FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Versuri
de  Grigore Vieru
  Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă și pripită
Eu știu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat și grai și pită
Și-ai năvălit pe-al meu pământ.

În vremea putredă și goală
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școală
Că-mi ești dușman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.

Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga -
Ce tare, Doamne,-am fost mințit!

Cu pocăință nesfârșită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.

Aflând ca frate-mi ești, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc și arestată
Și dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnașii scot și astăzi sare
Și nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.


În limba ta

În aceeași limbă
Toata lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ți-e dor de mama,
Și vinul e mai vin,
Și prânzul e mai prânz.
Și doar în limba ta
Poți râde singur,
Și doar în limba ta
Te poți opri din plâns.
Iar când nu poți
Nici plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia
Și nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în față,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.


Formular

-Numele și prenumele?
-Eu.

-Anul de naștere?
-Cel mai tânăr an
când se iubeau
părinții mei.

-Originea?
-Ar și semăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Știu toate doinele.

-Profesiunea?
-Ostenesc în ocna cuvintelor.

-Părinții?
-Am numai mamă.

-Numele mamei?
-Mama.

-Ocupația ei?
-Așteaptă.

-Ai fost supus
Judecății vreodată?
-Am stat niște ani închis
În sine.

-Rubedenii peste hotare ai?
-Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.


Eminescu

La zidirea Soarelui, se știe,
Cerul a muncit o veșnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră - Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa Țară - Eminescu.
Acum am și eu pe lume parte:
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră - Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece!


Reaprindeți candela

Reaprindeți candela-n răscruce
Lângă busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni și la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
Doamne, Cel din slăvi creștine
Ce păcate oare-ai săvârșit
Că te-au dus acolo si pe Tine
În Siberii fără de sfârșit ?

Toate le ierți,
Doamne de sus,
Cu blândețe măreață
Chiar și pe cei care te-au dus
În Siberii de gheață.

Ninge frigul și pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul și lumina Ta
Doamne, intră și-n a mea chilie
Si-amândoi, răniți și înghețați
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi frați.

Toate le ierți,
Doamne de sus,
Cu blândețe măreață
Chiar și pe cei care te-au dus
În Siberii de gheață.



Făptura mamei

Ușoară, maică, ușoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ.
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuși ești
Iarba știe cum te cheamă,
Steaua știe ce gândești.



Așa o știm

Anei și lui Constantin Robu

Așa o știm, așa e mama:
Se mulțumește cu puțin
Hrănindu-se mai mult cu pâinea
Răbdării, dorului divin.
Trăim un timp de mare zbucium,
Și-atât și eu mă odihnesc
Cât mai aud cuvântul mumei
Și cât în ochii ei privesc.
Sunt multe sărbatori pe lume.
Le-avem întregi ori un crâmpei
O nesfârșită sărbătoare
Sunt ochii mamei, vorba ei.
Des, tot mai des, mă fură anii
Copilăriei ce s-a dus.
Scriam pe-omât al mamei nume
Ce îmi părea venit de Sus...
Iar pe al pâinii tainic abur
Venea și îl scria Isus.



Buzele mamei

Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul,
Pre tata,-n
Puținii lui ani pre pământ.
Acuma când nu te poți, mamă,
De sarea din șale pleca,
Cine ridică mormântul
Spre gura uscată a ta?!



Tata

Lui Gheorghe Banariuc
și Vadim Gheorghelaș

Tată, eu nu știu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măiculița mea
Care viață datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubești
Și ca ea îmbătrânești,
Tată.
Rele-n viață sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns.
Mai iei câte-un păhăruț,
Dar nu uiți să ne săruți,
Tată.



La necaz și bucurii
Tu ai, tată, mulți copii,
Că și mama-i pruncul tău,
O ferești de tot ce-i rău.
Asta-i bogăția ta
Și nu-ți trebuie alta,
Tată.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Și mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbești,
Dar noi știm că ne iubești,
Tată.



Pasărea

Când s-a întors
La puii ei cu hrana,
Găsise cuibul gol
Și amuțit.
I-a căutat
Până-i albise pana,
Și-n cioc
Sămânța a-ncolțit.



Ah, tot mai liniștit mi-e verbul

Ah, tot mai liniștit mi-e verbul
Și dragostea și-a mea viață.
Ca floarea pomului pe apă
Îmi curge somnul lin pe față.
Arată-mi-se-n vis un cântec,
Îl cânt cum cântă numai dorul:
„Ia-mi lacrima, dar ochii lasă-mi,
Ia apa, dar să-mi lași izvorul“.
„Ești trist, te pregătești de iarnă?"
Iubita parcă mă întreabă,
Iar eu, senin, răspundu-i parcă:
„Mă pregătesc de flori și iarbă".



E-o liniște iubirea?

E-o liniște iubirea?
Mi-s pletele albite.
Și tulbure mi-e somnul
Ca între doua pite.
Nu știu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare?!
Departe ești de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naște.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaște.





***
Leopoldinei Bălănuță

Câtă frică de singurătate ai,
Atâta iubești.
Doamne,
Nici Carpații
Nu pot singuri trăi!
Pururi vin către ei
Când cucul,
Când țara cea Basarabă,
Când ninsorile cerului.




Iese tata la balcon

Iese tata la balcon
Și mă strigă: „Măi Ion!”
Cred că am făcut ceva
Dacă m-a strigat așa...
Dacă nu făceam nimică,
Mă striga: „Măi Ionică!”

(din „Moșul din leagăn”)



Stea-stea, logostea

Stea-stea, logostea,
Leagănă fetița mea,
Că eu tare-s ocupată
Și ea vrea tot legănată.
Să o legeni lin mereu,
Să creadă c-o legăn eu.

(din „Moșul din leagăn”)




Puișorii

Pui golași, cum stați în cuiburi
Fără plăpumioare?!
-Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!
-Dar când mama nu-i acasă
Și ploița cerne?
-Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
-Dacă n-o să vină mama
Și-o să cadă frunza?
-Cum să nu mai vină mama?
-Cum să cadă frunza?!

(din „Moșul din leagăn”)




Biblioteca de rouă

Lui Titus Vâjeu


Frate,
am văzut țări bogate
în care-aș fi rămas
la fel de sărac.
Frate,
e plină lumea de punți
pe care trebuie să le treci
înfrățindu-te cu dracul.
Frate,
eu pot muri oricând,
dar nu și oriunde.
Eu nu pot muri
decât cu chipul răsfrânt
"în acest geniu al ierbii
care e roua".



Ca prima oară

Merg pe pământ
Și sun ca vioara.
Toate îmi par că sânt
Prima oară.
Ca un copil
Aștept dimineața,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viața.
Orice splendoare
Mă doare,
Mă doare-această floare
Și frumusețea ta,
Și frumusețea ta!
Și-această zi
Ce mâine nu va mai fi,
Nu va mai fi!
Înfiorat spun mamă și tată
De parcă îmi văd părinții
Prima dată.
Ca un copil
Aștept dimineața,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viața.
Când mă cuprinzi
Tremur, ah, toată,
De parcă-aș iubi, iubi
Prima dată.
Ca un copil
Aștept dimineața,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viața.




Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.


Dar ce-ai face tu și cum ai trăi
De-ai avea mamă și-ar muri,
Ce-ai face tu și cum ar fi
De-ai avea copii și-ar muri?!


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viață trăiesc.


Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Text postat de Mariana Ghicioi
Date despre autor
Data nasterii: n.14 februarie 1935 - d.18 ian
Locul nasterii: Republica Moldova
http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE