FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
trenul spre neant(vol."intr-adevar")
de  Adrian Paunescu
  TRENUL SPRE NEANT

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
Prin megafon feroviar se țipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.


DREPTUL LA INTREBARE

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Și este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Și de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deși l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viață,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetățean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânși în fața morții
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.


EVOLUTIA SPECIILOR

Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile,
Zadarnic este dorul nostru după aripi,
Noi invocăm în lume aripi și, pentru a convinge,
Triști cheltuim cuvinte, îndurerați de lipsa unor aripi.

Vrem sș zburăm, vrem să trăim cu aripi,
Râvnim luxoase aripi, cerem cețoase aripi,
Vrem aripi și vrem aripi, vrem aripi și vrem aripi,
Și cheltuim cuvinte în goana după aripi.

Și iarăși cerem aripi, oricui îi cerem aripi,
Deși când ni s-au luat aceste aripi
Ne-a fost cedat cuvântul,
Pe care îl trimitem după aripi

Vrem să intrăm în aripi, să locuim în aripi,
Ni-i locul între aripi, acolo vrem să stăm,
Și cheltuim cuvinte: vrem aripi, dați-ne oricăruia din noi
Pentru această viață câte un stol de două aripi.

Departe, între aripi, se-ntemnițează păsări,
Cu câte două aripi, plictisindu-se de zbor;
Și căutând terenul pe care să se-așeze,
Lor de cuvântul, izgonit de aripi, le e dor.


COMERCIANTII DE INGERI

Au trecut prin orașele noastre
comercianții de îngeri,
vindeau îngeri,
împreună cu mături,
dacă luai și pământul de flori.

Îngeri, ultimii îngeri,
din recoltele spontane, împreună cu ceva lucruri
de uz imediat.

Unde să-i ținem? Ce să facem
cu îngerii, în vremea aceasta?
Așa și este, ce să facem cu îngerii?
Îngerii sunt o mare problemă
în toate așezările profane.

Ce-o să zică nevastă-mea
dacă rămân cu îngerul în casă,
când ea pleacă la orele șase
la servici, iar eu am recuperare.

Bine, dar îngerul nu-i femeie,
de ce s-ar supăra tovarășa,
nu are motiv, îngerul nu-i femeie
și nici nu va fi niciodată.

Nici chiar în orele mele libere?
Nici chiar?
Și-atunci de ce să-mi iau înger,
când și sectoristul va deveni suspicios?

Luați dumneavoastră, doamnă,
luați un înger, e foarte ieftin,
vă va trebui, când bărbatul
va fi plecat!
Doamne ferește,
nu știți cât e de gelos!

Bine, bine, dar îngerul
nu numai că nu e femeie
pentru bărbatul dumneavoastră,
dar nu e nici bărbat
pentru dumneavoastră.

Nu e? Zău? Și-atunci?
Ce-o să zică biata soacră-mea,
copiii, când or veni, ce-o să zic eu?
Or să se uite vecinii la mine,
așteptând explicații.
Eu o să mă roșesc, bărbatul meu
o să dea în darul beției,
lumea o să ne ocolească,
vom plăti o persoană în plus
la încălzire, la chirie, la apă,
nu, nu, ingeri- nu,
mai bine o pasăre,
sau chiar, Doamne iartă-mă,
un purcel, văd eu cum l-oi crește,
însă îngeri- nu!
Și îngerii nu putură fi văzuți,
dârdâiau în căruțele amărâte
pline cu pământ de flori și mături,
comercianții de îngeri îi pierdură,
în lupta cu fiscul,
caii se treziră în abatoare,
iar ei, îngerii, trimiși special din ceruri
zburară ce zburară
cu mături și pământ de flori,
cu căruțele amărâte cu tot,
încât orașele
sunt astăzi murdare
și sterpe de orice înflorire,
în vreme ce prin tribunale
nu se mai termină procesele intentate
comercianților de îngeri
care nu au nici o dovadă
însă au numeroase aripi
care le spintecă
hainele îndelungatei lor detențiuni.


FIINTA NESUPUSA

Aș fi vrut să-mi organizez poezia
Ca să fiu mai sigur pe ea,
Dar versurile mele râdeau de prostia
Care mă înflăcăra:
Cum ai vrea tu să-ți organizezi poezia?

Aș fi vrut atunci s-o sparg toată,
Si cu viața s-o dezorganizez
Dar ea se organiza împotriva mea,
Dintr-o dată,
După relația margine-miez.

Nimic nu mi-e cu putință
Dintre toate aceste idei,
Pentru că poezia, oricum, e-o ființă,
Care trăiește după legile ei,

Poezia, oricum e- o ființă.



POETUL SI PATRIA

Poetul n-are voie sa tradeze
si nici sa faca glume despre Neam,
el simte totul, de la Rau la Ram,
nascut ca lacrima de metereze.

Poetul n-are voie sa adoarma,
cat sunt necazuri inca si nevoi,
prin el suntem la ceas de veghe noi,
poetul ne e rodnica alarma.

Potul n-are voie sa transforme
in mod oracular, in mod peltic,
nimic in totul, totul in nimic,
nici coaja-n fruct, dar nici esenta-n formr.

Poetul n-are voi si nu poate
sa-si terfeleasca misiunea sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-si va bate joc de libertate.

Poetul n-are voie sa se minta,
si nici sa minta oamenii prin vers,
ca azi ar exista doar univers
si nu popor, familie sau ginta.

Poetul n-are voie sa prefaca
durerea lumii in orchestra sa,
el trebuie sa caute in ea
model pentru-o simtire prea saraca.

Poetul n-are voie nici sa stie
necum sa-nvete din vreun loc savant,
placerea limbutiei in neant,
cand el in viata are-o datorie.

Sic and cuvantul lui, patruns in tara,
ca ploaia-n brazda, il va tine viu,
pierzand si castigand acest pariu,
Poetul are voie sa si moara.

In schimb, Poetul are vesnic voie
sa creada-n adevar si in frumos,
sa fie , trup si rani, cu cei de jos,
cu vasla versului slujind pe Noe.

Poetul are voie sa greseasca
in dragoste, in vise, in pareri,
san u-si mai afle capul nicaieri
cand e la mijloc spita femeiasca.

Poetul are voie sa si planga,
atunci cand oamenii normali zambesc,
pentru poet ramane omenesc
sa-si poarte crucea pe golgota stanga.

Poetul are voie a fi rana,
cand celelalte rani, ce-au fost pe-aici,
s-au prefacut in biete cicatrici,
care-au uitat conditia umana.

Poetul are voie sa intrebe
ce-i viata, cum e viata, ce-a ajuns,
in numele nevoii de raspuns,
in numele-ndelung truditei plebe.

Poetul are voie sa si riste,
de partea omului de rand sarind,
cum are voie si la un colind,
ce poate-n oameni sufletul sa-l miste.

Poetul are voie strict la toate,
de fapt in toate e problema sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-si va face joc din libertate.

Si, daca din adanc de om si tara,
cuvantul lui, de dansii insusit,
va reveni , precum a fost rostit,
Poetul n-are voie sa mai moara.






Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23768
Comentarii: 120491
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE