FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
poezii
de  dante alighieri
  BALADA, MERGI SA-L REGASESTI
Baladã, mergi sã-l regãsesti pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
si îngenuncherea mea si cântul meu,
stãpânul meu sã i le spunã-n minte.
Sã mergi, baladã, asa închinatã,
încât chiar fãrã sot, prin lumea toatã,
sã îndrãznesti sã te petreci,
dar dacã vrei ca sigurã sã fii,
gãseste-l pe Amor în veci,
nu-i bine fãrã el sã umbli cãtre ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat sã te audã-asa,
e fatã de mine mâniatã.
Cu tine el dacã nu se aratã,
cu usurintã te va rusina.
Prin dulce sunet când tu esti cu el,
începe aceste cuvinte,
dupã ce vei culege mila ei:
"Doamnã, solie sunt în asa fel
celui ce mã trimite, si când vrei
binevoieste sã-l asculti prin glasul
meu. Amor
la frumusetea ta îi duce pasul,
si-i schimbã chipul dupã cum îi place:
deci dacã la alta sã se uite îl fãcu,
sã-l întelegi, dar inima-i încoace.
Doamnã, în duhul sãu esti numai tu
si te slujeste în fiecare gând:
devreme fu al tãu, nu rãtãci nicicând."
Si dacã nu te crede, pe Amor
sã-l ia la întrebãri, el ce mã stie:
iar la sfârsit, fã-i rugãciune vie,
sã-mi porunceascã printr-un crainic sã mor;
si va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milã întru toate,
mai înainte de-a sfârsi îngenuncherea,
si el va sti sã-mi facã iar dreptate:
"Pentru favoarea suavei mele rime,
rãmâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tãu precum îti vine;
si dacã-l iartã pentru rugãciune,
un chip frumos fã sã-i vesteascã pace."
Nobila mea baladã, când îti place,
mergi cãtre tinta glorificatã-n tine.

CU CELALALTE DOAMNE TU GLUMIND
Cu celelalte doamne tu glumind,
cum de se-ntâmplã nu gândesti, stãpânã,
cã fata mea o alta-n ea îngânã
când frumusetea ta o vãd venind.

Dacã ai sti, n-ar putea Pietate
sã tinã împotrivã-mi încercare,
Amor când lângã tine îmi apare,
mai îndrãznet, mai sigur e în toate,

si îmi rãneste gândurile-n fricã,
acela-i mort, acela-i dat afarã,
doar el spre tine ochii îsi ridicã;

de-aceea un alt chip fac sã-mi aparã,
dar nu fãrã sã-aud atunci preabine
vaietul izgonirilor din mine.

IN MULTE GANDURI MERG VORBIND DE ZEU
în multe gânduri merg vorbind de Zeu:
neîncetat schimbarea lor mã cere,
unul mã vrea întru a lui putere;
cellalt smintire-mi spune cã-i mereu;
altul sperând, o mângâiere-mi poartã,
altul plângând îmi dã suspine multe;
de milã doar se înteleg sã-asculte,
cutremurarea-n inimã li-i poartã.

Nu stiu din care, adevãr sã iau,
as vrea sã spun, dar nu stiu ce, pe sleau:
astfel sunt amoroasã rãtãcire.

Sã mã-nteleg dacã as vrea cu toate,
ar fi sã chem pe doamna Pietate,
dusmanca-mi, scut sã mi se facã-n fire.

SI CALARIND ALALTAIERI PE DRUMURI
Si cãlãrind alaltãieri pe drumuri,
îngândurat de mers ce nu-mi plãcea
l-am întâlnit pe Zeu în calea mea
purtând vesmânt de pelerin de-a pururi.

Iar chipul sãu mi-a apãrut, ce tras,
si parcã izgonit din seniorie;
pe gânduri, suspinând, tainitã mie,
venea cu capu-n jos, cu singur pas.

Când mã vãzu, chemându-mã-napoi,
îmi spuse: "Vin din locul de departe
unde inima ta era prin mine:

o duc slujire unei gratii noi".
Atunci am smuls din el atâta parte
încât nu stiu cum dispãrut fu bine.

JOSNICA MOARTE, MILEI CAT DUSMANA
Josnicã moarte, milei cât dusmanã,
durerii, anticã mamã,
judecatã a toate peste seamã,
inimii dând amãrãciunea hranã,
din care plec numai si numai ranã,
sã te proscrie, limba tipã-n vamã.

Si dacã azi vreau sã-mi cersesti iertare
s-ar cãdea sã spun,
greseala ta nedreaptã e, oricare,
nu pentru cã ascunsã e oricum,
ci pentru ca mânia sã-nfioare
pe cel hrãnind iubirea de acum.

Ai izgonit curtoazia din lume
si ce era prin doamna mea onoare
în tinerete râzãtoare
ai nimicit amoroasa minune.
Doar ceea ce e dar de pret în ea,
descoperit sã vi se dea.
Cine nu-i vrednic pentru mântuire
sã nu spere nicicând sã-i fie însotire.

PLANGETI AMANTI, CAND ZEUL CHIAR A PLANS
Plângeti, amanti, când Zeul chiar a plâns,
vãzând ce tânguiri îl întâmplarã.
Amor, aude doamne chemând strâns
milã, din ochi dând plângerea afarã.

Josnica moarte, într-o sfântã stare
a aruncat cruda ei stãruintã
si-a prãpãdit chiar lauda-n fiintã,
în nobilã femeie cinstitoare.

Laudã-i da Amor în al sãu cânt:
si l-am vãzut asa-n carne si oase,
deasupra moartei forme gratioase,

în lacrimi, si la cer priviri ducând
spre sufletul trãind acolo blând,
ce doamnã-a fost si chip voios purtase.


PE CALEA LUI AMOR, VOI, CEI UMBLATI
Pe calea lui Amor, voi, cei umblati,
priviti-mã rãmasi pe loc,
durere ca a mea nu mai aflati;
primiti-mã-n auz, vã rog,
apoi închipuiti-vã aceea,
oricãrui chin sunt cãmara si cheia.

Amor, nu prin putina-mi bunãtate,
ci prin a sa noblete,
mã puse-n viatã de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
"Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusete?"

Azi am pierdut îndrãzneala întreagã
ce se urca din iubinda comoarã;
sunt fãrã ea în sãrãcie-amarã
atât, dacã vi-o spun, teama mã leagã.

Deci vrând sã fac precum acei
care-si ascund lipsa din rusine,
afarã mã arãt bucuros bine,
iar înãuntru, topiti plâng ochii mei.

ORICARUI NOBIL SUFLET
Oricãrui nobil suflet iubitor
cãruia-i vin cu spusa-mi înainte,
sã-mi zicã de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stãpânul sãu, Amor.

Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i datã stelei lucitoare,
când fãrã veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucã spaima.

Voios pãrea Amor tinând în mânã
inima-mi, iar în brate purta-n pânzã
de-altar, dormind, doamna-mi înfãsuratã.

Si o trezi, din inima-mi ce-ngânã
vãpãi, cu fricã o hrãni, ascunsã;
vãzui cã pleacã-n lacrimi deodatã.



Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
Dante era de o staturã mijlocie si, când ajunse în puterea vârstei, mergea putin adus de spate. în miscãrile lui se întipãreau gravitatea si blândetea; era îmbrãcat mereu într-un postav destul de ales, gãtit cum se cuvenea la anii sãi. Avea obrazul larg, nasul coroiat, ochii mai mult mari decât mici, bãrbia prelungã, buza de jos musca din cea de sus. Avea tenul brun, barba si pãrul des, negru si cret: figura îi era melancolicã si gânditoare. în felul sãu de a fi public si domestic, era retinut si modest, mai mult decât oricare, curtenitor si urban. Mânca si bea putin si întotdeauna la ceasuri orânduite; lãuda mâncãrurile delicate si se hrãnea din mâncãruri obisnuite... Vorbea rar, si numai când era întrebat, totusi, când trebuia, devenea foarte elocvent, cu o rostire deosebitã si promptã.
(Boccaccio: Viata lui Dante)
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23787
Comentarii: 120768
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE