|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
amurgul gandurilor (continuare 4) |
|
|
de
emil cioran |
|
|
|
Cu de-aproapele trebuie sa fii indiferent sau vesel. Dar, nemaicunoscīnd decīt exaltarea si tristetea, rostul tau e iremediabil paralel soartei omului. Ajungi īncetul cu īncetul sa nu te mai īntīlnesti cu nimeni niciodata.
In tristete - moartea si nebunia luīndu-se la īntrecere -, nadejdile vitregite se īntorc īn gīnduri ucigase. Si devii un ostatic al nefiintei, din dobitoc uman ce-ai fost.
De ce nu s-or īntinde peste mine umbrele vesnicei prostii si racorile nestiintei? Caldurile unui baragan de deznadejdi...
Intr-un creier defunct, timpurile plecate-n cruciada de distrugere nu vor putea ucide amintirea unui Dumnezeu plamadit din suspine si singuratati.
In lumea-n care nu mai am pe nimeni, mai dispun doar de Dumnezeu.
Tacerea ce urmeaza marilor intensitati: inspiratiei, sexualitatii, disperarii. Parc-a fugit natura, si omul a ramas fara zari īntr-o veghe vecina nimicirii. - Firea este o functie a caldurilor sufletului. Existenta se creeaza īn momentul subiectiv prin excelenta. Caci nimic nu este īn afara de navalirile inimii.
Omul sufera de o neputinta de vacanta a nelinistii. El n-a reusit sa largeasca orizontul ratiunii decīt prin groaza.
...Setea de un paradis al indulgentei, cladit pe un zīmbet de destrabalari ceresti...
Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acorda celui atins atribute de geniu, fara suportul talentului.
Nehotarīrea īntre pamīnt si cer te transforma īntr-un sfīnt negativ.
Pe piscuri de Alpi si de Pirinei, cu norii sub mine, rezemat pe zapezi si pe cer, am īnteles:
- ca senzatiile trebuie sa fie mai pure decīt aerul rarefiat al īnaltimilor, - ca-n ele nu trebuie sa intre nici omul, nici pamīntul si nici un obiect al lumii, - adieri extatice sa fie clipele, vīrtej de altitudine privirea;
- ca murmurul melancolic al vīntului ce atinge azurul si zapada, gīndurile sa mīngīie poleiala lucrurilor ce nu sīnt. In cugetul tau sa se rasfrīnga toate crestele de munti pe care n-ai fost om si toate tarmurile de mari pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzica pe marginea marii si extaz pe vīrf de munte;
- sentimente nu mai sīnt. Caci spre cine s-ar īndrepta? De cīte ori nu mai esti om, de atītea ori nu mai simti decīt tariile nefiintei;
- nu se mai poate trai decīt īn ratacire. Rastoarna-ti pasii si calca pe stele. Repeta zilnic lectia acelei nopti, īn care astrii ti s-au dezvaluit ridicol de singuri.
Dupa fiece calatorie, progresul īn nimic te leaga incurabil de lume. Descoperind noi frumuseti, pierzi prin atractia lor radacinile ce ti-au crescut cīnd nu le-ai banuit. O data īn interiorul vrajii lor, īn mireasma de nelume ce emana din ele, te īnalti spre un gol pur, marit de ruina iluziilor.
Din ce cred īn mai putine lucruri, din ce am murit mai mult īn umbra frumusetii, din aceea, neavīnd nimic ce sa ma prinda īnca īn viata, nu mai am nimic ce sa ma īntoarca īmpotriva ei. N-am īnceput sa o iubesc decīt pe masura risipirii sperantelor. Cīnd nu voi mai avea nimic de pierdut, voi fi una cu ea.
Donjuanismul e fructul unei sfintenii rau īntrebuintate. - In toate declaratiile de dragoste, simteam ca numai Absolutul importa - si de aceea puteam face cīte voiam si oricui.
Fīsiile de zapada pe fondul cenusiu al muntilor īn dimineti de vara: darīmaturi ale unui cer imemorial.
Ideile sīnt melodii moarte.
Neputīnd dezvalui oamenilor pricinile inimii noastre, fara Dumnezeu ar trebui sa ruginim pumnale prin ascunzisurile ei. - Inima se apleaca cu miscari naturale spre floarea sinuciderii din mijlocul gradinii de rataciri care e viata.
Soarta omului e o absenta continua de acum si o frecventa staruitore de altadata - acest cuvīnt al fatalitatii. Din sonoritatea lui prelunga se desprinde un netamaduit fior de pieire.
Nimic nu tulbura mai mult naivitatile sīngelui ca interventia eternitatii. Ce pacoste va fi turnīnd ea peste prospetimea dorintelor, de le ravaseste si le stīrpeste fara urma? Vesnicia nu se compune din sufluri de viata. Prestigiul ei funebru īnabusa avīnturile si reduce realitatea la starea de absenta.
Peste valurile de neant ce cuprind īn voie firea, numai dorintele adie o briza de existenta.
In toate religiile, partea privitoare la durere este singura rodnica pentru o reflexie dezinteresata. Restul e pura legislatie sau metafizica de ocazie.
In plictiseala, timpul īnlocuieste sīngele. Fara ea n-am sti cum curg clipele si nici ca ele sīnt. - Cīnd se sloboade, nimic n-o mai poate opri. Caci ti-e urīt atunci cu tot timpul.
Rostul gīnditorului e sa nascoceasca idei poetice, sa suplineasca lumea prin imagini absolute, fugind de general si calcīnd pe legi. Din esenta firii ni se revela īn rusinea de identitate si-n oroarea de principii. - Gīndirea īncolteste pe ruina ratiunii.
Iubesc privirile care nu servesc viata si piscurile pe care aud timpul. (Sufletul nu-i contemporan lumii.)
Sīnt tari īn care n-as fi putut rata nici macar o clipa, ca Spania de pilda. Si sīnt locuri marete si sumbre, īn care piatra sfideaza sperantele, pe ale caror ziduri leneveste vesnicia, aducīndu-si aminte de timp, locuri privilegiate de siesta a Divinitatii, care te silesc sa fii tu īnsuti īn mod absolut: īn Franta - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux si Rocamadour. - In Italia, toata Italia.
Plictiseala absoluta se confunda cu obiectivarea īn carne a ideii de timp.
Un gīnd trebuie sa fie straniu ca ruina unui zīmbet.
Spatiul īn care se īnvīrte cugetul īmi pare īndepartat si fara de temei ca un Uruguay ceresc.
Defectul tuturor oamenilor care cred īn ceva consista īn a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descopera decīt celor ce au un simt ascutit pentru accidentul individuatiei, pentru eroarea multipla a fiintarii. Individul e un esec existent, o greseala ce īnfrunta rigoarea oricarui principiu. Nu ratiunea te pune-n fata mortii, ci conditia unica de individ. Cine are convingeri mascheaza chiar aceasta drama a unicitatii. Spre moarte, īntoarce-te purificat si gol - neatins de īndulcirile mintii, de atenuarile ideilor. Ea trebuie privita īn fata, cu virginitatea launtrica a momentelor īn care nu crezi īn nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului.
Dragostea de viata, plina de freamat si durere, nu ispiteste decīt pe cei īnecati īn sila. Sīnt dimineti ce īnfloresc subit īn desertul oboselilor si care ne tintuiesc īnmarmuriti īn bratele fiintei.
In sila de toate, īn sila vasta, emanīnd din tīnjala sīngelui si a ideilor, napadesc revelatii fugitive de fericire ce se īntind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrente de azur. Si atunci cauti o cumpana īntre sila de a fi si de a nu fi.
O ceata de īngeri sau de draci mi-a asezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, īmpatimit īn lume, ele nu-mi pot umbri taria sperantelor desarte.
Cerul, nu pamīntul, m-a facut pesimist. Neputinta de a fi, consecutiva gīndului la Dumnezeu...
In mistica exista suferinta, infinita suferinta. Dar nu tragedie. Extazul e antipodul ireparabilului. Tragedia nu e posibila decīt īn viata ca atare, aceasta lipsa de iesire plina de maretie, de nefolosinta si de prabusire. - Shakespeare e mare fiindca īn el nu triumfa nici o idee: numai viata si moartea. Cine crede īn ceva n-are simt pentru tragic.
De la o vreme nu mai gīndesti asupra urītului, ci-l lasi sa gīndeasca asupra lui īnsuti. In vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanta. Si ea ajunge: substanta de vid.
Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scapa de ademenirile vietii - nici o sinucidere nu poate pune capat dezbinarii lui launtrice. Nimic nu-l ajuta sa dezlege drama cruda a cugetului. Irezolvabilul gīndirii se epuizeaza īn acest conflict. Farmecul firii trage greu īn cumpana si nu e chip a-l anula, desi ideile plutesc pe luciul nefiintei. A trai senzual īn nimic...
Cīnd ai iubit prea patimas viata, ce-ai cautat printre gīnduri? Spiritul e o eroare imensa de cīte ori slabiciunile acorda vietii prestigii de axioma.
Sīnt o Sahara roasa de voluptati, un sarcofag de trandafiri.
Strazile pustii īn marile orase: parca īn fiece casa se spīnzura cineva.
...Si apoi, inima mea - spīnzuratoare pe masura cine stie carui diavol.
Sfintenia e cel mai īnalt grad de activitate la care putem ajunge fara mijloacele vitalitatii.
Nihilismul: forma de limita a bunavointei.
Plictiseala e rīnd pe rīnd vulgara si sublima, dupa cum ne pare ca universul miroase a ceapa sau ca emana din inutilitatea unei raze.
Nu ma simt acasa decīt pe tarmurile marii. Caci nu-mi pot construi o patrie decīt din spuma valurilor.
In fluxul si refluxul gīndurilor, stiu eu prea bine ca nu mai am pe nimeni: fara tara, fara continent si fara lume. Ramas cu suspinele lucide ale iubirilor fugare īn nopti care īmpreuna fericirea cu nebunia.
Singura scuza pentru pasiunea zadarniciilor: a trai religios inutilitatea lumii.
Martor mi-este Dumnezeu c-am amestecat cerul īn toate senzatiile, c-am īnaltat o bolta de regret peste fiece sarut si-un azur de alte doruri peste acel lesin.
Nimic nu serveste mai putin natura ca dragostea. Cīnd femeia īsi īnchide ochii, privirile tale luneca pe pleoapele ei cautīnd alte firmamente.
In disperarile subite si neīntemeiate, sufletul e o mare īn care s-a īnecat Dumnezeu.
Singurul continut pozitiv al vietii este unul negativ: frica de a muri. Intelepciunea - moarte a reflexelor - o īnvinge. - Cum putem īnsa sa nu ne mai temem de moarte fara sa cadem īn īntelepciune? Nedezlipind īn nici un fel faptul de a trai de cel de a muri, īntīlnind viata si moartea īn voluptatea contradictiei. Fara deliciile acesteia, o minte lucida nu mai poate īngadui opozitiile firii si nici suferi irezolvabilele existentei.
In ultima treapta a incurabilului, te hotarasti pentru Dumnezeu. A crede īnseamna a muri cu aparentele vietii. Religia īndulceste absolutul mortii pentru a putea atribui lui Dumnezeu virtuti rezultate din acea micsorare. El e mare īn masura īn care moartea nu e totul. Si pīna acum nimeni n-a avut semetia sa sustina - īn afara de greselile entuziasmului - ca ea n-ar fi totul...
Cu cīt īmi pierd mai mult credintele īn lume, cu atīt sīnt mai mult īn Dumnezeu, fara sa cred īn el. - Sa fie o boala tainica sau o cinste a mintii si a inimii care te face sa fii īn acelasi timp sceptic si mistic?
Nefericirea n-are loc īn universul cuvintelor.
Vesnicia nu-i decīt povara absentei de timp. De aceea, n-o simtim nicaieri mai intens ca-n oboseala - senzatie fizica a eternitatii.
Tot ce nu e timp, tot ce e mai mult ca timpul se naste dintr-o sleire adīnca, din toropeala vasta si meditativa a organelor, din pierderea ritmului fiintei. Vesnicia se īntinde pe tacerile vitalitatii.
Prin ceea ce sīnt mai mult eu īnsumi, mi-am rupt zagazurile. Putea-va spiritul sa le refaca anulīndu-se īn certitudinea orbirilor? Cu ce minuni si cu ce farmece am putea da cunoasterea īnapoi? Cīnd vor bate veghile īn retragere? Fiinta nu poate fi salvata fara lasitatile mintii.
Pīna cīnd rostul inimii va fi sa cīnte agoniile ratiunii? Si cum sa pui capat cugetului hartuit īntre īndoiala si delir?
Lirismul este maximum de eroare prin care ne putem apara de urmarile luciditatii si ale cunoasterii.
A nu face deosebire īntre drama carnii si a gīndului... A fi introdus sīngele īn logica...
Scīrba de lume: iruptia urii īn urīt. In vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasa a negatiei.
Viata-mi pare o mīnastire unde te-ai refugia ca sa uiti pe Dumnezeu si ale carei cruci ar strapunge nimicul cerului.
Dupa ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce ramīne devine - ca pedeapsa - substanta sufletului.
Totul este nefolositor si fara rost - afara poate de melodia ascunsa a chinului. Fruntariile omului sīnt cele ale suferintei. Doar dupa ce-ai īndurat mult ai dreptul sa consideri lumea un pretext estetic, un spectacol īntelegerii tale nobile si bolnave. Atunci suferi, fiind īn afara suferintei. Nimeni nu va sti din ce belsug de dureri devii estet īn mod religios.
Gīndurile izvorasc din pustnicirea instinctelor, iar spiritul vaduveste puterile vietii. Astfel, omul devine tare - dar fara mijloacele vitalitatii. Fenomenul uman e cea mai mare criza a biologiei.
Neputīnd lua asupra-mi suferintele altora, le-am luat īndoielile. In īntīiul fel sfīrsesti pe cruce si termini; īn al doilea, Golgota se urca pīna la cer.
Suferintele sīnt infinite; īndoielile, interminabile.
Cīnd nu te mai poti ruga, īn loc de Dumnezeu zici Absolut. Primatul abstractului este o lipsa de rugaciune. Absolutul e un Dumnezeu īn afara inimii.
Inaintam īn procesul de sleire a persoanei divine pe masura ce introducem cultul inutilitatii pe īntinderea cugetului. La ce sa ne mai serveasca Absolutul? Din eternitate, totul este inutil. Avīntul mistic trebuie purificat de nobletea gestului estetic. De radacinile ultime ale firii, sa luam contact cu maximum de stil. Insesi Judecatii din Urma sa-i īmprumutam prestigiul artei si sa ne topim īn temeiul final al lumii cu absenta patetica. Intr-o simtire īnalta, Absolutul e o frīntura gratuita a Nimicului, īntocmai ca un torso.
De ce oamenii nu s-or fi īnchinat norilor?
Fiindca acestia plutesc mai usor pe creier decīt pe cer?
Gīndurile nascute īn groaza au taina si īmpietrirea ochilor din icoanele bizantine.
Toate caile merg de la mine spre Dumnezeu, nici una de la El spre mine. De aceea, inima este un absolut - si Absolutul, un nimic.
Despatrierea launtrica este climatul absolut pentru gīndurile fara radacini. Nu atingi inutilitatea mareata a duhului atīta vreme cīt ai un loc īn lume. Gīndesti - īntotdeauna - din lipsa unei patrii. Neavīnd granite, spiritul n-are unde sa te-nchida. De aceea, gīnditorul este un emigrant īn viata. Si cīnd nu te-ai stiut opri la timp, ratacirea devine singurul fagas al nemīngīierilor tale.
Melancolia introduce atīta muzica īn naruirea mintii!
Alipiti de imediat, oamenii respira prin vulgaritate. Ce poti vorbi cu ei, decīt despre oameni? Si īnca despre īntīmplari, obiecte si griji. Niciodata idei. Si doar numai conceptul nu e vulgar. Nobletea abstractiei le e necunoscuta, caci, zgīrciti cu puterile lor, ei nu-s capabili de-a cheltui energii pentru a hrani ceea ce nu e: ideea. Vulgaritatea: lipsa de abstrac
Lepadarea patetica de lucruri fixeaza cei doi poli ai simtirii: o iubire fara iubire si o ura fara ura. Iar universul se tranforma īntr-un Nimic activ, īn care totul este pur si fara de folos ca īntunericul īntr-un ochi de īnger.
Boala-i o dezastruoasa desfatare, ce nu poate fi asemuita decīt vinului si femeii. Trei mijloace prin care eul este totdeauna mai mult si mai putin, ferestre spre Absolut si care se-nchid īn īntunecarile vaste ale mintii. Caci nebunia-i o piedica ce si-o pune cunoasterea ei īnsesi - un insuportabil al spiritului.
Cu cīt omul are margini mai nesigure, cu atīt se apropie mai usor de lipsa de fund a lui Dumnezeu. L-am fi īntīlnit noi oare de ar fi fost el natura, persoana sau altceva? Putem spune despre el doar atīt: ca nu se mai gata īn adīncime. Astfel - spre imensitatea divina, omul n-are alta punte decīt indefinitul sau. Lipsa de fund e punctul de contact īntre abisul divin si abisul uman.
Tendinta noastra de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit si spre distrugere sīnt un fior ce ne instaleaza īn spatiul īn care se desfasoara suflul divin. De-am ramīne redusi la limitele conditiei individuale, prin ce am putea luneca īnspre Dumnezeu? Vagul si nesiguranta noastra reprezinta surse metafizice mai importante decīt īncrederea īntr-o menire si abandonarea orgolioasa īntr-un rost. Slabiciunile omului sīnt posibilitati religioase; cu conditia sa fie adīnci. Caci atunci razbat pīna īn Dumnezeu.
Valurile de nimic ce agita fiinta umana se prelungesc īn unduiri pīna īn absenta infinita a Divinitatii. - Omul n-are alt temei decīt lipsa de fund a lui Dumnezeu.
Sīnt si eu un martir: as vrea sa mor pentru īndoieli. - Scepticismul - fara o latura religioasa - e o degradare a spiritului. Nu īndoielile inteligentei, ci ale rastignirii. Sa bati piroane īn miezul duhului. Sa-ti pleci cugetul cu suferinta spre zarile lumii; sa sīngerezi īn zīmbet. Cīnd voi aprinde focuri īn idei? - Este atīta jaratic īn oscilatiile mintii! Nu e usor lucru a te īndoi privind spre Dumnezeu!
In genunchi, strapunge-voi oare pamīntul? Voi duce nerugaciunea pīna la capat? Voi umili pe Dumnezeu, cu supranaturalul meu dezmat?
Cu cīt urc spre cer, cu atīt scobor mai tare spre pamīnt.
Spiritul, dezlipit de toate, se-ndreapta cu aceeasi tarie īn directii opuse. Nu poti adera la ceva fara sa faci o rezerva egala. Orice pasiune trezeste simultan antipodul ei. Contrariile sīnt substanta respiratiei omului. Am de partea mea toate directiile lumii, de cīnd nu ma mai am.
Paradoxul exprima incapacitatea de a fi firesc īn lume.
Universul e o pauza a spiritului.
Rostul inimii e sa devina imn.
In ultima analiza, scepticismul nu izvoraste decīt din imposibilitatea de a te īmplini īn extaz, de-a-l atinge, de-a-l trai. De īndoieli ne vindeca numai orbirea lui luminoasa, sfīsietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Cīnd sīngele-ti zvīcneste pīna la cer, cum sa te mai īndoiesti? Dar ce rar zvīcneste el asa!
Scepticism: nemīngīierea de a nu fi īn cer.
A introduce salciile plīngatoare īn categorii...
Numai īn masura īn care suferi ai dreptul sa-l ataci pe Isus, precum īn mod cinstit nu poti fi īmpotriva religiei daca nu esti religios. Din afara, nici o critica nu dovedeste nimic si nu angajeaza pe nimeni. Cīnd ataci īnlauntrul unei pozitii, īnlauntrul pozitiei tale, nu tragi īn adversar, ci īn tine īnsuti. O critica efectiva e o autotortura. Restul e joc.
Zīmbete dureroase care sting soarele...
Istoria s-ar ispravi īn clipa īn care omul s-ar īntepeni īntr-un adevar. Dar omul traieste cu adevarat numai īntru cīt se plictiseste de orice adevar. Izvorul devenirii este posibilitatea de greseala a lumii.
O epoca se reazema pe un adevar si crede īn el fiindca nu-l cumpaneste. Cum l-ai pus la cīntar si-i masori greutatea, se transforma īntr-un adevar oarecare - īn eroare. Cīnd judeci, orice - din siguranta de nestramutat ajunge un principiu ce se clatina fara rost.
Nu poti fi lucid īntr-un adevar, fara sa-l compromiti. Un individ sau o epoca trebuie sa respire inconstient īn neconditionatul unui principiu, pentru a-l recunoaste ca atare. A sti rastoarna orice urma de certitudine. Constiinta - fenomen de limita a ratiunii - este o sursa de īndoieli, ce nu pot fi īnfrīnte decīt īn amurgul cugetului treaz. Luciditatea este un dezastru pentru adevar, dar nu pentru cunoastere, pe ale carei baze se īnalta o arhitectura complicata de erori, numita spirit din nevoie de simplificare.
Duhul meu nu-si mai afla īndestulare decīt īn metafizica si-n Acatist.
In fiecare clipa suspina Dumnezeu; caci timpul e rugaciunea Lui.
Cīnd sanatatea si norocul se lasa asupra noastra, peste gīnduri se asaza o spuza si mintea se retrage.
Nefericirea e cel mai puternic stimulent al spiritului.
Daca inima ar fi redusa la esenta ei ideala, adica la Rastignire, ar rasari cruci pe meleagurile ei, de care s-ar spīnzura nadejdile - cu tot farmecul zadarnic al nebuniei lor.
Luciditatea: o toamna a instinctelor.
Nu mi-e frica de suferinte, cīt de resemnarea ce le-ar urma. De-as putea suferi vesnic, fara īmpacare si fara milogeala!
Boala te asaza la limitele materiei; prin ea, trupul devine o cale spre Absolut. Caci īnfrīngerile corpului fac din durere un rai īn dezastru.
Boala serveste duhul fara nici un īnconjur. Sau poate si mai mult: duhul este boala pe plan abstract, precum omul: materie atinsa.
Prin singuratate, tot ce iese de sub controlul simturilor - īn primul rīnd invizibilul - capata un caracter de imediat. A fi fara oameni si fara lume; a te afla, adica, nemijlocit īn esenta. Asa ti se deschide īntr-un fior rar viziunea substantiala a noptii, a luminii, a gīndului. Desprinzi atunci din toate restul absolut, ceea ce ramīne dintr-un lucru cīnd el nu mai exista pentru simturi. Intelegi taina ultima a noptii, dar simturile nu mai simt noaptea. Sau te īmbeti de muzica si nici un sunet nu mai mīngīie urechea. Singuratatea necrutatoare a duhului descopera neantul imaculat din temelia aparentelor, puritatea divina sau demonica de la baza tuturor alcatuirilor. Si atunci, īntelegi ca rostul din urma al duhului e īmbolnavirea de infinit.
Cīnd ma voi scufunda fara apel īn Diavol si īn Dumnezeu?
In paradis, azurul īndeplinea functia pamīntului pentru noi. Cei doi oameni calcau, adica, pe un desert albastru. De aceea nu puteau cunoaste ei acolo - pe cīnd aici, pe pamīnt, pe culoarea dureroasa a pamīntului, n-ai altceva de facut.
Smulgeti o floare sau o buruiana si observati din ce a crescut: din ispasire solidificata.
Intīia lacrima a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sarat, transparent si infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lasat īn inima sinistrului nostru stramos, īntīiul ideal.
Incetul cu īncetul, oamenii, pierzīndu-si darul plīnsului, au īnlocuit prin idei lacrimile. Cultura īnsasi nu e decīt imposibilitatea de a plīnge.
Exista o oboseala substantiala, īn care se aduna toate oboselile zilnice si care ne depun fara ocol īn mijlocul Absolutului. Umbli printre oameni, īmparti zīmbete sau cauti din obisnuinta adevaruri, si īn sinea ta te rezemi pe temeiurile firii. N-ai īncotro: esti īmpins spre ele. Zaci - cu voie sau fara de voie - īn straturile ultime ale existentei. - Viata īti pare atunci - atunci dramatic al fiecarei clipe - un vis pe care-l depeni din privelistea Absolutului, o nalucire a īnstrainarii tale de toate. Cum luneci asa, pe panta rosturilor nemarginite, si prin vagi instincte trebuie sa te mai tii de lume, contradictia soartei tale e mai dureroasa ca napadirea primaverii īntr-un cimitir de tara.
Omul e un naufragiat al Absolutului. Nu se poate īnalta īn acesta. Doar sa se īnece. Si nimic nu-l īneaca mai adīnc īn el decīt marile oboseli, acele oboseli care deschid spatiul īntr-un cascat al infinitului si-al plictiselii.
Noi n-avem dreptul, ca fiinte, sa privim dincolo de marginirea noastra. Am devenit oameni si-am iesit din raiul fiintei. Eram Absolut. Acum stim ca sīntem īn el. Si astfel, nu mai sīntem nici el si nici noi. Cunoasterea a ridicat un zid de neīntrecut īntre om si fericire. - Suferinta nu e decīt constiinta Absolutului.
Ideile trebuie sa fie vaste si ondulate ca melodia noptilor albe.
Ceea ce este mai vag, adica Dumnezeu. Doar ideea de El e mai vaga decīt el īnsusi.
...Si acest Vag de totdeauna e chinul cel mai sfīsietor al omului. Moartea nu introduce precizie īn el, ci numai īn individ. Caci murind, nu cunoastem mai de-aproape pe Dumnezeu, deoarece ne stingem cu toate lipsurile fapturii noastre si aflam astfel ce nu sīntem sau ceea ce am fi putut sa fim. Si cu aceasta, moartea ne-a descarcat pentru ultima oara de sarcina cunoasterii.
Acea teama de plictiseala ce nu poate fi asemuita cu nimic... Un rau ciudat īncalzeste sīngele si prevesteste golul surd ce te macina apoi, īn ceasuri fara nume. Se apropie Urītul, fiere a timpului turnata īn vine. Si teama ce te īnvaluie cere fuga. Asa īncepi sa nu mai ai pace īn nici un loc.
Neajunsurile acestei lumi trebuie traite pīna la teologie si diabolism. In nici un fel sa nu ramīnem la stadiul sentimentelor. Totul trebuie raportat la Dumnezeu si la diavol īn acelasi timp.
Bach si Wagner, aparent fundamental deosebiti, sīnt muzicienii care se aseamana īn fond mai mult. Nu ca arhitectura muzicala, ci ca substrat de sensibilitate. Exista doi creatori īn istoria muzicii care sa fi exprimat mai amplu si mai cuprinzator starea indefinibila a langoarei? Ca la īntīiul ea-i divina si la al doilea erotica, sau ca unul īti condenseaza tīnjirea sufletului īntr-o constructie sonora de o absoluta rigoare, iar altul īsi taraganeste sufletul īntr-o muzica formal taraganata - aceasta nu dovedeste nimic īmpotriva unei comunitati adīnci de sensibilitate. Cu Bach, nu mai esti īn lume din cauza lui Dumnezeu, cu Wagner, din a iubirii. Important este ca amīndoi sīnt decadenti, ca amīndoi destrama viata īntr-un fel de elan negativ, amīndoi ne īmbie sa murim īn afara de noi. Si amīndoi nu pot fi īntelesi decīt īn oboseala, īn neanturi vitale, īn deliciile pieirii. Nici unul, nici altul nu pot servi ca antidot ispitei de a nu fi.
In orice fel sexualitatea este misterioasa, dar īn special cīnd nu mai apartii lumii. Atunci, revii la revelatiile ei cu o nespusa mirare si esti silit sa te īntrebi daca īntr-adevar nu mai apartii lumii, de data ce un exercitiu atīt de stravechi te subjuga si te cucereste.
Se prea poate īnsa ca rostul gīndirii pornite pe carari proprii sa nu fie altul decīt īncordarea īn contradictii si adīncirea īn irezolvabile. Nicaieri mai mult ca-n lepadarea de lume nu le putem atinge mai usor. Infinit reversibilul extaz, strapungīnd īnaltimile detasarii, creeaza o dezorientare care este sursa de probleme, de nelinisti si de īntrebari. Intr-un spirit urgisit de excesul de gīnduri, dezmierdarile si horcaiala consecutiva īmpreuna planuri divergente si lumi ireconciliabile. Se īmpaca īn rosturi orizontale cele doua fete ale universului, dusmania duhului si a carnii. Se īmpaca pentru un moment. - Dupa aceea, īncep din nou, cu o tarie mai crīncena si mai nemiloasa. Important este ca te poti īnca mira. Si nici un prilej de acesta nu trebuie scapat. Ceilalti oameni se supun mirarilor carnii; ei nu cunosc pe acele izvorīte la intersectia duhului cu carnea si nici tulburarea, plina de voluptate si de chin, a complicitatii lor.
Neurastenia: moment slav al sufletului.
De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.
Tot ce nu-i natura e boala. Devenirea istorica exprima trepte ale īmbolnavirii naturii. Aceste trepte nu sīnt lipsuri, ci crize de īnaltimi. Caci sanatatea poate reprezenta un concept pozitiv numai pīna la aparitia spiritului.
Lumea s-a urnit din linistea initiala prin exasperarea identitatii. Nu putem sti ce a atins echilibrul originar, dar este clar ca o plictiseala a identitatii de sine īnsusi, o īmbolnavire a infinitului static a pus lumea īn miscare. - Boala e un agent al devenirii. Iata rostul ei metafizic.
...Si de aceea, īn orice plictiseala razbat reflexe ale urītului initial, ca si cum īn peisajul saturnian al sufletului s-ar īntinde oaze de pustiu din vremea cīnd lucrurile, īncremenite īn ele īnsele, asteptau sa fie.
Este atīta ratiune si mediocritate īn institutia casatoriei, ca ea pare a fi fost nascocita de fortele ostile nebuniei.
N-as vrea sa-mi pierd mintea. Dar este atīta vulgaritate īn a o pastra! Sa veghezi inutil neīntelesul lumii si al lui Dumnezeu si sa extragi stiinta din chin! Sīnt beat de ura si de mine.
Mīhnirea e un dar, ca betia, credinta, existenta si ca tot ce e mare, dureros si irezistibil. Darul mīhnirii... |
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|