baie.

Vorbește cu mine,
Mă iubește sincer,
Dar cineva se tot foiește în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În păr,
În linia vieții din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.

Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-alt oraș, sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.

Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

PRICINA


Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanță.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura și fruntea.

Dar nici așa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-mașină, zile-bou,
O mulțime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristețe, necazuri –
Parcă așa le zicea.

Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.

Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață!
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

TREBUIAU SA POARTE UN NUME


Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.


CE-O FI O FI


Bătăi în inimă: Cioc! Cioc!
Intră că tocmai vream să ies.
De nervi, eu am un mare stoc
Și un depozit sînt de stres.

Cicănitoarea îi dă ghes
Unui stejar, în tainic loc,
Și bate cuie cu-nțeles,
În coaja ce-ți va fi cojoc.

Ce-a fost a fost! Ce-o fi, să fie!
C-o brumă de filosofie
Tot m-am ales, în ceasul prost.

Cicănitoare, pe de rost
Îți știu sinistra psalmodie:
Ce-o fi să fie, chiar a fost.


SI VISUL MEU…




Să-mi torni în somn cucută și s-o beau
Și visul meu să strige: “Dă-mi, mai vreau!
Mai pune în cucută-amărăciune,
O, Doamne, fă o ultimă minune.”

Și clopotul bătea din doi în doi,
Iar universul înghețase sloi.
Lungi țurțuri zăngăneau în barba firii
Și ne dădeam în scrânciobul uimirii.
Și cu hârzobul ne veneau din cer
Urzicile, din care scoatem fier.
Nevoie-aveam mereu de pilitură,
Pentru-un magnet ce îl țineam în gură.

Și rău de mare nu avem. Doar greață
De ceață. Prin urmare rău de ceață.
Ieșeam pe puntea lumii – scenă scurt㠖
Ținându-ne cu mâinile de burtă.

ORBUL


Uneori noaptea -
târziu după miezul nopții
și numai miercurea -
îi revenea vederea.

Era ca și cum
ar fi răsărit brusc o stea,
numai și numai pentru el:
o lumină mare, dulce, catifelată,
o candelă ca pentru prunci,
o lumină cum ar fi aureola din jurul sânului sfânt.
O lumină extraordinară!

Știa că nu va dura mult.
Și ca să aibă o mărturie,
lua creta pusă la-ndemână,
se ducea drept la perete
și scria pe el: " Văzut".
Mergea apoi la ușă și scria pe ea:
" Văzută".
La fereastră: " Văzută".
Pe cuier: " Văzut".
Pe dușumea: " Văzută".

Bifa ca la un inventar aprig
obiectele din odaia orbirii sale.
Chiar pe mâna în care ținea de obicei toiagul
cu care pipăia, scrijelea febril:
" Azi pe data de cutare am zărit clar
această mână"
apoi se culca, ostenit.

În zilele următoare
era un orb normal, un orb fericit,
pentru că toate lucrurile printre care
bâjbâia
le știa văzute.

Și continua să fie un orb fericit, fericit
până când se ștergea creta.

ECUATORUL SI POLII


Impreuna sintem foarte dialectici
(Tu stii ca a fost cea mai frumoasa
Zi din viata mea?
Ce bine-ar fi să fie asa. "Ba da".
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnata
Chiar de muze.
Poetii să se inspire si ele să puna degetul.
Tu să intinzi aripa peste versurile mele
"N-am intins-o?"
Asa, o pana. Vreau o filfiire deplina.

Simteai ca veneai până lângă mine
Si deodata un gol de aer.
Ce se intimpla?
Mă gindeam la tine.
Golurile de aer nu stiu ce-o fi cu ele,
Asa e când zbori, zburam spre tine.
"Oricum, eu receptam fluidul."
Si eu mă ghidam tot dupa fluid.
Noi nu lucram decât pe
Baza de flux magnetic.
Stii ca la ecuator cântarim
Mai mult decât la poli?

In orice caz, când sintem impreuna
Cintarim mai mult,
Sintem doua ecuatoare incolacite
Doua ecuatoare si - un pol - ca niste serpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftina energie...
Nu stiu daca intelegi?
Ce zici de titlul asta?
Esti ca o sfera de sticla
In care Dumnezeu a strecurat
Si-un clopotel.
Când se-nvirteste pamintul, suna clopotelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticla
Vibrez din toata fiinta
Si tu-mi culegi vibratiile
Si mi le restitui, sarutate.

FARA PUNCTUATIE


- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc

HIBERNAM


Traim din amintiri, hibernam în vizuina
Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza.
Intre vinovatie si - asteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Asteptam cu mana streasina la inima.
Si ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne pastram calmul.
"Nu se lipeste mancarea de mine" - zici
Uite-asa nimic n-are gust, când santem despartiti.

Sinul tau mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Asa trezesti în mine speranta.


NUDISM


Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc "cel care aduce namol"
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc "femeile care se inamolesc"
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

FRESCA


In iad pacatosii
Sunt valorificati la maximum.
Femeilor li se scot din cap
Cu o penseta
Clamele, agrafele, inelele, bratarile,
Panzeturile, lenjeria de pat.
Dupa aceea sunt aruncate
In clocotul unor cazane,
Sa fie atente la smoala,
Sa nu dea in foc.

Apoi unele sunt transformate in sufertase
Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari
Pacatele calde.

Barbatii sunt si ei folositi
La cele mai grele munci,
Cu exceptia celor foarte parosi
Care sunt torsi din nou
Si facuti presuri.

SAH


Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.


MUNTELE


Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Sitot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!


SCRISORI DIN CAMERA DE ALATURI


Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar... si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. "Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador florile de gheata", să zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai să iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?"

Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.


SCARA LA CER


Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!

GLEZNE FRAGILE


Unde ramasesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi ca nu poti schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Imi plac foarte mult.
Ce bine te tin pe picioare,
Dreapta, svelta, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zapada, vibrind la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiti fiori în toata masa de zapada
Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul.
Cine s-o fi tavalind deasupra?
(Cred ca tot noi).
Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Mazariche pe licheni. Iti place cum suna?
"Suna a iarna". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia
S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!"
Emotia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sint polul opus nr.34.
(Asa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la
Poale de Polul nord. Pe ghetus.
"Ba sintem ditamai iceberguri".
Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati
In sentimente calduroase.
"Bine ca ne-a apucat amorul iarna,
Avem incalzire centrala.
La vara, ar fi fost prea cald".
Esti o prezenta luminoasa.
Chiar si în zapada, tot tu dai
Lumina.
Eu sint primul (Si ultimul
Ca nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresioneaza la tine
Calmul ochilor mari si calmul pielii -
Dac pot spune astfel.
"Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre.
Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura
Care-a fost la mare asta-vara.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera".
Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei.
Eu sint numai taieturi.




SHAKESPEARE


Shakespeare a creat lumea în șapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești
În ziua a doua a făcut rîurile, mările, oceanele
Și celelalte sentimente –
Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei,
Lui Othelo și altora, Să le stăpînească, ei și urmașii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strîns toți oamenii
Și i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe,
Pînă s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit și niște indivizi care întîrziaseră.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compătimire,
Și le-a spus că nu le rămîne de cît să se facă
Critici literari
Și să-i conteste opera.
Ziua a patra și a cincea le-a rezervat rîsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Și i-a lăsat pe regi, pe împărați
Și pe alți nefericiți să se distreze.
În ziua a șasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Și l-a învățat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră cîteva deșeuri de la facerea lumii
Și l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru și umpluseră pămîntul cu afișe,
Și Shakespeare s-a gîndit că după atîta trudă
Ar merita să vadă și el un spectacol.
Dar mai întîi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puțin.


BLESTEMUL DOI


S-a umplut casa de fum
Eu ard, nu te speria,
Eu am luat foc,
Bine ca esti aici langa mine,
Sa ma vezi,
Ca tu pana nu vezi nu crezi,
Nu mai vreau sa ard nici eu pe infundate,
Mi-am dat drumul.
Ai spus ca daca nu te iubesc
Nu ard si uite proba,
Eu voiam sa o tin ascunsa.
Saruta aceste fapturi de fum
Care ies din mine, toate sunt eu,
Seamana cu mine, sunt chiar eu,
Care naparlesc,
Inainte de a ma ingropa in bratele tale,
In buzele tale.
Un sarpe care-si leapada camasile multicolore,
Inainte de marea hibernare.

Tot tu imi vei da zemuri de plante,
De smochine strivite ca sa inviez,
Voi suge lapte din sanul tau
Sa ma dezintoxic
De pamantul care s-a varsat in vinele mele,
Si s-a cerut arat,
Sunt si pruncul si tatal si sfantul duh,
Dar mai la urma,
Cand ne mai vine suflarea
Acum suntem amandoi cu sufletul la gura
Si il bem unul de pe buzele altuia,
Il sorbim,
Iata o idee de perpetuum mobile,
Fumul meu te imbraca
Fumul tau ma despoaie
Am luat foc amandoi,
Ti-am spus sa stai mai departe.
Cine-o stinge aceste cuvinte,
Sa fie blestemat.


TUSITI


La cele mai bune replici ale mele
Ai tușit,
Scorpie bătrînă.

Ele erau cheia
Întregului spectacol,
Le pregăteam în febră
Ani în șir,
Oamenii m-așteptau cu respirația tăiată,
Efectul trebuia să fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te îneca tusea,
Scorpie bătrînă.

Dacă se-ntîmpla
Să lipsești odată,
Începea să tușească
Scaunul pe care stătuseși.

Acum ai molipsit
Toată sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Într-o tuse măgărească...

Tușiți,
Răgușit, pițigăiat, dogit,
Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tușiți!

Credeți că spun rolul pentru voi,
Ochii mei par că se uită la voi,
Cînd, de fapt, eu privesc peste capetele voastre
Becul roșu din fundul sălii.

Pentru el vorbesc,
Lui îi spun sufletul meu învățat în nopți de insomnie,
Becului roșu care arată locul pe unde, la sfîrșit,
Voi trebuie să evacuați sala,
Scorpii bătrîne.


TRANSFUZIE SECRETA


Brazii își vindecă scorburile
Picurînd într-una rășină,
Cum se ung și lebedele c-o grăsime
De nu li se-atinge apa de pînze.

Dacă fiecare brad
Ar vărsa puțină rășină
Degeaba,
Așa, pentru durerea lumii
În general...

Bradu acesta un bob,
Celălalt – altul,
Cîtă jale mondială
Ar ameliora o pădure!

Simt că mă vindec
De-o spaimă,
Doamne, ce lumînare
Arde pentru mine
În vînt,
Pe vreo stîncă, departe?


DE DOUA ORI



Ma uit la toate lucrurile
De doua ori.
O data ca sa fiu vesel,
Si o data ca sa fiu trist.


Copacii au un hohot de ras
In coroana de frunze
Si o lacrima mare
In radacina.
Soarele e tanar
In varful razelor,
Dar razele lui
Sunt infipte in noapte.


Lumea se inchide perfect
Intre aceste doua coperti
Unde am ingramadit toate lucrurile
Pe care le-am iubit de doua ori.

PE SUB USA
Ziua de azi
Mi-a fost varata, ca de obicei,
Pe sub usa.


Mi-am asezat pe nas ochelarii
Si-am inceput
S-o citesc.


Nimic deosebit,
Dupa cate vad.
Cica pe la pranz o sa fiu cam trist,
Nu se specifica motivul,
Si-o sa continui sa iubesc lumina
De unde-am ramas ieri.


Pagina externa informeaza
Despre tratativele mele cu apa, cu muntii, cu aerul
In legatura cu pretentia lor absurda
De a-mi intra in sange si-n creier.


Apoi, obisnuitele stiri
Despre puterea mea de munca,
Despre drumul la paine,
Despre buna dispozitie
(Dar nu se sufla un cuvant
In legatura cu situatia
Din ficat.)


Unde s-o fi tiparind
Viata asta a mea,
Ca e plina de greseli
Inadmisibile.


PRAPASTIE



Dumnezeu e surd
Si trebuie sa-i spun ceva
Ii scriu pe-o foaie de hartie.
Asa se procedeaza
Cu toti surzii.


Dar mie nu-mi intelege scrisul
Si cand il vad cum se scarpina-n aureola
In fata unei conjunctii,
Ma gandesc ca mult mai usor ar fi
Sa i-o urlu-n ureche.


Asta si fac,
Dar Dumnezeu da din cap
Ca nu-ntelege
Si-mi face semne sa-i scriu pe-o hartie
Tot ce vreau sa-i spun.
Pe mine ma apuca disperarea,
Ies in strada si opresc calatorii,
Punandu-le-n fata hartia mea,
Scrisa cum am putut mai frumos si mai citet
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grabiti,
Si dandu-mi cu mana hartia la o parte,
Ma roaga sa le spun totul repede
Prin viu grai.


Atunci ma pomenesc urland
Ca din fundul unei prapastii,
Asa cum urla Dumnezeu
Cand isi face rugaciunea.

Si de spaima c-am auzit si eu
Uit ce-am vrut sa le spun.

DE-A BABA OARBA



Hai sa credem tot ce spunem,
E un joc foarte frumos.
Tu sa-mi spui: "Te iubesc"
Si eu sa ma bucur copilareste,
De parca mi-ai fi daruit un briceag
Cu prasele de os.


Sa-mi spui curat
Tot ce cugeti tu
Despre vecini, despre univers
Si despre ploaie;
Sau sa nu-mi spui nimic
Si toate gandurile mele sa deie din cap
Ca asa e.


Iar eu sa-ti spun:
"Pe unghia asta tu ai un lac adanc
Si pe toate celelalte cate o mare.
Daca misti printre zilele mele,
Poti starni Niagare."


Si pana seara din cuvintele mele
Sa creasca o iarba inalta
Care sa-si scoata coltul din cer,
In varf cu pamantul nostru,
Ori cu vreo samanta de stea.


Si tu sa crezi in iarba mea.
S-o crezi pe toata, orbeste.
Si eu sa cred in urma ta cu un pas,
Cavalereste.

URME



As vrea sa fug
Sa dispar si sa ma caut.
Ma iau dupa tine
Si dupa genele urmelor tale prin aer.



HORNURI



Ah, hornurile,
Prin care casele
Dau semn ca si-au taiat venele!



DEVELOPARE



Azi am fotografiat numai copaci,
Zece, o suta, o mie.
Ii voi developa la noapte,
cand sufletul va fi o camera obscura.
Apoi ii voi clasa:
Dupa frunze, dupa cercuri,
Dupa umbra lor.
O, ce usor
Copacii intra unul intr-altul!
Iata, nu mi-a mai ramas decat unul.
Pe-acesta il voi fotografia din nou
Si voi observa cu spaima
Ca seamana cu mine.
Ieri am fotografiat numai pietre.
Si piatra de la sfarsit
Semana cu mine.
Alaltaieri - scaune -
Si cel care-a ramas
Semana cu mine.

Toate lucrurile seamana ingrozitor
Cu mine...

Mi-e frica.



GRUP



Traiau de mult timp impreuna
Si cam incepusera sa se repete:
El era ea
Si ea era el,
Ea era ea
Si el era tot ea.
Ea era, nu era,
Si el era ele,
Sau cam asa ceva.

Dimineata mai ales,
Pana se alegeau bine
Care cine mai este,
De unde si pana unde
De ce asa si nu alminterea,
Trecea o groaza de timp,
Trecea timpul ca pe apa.

Voiau uneori chiar sa se sarute,
Dar isi dadeau seama. la un moment dat,
Ca amndoi sunt ea
Mai usor de repetat.

Atunci incepeau de spaima sa caste,
Un cascat de lana moale,
Care se punea si croseta
In felul urmator:
Una casca foarte atent
Si cealalta tinea ghemul.

PANA LA UN PUNCT


Pana la un punct
Somnul e regenerare,
Daca-l depasesti -
E putrezire.

Da-mi inapoi crinul,
Pe care-l tineam în mana
Si care, în bezna cea mai adanca,
Se deschidea,
Omorandu-mi cu parfumul lui tare
Moartea, cea tematoare de esente.
Moartea omorandu-mi-o de tot,
Crinul,
Pe care-l tineam falnic în mana.

Da-mi-l inapoi!
Visul meu se-ntinde dupa el
Ca o a treia mana.

PICTURA CU CRIN


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

ADIACENTE


Adiacentele la ce-am de spus
Erau acolo si acuma nu-s,
Ia-le de unde nu-s, adiacente,
Cãci nici în gusile fosforescente
Nu mai gasesti nimic de luat, de pus.

Visul mi-e plin de oarba cutezanta
Cu care musca greul din distanta,
Greul pamintului, pe sub pãmânt.
Si tot aduna rime si aluzii
Ca intimplarile la coltul buzii,
Fumind tigara si-afumind un gând.

SARPELE CASEI


Venea din curte si intra intr-o gaura
Din beciul casei.
Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: - Uite sarpele, uite sarpele!

Si baba: Nu da în el,
Ca asta e sarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdata nu i-a fãcut nimic.

Dar peste o jumatate de an, ori un an,
lar l-a vãzut. Si l-a lovit c-o maciuca.
Se incolacise pe ciomag si el a ridicat
Ciomagul în sus, si era sã-i cada în cap.

Se zvarcolea sã moara.
Si la urma i-a parut rãu.
Da' ce s-a suparat mama când a aflat!
Si când ne-a ars, mai tarziu, casa
Zicea: ,,Vezi? Ai omorat sarpele casei..."

MARIN A LU PATRU


Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova.
Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor.
Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai,
Si pana la poarta te-mpuscau.
In burta lor sunt numai minciuni.
Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru.
Si tu trebuie sã zici ca ei.
Vor sã-ti ia tot.
Sã te imbraci c-o rubasca,
De tine si de camasa si de haina
C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate
Ca pamantul, parca-ai fi sobolan.
Sã-ntinzi gamela pe care-o porti
La sold, sã-ti dea niste linte, acolo pe camp,
Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti
Maracinii, nu mai e pic de umbra,
Ca sã poata baga ei tractorul.
Ciorba zic ei ca e de linte,
Dar nu se stie de ce-o fi si aia.

- Uidu-hu'n tur pe mama voastra! - facea Marin al lui Patru,
Ajuns aici cu explicatia situatiei.
Mama voastra de bolsevnici.
Eu, sã mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul,
Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca.
Sã-i prijon în furca si sã le sparg capul.
O mie pe zi i-as achita. Da, da!
I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse
Si i-as trage-n teapa.

Sã vedeti ce ne-asteapta, facea el.
Sã vedeti ce ne-asteapta.
Ca si lucrurile bune ies rele.
Cercelaru, presedintele reformei agrare
La noi în comuna!
Cine e Cercelaru?
A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri
Si pe femei tinere.
Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front.
Ivana sef de post! El si cu Butoi!
Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca.

De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani,
A fãcut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei.
Ca n-a mai putut sã-si termine casa, din cauza vremurilor.
A stat în ea uda si sparta,
Furios pe situatie.

CERCUL


Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si mã ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata
de car.

Mã uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
- Il vazusi, mã?
- Il vazui. Si incepe sã se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea,
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase

Dracovenia,
Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, mã?
- Nu-l vazui. Ce sã vad?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii iI vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei, pe langa care trecea,
Doi iI vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, mã?
- Ce sã vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: sã fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca în stralucire...
Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, când se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia sã meargã ,si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
Mã trecusera fiorii si aproape sã-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce sã vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decât
Ce le arata muierea!
- Hai, mã, iI trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera.





SEGMENT


Eu voi incepe sa te uit
Spre nord.
Tu ma vei uita
Spre sud.

Mai intai iti voi uita
Sufletul,
Care nu-mi va lua
Nici trei zile.

Dupa aceea, stiu si eu,
Gustul parului tau,
Materia superior deghizata
Sub forma de gene.

Tu ma vei uita poate
De-a-ndoaselea,
Cel mai greu iti va fi sa renunti
La trecutul tau
Plin de inflorituri
Ca o stamba.

In orice caz,
Ne vom uita bine amandoi.

Apoi ne vom spala pe maini.


***




Gandesti rar
Si-ti cad frunze
Printre ganduri.

Gandesti atat de rar,
Ca rasar paduri
Si lumea toata
Si tu esti la amandoua marginile lumii,
Rar de tot.

NE CUNOASTEM



Ne cunoastem,
Ne-am intalnit intr-o zi
Pe pamant,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.

Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.

ACEEASI NOSTALGIE

Pachetul de tigari gol
are o nostalgie
pe care numai vidul cosmic o-ntelege
se simte absolut parasit
ca o rampa de lansare
dupa ce toate rachetele trimise in stele
n-au facut decat fum

flori frumoase
nu intalnesti decat toamna foarte tarziu
dupa ce vanturile rasucite ca otgonul
si-au facut toate mendrele, au batut furnicile
si doar albastrelele de camp
au rezistat in vaza lor de loess
deschizandu-si multiplele lor pleoape
casca niste priviri
pline de uimire
se aceeasi nostalgie le uneste
pe masa mea
cu pachetul de tigari gol
si cu mine care nu stiu de ce
ma tot uit pe fereastra.
PLIANT



Iata, m-am nascut,
Am crescut
Si mi-am desfacut sufletul
Pana la capatul lumii.
Toate lucrurile m i-au imprumuttat
Fata lor
Si sunt in aceeasi clipa
Lumina si nor si padure si paiatra
Si vulutur si ganganie fara nume.

Stau in fatza ta,
Ca un evantai
De carti de joc
Si depinde de norocul tau
Daca vei scoate din mine
Un riga sau un popa verde.
Dar orice s-ar intampla
Tu sa joci inainte,
Gandindu-te ca sunt om
Si ma trag inca
Din toate lucrurile.

Trebuie sa-ti vina odata si-odata
Si cartea cea mare
In care chipul mi se apropie cel mai mult
De tine.

INTREBARE



Ce zi e azi?
Luni?
Dar Luni a fost
Saptamana trecuta.


Marti?
Marti a fost tot anul trecut
A fost marti ca popa.

Miercuri?
Secolul trecut, dupa cate stiu
a cazut intr-o miercuri.

Joi?
intr-o joi a fost arata
Cartagina,
Intr-o joi a fost arsa
Bibilioteca din Alexandria.
Imposibil sa nu fi trecut
nici o zi de atunci.

Vineri? Sambata?
Eu am mai auzit odata
De zilele astea.
Nu-mi umblati cu povesti.

Poate duminica?
Timpul dinaintea genezei
Se numea Duminica.
Imi aduc bine aminte.

Dumnezeule, toate zilele au fost
Nu ne-a mai ramas nici o zi
Noua.

OCHII MEI



Ochii mi se măresc tot mai mult,
Ca două cercuri de apă,
Mi-au acoperit toată fruntea
Și jumătate din piept.
În curând vor fi tot atât de mari
Ca și mine.

Mai mari decât mine,
Mult mai mari decât mine:
Eu nu voi fi decât un punct negru
În mijlocul lor.

Și ca să nu mă simt singur
Voi lăsa să intre în cercul lor
Foarte multe lucruri:
Luna, soarele, padurea și marea
Cu care voi continua să mă uit
La lume.



SEMENE



Dacă te-tâlnești cu un scaun,

E semn bun, ajungi în rai.

Dacă te-ntâlnești cu un munte,

E semn rău, ajungi în scaun.

dacă te-ntâlnești cu carul mare,

E semn bun, ajungi în rai.

dacă te-ntâlnești cu un melc,

E semn rău ajungi în melc.

Dacă te-ntâlnești cu o femeie,

E semn bun, ajungi în rai.

Dacă te-ntâlnești cu o față de masă,

E semn rău, ajungi în sertar.

Dacă te-ntâlnești cu un șarpe,

E semn bun, moare și tu ajungi în rai.

Dacă șarpele te-ntâlnește pe tine,

E semn rău, mori și el ajunge în rai.

Dacă mori,

E semn rău.

Fereește-te de acest semn,

Și de toate celelalte.

OCHII


Ochii mi se măresc tot mai mult,
Ca două cercuri de apă,
Mi-au acoperit toată fruntea
Și jumătate din piept.
În curând vor fi tot atât de mari
Ca și mine.

Mai mari decât mine,
Mult mai mari decât mine:
Eu nu voi fi decât un punct negru
În mijlocul lor.

Și ca să nu mă simt singur
Voi lăsa să intre în cercul lor
Foarte multe lucruri:
Luna, soarele, padurea și marea
Cu care voi continua să mă uit
La lume.

BOALA


Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care pâna atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc în fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât si am iubit, am învatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gândit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am îmbolnavit de moarte
Într-o zi
Când m-am nascut.



ASTEPTARE


Cică lucrurile mai trec odată
Pe unde-au mai fost
Ca niște sentimente comete.
Trebuie numai să știi să le-aștepți,
Trebuie numai să rupi,
Stând pe loc
Infinite perechi de ghete.

Asta înseamnă că salcâmul
Tăiat astă-toamnă
Se va mai înălța pentru o clipă
Pe vechea lui rădăcină.
Că tu mă vei mai iubi cu adevărat
Peste câteva miliarde de ani lumină.

O, poate nu mai e mult până-atunci,
Cine știe!
Iată, eu am și-nceput să te-aștept
Măsurând timpul cu barba,
Veșnicie cu veșnicie.

***
In moarte se respira greu
In schimb,e vesnica.Mereu
Voi respira si tot mai greu
Aceasta stare de ne-eu.

VISAM SI NOI


Mai avem încă multe
Să ne spunem,
De aceea cădem
Pe unde apucăm
Și-ncepem lacomi
Să vorbim în somn.

Cu lucrurile din cameră,
Ivărele, caloriferul,
Cărora încă nu le-am spus
Nici pe jumătate din ce-ar trebui.

Cu morții care, săracii,
Merg înapoi
Cu Dumnezeu, pe apucate,
Visăm și noi.

Până dimineața
Când se aprinde brusc lumina,
Începem să vorbim
Și se întrerupe
Comunicarea.

CONTABILITATE


Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.
Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem una,
Poate, cine știe, există și viață de apoi).

.

STARE


Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duși de-o aripă.
Mă înhămasem demult la o clipă
Și-o târam prin vecie, supus.

Ca un cântec pe note nepus,
O, ce agregat de dezagregare!
O, ce mai răsărit de apus!
Ca un prunc în veșnică înfășare.

Și se mai făcea totodată,
Că mă feream de Dumnezeu să-l respir,
Respirându-l odată pe niciodată
Și începusem să mă deșir.

Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duși de-o aripă
Mă înhămasem demult la o clipă
Ce mă târa blând, tot mai sus.

HIBERNAM


Traim in amintiri,
Hibernam in vizuina unei amintiri
Care se indeparteaza.
Intre vinovatie si asteptare
Cam acesta e cadrul.
Asteptam cu mana stransa la inima
Nimic nu se vede in zare
Dar trebuie sa ne pastram calmul.
Nimic nu are gust
Cand suntem despartiti.
Sanul tau ma doare.
Asa cum laptele taie pofta de mancare
Asa trezesti speranta in mine.

O SA PLOUA


O sa ploua
Isi zice Dumnezeu, cascand,
Si privind la cerul fara pic de nor,
Ma cam incearca reumatismul
De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Ehe, se strica vremea!

Noe, ma Noe,
Ia vino pana la gard sa-ti spun o vorba.

AM ZARIT LUMINA


Am zărit lumină pe Pământ
și m-am născut și eu
să văd ce mai faceți.
Sănătoși? Voinici?
Cum o mai duceți cu fericirea?
Mulțumesc, nu-mi raspundeți.
Nu am timp de răspunsuri.
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
și atâta lumină încât
crește iarba.
Iar fata aceea, iată,
se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești.
O cafea neagră voi servi, totuși
din mâna ta.
Îmi place că tu știi s-o faci
amară.


PRIETENI


Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.

Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...

In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...

Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.

Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.

...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii - cu situatia lor neclara
Intre doua lumi -
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic !

Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce vrea si-nvie -
Si iata-ma singur in rai -
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme

Exista tristete la toate nivelurile
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ?



CEVA CA RUGACIUNEA


Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.


RUGACIUNE



Doamne,
O sa ma sui pe un scaun,
Sa-mi dai o palma
Intind, iata , si obrazul celalalt.

Da-mi una tare cu forta
Sa ma dezechilibrez definitiv,
Sa ma duc prin univers invartindu-ma,
Ca o planeta noua a durerii,
Sfaraind prin eter taciune.

Nu ma lasa sa ma patimesc,
Adu-mi alinarea incruntarii
Si a maniei Tale grozave
In marea bunatate a Ta.

Stropul de esenta divina
Se va vedea poate de jos
Luminand, emanand fericire

RUGACIUNE


Doamne, creatia a dat inapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creatia ta s-a retras in sine
Cu tine cu tot si orbecaim in nestire.

Doamne, da un pumn in bezna,
Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, cand ii crestea cornul,
Era numai durere si cunoastere.

Lumea sorbita de hau
Se pierde in circumvolutii prea destepte.
Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte
Si mugind ia-o de la-nceput.
Si mugind ia facerea de la-nceput."


ACTORII


Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

ADAM


Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

DEDUBLARE




Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!

LA LECTIE


De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.

- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.

TABLOURI


Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.

În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiții
Parfumul iubitei.

Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii “italieni” poți să legi ușor o conversație.
Ce gălăgie de culori !
Și din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.

Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna și dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.

Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forță din lună.

Nu știu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le știa când a murit.

Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.

Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.

Sunt prins până la urmă,
Și ajung acasă noaptea târziu,
Obosit și sfâșiat de câini,
Ținând în mână o reproducere ieftină.

UNGHI


I-a pus o mână la ochi
Și i-a arătat lumea,
Desenată mare
Pe un panou.

- Ce literă e asta?
L-a întrebat.
- Noaptea, a răspuns el.
- Te înșeli, este soarele.
Noaptea știm cu toții,
N-are raze. Dar asta?
- Noaptea.
- Mă faci să râd!
Este marea, de unde
Atâta întuneric în mare?
Dar asta?
- Noaptea.
- O, este femeia.
Noaptea nu are sâni, dragul meu.
Desigur te-a indus în eroare
Părul cel negru. Dar asta?
Uită-te bine la ea
Înainte de-a răspunde.
- Tot noaptea.
- Păcat, nici acum n-ai ghicit;
Litera asta tocmai erai
Tu.

Următorul!

ARCADA


Azi am văzut un ochi
Care mă iubea.
Vedeam bine că m-ar fi primit
Sub sprânceana lui.

Dar a venit un nor
Și ochiul s-a închis,
Ori s-a speriat
Și-a fugit în chipul tău
Lângă celălalt ochi,
Lângă fruntea și lângă gura
Care nu mă iubesc.

AM LEGAT


Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Și le-am spus să mă găsească.

Și copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Și le-am spus să mă găsească.

Și păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristețea la ochi
Cu un zâmbet,
Și tristețea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopțile mele
Și i-am spus să mă găsească.
Ești acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Și toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

MELCUL


Melcul și-a astupat bine ochii
Cu ceară,
Și-a pus capul în piept
Și privește fix în el.

Deasupra lui
E cochilia –
Opera sa perfectă
De care-i e sil㠖

În jurul cochiliei
E lumea,
Restul lumii,
Dispusă încolo și-ncoace,
După anumite legi
De care-i e sil㠖

Și-n centrul acestei
Sile universale
Se află el –
Melcul,
De care-i e silă.

RAME


Pereții casei îmi sunt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu văd nimic.
Cred că le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.

Mai era un loc liber
Deasupra patului,
Și m-am trezit cu senzația
Stranie
Că se uită cineva la mine.

Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.

Și cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respiră, respiră.
Cine știe ce stea
Arde undeva departe.
Și-n sistemul lor de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.

Mâine va trebui să pun
Și-n locul acesta
O ramă.

RETROVERSIUNE


Susțineam examenul
La limba moartă,
Și trebuia să mă traduc
Din om în maimuță.

Am luat-o pe departe,
Traducând mai întâi un text
Dintr-o pădure.

Retroversiunea devenea însă
Tot mai dificilă, cu cât mă apropiam de mine.
Cu puțin efort
Am găsit totuși echivalențe mulțumitoare
Pentru unghii și părul de pe picioare.

Pe la genunchi am început să mă bâlbâi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mâna
Și-am făcut o pată de soare.

Am mai încercat eu s-o dreg
Cu părul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.

ROATA


Locuiesc într-o roată.
Îmi dau seama de asta
După copaci.
De câte ori mă uit pe fereastră
Îi văd
Când cu frunzele-n cer,
Când cu ele-n pământ.

Și după păsări,
Care zboară
Cu-o aripă spre sud
Și cu-o aripă spre nord.

Și după soare,
Care-mi răsare
Azi în ochiul stâng,
Mâine-n cel drept.

Și după mine
Care când sunt,
Când nu mai sunt.

VARSTE


Cercurile
La marginea pădurii
Așteptând să intre în copaci.

DUPA UN NUMAR…


După un numărde concentrări
Masive,într-un singur punct
Se prezintă punctul la mine,
Zice:
- Sunt gravidă.
- Aud?

O LUNA…


O lună galbenă de groază
CLipește strâmb prin strâmta oază
Și apele-și arată fundul,
Crapă butoaielor rotundul.

Pământul ca plesnit din doage
Hodorogește-n orice ins-
Un clopot dat-a să se roage
Și dangătul în cer s-a stins.

Neamator de parsatase,
Un cimitir vomită oare
IAr spiritul, plutind deasupra,
Nu se mai vede nici cu lupa.

Cum la-nceput a fost cuvântul,
Ce se purta pe-a apei față,
Acum se pare că doar vântul
Ne va sufla pustiu în față.

Dă, Doamne, să mai țină-o clipă
Această veche schelărie,
CE într-a stelelor risipă,
Înalță-un strop de apă vie.

Așa cum lacrima se urcă
În ochiul meu din mări secate,
Proptit de tine ca de-o furcă
A lumii, spune-mi că se poate.


Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23938
Comentarii: 120164
Useri: 1424
 
 
  ADMINISTRARE