|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Căderea oamenilor pe pământ |
|
|
de
Nichita Stanescu |
|
|
|
Cuvintele mă ajung din urmă.
Ele detună pe timpanul întins
între ceea ce este
și ceea ce nu este.
Cresc înapoia mea, cresc înapoi,
în amintire,
azvârlind o jerbă de trupuri
înspăimântate.
Trupuri în flăcări, trupuri în valuri,
trupuri în uragane, trupuri în desimea
pământului.
Cuvintele mă ajung din urmă
pipăindu-mă cu mâini de orb
foarte subțiri, și sunând sticlos,
de câte ori izbutesc să m-atingă
urmele absenței.
Iată,
mă trezesc smuls și tras în sus
în zona fără aer.
Aici,
fără de trebuință îmi sunt
plămânii și brațele.
Ochii numai, ei singuri, îmi rămân.
Creierul va merge pe ei
ca odinioară trupul, pe picioare.
Sunt creier cu ochi privitori
și aștept să fiu, deodată, tras mai sus
într-o zonă fără de stele
unde ideile îmi vor merge
pe creier, cum odinioară trupul
pe picioare.
Dar și de aici pot fi tras mai sus,
și-atunci, ideile
vor fi simple picioare de mers.
Dar cine va merge pe ele
altcineva decât
un eu însumi?
Nu mă lăsați singur.
Mâna în sine nu are
nici un rost.
Spuneți-mi, ce să fac
cu două mâini?
Înhămat sunt
la un car abstract.
Scade trupul meu pe măsură ce
se umflă în mine
măștile râzând și plângând ale cuvintelor.
Cad în noțiunea de genunchi
și mă rog de voi:
nu mă lăsați singur și pradă
gurii care în loc de dinți
are statui,
gurii imense pe a cărei limbă de piatră
mă aflu.
Sunt mâncat. Simt.
Foamea și-a făcut patul
în existența mea.
A adormit.
Aici.
Visează pâini abstracte.
Nu mă lăsați singur.
Se arată întruchipările și apariția
sferei. Nașterea, apogeul
și moartea.
Ca și cum eu aș fi fost ele. |
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23973 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|