FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ultima scrisoare
de  Mihai Beniuc
 
Sfarsitul a venit fara de veste. Esti fericita? Vad ca porti inel. Am inteles, voi trage dunga peste nadejdea inutila. Fa la fel. Nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma - cunosc insemnatatea ei deplin. Stiu, voi aveti in viata alta norma. Eu insa in fata normei nu ma inchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata, mai mult in drumul tau nu am sa ies. Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata si n-am sa spun ca nu m-ai inteles. A fost desigur numai o greseala. Putea sa fie mult..., nimic n-a fost.

In vesnicia mea de plictiseala, tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost. Si totusi..., totusi cateva atingeri au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli. Vedeam vazduhul fluturand de ingeri, lumina-n noaptea mea de indoieli. Cand degete de Midas am pus, magic, pe frageda fiinta ta de lut, simteam in mine murmurul pelogic al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta, statuia ta de aur greu, masiv, cum serioase veacuri se descalta si-ngenunchiate randuri, submisiv la soclul tau dumnezeiesc asteapta, sa le intinzi cu zambet linistit spre sarutarea adorata dreapta, inainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora..., ai fi ramas in auriul vis, ca o eterna roza aurora de ne-nteles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea si nici nu stiu de-ai sa mai citesti, din intamplare randurile acestea, in care-as vrea sa fii ce nu mai esti. N-am sa strivesc eu visul in picioare, n-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag. As fi putut sa spun: ‘Esti ca oricare’, dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul, tu vei ramane nufarul de nea, ce-l oglindeste beat de pofte taul, ce-l tine, candid, amintirea mea. Vei fi acolo pururi neintinata, te voi iubi mereu, fara cuvant, iar lumea n-o sa stie niciodata de ce nu pot mai mult femeii ca sa cant.

Acolo, sub lumina de mister, scaldata-n apa visurilor, lina, vei sta, iubita ca-ntr-un colt de cer, o stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine, cand or sa te improaste cu noroi, tu fugi in lumea visului la mine - vom fi acolo, singuri amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata, cu versuri nemaiscrise te voi mangaia si-n dulcea lor cadenta leganata te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, sa plec de-aicea, de la voi, curand, cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme, voi reveni la tine din mormant.

Si de va fi sa nu se poata trece, pe veci pecetluitele hotare, m-as zbate-ngrozitor in tarana rece, plangand in noaptea mare, tot mai mare...
Text postat de Sorin Teodoriu
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
           
 
  L-as asculta si eu recitat de tine, in lipsa, il ascult tot pe Pitis :)  
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2004-04-09 16:49:57
           
 
  Recitat, da.
Am si eu varianta de la Pasarea Colibri. Chiar acum o ascult.
Cand eram ceva mai mica, am invatat acest text si l-am recitat si eu..
 
Postat de catre l;'l da la data de 2004-04-08 15:35:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23787
Comentarii: 120768
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE